Decizia nr. 3/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Interpretat prin 3
- Decizia nr. 624/2024 7 noiembrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Co…
- Decizia nr. 631/2025 20 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 451 alin. (2) și ale…
- Decizia nr. 685/2025 4 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Co…
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 38/2003 20 ianuarie 2003 (prevederi anume) privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi
- magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 38/2003
privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, excepție ridicată de Gheorghe Nastasia în Dosarul nr. 7.511/315/2015 al Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.199D/2017.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, în principal, ca inadmisibilă, deoarece autorul acesteia nu invocă elemente de neconstituționalitate a textului criticat, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece acest text îndeplinește exigențele clarității, previzibilității și accesibilității specifice unei norme juridice, așa cum acestea sunt stabilite inclusiv de jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Decizia nr. 43 din 18 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.511/315/2015, Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 38/2003
privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gheorghe Nastasia, apelant într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, întemeiat pe textul de lege criticat.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că sintagma „contra cost“ din textul criticat nu este explicată nici în cuprinsul acestuia, nici în altă parte a
Legii nr. 38/2003 , ceea ce „dă posibilitatea comiterii unor abuzuri de către agenții statului“ în constatarea contravențiilor reglementate de acest act normativ. În acest context apreciază că, în lipsa unei definiții legale, sintagma trebuie interpretată semantic doar prin prisma Dicționarului explicativ al limbii române, abordare care, din punct de vedere juridic, este imprevizibilă și neaccesibilă. Ca atare, expresia implică o prestație oneroasă, dar, totodată, executată într-o convenție sinalagmatică; cu alte cuvinte, cel care pretinde „costul“, la rândul său, execută o prestație. Însă, sintagma „contra cost“ nu implică neapărat o sumă de bani, prețul exprimat în bani fiind specific doar contractului de vânzare-cumpărare reglementat de
Codul civil . Arată, cu titlu de exemplu, că este posibilă situația în care o persoană transportă cu propriul autoturism alte persoane decât cele din familia sa, în virtutea unor reparații pe care acestea din urmă i le-au efectuat la un imobil, astfel că persoana prestează aceste transporturi în mai multe rânduri, conform înțelegerii dintre părți; de asemenea, se poate întâlni situația în care mai multe persoane fac împreună naveta la serviciu, iar proprietarul autoturismului le pretinde celorlalți să îi asigure, cu rândul, alimentarea cu carburant. Ambele ipoteze descrise nu s-ar încadra în noțiunea „contra cost“, dar ar fi posibilă reținerea unei contravenții, potrivit legii.
6.
Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere faptul că orice formă de transport public de persoane trebuie să se încadreze în limitele fixate de
Legea nr. 38/2003 , care impune o procedură de urmat când se dorește practicarea transportului public de persoane, contra cost, cu un autoturism; în cazul nerespectării acestor dispoziții, ar fi vorba despre o practică de concurență neloială în raport cu persoanele care desfășoară activități autorizate de taximetrie. Totodată, apreciază că nu există elemente care să determine caracterul neclar, imprecis sau imprevizibil al normei criticate, destinatarii acesteia având posibilitatea să își adapteze conduita la exigențele impuse, în vederea bunei desfășurări a activității de taximetrie, scopul reglementării fiind acela de a sancționa contravențional taximetria ilegală.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. În argumentarea inadmisibilității apreciază că, în realitate, autorul excepției nu invocă elemente de neconstituționalitate, ci este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare a prevederilor contestate de către autoritățile competente, ceea ce excedează atribuțiilor Curții Constituționale; în acest sens invocă jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional, respectiv
Decizia nr. 357 din 22 martie 2011 ,
Decizia nr. 869 din 10 decembrie 2015 ,
Decizia nr. 773 din 15 decembrie 2016
și
Decizia nr. 14 din 17 ianuarie 2017 . În subsidiar, arată că prevederile contestate sunt corelate cu reglementarea-cadru în domeniul transporturilor, respectiv
Ordonanța Guvernului nr. 19/1997
privind transporturile, astfel încât nu pot fi reținute criticile privind neclaritatea/imprevizibilitatea sintagmei „contra cost“, respectiv criticile susținute prin raportare la principiul constituțional al legalității.
