Decizia nr. 631/2025

:

Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

1.

când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

2.

dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

3.

când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;

4.

când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

5.

când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

6.

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7.

când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

8.

când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

14.

Prin

Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că, „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă , motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile

art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă , asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de

art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă “.

15.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile

art. 21

- Accesul liber la justiție din

Constituție , astfel cum acestea sunt interpretate, în temeiul

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea observă că prin

Decizia nr. 624 din 7 noiembrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 iulie 2025, paragrafele 17-22, a reținut că, în

noul Cod de procedură civilă , recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Prin recurs nu se procedează la o nouă judecată în fond, neavând caracter devolutiv, ci doar se asigură un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate. Calea ordinară de atac cu caracter devolutiv este apelul, instanța de control judiciar (de apel) statuând atât în fapt, cât și în drept ( art. 476 din Codul de procedură civilă ).

17.

Prin urmare, recursul este un instrument de drept abstract prin care se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii, în sensul că cetățeanul trebuie să fie încredințat de faptul că i s-a aplicat corect legea la judecata în fond și că au fost respectate normele de ordine publică referitoare la compunerea instanței sau competența instanței, alte reguli de procedură apreciate ca fiind importante, cerințele referitoare la motivarea hotărârii sau autoritatea de lucru judecat, urmând a fi casate hotărârile instanțelor de fond care nu sunt conforme cu regulile de drept aplicabile. Curtea a observat că între motivele de casare prevăzute expres și limitativ de

art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă

nu se regăsește și modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu

art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă , asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților.

18.

În acest sens, Curtea a reținut că onorariul avocațial, convertit în cheltuieli de judecată, poate fi redus, potrivit

art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă , de către instanța judecătorească, aceasta putând aprecia asupra proporționalității acestora în raport cu obiectul cauzei, valoarea sau complexitatea acesteia ori cu activitatea desfășurată de avocat. Măsura de reducere a onorariului avocatului luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

19.

Prin urmare, aprecierea asupra proporționalității onorariului avocațial convertit în cheltuieli de judecată se raportează la circumstanțele cauzei și la activitatea prestată de avocat, instanța judecătorească fiind cea care apreciază nemijlocit asupra acestor elemente.

20.

Așadar, instanța judecătorească cenzurează onorariul avocațial raportat la natura activității efectiv prestate de către avocat, și nu prin interpretarea unor norme legale, motiv pentru care modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată - onorariu avocațial - nu se regăsește reglementată în prevederile

art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă .

21.

În același sens s-a pronunțat și instanța supremă prin

Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 , precitată, în care a reținut, în esență, la paragrafele 34, 36 și 37, că stabilirea cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, fiind vorba despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. Proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

22.

Așadar, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația accesului liber la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă.

23.

Nicio dispoziție cuprinsă în

Legea fundamentală

nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.

Legea fundamentală

nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 17).

24.

Se mai observă că prin

Decizia nr. 760 din 22 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 27 februarie 2019, paragraful 18, Curtea a reținut, în esență, că instanța judecătorească certifică, prin posibilitatea intervenirii asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, că onorariul avocatului reprezintă sume de bani reale, necesare, cu caracter rezonabil, în raport cu natura activității efectiv prestate de către avocat.

25.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.186/99/2019* al acestei instanțe și constată că dispozițiile

art. 451 alin. (2)

și ale

art. 488 din Codul de procedură civilă

în interpretarea dată prin

Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2025.