Decizia nr. 116/2026
privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale
prezumat în vigoare
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Național al Audiovizualului, de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale și de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale,
în scopul stabilirii procedurii și a condițiilor de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune sau de televiziune, prin rețele de comunicații electronice, în sistem digital terestru ori, după caz, pe cale radioelectrică terestră,
în vederea stabilirii procedurii de notificare a serviciilor media audiovizuale la cerere și a condițiilor de difuzare a acestor servicii,
ținând cont de necesitatea asigurării unui raport echilibrat între serviciile de programe cu acoperire națională și serviciile locale, regionale ori tematice,
în scopul protejării intereselor comunităților locale de a primi informații din actualitatea locală și programe de interes pentru comunitățile din zona de difuzare pe teme sociale, economice, culturale și politice,
având în vedere obligațiile ce revin Consiliului Național al Audiovizualului în asigurarea pluralismului surselor de informare a publicului și încurajarea liberei concurențe,
ținând seama de faptul că utilizatorii serviciilor de platformă de partajare a materialelor video oferă conținut audiovizual care este accesat din ce în ce mai mult de către publicul larg, în special de către minori,
în scopul precizării criteriilor, condițiilor și procedurii de notificare a utilizatorilor care se califică drept serviciu media audiovizual la cerere, difuzat prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video, în conformitate cu dispozițiile
art. 42^9
și ale
art. 91^2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare,
ținând seama de prevederile Directivei (UE) 2018/1.808 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor massmedia audiovizuale) având în vedere evoluția realităților pieței,
în temeiul
art. 10 alin. (3) lit. a)
-
g) ,
k) ,
l)
și
n) ,
art. 17 alin. (1) lit. a) ,
c)
și
d)
și
alin. (4) ,
art. 22 ,
23 ,
24 ,
41^1 ,
42^1 ,
43 ,
44 ,
48 ,
art. 50 alin. (2) ,
art. 51 ,
52 ,
54 ,
56 ,
58 ,
59 ,
68
și al
art. 74 alin. (5) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Național al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:
Titlul I Procedura de licențiere și de autorizare
a serviciilor de programe
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezenta decizie reglementează:
a)
condițiile și procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței audiovizuale și a deciziei de autorizare audiovizuală pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune sau de televiziune, denumite în continuare servicii de programe, prin rețele de comunicații electronice, în sistem digital terestru, ori, după caz, pe cale radioelectrică terestră;
b)
condițiile și procedura de notificare a serviciilor media audiovizuale la cerere difuzate prin rețele de comunicații electronice, de către furnizorii de servicii media audiovizuale care se află sub jurisdicția României, stabiliți în baza criteriilor definite la
art. 2 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare;
c)
criteriile, condițiile și procedura de notificare a serviciilor media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video.
Articolul 2
În sensul prezentei decizii, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a)
ANCOM - Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații;
b)
ARMA - Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor;
c)
aviz de furnizare - actul administrativ eliberat de Consiliul Național al Audiovizualului unui furnizor de servicii media audiovizuale la cerere, denumit în continuare furnizor, în baza căruia acestuia i se conferă dreptul de a pune la dispoziția publicului servicii media audiovizuale la cerere;
d)
CNA - Consiliul Național al Audiovizualului;
e)
difuzare - punerea la dispoziția publicului de programe audiovizuale în cadrul unui serviciu de radio sau de televiziune ori al unui serviciu media la cerere; prin difuzare se înțelege, de asemenea, și comunicarea, în cadrul unui serviciu media audiovizual, de semne, semnale, texte, sunete, informații, mesaje de orice natură, cum ar fi serviciile de subtitrare și ghidurile electronice ale programelor;
f)
producție proprie - ansamblul programelor sau emisiunilor pentru care radiodifuzorul are calitatea de producător sau de coproducător, cu o contribuție financiară la realizarea producției de cel puțin 25% din totalul costurilor;
g)
program local - știri, informații, reportaje, interviuri, dezbateri privind evenimente din viața economică, socială, culturală și politică a comunității din zona de acoperire a serviciului de programe și din regiunea unde radiodifuzorul își desfășoară activitatea;
h)
reprezentant - reprezentantul legal sau orice persoană împuternicită de acesta să angajeze solicitantul în relația cu Consiliul Național al Audiovizualului;
i)
restricții privind audiovizualul - restricțiile instituite prin intermediul unor sancțiuni internaționale care vizează domeniul audiovizual. Astfel de restricții se referă la conținutul audiovizual, în cazul unor servicii asupra cărora CNA are competență, difuzat prin orice tip de rețele de comunicații electronice;
j)
serviciu de televiziune terestră digitală - serviciu de programe de televiziune care se difuzează pe cale digitală terestră în baza unei licențe audiovizuale digitale;
k)
serviciu media audiovizual la cerere - tip de serviciu media audiovizual neliniar, denumit și video on demand (VOD), care oferă utilizatorului acces, la cererea individuală și la momentul ales de către acesta, la vizionarea de filme, videoclipuri, spectacole, live sau înregistrate, precum și alte tipuri de conținut video reunite în cadrul unui catalog de programe, indiferent de forma sub care acestea sunt selecționate și organizate în cadrul catalogului;
l)
serviciu „video în reluare“ - tip de serviciu media audiovizual neliniar, denumit și „catch up TV“, care oferă utilizatorului acces, pentru o perioadă limitată de timp, la revizionarea, la cerere individuală și la momentul ales de către acesta, a programelor difuzate în prealabil în cadrul unui serviciu de televiziune;
m)
site web - grup de pagini web multimedia, conținând texte, sunete, imagini în mișcare, cu sau fără sunet, informații sau mesaje de orice natură, accesibile pe internet și care sunt conectate între ele prin așa-numite hiperlinkuri;
n)
utilizator - orice persoană care creează, încarcă și generează pe o platformă de partajare a materialelor video programe, materiale video și comunicări comerciale audiovizuale.
În cuprinsul prezentei decizii sunt, de asemenea, aplicabile definițiile și criteriile prevăzute la:
a)
art. 1 ,
1^1 ,
2 ,
41^1 ,
42^1
și
44 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare
Legea audiovizualului ;
b)
art. 1 alin. (1) din Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 573/2025
privind codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Codul audiovizualului;
c)
art. 4 alin. (1) pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011
privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 140/2012 , cu modificările și completările ulterioare;
d)
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008
privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 217/2009 , cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul II Condițiile și procedura de acordare, de modificare,
de prelungire a valabilității și de cedare a licenței audiovizuale pentru serviciile de programe
de radiodifuziune sau de televiziune difuzate
prin intermediul unei rețele de comunicații electronice,
în sistem digital terestru ori, după caz,
pe cale radioelectrică terestră
Secțiunea 1
Procedura de acordare a licenței audiovizuale
Articolul 3
Licența audiovizuală se acordă prin concurs în cazul difuzării serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră sau în sistem digital terestru, respectiv prin decizie a CNA în cazul difuzării serviciilor de programe prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
În vederea acordării licențelor audiovizuale digitale, solicitanții pot cere:
a)
fie difuzarea unui serviciu de programe care, la data solicitării, se difuzează printr-o rețea de comunicații electronice;
b)
fie difuzarea unui nou serviciu de programe.
Articolul 4
Solicitarea de acordare a licenței audiovizuale se depune la CNA și va cuprinde, după caz, în funcție de obiectul solicitării și de modalitatea tehnică de difuzare a serviciilor de programe audiovizuale, următoarele documente:
a)
cerere, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 1 ;
b)
strategia editorială pentru perioada de valabilitate a licenței audiovizuale;
c)
licența audiovizuală în baza căreia se difuzează serviciul de programe, serviciu de programe care, la data solicitării, se difuzează printr-o rețea de comunicații electronice, în copie;
d)
proiectul editorial conținând formatul de principiu al serviciului de programe, procentele rezervate operelor europene în condițiile precizate la
art. 22
și
24 din Legea audiovizualului , modalitățile de realizare a accesibilității serviciilor media audiovizuale pentru persoanele cu dizabilități, potrivit
art. 55 alin. (2) din Codul audiovizualului , enumerarea, descrierea și clasificarea emisiunilor pe tipuri de program, cu precizarea ponderii diferitelor genuri de programe informative, culturale, educative și de divertisment, sursele exterioare de programe, alte argumente ce pot fi utile în susținerea proiectului editorial;
e)
proiectul tehnic și alte date ce pot fi utile în susținerea proiectului tehnic; în cazul solicitării de acordare a licențelor audiovizuale digitale se va preciza și formatul video utilizat, 16/9 sau 4/3, rezoluția imaginii, standard definiție sau înaltă definiție și furnizarea altor servicii multimedia asociate serviciului de programe;
f)
proiectul financiar conținând sursele și planul de finanțare, valoarea inițială a investiției, resursele publicitare și rentabilitatea previzionată, alte elemente care să permită aprecierea capacității de susținere financiară a proiectului;
g)
structura serviciului de programe, în conformitate cu proiectul editorial, înscrisă în cererea prevăzută în
anexa nr. 1 , însoțită de grila de program pentru o perioadă de o săptămână;
h)
elementele de identificare a serviciului de programe, respectiv sigla postului, reprezentată grafic sau înregistrată pe suport electronic, în cazul serviciilor de programe de televiziune, sau semnalele de identificare sonoră înregistrate pe suport electronic, în cazul serviciilor de programe de radiodifuziune;
i)
lista publicațiilor editate de solicitant și lista celorlalte servicii de programe pe care acesta le difuzează;
j)
declarațiile notariale ale asociaților/acționarilor/membrilor fondatori, eliberate la momentul solicitării, privind datele necesare în conformitate cu prevederile
art. 54 alin. (1) lit. b)
coroborat cu
art. 44
și
51 din Legea audiovizualului ;
k)
declarația pe propria răspundere a solicitantului, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 3 , privind datele de contact alese pentru comunicarea oficială a documentelor emise în relația cu CNA, în original.
Documentele prevăzute la
alin. (1) lit. b) ,
d) ,
e)
și
f)
se vor depune și pe suport electronic.
Solicitantul persoană română care are calitatea de comerciant va anexa la solicitare și următoarele documente:
a)
certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al persoanei juridice sau, după caz, al persoanei fizice autorizate, al întreprinderii individuale ori al întreprinderii familiale, în copie;
b)
actul constitutiv actualizat, în copie;
c)
certificatul constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului cu cel mult 7 zile înainte de înregistrarea solicitării de acordare a licenței audiovizuale, care să precizeze obiectul de activitate al societății și cota de participare a asociaților persoane fizice și/sau juridice la capitalul social al societății la momentul solicitării licenței audiovizuale, în original, personal sau prin reprezentant legal, sau online, cu semnătură electronică digitală certificată; în condițiile în care în structura societății există asociați persoane juridice se vor depune documente oficiale care să ateste structura acelei societăți până la ultima persoană fizică;
d)
dovada calității de reprezentant în relația cu CNA, atestată prin procură sau împuternicire dată de reprezentantul legal al solicitantului, în original;
e)
actul de identitate al solicitantului persoană fizică autorizată, în copie;
f)
certificatul de atestare fiscală eliberat de Agenția Națională de Administrare Fiscală pe numele solicitantului, cu respectarea dispozițiilor
art. 51 din Legea audiovizualului , în original, respectiv în format fizic cu semnătură olografă sau în format electronic emis cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile documentelor fiscale.