9.
Avocatul Poporului apreciază că textul criticat este constituțional și respectă cerințele constituționale și convenționale privind claritatea legii și invocă jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv
Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, precum și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei, paragraful 70.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 38/2003
privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, astfel cum au fost modificate prin
pentru modificarea și completarea
privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 5 iunie 2015. Prevederile criticate au următorul conținut: „(2) Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deține pentru acesta, după caz, autorizație taxi valabilă sau copie conformă valabilă, potrivit prevederilor alin. (1)“.
Articolul 7
alin (1) din Legea nr. 38/2003
, la care face trimitere textul criticat, are următorul conținut: „(1) Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se execută numai de către transportatori autorizați, care dețin autorizații taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi, sau copii conforme valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, eliberate în condițiile prezentei legii, pentru fiecare autovehicul utilizat“.
13.
În opinia autorului excepției, textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale
art. 1 alin. (5)
în componenta sa privind cerințele de accesibilitate, previzibilitate și claritate a legii, ale
art. 11 alin. (1)
și
(2)
privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, ale
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14.
Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 38/2003
interzic efectuarea transportului public, contra cost, de persoane, fără autorizație taxi valabilă.
15.
Curtea reține că legea criticată -
privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere - reglementează un subdomeniu din domeniul general al transportului public, acesta din urmă fiind reglementat, la rândul său, de
Ordonanța Guvernului nr. 19/1997
privind transporturile, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 11 noiembrie 1999. Pentru înțelegerea terminologiei utilizate în cuprinsul textului de lege criticat, relevante sunt dispozițiile
art. 20 alin. (1)
din ordonanța menționată, potrivit cărora „transportul de persoane sau de bunuri poate fi transport în interes public sau transport în interes propriu.“ Transporturile de interes public (sau transporturile publice) sunt definite la
alin. (2) al art. 20
drept „transporturile executate de persoane juridice sau fizice, în condiții nediscriminatorii de acces pentru terți, pe baza unui contract de transport, contra plată.“
Articolul 21
alin. (1)
definește transportul în interes propriu ca fiind atât transportul în interes personal, cât și transportul în folos propriu, astfel: „(1) Transportul în interes personal, executat de persoane fizice în vederea asigurării deplasării unor persoane sau bunuri, precum și transportul în folos propriu, organizat de persoane fizice sau juridice pentru activitățile proprii autorizate, cu mijloacele de transport pe care le dețin în proprietate sau le folosesc în baza unui contract de închiriere sau leasing, este transport în interes propriu.“
16.
Diferența dintre cele două subcategorii constă, conform
alin. (2) al art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 , în aceea că „transportul în folos propriu de bunuri și de persoane trebuie să constituie accesoriul unei alte activități economice executate de persoana care îl organizează, iar bunurile transportate trebuie să fie proprietatea acesteia ori să fie rezultatul activității sale.“ De asemenea, definitoriu pentru transportul în interes propriu este aspectul reglementat de a lin. (3) al art. 21 , și anume că „transporturile în interes propriu de persoane sau de bunuri se execută fără perceperea unui tarif sau a echivalentului acestuia în bunuri sau servicii.“
17.
Coroborând textele mai sus menționate, rezultă, pe de o parte, faptul că specifică transportului de interes public este efectuarea plății contra serviciului de transport public și, pe de altă parte, că nu poate exista transport în interes propriu de persoane dacă se percepe un tarif sau orice alt echivalent al acestuia în bunuri sau servicii. Cadrul legal incident transportului în interes propriu exclude, prin urmare, orice fel de plată, tarif sau echivalent al acestuia în bunuri sau servicii, ceea ce înseamnă că, în caz contrar, ne aflăm în ipoteza transportului public.
