Hotărârea nr. 35/2000
privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Constantin-Mugur Isarescu și a domnului Theodor-Dumitru Stolojan pentru funcția de Președinte al României
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Mariana Trofimescu - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent
La data de 5 noiembrie 2000 Biroul Electoral Central a înaintat Curții Constituționale, în vederea soluționării, Contestația nr. 369 din 5 noiembrie 2000 privind înregistrarea candidaturii domnului Constantin-Mugur Isarescu pentru funcția de Președinte al României, precum și Contestația nr. 370 din 5 noiembrie 2000 privind înregistrarea candidaturii domnului Theodor-Dumitru Stolojan pentru funcția de Președinte al României. Ambele contestații au fost formulate de domnul Niculina Ioan Mircea Drossu, formând obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 384D/2000 și nr. 385D/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 4 teza întâi din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, astfel cum a fost modificat prin
Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 19 din 17 octombrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 17 octombrie 2000, contestațiile se soluționează fără citarea părților, cu participarea numai a judecătorilor Curții, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar.
În motivarea contestației care formează obiectul Dosarului nr. 384D/2000 autorul acesteia arata ca, în calitate de luptător în rezistenta anticomunista și de fost deținut politic în anii 1952-1989, a semnalat domnului Constantin-Mugur Isarescu numeroase abuzuri din sfera administrației de stat și a justiției, a căror victima se considera, întrucât s-a adresat forurilor competente pentru a-și obține drepturile corespunzătoare statutului sau, dar birocratia autorităților îl împiedica să obțină o soluționare favorabilă.
În motivarea contestației care formează obiectul Dosarului nr. 384D/2000 același autor, referindu-se la domnul Theodor-Dumitru Stolojan, arata că nu a fost primit în audienta de către acesta și se considera "indignat de faptul ca la un deceniu de democratie postdecembrista, România încă nu a scăpat de obsesia foștilor secretari de partid".
Curtea, având în vedere ca ambele contestații au fost formulate de același autor, precum și similitudinea motivelor invocate, pentru o mai buna administrare a justiției, ridica, din oficiu, problema conexarii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public considera ca sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.
Curtea, în temeiul prevederilor art. 164 din Codul de procedură civilă și ale
art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, dispune conexarea Dosarului nr. 385D/2000 la Dosarul nr. 384D/2000.
Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii în temeiul
art. 85 alin. (1) din Legea nr. 68/1992
pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, coroborat cu
art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992
pentru alegerea Președintelui României, solicita respingerea contestațiilor, întrucât argumentele invocate de contestator nu privesc condițiile de eligibilitate și impedimentele juridice pentru a candida la funcția de Președinte al României.
CURTEA,
analizând contestațiile în raport cu prevederile Constituției și ale
pentru alegerea Președintelui României, cu modificările ulterioare, și vazand concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și documentele aflate la dosar, retine următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 144 lit. d) din Constituție, ale
art. 26 din Legea nr. 47/1992 , republicată, ale art. 2 alin. (2) și ale
art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 69/1992
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența să soluționeze contestațiile privind înregistrarea candidaturilor domnilor Constantin-Mugur Isarescu și Theodor-Dumitru Stolojan pentru funcția de Președinte al României.
În motivarea contestațiilor se invoca încălcarea drepturilor de petiționare și de a obține recunoașterea, în calitate de persoana vătămată de o autoritate publică, a dreptului pretins, arătând ca persoanele a căror candidatura la funcția de Președinte al României este contestată nu ar fi în măsura să asigure buna funcționare a autorităților publice și respectarea drepturilor omului.
Examinând contestațiile, Curtea constata ca atât condițiile de eligibilitate, cat și impedimentele constituționale pentru a fi ales în funcția de Președinte al României sunt prevăzute expres și limitativ la art. 35, art. 34 alin. 2, art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (3) și la art. 81 alin. (4) din Constituție, texte al căror conținut este următorul:
- Art. 35: "(1) Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 37 alineatul (3).
(2) Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani, pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele locale, și vârsta de cel puțin 35 de ani, pentru a fi aleși în Senat sau în funcția de Președinte al României.";
- Art. 34 alin. (2): "Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.";
- Art. 16 alin. (3): "Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țara.";
- Art. 37 alin. (3): "Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică.";
- Art. 81 alin. (4): "Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi și succesive."
În speta, examinând motivele invocate de contestator, Curtea constata ca acestea nu se regăsesc în conținutul prevederilor constituționale anterior menționate. Asemenea motive reprezintă opinii personale ale contestatorului, care, eventual, pot determina atitudinea acestuia în exprimarea dreptului sau de vot și în opțiunea libera pentru unul sau altul dintre candidați.
În consecința, contestațiile care fac obiectul prezentei cauze urmează să fie respinse.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. d) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. B.a), al
art. 16, 26 și 27 din Legea nr. 47/1992 , republicată, precum și al art. 2 alin. (2) și al
art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 69/1992 ,
CURTEA
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestațiile privind înregistrarea candidaturii domnilor Constantin-Mugur Isarescu și Theodor-Dumitru Stolojan pentru funcția de Președinte al României, formulate de domnul Niculina Ioan Mircea Drossu.
Hotărârea este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Cristina Radu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.