Solicitantul persoană română care nu are calitatea de comerciant va anexa la solicitare și următoarele documente:
a)
certificatul de înregistrare fiscală eliberat de Agenția Națională de Administrare Fiscală pe numele solicitantului, în copie;
b)
certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor sau în Registrul federațiilor, după caz, în copie;
c)
actul de înființare actualizat, în copie;
d)
dovada calității de reprezentant legal al solicitantului, atestată prin procură sau împuternicire, dată de reprezentantul legal al solicitantului, în original.
Solicitanții persoane străine cu sediul principal în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European vor anexa la solicitare și următoarele documente:
a)
documentele echivalente celor prevăzute la
alin. (3) lit. a)
și
b)
sau la
alin. (4) lit. a) ,
b)
și
c) , după caz;
b)
desemnarea unei persoane împuternicite să angajeze răspunderea solicitantului în relația cu CNA și adresa de contact aleasă a acesteia de pe teritoriul României.
Cererea de înregistrare a solicitării de acordare a licenței audiovizuale și înscrisurile prevăzute la
alin. (1)-(5) , după caz, se depun de către solicitant la CNA personal, prin reprezentant legal sau online, pentru a fi verificate de Serviciul juridic, reglementări și relații europene și Serviciul licențe autorizări și, după avizare, se înregistrează la Serviciul Cancelaria Consiliului.
Copiile de pe documentele prevăzute la
alin. (3)-(5)
vor fi certificate pentru conformitate cu originalul prin semnătura reprezentantului legal. Documentele transmise CNA într-o limbă străină vor fi însoțite de o traducere autorizată în limba română.
În cazul în care documentația este incompletă sau prezintă documente într-o formă inadecvată, Serviciul licențe autorizări va cere solicitantului completarea dosarului, comunicându-i ce documente sunt necesare pentru aceasta, condițiile în care trebuie depuse și termenul de completare.
Îndeplinirea condițiilor privind documentele necesare și termenele de depunere se comunică solicitantului de către Serviciul licențe autorizări.
Cererea prevăzută la
alin. (1) lit. a)
este respinsă:
a)
în cazul nerespectării termenelor de depunere a documentelor, acordate potrivit
alin. (8) ;
b)
în cazul neîndeplinirii condițiilor privind documentele ce însoțesc cererea, așa cum au fost indicate solicitantului de către Serviciul licențe autorizări, potrivit
alin. (8) .
Dispozițiile prevăzute la
alin. (7)-(10)
se aplică și în cazul solicitării de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței audiovizuale.
Articolul 5
Concursurile de acordare a licențelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră și în sistem digital terestru se anunță public de către CNA prin afișarea anunțului la sediul instituției și publicarea acestuia în presă și pe pagina de internet a CNA, la adresa www.cna.ro.
La concurs pot participa numai solicitanții care se încadrează în prevederile
art. 43 alin. (1)
și ale
art. 47 din Legea audiovizualului .
Termenele și condițiile de înscriere la concurs sunt stabilite prin decizie a CNA.
Articolul 6
Data dezbaterii publice a solicitării de acordare a licențelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe prin rețele de comunicații electronice are loc în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii cererii și a documentației aferente, în condițiile prevăzute la
art. 4 , solicitanții fiind informați de CNA cu privire la aceasta.
Articolul 7
La concurs, respectiv la dezbaterea publică, solicitanții vor fi reprezentați de o echipă formată din cel mult 5 persoane împuternicite să furnizeze membrilor CNA informații referitoare la:
a)
statutul persoanei solicitante, situația juridică, structura de capital, alte aspecte manageriale;
b)
formatul de principiu al serviciului de programe, structura programelor, alte aspecte specifice departamentului editorial;
c)
capacitățile de producție prevăzute, realizarea și echiparea studioului, alte aspecte specifice departamentului tehnic, precum și capacitatea de susținere financiară a proiectului.
Articolul 8
După audierea solicitanților, CNA va decide asupra acordării sau prelungirii licenței audiovizuale, ținând cont și de următoarele criterii generale:
a)
respectarea interesului public;
b)
asigurarea unui raport echilibrat între serviciile de programe naționale, regionale și locale, excepție făcând situația prelungirii din 9 în 9 ani a licențelor audiovizuale, potrivit legii;
c)
evitarea abuzului de poziție dominantă și a practicilor care împiedică libera concurență;
d)
strategia editorială, în raport și cu strategia CNA de acoperire a teritoriului național cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la
art. 68 din Legea audiovizualului ;
e)
oferta de programe și conținutul acestora, prezentate în proiectul editorial;
f)
experiența și competența în domeniul audiovizual, după caz;
g)
respectarea drepturilor fundamentale ale omului și protecția minorilor;
h)
respectarea pluralismului politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului;
i)
promovarea culturii și protejarea limbii române, a culturii și a limbilor minorităților naționale;
j)
durata totală cotidiană de difuzare a serviciului de programe;
k)
genul, orarul și durata de difuzare și de redifuzare a emisiunilor;
l)
situația exploatării celorlalte licențe pe care le dețin solicitantul sau acționarii societății solicitante, după caz;
m)
situația sancțiunilor aplicate, raportarea la acestea și măsurile luate privind intrarea în legalitate, acolo unde este cazul;
n)
procentul alocat programelor locale, în cazul licențelor audiovizuale regionale și locale difuzate pe cale radioelectrică terestră;
o)
asigurarea unor modalități tehnice de acces al persoanelor cu deficiențe de văz sau de auz;
p)
capacitatea multiplexului pentru care a optat radiodifuzorul, după caz.
Articolul 9
La acordarea licențelor audiovizuale sau, după caz, la prelungirea valabilității licențelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de televiziune, CNA va ține cont în mod obligatoriu atât de criteriile menționate la
art. 8 , cât și de angajamentele solicitantului în ceea ce privește procentele rezervate operelor europene, în condițiile precizate la
art. 22
și
24 din Legea audiovizualului , precum și de cele privind implementarea cerințelor de asigurare a accesibilității programelor audiovizuale pentru persoanele cu dizabilități, în condițiile precizate la
art. 55 alin. (2) din Codul audiovizualului .
Sunt exceptate de la obligațiile privind procentele rezervate operelor europene, prevăzute la
art. 22
și
24 din Legea audiovizualului , serviciile de programe de televiziune care îndeplinesc simultan următoarele condiții:
a)
au o audiență potențială de până la 0,3% din populația recenzată a țării;
b)
conținutul serviciului de programe este exclusiv de interes local.
Serviciile de programe de televiziune difuzate în baza unei licențe acordate pentru municipiul București sunt exceptate de la obligațiile privind procentele rezervate operelor europene, prevăzute la
art. 22
și
24 din Legea audiovizualului , atunci când conținutul serviciului de programe este exclusiv de interes local.
În situațiile prevăzute la
alin. (1) , după caz, se va ține cont și de restricțiile privind audiovizualul instituite prin intermediul unor sancțiuni internaționale.
În cazul unor restricții privind audiovizualul instituite prin intermediul unor sancțiuni internaționale, în conformitate cu dispozițiile
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 217/2009 , cu modificările și completările ulterioare, la solicitarea motivată a CNA, în calitate de autoritate competentă în domeniul audiovizualului, persoanele sau entitățile desemnate au obligația de a pune la dispoziție, de îndată, orice date și informații suplimentare, relevante, conform solicitării primite, obligația de confidențialitate neputând fi invocată, potrivit dispozițiilor
art. 20 alin. (2)
din aceeași ordonanță de urgență.
Articolul 10
Decizia de acordare a licenței audiovizuale se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul CNA și pe pagina de internet a instituției, la adresa www.cna.ro.
Secțiunea a 2-a
Procedura de modificare a licenței audiovizuale
Articolul 11
Radiodifuzorii au obligația să aducă la cunoștința CNA, în scris, orice modificare apărută în datele cuprinse în licența audiovizuală.
Modificarea datelor prevăzute la
art. 54 alin. (1) lit. b)
și
e) din Legea audiovizualului
se poate face doar cu acordul CNA, solicitat cu cel puțin 30 de zile înainte de modificare.
Schimbarea denumirii serviciului de programe, precum și a elementelor grafice și/sau sonore asociate acestuia se poate face după obținerea acordului CNA.
Schimbarea datelor de contact declarate de solicitant potrivit
art. 4 alin. (1) lit. k)
se va aduce la cunoștința CNA în cel mult 30 de zile de la data producerii modificării.
Solicitarea acordului CNA privind înregistrarea cererii de modificare a datelor cuprinse în licența audiovizuală, potrivit
alin. (2)
și
(3) , va cuprinde, după caz:
a)
cererea titularului de licență, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 1 ;
b)
datele de identificare ale titularului licenței și structura acționariatului, până la nivel de persoană fizică și juridică, asociat, acționar sau membru fondator care deține o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală;
c)
formatul de principiu și structura serviciului de programe;
d)
grila de program pentru un interval de o săptămână, clasificarea emisiunilor pe tipuri de program și procentele alocate acestora;
e)
elementele de identificare a serviciului de programe, respectiv sigla postului, reprezentată grafic sau înregistrată pe suport electronic, în cazul serviciilor de programe de televiziune, sau semnalele de identificare înregistrate pe suport electronic, în cazul serviciilor de programe de radiodifuziune;
f)
declarație pe propria răspundere privind noile date de contact, conform
anexei nr. 3 ;
g)
alte înscrisuri doveditoare ale modificărilor oricăror date prevăzute la
art. 54 alin. (1) din Legea audiovizualului .
Cererea de înregistrare a solicitării și înscrisurile prevăzute la
alin. (5) , după caz, se depun de către solicitant la CNA personal, prin reprezentant legal sau online, pentru a fi verificate de Serviciul juridic, reglementări și relații europene și Serviciul licențe autorizări și, după avizare, se înregistrează la Serviciul Cancelaria Consiliului.
Dispozițiile prevăzute la
art. 4 alin. (7)-(10)
se aplică în mod corespunzător.
Articolul 12
În cazul serviciilor de programe de radiodifuziune pe cale radioelectrică terestră, în localități cu o populație de peste 50.000 de locuitori, radiodifuzorii care au obținut licențe audiovizuale au obligația de a realiza și difuza zilnic un program local în sensul prevăzut la
art. 2 alin. (1) lit. g) , în intervalul orar 6:00-24:00.