18.
În ceea ce privește semnificația acesteia, Curtea reține că sintagma utilizată în cuprinsul
art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 , respectiv „unui tarif sau a echivalentului acestuia în bunuri sau servicii“ este pe deplin lămuritoare și aplicabilă, totodată, și în contextul dispozițiilor de lege criticate în prezenta cauză, și anume
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 38/2003 , prin raportare la critica autorului excepției de neconstituționalitate.
19.
Ambele sintagme - „contra plată“ [utilizată în cuprinsul
art. 20 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 ] și „contra cost“ [din cuprinsul
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 38/2003 , criticate] au, în realitate, aceeași semnificație, și anume aceea de obținere a unui serviciu sau bun în schimbul unei plăți sau altei valori, aceste sintagme fiind antonime ale noțiunii de „gratuit“. Pe de altă parte, noțiunea de „tarif“, utilizată în cuprinsul
art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 , reprezintă, conform Dicționarului explicativ al limbii române, „preț (stabilit oficial) pentru prestările de servicii, transportul de mărfuri și de persoane, servicii poștale, telefonice, telegrafice, pentru radio, consum de energie electrică etc.“
20.
operează cu noțiunea de „tarif“, în acest sens relevant fiind
art. 1^1
din lege, care cuprinde definiții ale unor termeni. Exemplificativă, în sensul criticilor formulate de autorul excepției de neconstituționalitate, este definiția prevăzută la
art. 1^1 lit. x) din Legea nr. 38/2003 , potrivit căreia „tarif de pornire“ reprezintă „tariful exprimat în lei, înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei, care apare pe afișajul client odată cu activarea dispozitivului de control din poziția de operare «Liber» în poziția de operare «Ocupat» și care este egal cu tariful de distanță (lei/km).“ Curtea reține, prin urmare, că, deși nu beneficiază de o definiție distinctă în cuprinsul
Legii nr. 38/2003 , este evident că sintagma „contra cost“ din cuprinsul
art. 7 alin. (2)
se subsumează semnificației „tarifului“ ce rezultă din definiția mai sus redată, aceasta din urmă fiind cuprinsă în
cap. I - Dispoziții generale din Legea nr. 38/2003 , astfel că sintagma „contra cost“ nu poate avea altă semnificație decât cea a plății sumei de bani ce reprezintă aplicarea tarifului la respectiva cursă.
21.
Pe de altă parte, chiar dacă semnificația noțiunii „contra cost“ nu ar fi strict legată de plata unei sume de bani, ci de o anumită contraprestație, așa cum susține autorul excepției, rezultă, în considerarea
art. 20 alin. (2)
și a
art. 21 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 , mai sus referite, că utilizarea oricărui echivalent al tarifului, sub formă de bunuri sau servicii, nu poate schimba regimul de transport public și deci, nu poate justifica lipsa de incidență a normelor aplicabile acestui domeniu și nici eludarea lor.
22.
În considerarea celor de mai sus, Curtea constată că textul de lege criticat este suficient de clar și previzibil pentru ca destinatarul său să își poată adapta conduita în funcție de prevederile sale, că este utilizat un limbaj accesibil, care nu necesită o explicitare specifică, sensul terminologiei utilizate fiind unul comun sau care se poate înțelege cu ușurință în contextul cadrului normativ incident, respectiv
privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și
Ordonanța Guvernului nr. 19/1997
privind transporturile. În concluzie, criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la prevederile
art. 1 alin. (5) din Constituție
sunt neîntemeiate. Cât privește invocarea
art. 11 alin. (1)
și
(2) ,
art. 20 ,
art. 21 alin. (3) din Constituție , precum și a
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că autorul excepției nu prezintă un raport de contrarietate dintre textul legal atacat și aceste norme, astfel că, din această perspectivă, excepția este nemotivată, deci inadmisibilă.
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Nastasia în Dosarul nr. 7.511/315/2015 al Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 38/2003
privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 14 ianuarie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.