Prin excepție de la dispozițiile
alin. (1) , serviciile tematice de programe, de tip muzical, religios, sportiv, cultural, cele dedicate copiilor, consacrate ca atare prin licență audiovizuală, precum și posturile străine licențiate și în România nu au obligația de a realiza și difuza un program local.
Secțiunea a 3-a
Procedura de prelungire a licenței audiovizuale
Articolul 13
Licența audiovizuală a cărei durată de valabilitate expiră de drept poate fi prelungită la cererea titularului din 9 în 9 ani, potrivit
Legii audiovizualului .
Solicitarea de prelungire a valabilității licenței audiovizuale se va depune de către solicitant la CNA cu cel mult 60 de zile înainte de expirarea duratei de valabilitate a licenței, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de expirarea acesteia, și va fi însoțită de următoarele documente:
a)
cererea titularului de licență, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 1 ;
b)
licența audiovizuală, în original;
c)
decizia de autorizare, în original;
d)
documentele prevăzute la
art. 4 alin. (3)-(5) , în funcție de statutul juridic al solicitantului, precum și documentele prevăzute la
art. 4 alin. (1) lit. b) ,
d)
și
j) .
În situația în care, în același an calendaristic, un radiodifuzor solicită prelungirea valabilității mai multor licențe, declarațiile notariale prevăzute la
art. 4 alin. (1) lit. j)
se depun numai la prima solicitare. Pentru următoarele solicitări se va depune o declarație pe propria răspundere care să ateste că nu au intervenit modificări în legătură cu documentele depuse inițial.
Cererea de înregistrare a solicitării și înscrisurile prevăzute la
alin. (2) , după caz, se depun de către solicitant la CNA personal, prin reprezentant legal sau online, pentru a fi verificate de Serviciul juridic, reglementări și relații europene și Serviciul licențe autorizări și, după avizare, se înregistrează la Serviciul Cancelaria Consiliului
Dispozițiile prevăzute la
art. 4 alin. (7)-(10)
se aplică în mod corespunzător.
Completarea documentației depuse în condițiile
alin. (4)
nu se poate face mai târziu de 15 zile înainte de expirarea duratei de valabilitate a licenței.
CNA va decide asupra prelungirii valabilității licenței audiovizuale, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de expirarea duratei de valabilitate a acesteia, ținând cont de criteriile prevăzute la
art. 8
și
9 , după caz.
Secțiunea a 4-a
Procedura de cedare a licenței audiovizuale
Articolul 14
Licența audiovizuală acordată în conformitate cu prevederile
Legii audiovizualului
poate fi cedată către un terț cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a)
numai cu acordul prealabil al CNA;
b)
nu mai devreme de un an de la data începerii difuzării serviciului de programe;
c)
cu asumarea de către noul titular a tuturor obligațiilor decurgând din licență, prin declarație pe propria răspundere, în conformitate cu formularul-tip prevăzut în
anexa nr. 2 .
În scopul obținerii acordului prevăzut la
alin. (1) , solicitanții vor depune la CNA solicitarea privind cesiunea de licență audiovizuală, care va cuprinde următoarele documente:
a)
cererea titularului de licență, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 1 ;
b)
licența audiovizuală și decizia de autorizare audiovizuală, ambele în original;
c)
hotărârea adunării generale a asociaților/acționarilor/ membrilor fondatori privind cedarea licenței, semnată de toți asociații persoane fizice și/sau persoanele împuternicite ale asociaților persoane juridice, conform certificatului constatator, în original;
d)
în cazul persoanei juridice aflate în insolvență, hotărârea organului de conducere prevăzut în legea insolvenței, în original;
e)
certificatul de atestare fiscală al cedentului în conformitate cu prevederile
art. 56 alin. (1) din Legea audiovizualului ;
f)
cererea cesionarului cu privire la preluarea licenței audiovizuale, însoțită de declarație pe propria răspundere, conform formularelor-tip prevăzute în
anexele nr. 2
și
3 , însoțită de documentele prevăzute la
art. 4 alin. (3)-(5) , după caz, în funcție de statutul juridic al solicitantului, precum și de documentele prevăzute la
art. 4 alin. (1) lit. b) ,
e)
și
j) , în original;
g)
certificat constatator pe numele cedentului, respectiv cesionarului, eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului cu cel mult 7 zile înainte de data înregistrării solicitării acordului CNA privind cedarea licenței audiovizuale, în original.
Cererea de solicitare a acordului CNA privind cesiunea de licență audiovizuală și înscrisurile aferente, după caz, potrivit
alin. (2) , se depun de către solicitant la CNA personal, prin reprezentant legal sau online, cu semnătură electronică digitală certificată, pentru a fi verificate de Serviciul juridic, reglementări și relații europene și Serviciul licențe autorizări și, după avizare, se înregistrează la Serviciul Cancelaria Consiliului.
Dispozițiile prevăzute la
art. 4 alin. (7)-(10)
se aplică în mod corespunzător.
CNA va decide asupra solicitării în termen de 30 de zile, comunicând în scris solicitanților decizia sa.
Articolul 15
După obținerea acordului CNA, solicitanții vor depune:
a)
cerere, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 1 ;
b)
contractul de cesiune a licenței, în copie certificată;
c)
raportul cedentului privind situația operelor europene difuzate până la data depunerii solicitării de obținere a acordului CNA, potrivit
art. 14 alin. (2) , conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 3 la Codul audiovizualului;
d)
raportul cedentului cu privire la implementarea cerințelor de asigurare a accesibilității programelor audiovizuale pentru persoanele cu dizabilități, în condițiile precizate la
art. 55 alin. (2) din Codul audiovizualului , conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 2
la acesta.
Cererea de înregistrare a contractului de cesiune, împreună cu înscrisurile prevăzute la
alin. (1) , se verifică în termen de 5 zile de la depunere de către Serviciul juridic, reglementări și relații europene și Serviciul licențe autorizări și, după avizare, se înregistrează la Serviciul Cancelaria Consiliului.
Dispozițiile prevăzute la
art. 4 alin. (7)-(10)
se aplică în mod corespunzător.
CNA va efectua modificările impuse în licența audiovizuală în maximum 30 de zile de la data înregistrării contractului de cesiune.
Articolul 16
Titularii mai multor licențe audiovizuale de radiodifuziune pot să opteze, în funcție de acoperirea teritorială a acestora, fie pentru reunirea lor într-o licență regională sau națională, fie pentru operarea lor în sistem de licență locală.
Articolul 17
În cazul retragerii licenței audiovizuale în condițiile
art. 57 alin. (1) lit. b)-e)
și ale
art. 57^1 din Legea audiovizualului , titularul va depune:
a)
un raport privind situația operelor europene alocate în cadrul catalogului de programe și promovate în cadrul serviciului media audiovizual la cerere până la data depunerii solicitării, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 3 la Codul audiovizualului;
b)
un raport cu privire la implementarea cerințelor de asigurare a accesibilității programelor audiovizuale pentru persoanele cu dizabilități, în condițiile precizate la
art. 55 alin. (2) din Codul audiovizualului , conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 2 la acesta.
Capitolul III Condițiile și procedura de eliberare, de modificare,
de prelungire a valabilității și de cedare a deciziei
de autorizare audiovizuală pentru difuzarea serviciilor
de programe de radiodifuziune sau de televiziune prin rețele de comunicații electronice, în sistem digital terestru ori, după caz, pe cale radioelectrică terestră
Articolul 18
Difuzarea serviciilor de programe audiovizuale poate începe numai după obținerea deciziei de autorizare audiovizuală și se realizează doar în condițiile stabilite în licența audiovizuală.
Titularul licenței audiovizuale are obligația să solicite CNA eliberarea sau modificarea deciziei de autorizare audiovizuală în următoarele condiții:
a)
în termen de maximum 60 de zile de la obținerea autorizației tehnice de funcționare acordate de ANCOM, în cazul difuzării serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră;
b)
cu cel puțin 30 de zile înainte de data împlinirii termenului de retragere a licenței, prevăzut la
art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului , în cazul difuzării serviciilor de programe prin rețele de comunicații electronice;
c)
cu cel puțin 30 de zile înainte de data de începere a difuzării, stabilită prin acord cu operatorul de multiplex, în cazul difuzării serviciilor de programe în sistem digital terestru.
În situații justificate, titularul unei licențe audiovizuale analogice poate solicita prelungirea termenului de 12 luni prevăzut la
art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului , în condițiile prevăzute în același articol.
Cererea de prelungire a termenului, potrivit
alin. (3) , va fi însoțită de documente care să susțină solicitarea și se va transmite în termenul prevăzut la
alin. (2) lit. b) .
Articolul 19
Solicitarea de eliberare a deciziei de autorizare se depune la CNA și va cuprinde, în funcție de modalitatea tehnică de difuzare a serviciilor de programe audiovizuale, următoarele documente, după caz:
a)
cerere, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 1 ;
b)
grila de program pentru o perioadă de o săptămână;
c)
autorizația tehnică pentru difuzarea radioelectrică terestră, autorizația de asigurare a frecvențelor pentru difuzare prin satelit sau autorizația tehnică pentru sistem digital terestru, în copie;
d)
contractul încheiat cu operatorul de multiplex privind condițiile de difuzare, în copie certificată;
e)
licența de emisie, în cazul difuzării serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră, licența de utilizare a frecvențelor cu includerea serviciului de programe în grupul de utilizatori, în cazul difuzării serviciilor de programe prin rețele de comunicații electronice, sau licența de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru, în copie;
f)
lista echipamentelor și schița spațiilor redacționale și de producție;
g)
contractul de închiriere sau actul de proprietate pentru spațiile redacționale și de producție, destinate realizării serviciilor de programe, în copie;
h)
certificatul constatator de autorizare a funcționării sau desfășurării activității la sediul social principal sau secundar, precum agenții, puncte de lucru sau alte asemenea sedii, care atestă că s-a înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului declarația pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare și desfășurare a activității societății la adresa spațiului redacțional și de producție declarat potrivit formularului-tip prevăzut în anexa nr. 3, în copie;
i)
lista persoanelor responsabile de conducerea societății comerciale și a celor care își asumă, în principal, responsabilitatea editorială, numerele de telefon și adresa la care pot fi contactate, altele decât cele prevăzute în
anexa nr. 1 .
Cererea de înregistrare a solicitării de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuală și înscrisurile prevăzute la
alin. (1) , după caz, se depun de către solicitant la CNA personal, prin reprezentant legal sau online, cu semnătură electronică digitală certificată, pentru a fi verificate de Serviciul juridic, reglementări și relații europene și Serviciul licențe autorizări și, după avizare, se înregistrează la Serviciul Cancelaria Consiliului.
Dispozițiile
art. 4 alin. (7)-(10)
se aplică în mod corespunzător.
Articolul 20
În termen de 30 de zile de la avizarea dosarului de solicitare, CNA decide asupra acordării deciziei de autorizare, în baza verificării la sediul radiodifuzorului a îndeplinirii condițiilor tehnice și editoriale declarate.
Verificarea la sediul radiodifuzorului va fi realizată de împuterniciți desemnați de CNA.
Articolul 21
Difuzarea serviciului de programe poate începe numai după obținerea deciziei de autorizare audiovizuală și înainte de împlinirea termenului de retragere a licenței audiovizuale prevăzut la
art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului .
Radiodifuzorii vor comunica în scris la CNA data începerii difuzării serviciului de programe, cu cel puțin 24 de ore înainte de această dată.
Difuzarea pe multiplex a serviciului de programe poate începe numai după obținerea deciziei de autorizare audiovizuală și în condițiile stabilite în licența audiovizuală digitală.
Articolul 22
Radiodifuzorii au obligația să aducă la cunoștința CNA, în scris, orice modificare apărută în datele cuprinse în decizia de autorizare audiovizuală.
Modificarea datelor din licența audiovizuală prevăzute la
art. 54 alin. (1) lit. b)
și
e) din Legea audiovizualului
implică modificarea, în mod corespunzător, a deciziei de autorizare audiovizuală și se poate face doar cu acordul CNA, solicitat cu cel puțin 30 de zile înainte de modificare.
Modificarea altor date decât cele prevăzute la
alin. (2)
se poate face doar cu acordul CNA, solicitat cu cel puțin 30 de zile înainte de modificare.
Solicitarea de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuală modificate va conține, în funcție de obiectul solicitării și de modalitatea tehnică de difuzare a serviciilor de programe audiovizuale, cererea titularului de licență, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 1 , și documentele prevăzute la
art. 19 alin. (1) , după caz.
Cererea privind solicitarea de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuală modificate și înscrisurile prevăzute la
alin. (4)
se depun de către solicitant la CNA personal, prin reprezentant legal sau online, cu semnătură electronică digitală certificată, pentru a fi verificate de Serviciul juridic, reglementări și relații europene și Serviciul licențe autorizări și, după avizare, se înregistrează la Serviciul Cancelaria Consiliului.
Dispozițiile
art. 4 alin. (7)-(10)
se aplică în mod corespunzător.
Articolul 23
Solicitarea de prelungire a duratei de valabilitate a licenței audiovizuale implică depunerea solicitării de eliberare a unei noi decizii de autorizare audiovizuale, în conformitate cu prevederile
art. 19 .
Articolul 24
În cazul serviciilor de programe cu difuzare terestră, decizia de autorizare audiovizuală va fi eliberată în termen de 30 de zile de la data depunerii la CNA a documentelor de autorizare modificate corespunzător de către ANCOM. Radiodifuzorul are obligația de a depune la CNA documentele modificate de ANCOM, în cel mult 30 de zile de la data eliberării acestora.
În cazul serviciilor de programe difuzate prin rețele de comunicații electronice, decizia de autorizare audiovizuală va putea fi eliberată în cel mult 30 de zile de la data eliberării licenței audiovizuale.
Articolul 25
În cazul cesiunii licenței pentru serviciile de programe difuzate prin rețele de comunicații electronice, decizia de autorizare audiovizuală pe numele cesionarului va putea fi eliberată în cel mult 30 de zile de la data eliberării licenței audiovizuale.
În cazul cesiunii licenței pentru serviciile de programe difuzate pe cale radioelectrică terestră, decizia de autorizare audiovizuală pe numele cesionarului va fi eliberată în termen de 30 de zile de la data depunerii la CNA a documentului de autorizare modificat corespunzător de către ANCOM, cesionarul având obligația de a-l depune la CNA în maximum 4 luni de la data eliberării licenței audiovizuale modificate.
Titlul II Procedura de notificare și avizare privind furnizarea serviciilor media audiovizuale la cerere
Capitolul I Procedura și condițiile de notificare privind furnizarea serviciilor media audiovizuale la cerere
Articolul 26
Prezentul capitol nu se aplică:
a)
site-urilor web al căror conținut audiovizual este doar ocazional și accesoriu scopului principal al serviciului, cum ar fi site-urile web care conțin doar într-o manieră auxiliară elemente grafice animate, videoclipuri, fragmente din programele audiovizuale, dacă acestea sunt prezente doar ocazional și exclusiv pentru ilustrare, scurte spoturi publicitare sau informații legate de un produs ori serviciu care nu este audiovizual;
b)
site-urilor web care furnizează conținut audiovizual generat de către utilizatori privați, în scopul punerii în comun și al schimbului acestuia, în cadrul unei comunități de interese fără caracter comercial;
c)
oricărei forme de corespondență privată;
d)
jocurilor de noroc online, inclusiv loteriile, pariurile și alte forme de servicii din domeniul jocurilor de noroc, cu excepția jocurilor și concursurilor difuzate, în condițiile legii, în cadrul unui serviciu media audiovizual;
e)
videoclipurilor integrate în conținutul editorial al versiunilor electronice ale ziarelor și revistelor;
f)
motoarelor de căutare pe internet.
Articolul 27
Orice persoană care intenționează să furnizeze servicii media audiovizuale la cerere, denumită în continuare solicitant, are obligația să notifice CNA această intenție cu cel puțin 7 zile înainte de începerea activității.
Notificarea prevăzută la
alin. (1)
se va depune de solicitant la CNA personal, prin reprezentant legal sau online, cu semnătură electronică digitală certificată, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 4 , care poate fi descărcat de pe pagina de internet a CNA, la adresa www.cna.ro, însoțită de documentația aferentă, după caz, precum și de declarația pe propria răspundere a solicitantului, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 3 , privind datele de contact alese pentru comunicarea oficială a documentelor emise în relația cu CNA, în original.
Solicitantul persoană română care are calitatea de comerciant va anexa la notificare și următoarele documente:
a)
certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al persoanei juridice sau, după caz, al persoanei fizice autorizate, al întreprinderii individuale ori al întreprinderii familiale, în copie;
b)
actul constitutiv actualizat, în copie;
c)
certificatul constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului cu cel mult 7 zile înainte de notificare, care să precizeze obiectul de activitate al societății și cota de participare a asociaților persoane fizice și/sau juridice la capitalul social al societății la momentul solicitării licenței audiovizuale, în original, personal, prin reprezentant legal sau online, cu semnătură electronică digitală certificată; în condițiile în care în structura societății există asociați persoane juridice, se vor depune documente oficiale care să ateste structura acelei societăți până la ultima persoană fizică;
d)
dovada calității de reprezentant în relația cu CNA, atestată prin procură sau împuternicire dată de reprezentantul legal al solicitantului, în original;
e)
actul de identitate al solicitantului persoană fizică autorizată, în copie;
f)
certificatul de atestare fiscală eliberat de Agenția Națională de Administrare Fiscală pe numele solicitantului, cu respectarea dispozițiilor
art. 51 din Legea audiovizualului , în original.
Solicitantul persoană română care nu are calitatea de comerciant va anexa la notificare și următoarele documente:
a)
certificatul de înregistrare fiscală eliberat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în copie;
b)
certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor sau în Registrul federațiilor, după caz, în copie;
c)
actul de înființare actualizat, în copie;
d)
dovada calității de reprezentant legal al solicitantului, atestată prin procură sau împuternicire dată de reprezentantul legal al solicitantului, în original.
Solicitanții persoane străine cu sediul principal în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European vor anexa la notificare și următoarele documente:
a)
documente echivalente celor prevăzute la
alin. (3) lit. a)
și
b)
sau celor prevăzute la
alin. (4) lit. a) ,
b)
și
c) ;
b)
desemnarea unei persoane împuternicite să angajeze răspunderea solicitantului în relația cu CNA și adresa de contact aleasă a acesteia de pe teritoriul României, în original.
Copiile de pe documentele prevăzute la
alin. (3)-(5)
vor fi certificate prin semnătura reprezentantului legal. Documentele transmise la CNA într-o limbă străină trebuie însoțite și de o traducere autorizată în limba română.
Notificarea și documentele însoțitoare se depun de către solicitant la CNA personal, prin reprezentant legal sau online, după caz, pentru a fi verificate de Serviciul licențe autorizări și, după avizare, se înregistrează la Serviciul Cancelaria Consiliului.
În cazul în care documentația este incompletă sau prezintă documente într-o formă inadecvată, Serviciul licențe autorizări va comunica solicitantului documentele, condițiile și termenul acordat pentru completare.
Îndeplinirea condițiilor privind documentele necesare și termenele de depunere se comunică solicitantului de Serviciul licențe autorizări.
Notificarea prevăzută la
alin. (2)
este respinsă:
a)
în cazul nerespectării termenelor de depunere a documentelor, acordate potrivit
alin. (8) ;
b)
în cazul neîndeplinirii condițiilor privind documentele ce însoțesc cererea, așa cum au fost indicate solicitantului de către Serviciul licențe autorizări, potrivit
alin. (8) .
Capitolul II Condițiile de eliberare, de modificare și de retragere
a avizului de furnizare a serviciilor media audiovizuale
la cerere
Articolul 28
Notificarea este considerată legal realizată numai în condițiile în care au fost îndeplinite toate cerințele prevăzute în
cap. I , caz în care Serviciul licențe autorizări eliberează solicitantului avizul de furnizare a serviciilor media audiovizuale la cerere, denumit în continuare aviz, care conferă acestuia calitatea de furnizor de servicii media audiovizuale la cerere.
Avizul poate fi transmis solicitantului ca înscris în formă electronică căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă.
CNA va fi informat periodic sau ori de câte ori este nevoie cu privire la avizele eliberate conform
alin. (1) .
Avizul transmis solicitantului atestă că acesta a realizat notificarea prevăzută de prezenta decizie și că beneficiază de dreptul de a furniza serviciile media audiovizuale la cerere precizate în aviz.
Articolul 29
Avizul cuprinde, după caz:
a)
numărul și data eliberării documentului;
b)
datele de identificare a titularului;
c)
denumirea și tipul serviciului media audiovizual la cerere;
d)
datele de identificare a rețelelor și serviciilor de comunicații electronice utilizate, precum și denumirea furnizorului/furnizorilor care asigură accesul la serviciul media audiovizual la cerere;
e)
adresa paginii de internet și/sau denumirea portalului de internet proprii serviciului media audiovizual la cerere;
f)
aria geografică de furnizare a serviciului media audiovizual la cerere.
Articolul 30
Furnizorii au obligația să aducă la cunoștința CNA orice modificare în documentele prevăzute la
art. 27 alin. (3)-(5) , depuse la momentul notificării, precum și în datele prevăzute la
art. 29 lit. b)-f) , în termen de 30 de zile de la data modificării acestora.
Articolul 31
Avizul de furnizare a serviciilor media audiovizuale la cerere se retrage în următoarele situații:
a)
ca urmare a aplicării dispozițiilor
art. 95^1 din Legea audiovizualului ;
b)
ca urmare a încetării dreptului titularului care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice, prin intermediul căruia se furnizează serviciul media audiovizual la cerere, încetare dispusă prin decizie a președintelui ANCOM, în condițiile legii;
c)
la cererea titularului, prin transmiterea la CNA a unei cereri de renunțare la dreptul de a furniza serviciile media audiovizuale la cerere pentru care s-a eliberat avizul.
Cererea prevăzută la
alin. (1) lit. c)
își produce efectele de la data transmiterii către CNA sau de la o dată ulterioară, prevăzută în cuprinsul acesteia, iar CNA îi va confirma în scris furnizorului încetarea dreptului de a furniza serviciile media audiovizuale la cerere.
Cererea prevăzută la
alin. (1) lit. c)
va fi însoțită de:
a)
un raport privind situația operelor europene alocate în cadrul catalogului de programe și promovate în cadrul serviciului media audiovizual la cerere până la data depunerii solicitării, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 3 la Codul audiovizualului;
b)
un raport cu privire la implementarea cerințelor de asigurare a accesibilității programelor audiovizuale pentru persoanele cu dizabilități, în condițiile precizate la
art. 55 alin. (2) din Codul audiovizualului , conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 2
la acesta.
Retragerea avizului în cazurile prevăzute la
alin. (1) lit. a)
și b) se dispune prin decizie a CNA, care stabilește și data de la care încetează dreptul de a furniza serviciile media audiovizuale la cerere prevăzute în aviz și care se publică pe pagina de internet a CNA, la adresa www.cna.ro.
Articolul 32
Drepturile prevăzute în aviz nu pot fi transmise către terți.
Capitolul III Procedura de notificare a serviciilor media audiovizuale
la cerere difuzate prin intermediul unei platforme
de partajare a materialelor video
Secțiunea 1
Criterii de notificare
Articolul 33
În sensul prezentei decizii, este considerat serviciu media audiovizual la cerere acel canal oferit prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video, astfel cum este definit la
art. 1 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului , care îndeplinește cumulativ următoarele criterii:
a)
reprezintă o activitate cu caracter comercial;
b)
utilizatorul are responsabilitate editorială pentru conținutul audiovizual oferit pe canalul propriu și exercită controlul asupra selecției programelor și a ordonării cronologice în catalog/liste de redare;
c)
permite vizionarea conținutului audiovizual din catalog/liste de redare la cererea individuală a utilizatorului și la momentul ales de acesta;
d)
obiectivul principal este furnizarea de programe audiovizuale și/sau materiale video în scop informativ, de divertisment sau educativ;
e)
este furnizat prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video distribuite prin rețele de comunicații electronice.
Articolul 34
Un serviciu media audiovizual la cerere difuzat prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video poate fi furnizat de către:
a)
un furnizor de servicii media audiovizuale care deține un serviciu media audiovizual pentru care are responsabilitate editorială și ale cărui programe au fost difuzate și prin intermediul altor rețele de comunicații electronice;
b)
o persoană juridică care are responsabilitate editorială asupra conținutului audiovizual încărcat;
c)
o persoană fizică care furnizează conținut audiovizual prin intermediul unor platforme de partajare a materialelor video și care are responsabilitate editorială asupra conținutului audiovizual încărcat.
Persoanele care se află în una dintre situațiile prevăzute la
alin. (1)
se supun procedurii de notificare dacă întrunesc criteriile definite la
art. 33
și îndeplinesc condițiile prevăzute la
art. 36 , dobândind calitatea de furnizor de servicii media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video.
Conținutul audiovizual furnizat de instituții și autorități publice prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video pentru a-și prezenta activitățile și atribuțiile din sfera lor de competență nu este considerat serviciu media audiovizual la cerere.
Secțiunea a 2-a
Condiții de notificare
Articolul 35
Utilizatorul care încarcă și/sau generează materiale video și programe pe o platformă de partajare a materialelor video care se află sub jurisdicția României se califică drept serviciu media audiovizual la cerere, în conformitate cu criteriile prevăzute la
art. 33 .
Utilizatorul care încarcă și/sau generează materiale video pe o platformă de partajare a materialelor video care nu se află sub jurisdicția României, dar al cărei conținut se adresează publicului din România se califică drept serviciu media audiovizual la cerere, în conformitate cu criteriile prevăzute la
art. 33 .
Articolul 36
Pentru a notifica la CNA serviciul media audiovizual la cerere, utilizatorul prevăzut la
art. 35
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a)
deține un canal oferit prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video, astfel cum este definit la
art. 1 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului , pe o platformă de partajare a materialelor video care poate fi accesată de publicul din România;
b)
conținutul audiovizual poate fi accesat și se adresează publicului din România, precum și cetățenilor români din afara țării;
c)
are un număr de minimum 100.000 de urmăritori sau abonați prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video sau cumulat cu alte platforme;
d)
încarcă în ultimele 12 luni cel puțin 24 de materiale audiovizuale;
e)
obține bani, produse, servicii sau realizează pentru sine sau pentru un terț un beneficiu ca urmare a încărcării și/sau a generării materialelor video pe canalul respectiv.
Secțiunea a 3-a
Procedura de notificare
Articolul 37
Orice persoană, denumită în continuare solicitant, care difuzează servicii media audiovizuale la cerere prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video are obligația să notifice CNA, în momentul întrunirii criteriilor definite la
art. 33
și al îndeplinirii condițiilor prevăzute la
art. 36 , conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 5 .
Articolul 38
Notificarea prevăzută la
art. 37
se depune la CNA însoțită de documentația aferentă, în funcție de calitatea solicitantului, precum și de declarația pe propria răspundere a solicitantului, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 3 , privind datele de contact alese pentru comunicarea oficială a documentelor emise în relația cu CNA, în original.
Solicitantul persoană fizică română va depune la CNA:
a)
notificarea, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 5 ;
b)
actul de identitate al solicitantului, în copie;
c)
declarația unică privind veniturile obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele sociale sau platforme de partajare a materialelor video înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală, în copie.
Solicitantul persoană română care are calitatea de comerciant va depune la CNA următoarele documente:
a)
notificarea, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 5 ;
b)
certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului al persoanei juridice sau, după caz, al persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale ori întreprinderii familiale, în copie;
c)
certificatul de înregistrare fiscală eliberat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în copie;
d)
actul constitutiv actualizat, în copie;
e)
actul de identitate al solicitantului persoană fizică autorizată, în copie;
f)
dovada calității de reprezentant în relația cu CNA, atestată prin procură sau împuternicire dată de reprezentantul legal al solicitantului, în original.
Solicitantul persoană juridică română care nu are calitatea de comerciant va depune la CNA, după caz, următoarele documente:
a)
notificarea, conform formularului-tip prevăzut în
anexa nr. 5 ;
b)
certificatul de înregistrare fiscală eliberat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în copie;
c)
certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor sau în Registrul federațiilor, în copie;
d)
actul de înființare actualizat, în copie;
e)
dovada calității de reprezentant în relația cu CNA, atestată prin procură sau împuternicire dată de reprezentantul legal al solicitantului, în original.
Solicitantul persoană străină cu sediul principal în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European va anexa la solicitare și următoarele documente:
a)
documentele echivalente celor prevăzute la
alin. (3) lit. c)
și
d)
sau la
alin. (4) lit. b) ,
c)
și
d) , după caz;
b)
împuternicirea persoanei mandatate să angajeze răspunderea solicitantului în relația cu CNA și adresa de contact a acesteia pe teritoriul României.
Articolul 39
Dispozițiile
art. 27 alin. (6)-(10)
și
art. 28
se aplică în mod corespunzător.
Articolul 40
Avizul acordat solicitantului atestă că acesta a realizat notificarea în termenul și în condițiile prevăzute de prezenta decizie și că are dreptul de a furniza serviciile media audiovizuale la cerere precizate în aviz.
Drepturile prevăzute în aviz nu pot fi transmise către terți.
Articolul 41
Avizul de furnizare a serviciilor media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video cuprinde:
a)
numărul și data eliberării avizului;
b)
datele de identificare a titularului avizului;
c)
tipul serviciului furnizat;
d)
denumirea și tipul serviciului de platformă de partajare a materialelor video prin intermediul căreia este difuzat conținutul audiovizual;
e)
adresa paginii de internet și denumirea canalului deținut de titular pe platformă;
f)
zona geografică de acces al utilizatorilor serviciului media audiovizual la cerere sau publicul căruia i se adresează serviciul media audiovizual la cerere.
În cazul serviciilor media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul mai multor platforme de partajare a materialelor video, solicitantul va depune o singură notificare, iar CNA va acorda un singur aviz de furnizare.
Articolul 42
Furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul platformelor de partajare a materialelor video trebuie să pună la dispoziția utilizatorilor, pe canalul propriu, informații cu privire la adresa de poștă electronică la care pot fi contactați.
Secțiunea a 4-a
Modificarea avizului de furnizare
Articolul 43
Furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video au obligația să aducă la cunoștința CNA, în scris, orice modificare a documentelor prevăzute la
art. 38 alin. (2)-(5) , depuse la momentul notificării, precum și a datelor prevăzute la
art. 41 , în termen de 30 de zile de data modificării acestora.
Articolul 44
În scopul înregistrării la CNA a modificărilor potrivit
art. 43 , solicitantul va depune formularul-tip prevăzut în
anexa nr. 5
și înscrisurile aferente fiecărei modificări, după caz, personal, prin reprezentant legal sau online.
Articolul 45
După verificarea și avizarea de către Serviciul licențe autorizări, notificarea și documentele însoțitoare se înregistrează la Serviciul Cancelaria Consiliului.
Dispozițiile
art. 27 alin. (6)-(10)
se aplică în mod corespunzător.
Secțiunea a 5-a
Retragerea avizului de furnizare
Articolul 46
Avizul de furnizare a serviciilor media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video se retrage în următoarele situații:
a)
ca urmare a cedării drepturilor prevăzute în avizul de furnizare către terți;
b)
la cererea titularului, prin cerere de renunțare la dreptul de a furniza serviciile media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video, transmisă în scris la CNA.
Cererea prevăzută la
alin. (1) lit. b)
produce efecte de la data transmiterii către CNA sau de la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul acesteia.
Articolul 47
Retragerea avizului se dispune prin decizie a CNA, care stabilește și data de la care încetează dreptul de a furniza serviciile media audiovizuale la cerere prevăzute în aviz, difuzate prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video.
Decizia de retragere a avizului se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul CNA și pe pagina de internet a instituției, la adresa www.cna.ro.
Titlul III Sancțiuni și dispoziții finale
Articolul 48
În scopul realizării unei evidențe oficiale a furnizorilor de servicii media audiovizuale la cerere, CNA întocmește și actualizează Registrul public al furnizorilor de servicii media audiovizuale la cerere, disponibil pe pagina de internet a CNA, la adresa www.cna.ro.
În scopul realizării unei evidențe oficiale a furnizorilor de servicii media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul platformelor de partajare a materialelor video, CNA întocmește și actualizează Lista furnizorilor de servicii media audiovizuale la cerere difuzate prin intermediul platformelor de partajare a materialelor video, disponibilă pe pagina de internet a CNA, la adresa www.cna.ro, precizând criteriile și condițiile care stau la baza calificării unui utilizator care deține un canal pe o platformă de partajare drept furnizor de servicii media audiovizuale la cerere, conform prevederilor
art. 33
și
36 .
Articolul 49
Încălcarea sau nerespectarea prevederilor prezentei decizii de către radiodifuzori sau de către furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere se sancționează potrivit dispozițiilor
art. 90
și
91 din Legea audiovizualului , cu excepția nerespectării prevederilor
art. 9 alin. (4)
și
(5)
din prezenta decizie, care se sancționează conform dispozițiilor
art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 217/2009 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 50
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, toți furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere au obligația de a completa și de a transmite cererea de notificare, conform procedurii prevăzute la
titlul II, cap. I .
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, orice persoană care se califică drept serviciu media audiovizual la cerere difuzat prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video în sensul prezentei decizii are obligația să notifice CNA, conform procedurii prevăzute la
titlul II, cap. III .
Articolul 51
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă:
a)
Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 320/2012
privind furnizarea serviciilor media audiovizuale la cerere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 30 iunie 2012, cu modificările ulterioare;
b)
Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 277/2013
privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepția celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum și condițiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 14 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare;
c)
Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 304/2015
privind procedura de acordare, modificare, prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală digitală pentru difuzarea în sistem digital terestru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 19 iunie 2015;
d)
art. I din
Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 185/2025
privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul audiovizualului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 1 aprilie 2025.
Articolul 52
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.
Articolul 53
Anexele nr. 1-5 *) fac parte integrantă din prezenta decizie. *) Anexele nr. 1-5 sunt reproduse în facsimil.
*
Reglementările tehnice cuprinse în prezenta decizie respectă procedura de notificare prevăzută de Directiva (UE) 2015/1.535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 241 din 17 septembrie 2015.
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin-Alexandru Jucan București, 24 februarie 2026. Nr. 116.
Anexa 1 CONSILIUL NAȚIONAL
AL AUDIOVIZUALULUI
România, București
Bd. Libertății nr. 14, Sector 5
Tel.: + 4 021 305 5356
CF: 4266189
cna@cna.ro www.cna.ro
SERVICII MEDIA AUDIOVIZUALE LINIARE
CERERE
Nr. înregistrare: ....................
Data: ........................
FORMULAR AGREAT DE CNA
Vă rugăm, folosiți numai formulare procurate de la sediul CNA sau de pe site-ul www.cna.ro!
ATENȚIE!
Cererea se completează pe calculator sau se dactilografiază.
Subsemnat(ul/a)*1), Nume…………….………..………. Prenume ……………….…………, domiciliat în ………….…………..……….………., act identitate….…seria….. nr.……….….…., eliberat de ………………. la data ……………, în calitate de ……………………… prin ………………………………conform …………….. pentru
persoana fizică autorizată conform legii/juridică ..…………….……,
având nr. de ordine în Registrul Comerțului J..…./……….. …………../………..…, cod fiscal …….…………..…….., cu sediul social/profesional în: …………….……..………., telefon:…………...……, website:……..…………..., e-mail: ….………………
în temeiul
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și cunoscând dispozițiile prevăzute la
art. 326 din Codul penal :
Declar pe propria răspundere că datele de contact pentru comunicarea oficială a tuturor documentelor emise în relația dintre societate și CNA sunt cele înscrise în prezenta cerere. Am luat la cunoștință că orice modificare a datelor declarate se poate face doar prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere*2),
și solicit*3):
[ ] acordare
[ ] licență audiovizuală
[ ] decizie de autorizare audiovizuală
[ ] licență audiovizuală digitală
[ ] radio
[ ] radio
[ ] radio
[ ] televiziune
[ ] televiziune
[ ] televiziune
pentru multiplexul MUX .................... cu acoperire
[ ] națională
[ ] regională
[ ] locală
[ ] decizie de autorizare audiovizuală digitală
Modalitatea de difuzare
[ ] rețele de comunicații electronice*4), cu specificarea acestora.........................................
[ ] modificare
[ ] licență audiovizuală nr. ........ din data de ......................., eliberată la data de….…….....
[ ] decizie de autorizare audiovizuală nr. ........ din data de ......................., eliberată la data de….…….....
Descrierea modificării:…………………………………………………………………………….
[ ] prelungire
[ ] licență audiovizuală nr. ........ din data de ......................., eliberată la data de….…….....
[ ] cedare
[ ] licență audiovizuală nr. ........ din data de ......................., eliberată la data de….…….....
[ ] retragere*5)
[ ] licență audiovizuală nr. ........ din data de ......................., eliberată la data de….…….....
I. Documente anexate și date de identificare și de comunicare cu solicitantul:
Actele juridice ale societății:
1. Certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului nr. ......... din data ........
2. Actul constitutiv al societății actualizat la data de............................................
3. Structura acționariatului: ...................................................
Reprezentantul legal al societății:
4. Nume și prenume: .........................................adresa: ............................, telefon: …………, e-mail: …...................………
Alte date:
5. Lista publicațiilor editate de solicitant:………………
6. Lista celorlalte servicii de programe pe care le asigură:…….………………
7. Nume și prenume persoane responsabile de conducerea societății: .............................telefon:......................……, e-mail: ….……............................…..
8. Nume și prenume persoane care își asumă răspunderea editorială......................... telefon: …….......................…, e-mail: ….….......................
9. Adresa de corespondență a solicitantului: ........................................................................ telefon: …….......................…, e-mail: ….….......................
II. Date despre serviciul de programe:
1. Tipul serviciului de programe: [ ] radiodifuziune [ ] televiziune
2. Modalitatea de difuzare:
[ ] rețele de comunicații electronice*4), cu specificarea acestora…....................................
3. Localitatea/județul: ....................................................
4. Zona de difuzare*6): ......................................................
5. Licența audiovizuală*7) nr. .................. din data de .........................., eliberată la data de ..............
6. Decizia de autorizare audiovizuală nr. .................. din data de .........................., eliberată la data de ..............
7. Frecvența/Canal: .............................................................................
8. Denumirea serviciului de programe:
[ ] actuală: ..........................................................
[ ] solicitată: ......................................................
9. Elementele de identificare*8) ale postului de radiodifuziune/televiziune:
[ ] semnal sonor
[ ] siglă
10. Amplasamentul sursei de program:
[ ] actual:
.........................................................
[ ] solicitat: .......................................................
11. Amplasamentul stației de emisie:
[ ] actual:
.........................................................
[ ] solicitat: .......................................................
12. Licența de emisie nr. ............... din data de ...........................
13. Licența de utilizare a frecvențelor în sistem digital terestru nr. ............... din data de ...........................
14. Autorizația tehnică de funcționare nr. ......................., eliberată la data de
...........................
15. Formatul de principiu al serviciului de programe:
[ ] generalist
[ ] tematic - domeniul: .......................................................
16. Orarul de difuzare*9):
Luni: ................................................
Marți: ...............................................
Miercuri: ..........................................
Joi: ..................................................
Vineri: .............................................
Sâmbătă: .........................................
Duminică: ........................................
17. Structura serviciului de programe după sursa de proveniență (total - 100%)*10):
[ ] Producție proprie: .................................................................%
[ ] Producții audiovizuale ale altor producători: ..........................%
[ ] Programe retransmise*11): ...................................................%
18. Procente rezervate operelor audiovizuale europene*12):
[ ] Procent rezervat operelor audiovizuale europene: ..................%
[ ] Procent rezervat operelor audiovizuale europene create de producători independenți:..........%
din care opere recente: ..............................................................%
19. Punerea în aplicare a măsurilor privind accesibilitatea prevăzute la
art. 55 alin. (2) din Codul
de reglementare a conținutului audiovizual.
20. Structura estimativă a serviciului de programe*13) pe tipuri de programe/emisiuni:
• Programe de informare: ..............................................%
• Programe educative: ..................................................%
• Programe culturale și de divertisment: ........................%
• Programe/emisiuni care asigură accesibilitate persoanelor cu dizabilități: ........................%
21. Date privind categoriile de informații difuzate în paginile de teletext/videotext (dacă este cazul): .....................................................................................
22. Mențiuni speciale*14):
..................................................................................................
III. Prelucrarea*15) datelor cu caracter personal
Am fost informat cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, efectuată în scopul soluționării prezentei solicitări.
Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că declarațiile inexacte sunt pedepsite conform legii.
Data
Semnătura reprezentantului
Avizat
Serviciul Juridic, Reglementări și Relații Europene
Data: .........................................
Avizat
Serviciul Licențe Autorizări
Data: ........................................
NOTE: *1) Se va completa de către reprezentantul legal al persoanei juridice sau împuternicitul acestuia cu procură specială sau generală autentică sau de către avocat, în baza unei împuterniciri avocațiale, ori de către oricare asociat, acționar sau membru fondator.
*2) Se va completa conform formularului-tip Anexa nr. 3 la Decizia CNA nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale.
*3) Conform cap. II și cap. III din Decizia CNA nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale.
*4) Conform
art. 4 alin. (1) pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011
privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 140/2012 , cu modificările și completările ulterioare.
*5) La cererea titularului, conform
art. 57 alin. (1) lit. e) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
*6) Pentru fiecare serviciu de programe se vor menționa: localitatea/localitățile, țările, regiunile geografice de recepție.
*7) Conform art. 3 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale, pentru serviciul de programe care, la data solicitării, se difuzează printr-o rețea de comunicații electronice, altfel decât terestru și pentru care se solicită acordarea de licență audiovizuală digitală.
8*) Se vor anexa: sigla postului, prezentată grafic sau pe suport electronic, în cazul serviciilor de programe de televiziune, respectiv semnalele de identificare ale postului, înregistrate pe suport electronic, în cazul serviciilor de programe de radiodifuziune.
*9) Numai pentru producția proprie.
*10) Se va calcula pentru un interval de o săptămână.
*11) Se va nominaliza fiecare serviciu de programe retransmis și se va anexa contractul/acordul de retransmitere al radiodifuzorului pentru serviciul de programe respectiv.
*12) Conform
art. 22
și
art. 24 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
*13) Estimarea se realizează pentru un interval de o săptămână și se va înscrie ponderea minimă ce ar putea fi alocată acestor tipuri de programe.
*14) Se vor menționa, după caz, orarul și limba de difuzare a emisiunilor dedicate minorităților naționale.
*15) Prin „prelucrare” se înțelege orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea, în conformitate cu dispozițiile
art. 4 pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 679/2016
al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial nr. 119L/04.05.2016. Informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal pot fi accesate pe pagina de internet www.cna.ro, în categoria „Comunicare” - secțiunea „Date cu caracter personal -
Regulamentul nr. 679 din 2016 ”.
Anexa 2 CONSILIUL NAȚIONAL
AL AUDIOVIZUALULUI
România, București
Bd. Libertății nr. 14, Sector 5
Tel.: + 4 021 305 5356
CF: 4266189
cna@cna.ro www.cna.ro
DECLARAȚIE
Nr. înregistrare: ....................
Data: ........................
FORMULAR AGREAT DE CNA
Vă rugăm, folosiți numai formulare procurate de la sediul CNA sau de pe site-ul www.cna.ro!
ATENȚIE!
Cererea se completează pe calculator sau se dactilografiază.
Subsemnat(ul/a)1, Nume…………….………..………. Prenume ………………….…………, domiciliat în……………..…..………………..……………….…......................,
act identitate……. seria….….. nr. .…., eliberat de……........……. la data……........................……,
în calitate de:
[ ] asociat
[ ] acționar
[ ] administrator
pentru persoana fizică autorizată conform legii /juridică……………………..., având nr. de ordine în Registrul Comerțului J..…./………..….…… …../………..…, cod fiscal …….……….., cu sediul social/profesional în: …..................….……….……..., telefon: ……………...….…, website: …..………... e-mail:….…...………………… în temeiul
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și cunoscând dispozițiile prevăzute la
art. 326 din Codul penal , ca urmare a preluării licenței audiovizuale de la societatea comercială ......................... începând cu data de ...................., declar pe propria răspundere că:
[ ] societatea își asumă toate obligațiile ce decurg din licența audiovizuală cu nr. …..………………… din data de ............................, cu modificările și completările ulterioare, acordată pentru serviciul de programe*2) .............................din localitatea ............................,
[ ] societatea își asumă toate obligațiile ce decurg din licența audiovizuală cu nr. ………..………… din data de .........................., cu modificările și completările ulterioare, acordată pentru serviciul de programe*3) .................. difuzat pe multiplexul MUX ..................... cu acoperire: [ ] națională [ ] regională [ ] locală
Am fost informat cu privire la prelucrarea*4) datelor cu caracter personal, efectuată în scopul înregistrării declarației.
Data
Semnătura reprezentantului
Avizat
Serviciul Juridic, Reglementări și Relații Europene
Data: .........................................
Avizat
Serviciul Licențe Autorizări
Data: ........................................
NOTE: *1) Se va completa de către reprezentantul legal al persoanei juridice sau împuternicitul acestuia cu procură specială sau generală autentică ori de către oricare asociat, acționar sau membru fondator.
*2) Se va completa cu denumirea serviciului de programe.
*3) Se va completa cu denumirea serviciului de programe.
*4) Prin „prelucrare” se înțelege orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea, în conformitate cu dispozițiile
art. 4 pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 679/2016
al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial nr. 119L/04.05.2016. Informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal pot fi accesate pe pagina de internet www.cna.ro, în categoria „Comunicare” - secțiunea „Date cu caracter personal -
Regulamentul nr. 679 din 2016 ”.
Anexa 3 CONSILIUL NAȚIONAL
AL AUDIOVIZUALULUI
România, București
Bd. Libertății nr. 14, Sector 5
Tel.: + 4 021 305 5356
CF: 4266189
cna@cna.ro www.cna.ro
DECLARAȚIE
Nr. înregistrare: ....................
Data: ........................
FORMULAR AGREAT DE CNA
Vă rugăm, folosiți numai formulare procurate de la sediul CNA sau de pe site-ul www.cna.ro!
ATENȚIE!
Cererea se completează pe calculator sau se dactilografiază.
Subsemnat(ul/a)*1), Nume…………….……...…. Prenume………............…,domiciliat în ……………….……………..……….………………, act identitate….……. seria….…….. nr.………. ….…., eliberat de ………………………. la data ……………, în calitate de reprezentant legal al societății:
[ ] asociat
[ ] acționar
[ ] administrator
pentru persoana fizică autorizată conform legii/juridică………………………...……, având nr. de ordine în Registrul Comerțului J..…./…….…………../…………, cod fiscal …….…............, cu sediul social/profesional în: ………………………..…….……….………. și sediu secundar (punct de lucru)*2) în ………………………..……,telefon:………………...………, website:……..…… ……..., e-mail: ..........….…………………
în temeiul
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și cunoscând dispozițiile prevăzute la
art. 326 din Codul penal ,
declar pe propria răspundere că datele de contact alese pentru comunicarea oficială a tuturor documentelor emise în relația dintre societate și CNA sunt următoarele:
[ ] E-mail: ..................................................................
[ ] Telefon: .................................................................
[ ] Website: ...............................................................
Am luat la cunoștință că orice modificare a datelor declarate prin prezenta se poate face doar prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere.
Am fost informat cu privire la prelucrarea*3) datelor cu caracter personal, efectuată în scopul înregistrării prezentei declarații.
Data
Semnătura reprezentantului
Avizat
Serviciul Juridic, Reglementări și Relații Europene
Data: .........................................
Avizat
Serviciul Licențe Autorizări
Data: ........................................
NOTE: *1) Se va completa de către reprezentantul legal al persoanei juridice sau împuternicitul acestuia cu procură specială sau generală autentică, ori de către oricare asociat, acționar sau membru fondator.
*2) După caz, dacă societatea are un sediu secundar (punct de lucru) declarat și autorizat, potrivit legii și care constituie spațiu redacțional și/sau de producție.
*3) Prin „prelucrare” se înțelege orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea, în conformitate cu dispozițiile
art. 4 pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 679/2016
al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial nr. 119L/04.05.2016. Informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal pot fi accesate pe pagina de internet www.cna.ro, în categoria „Comunicare” - secțiunea „Date cu caracter personal -
Regulamentul nr. 679 din 2016 ”.
Anexa 4 CONSILIUL NAȚIONAL
AL AUDIOVIZUALULUI
România, București
Bd. Libertății nr. 14, Sector 5
Tel.: + 4 021 305 5356
CF: 4266189
cna@cna.ro www.cna.ro
SERVICII MEDIA AUDIOVIZUALE LA CERERE
NOTIFICARE
Nr. înregistrare: ....................
Data: ........................
FORMULAR AGREAT DE CNA
Vă rugăm, folosiți numai formulare procurate de la sediul CNA sau de pe site-ul www.cna.ro!
ATENȚIE!
Cererea se completează pe calculator sau se dactilografiază.
Subsemnat(ul/a)*1), Nume…………….……..………. Prenume……………….…………, domiciliat în …………….………………………….……………………………………, act identitate….……. seria….…….. nr. ………….…., eliberat de …………………………. la data ……………, în calitate de ………………………… prin ……………………………conform ………………………………...pentru persoana fizică/juridică …………................, având nr. de ordine în Registrul Comerțului J..…./………..…. ……../………..…, cod fiscal …….……….….., cu sediul social/profesional în: ……………………………., telefon:............…...………, website:……..…….......……..., e-mail:….…..……………………
în temeiul
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și cunoscând dispozițiile prevăzute la
art. 326 din Codul penal ,
declar pe propria răspundere că datele de contact pentru comunicarea oficială a tuturor documentelor emise în relația dintre societate și CNA sunt cele înscrise în prezenta cerere. Am luat la cunoștință că orice modificare a datelor declarate se poate face doar prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere*2)
și NOTIFIC furnizarea SERVICIULUI / SERVICIILOR MEDIA AUDIOVIZUAL/E
LA CERERE .............................. începând cu data de .....................………….
I. Documente anexate și date de identificare și de comunicare cu solicitantul:
Actele juridice ale societății:
1. Certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului nr............... din data ....................
2. Actul constitutiv al societății actualizat la data de ..........................................................................................
3. Structura acționariatului: .................................................................................................................................
Reprezentantul legal al societății
4. Nume și prenume: ......................................... adresa: ......................................................... telefon: .................., e-mail: ..........................................
Alte date:
5. Lista publicațiilor editate de solicitant: ...........................................................................................................
6. Lista celorlalte servicii de programe pe care le asigură:……………..………...............................................
7. Nume și prenume persoane responsabile de conducerea societății: ........................................... telefon: ...................., e-mail: .….………….………
8. Nume și prenume persoane care își asumă răspunderea editorială………………..................................... telefon: ………………………, e-mail: ….…………………
9. Adresa de corespondență a solicitantului: ....................................... telefon: …………
……………, e-mail: ….…………….………
II. Date privind serviciul/serviciile media audiovizuale la cerere pe care solicitantul intenționează să le furnizeze:
Denumirea serviciului*3)
Tipul serviciului
[ ] Serviciu „video la cerere”
[ ] Serviciu „video în reluare”
[ ] Serviciu mixt (serviciul cuprinde și secțiuni care nu sunt dedicate serviciilor media audiovizuale la cerere)
Țara de jurisdicție a serviciului
Date privind rețelele și serviciile de comunicații electronice utilizate
Tip rețea de comunicații electronice, astfel cum este reglementată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011
privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 140/2012 , cu modificările și completările ulterioare:
Denumire furnizor:
Certificat-tip eliberat de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații:
Denumirea portalului și/sau adresa paginii/subpaginii de internet
Aria geografică de furnizare
[ ] România
[ ] State din Uniunea Europeană
[ ] State din afara Uniunii Europene
Surse de finanțare a serviciului
[ ] Publicitate
[ ] Sponsorizare
[ ] Abonament
[ ] Pay-per-view
[ ] Altele (cu precizarea surselor)....................................
Tip de acces:
[ ] Acces liber
[ ] Acces restricționat
[ ] Acces mixt
III. Fișa de descriere a servicului/serviciilor media audiovizuale la cerere furnizate:
A. Proiectul editorial*4)
Solicitantul precizează într-un document anexat prezentului formular:
[ ] prezentarea generală a serviciului (tip de serviciu, prezentarea modului de organizare a site-ului web, cu precizarea dacă acesta este specializat integral în oferirea de servicii media audiovizuale la cerere sau conține și secțiuni care nu sunt dedicate serviciilor media audiovizuale la cerere);
[ ] categoriile de programe audiovizuale reunite în fiecare catalog și lista furnizorilor de conținut audiovizual;
[ ] măsurile editoriale asigurate în vederea protecției minorilor;
[ ] măsurile de punere în aplicare a dispozițiilor legale privind promovarea operelor europene;
[ ] după caz, codul de conduită profesională adoptat sau la care a aderat public furnizorul, anexat în copie.
B. Proiectul tehnic*5)
Solicitantul descrie într-un document anexat prezentului formular:
[ ]| condițiile tehnice privind accesul utilizatorilor la serviciul media audiovizual la cerere (platforma tehnică utilizată, portalul web, adresa de internet etc.)
[ ] condițiile de comercializare a serviciului (de exemplu: gratuit sau cu plată);
[ ] aria geografică de furnizare, cu precizarea statelor de recepție;
[ ] măsurile tehnice destinate restricționării accesului minorilor la programe neadecvate acestora;
[ ] condițiile de accesibilitate pentru persoanelor cu deficiențe de văz sau de auz.
IV. Registrul public al furnizorilor de servicii media audiovizuale la cerere
[ ] Sunt de acord cu publicarea datelor și a adresei de contact în Registrul public al furnizorilor de servicii media audiovizuale la cerere.
V. Prelucrarea*6) datelor cu caracter personal
Am fost informat cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în scopul înregistrării prezentei notificări.
Data
Semnătura reprezentantului
Avizat
Serviciul Licențe Autorizări
Data:............................
NOTE: *1) Se va completa de către reprezentantul legal al persoanei juridice sau împuternicitul acestuia cu procură specială sau generală autentică sau avocat, în baza unei împuterniciri avocațiale, ori oricare asociat, acționar sau membru.
*2) Se va completa conform formularului-tip
Anexa nr. 3 .
*3) Denumirea așa cum aceasta apare pe pagina inițială a serviciului și/sau în ghidul electronic de programe (EPG).
*4) Documentul se va anexa la notificare și va cuprinde toate cerințele prevăzute la cap. III pct. A.
*5) Documentul se va anexa la notificare și va cuprinde toate cerințele prevăzute la cap. III pct. B.
*6) Prin „prelucrare” se înțelege orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea, în conformitate cu dipozițiile
art. 4 pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 679/2016
al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial nr. 119L/04.05.2016. Informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal pot fi accesate pe pagina de internet www.cna.ro, în categoria „Comunicare” - secțiunea „Date cu caracter personal -
Regulamentul nr. 679 din 2016 ”.
Anexa 5 CONSILIUL NAȚIONAL
AL AUDIOVIZUALULUI
România, București
Bd. Libertății nr. 14, Sector 5
Tel.: + 4 021 305 5356
CF: 4266189
cna@cna.ro www.cna.ro
SERVICII MEDIA AUDIOVIZUALE LA CERERE DIFUZATE PRIN INTERMEDIUL UNEI PLATFORME DE PARTAJARE A MATERIALELOR VIDEO*1)
NOTIFICARE
Nr. înregistrare: ....................
Data: ........................
FORMULAR AGREAT DE CNA
Vă rugăm, folosiți numai formulare procurate de la sediul CNA sau de pe site-ul www.cna.ro!
ATENȚIE!
Cererea se completează pe calculator sau se dactilografiază.
Subsemnat(ul/a)*2), Nume…………….………..………. Prenume ………………….…………, domiciliat în …………….…………….……………………………………………….……., act identitate….……. seria ….…….. nr. .………….…., eliberat de ……………………. la data ……………, în calitate de ……...…………... prin ................……… conform
.........................pentru persoana fizică/juridică …………………… având nr. de ordine în Registrul Comerțului J..…./…….…..….…………../……, cod fiscal …….………, cu sediul social/profesional în:............................................................... telefon:………………...………, website:…….…………, e-mail: ...….…..…….……,
în temeiul
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și cunoscând dispozițiile prevăzute la
art. 326 din Codul penal :
Declar pe propria răspuundere că datele de contact pentru comunicarea oficială a tuturor documentelor emise în relația dintre societate și CNA sunt cele declarate mai sus. Am luat la cunoștință că orice modificare a datelor declarate prin prezenta se poate face doar prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere*3).
NOTIFIC SERVICIUL MEDIA AUDIOVIZUAL LA CERERE DIFUZAT PRIN INTERMEDIUL PLATFORMEI/PLATFORMELOR DE PARTAJARE A MATERIALELOR VIDEO cu denumirea…..…....................., pe canalul oferit prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video cu denumirea .....................................................................
I. Documente anexate și date de identificare și de comunicare cu solicitantul:
Date de identificare a persoanei fizice care furnizează serviciul media audiovizual la cerere difuzat prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video:
1. Nume și prenume: ................................................................
2. Act de identitate:..................................................................
Date de identificare a persoanei juridice care furnizează serviciul media audiovizual la cerere difuzat prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video*4)
:
1. Certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului nr. ..................din data
..................
2. Actul constitutiv al societății:...........................................
3. Structura acționariatului:.................................................
Reprezentantul legal al societății:
4. Nume și prenume: ............................................. adresa: .......................................... telefon: ………………………, e-mail: ….……….………
Alte date:
5. Lista altor platforme de partajare a materialelor video prin intermediul cărora furnizează conținutul audiovizual care constituie serviciu media audiovizual la cerere:...............................................
6. Lista celorlalte servicii de programe pe care le asigură:……………………...………......................
7. Nume și prenume persoane responsabile de conținutul încărcat: ............................................. telefon: ………………………, e-mail: ….……….………
8. Nume și prenume persoane care își asumă răspunderea organizării conținutului audiovizual încărcat pe platforma de partajare a materialelor video:................................................................. telefon: ………………………, e-mail: ….……….………
9. Adresa de corespondență a solicitantului:..................................................... telefon: ………………………, e-mail: ….……….………
II. Informații despre serviciul media audiovizual la cerere difuzat prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video:
1. Denumirea platformei de partajare a materialelor video care găzduiește serviciul media audiovizual la cerere
2. Link de acces către Termenii și Condițiile de utilizare ale platformei de partajare a materialelor video
3. Date de identificare a serviciului media audiovizual la cerere (adresa paginii de internet, denumirea canalului/profilului/paginii de utilizator, link de acces către canalul oferit prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video)
4. Zona geografică de acces al utilizatorilor la serviciile platformei
5. Data notificării serviciului media audiovizual la cerere difuzat prin intermediul plaformei de partajare a materialelor video, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data îndeplinirii criteriilor și condițiilor prevăzute la art. 33 și art. 36 din Decizia CNA nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale
6. Număr estimat de abonați/urmăritori înregistrați pe canalul oferit prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video
7. Surse de monetizare*5)
III. Jurisdicția serviciului de platformă de partajare a materialelor video
Potrivit criteriilor de stabilire a jurisdicției prevăzute la
art. 42^5 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare, serviciul media audiovizual la cerere supus notificării este furnizat pe o platformă de partajare a materialelor video care se află sub jurisdicția următorului stat:
[ ] ROMÂNIA, potrivit
art. 42^5 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare
[ ] STAT MEMBRU UE……………………………………………….., potrivit
art. 42^5 alin. (2)
și
(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare*6)
[ ]…………………………………………….. societate-mamă
[ ]…………………………………………….. filială
[ ]…………………………………………….. grup
[ ] STAT TERȚ…………………………………………………………………
IV. Serviciul notificat*7), în conformitate cu criteriile și condițiile prevăzute la art. 33 și art. 36 din Decizia CNA nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale:
[ ] furnizează:
[ ] programe [ ] materiale video [ ] comunicări comerciale audiovizuale
[ ] scopul furnizării serviciului:
[ ] informativ [ ] educativ [ ] de divertisment
[ ] tematica*8) conținutului încărcat pe platformă: …………………..
[ ] sistem de informare a utilizatorilor/vizitatorilor platformei cu privire la programele și materialele video care conțin comunicări comerciale audiovizuale declarate de către furnizorul de serviciu media audiovizual la cerere
[ ] Da [ ] Nu
V. Prelucrarea*9) datelor cu caracter personal
Am fost informat cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în scopul înregistrării prezentei notificări.
Data
Semnătura reprezentantului
Avizat
Serviciul Licențe Autorizări
Data:............................
NOTE: *1) Se aplică utilizatorilor care sunt creatori de conținut potrivit art. 33 și art. 36 din Decizia CNA nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale și care se adresează publicului din România pe platformele de partajare a materialelor video (precum YouTube, Facebook, Instagram, TikTok etc.). Utilizatorii respectivi sunt considerați ca fiind orientați către publicul din România dacă sunt stabiliți pe teritoriul României și dacă materialele video/programele încărcate/generate se adresează publicului din România.
*2) Se va completa de către persoana fizică sau reprezentantul legal al persoanei juridice, împuternicitul acestuia cu procură specială sau generală autentică sau avocat, în baza unei împuternicirii avocațiale, ori de către oricare asociat, acționar sau membru.
*3) Se va completa conform formularului-tip
Anexa nr. 3 .
*4) Se va completa potrivit art. 38 din Decizia CNA nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale.
*5) Potrivit art. 36 lit. e) din Decizia CNA nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale.
*6) Se va completa potrivit prevederilor
art. 42^5 alin. (2)
și
(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „(2) Un furnizor de platformă de partajare a materialelor video, care nu se află sub jurisdicția României, conform prevederilor alin. (1), este considerat a fi sub jurisdicția statului în care respectivul furnizor: a) are o societate-mamă sau o filială care este stabilită pe teritoriul statului respectiv; b) face parte dintr-un grup și o altă societate din grupul respectiv este stabilită pe teritoriul statului respectiv. (…); (4) În scopul aplicării alin. (2), în cazul în care societatea-mamă, filiala sau celelalte societăți din grup sunt fiecare stabilite în state diferite, se consideră că furnizorul platformei de partajare a materialelor video este stabilit în statul în care este stabilită societatea sa mamă sau, în absența unei astfel de stabiliri, se consideră că este stabilit în statul în care este stabilită filiala sa sau, în absența unei astfel de stabiliri, în statul în care este stabilită cealaltă societate din grup.”
*7) Furnizarea către publicul larg de programe sau de materiale video generate de utilizatori sau furnizarea ambelor categorii, în scop informativ, de divertisment sau educativ.
*8) Se va completa cu categoria căreia îi aparține un procent majoritar al conținutului încărcat (de exemplu, știri, turism, culinar, cosmetică, sport etc.)
*9) Prin „prelucrare” se înțelege orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea, în conformitate cu dipozițiile
art. 4 pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 679/2016
al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial nr. 119L/04.05.2016. Informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal pot fi accesate pe pagina de internet www.cna.ro, în categoria „Comunicare” - secțiunea „Date cu caracter personal -
Regulamentul nr. 679 din 2016 ”.
------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.