Hotărâre · Curtea Constituțională

Hotărârea nr. 48/2000

privind cererea de anulare a alegerilor din 26 noiembrie 2000 pentru funcția de Președinte al României, formulată de Partidul Particularilor - Partid Social Democrat Tradițional Roman

prezumat în vigoare

Data actului
30 noiembrie 2000
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 641 din 8 decembrie 2000
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 8.623 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

La data de 29 noiembrie 2000 Partidul Particularilor - Partid Social Democrat Tradițional Roman, prin președintele sau, domnul Lucian Cornescu, a înaintat Curții Constituționale, în vederea soluționării, cererea de anulare a alegerilor din data de 26 noiembrie 2000 pentru funcția de Președinte al României, cerere înregistrată la nr. 4.163 din 29 noiembrie 2000.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 4 teza întâi din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, astfel cum a fost modificat prin

Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 19 din 17 octombrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 17 octombrie 2000, cererea se soluționează fără citarea părților, cu participarea numai a judecătorilor Curții, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar.

În motivarea cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României se susține ca s-a produs "încălcarea drepturilor cetățenilor de a fi corect informati conform art. 31 din Constituția României, prin manipulare continua, încă din timpul campaniei electorale, de către ansamblul institutelor de sondare a opiniei publice, care, prin excluderea unui număr important de candidați și prin utilizarea mass-media, a influentat posibilitatea de a judeca în mod obiectiv valoarea fiecărui candidat, impiedicandu-i în final de a alege în propriul interes". Totodată se invoca și "Încălcarea dreptului de a fi ales conform art. 35 din Constituția României". Prin scrisoarea, separată, nr. 4.182 din data de 29 noiembrie 2000 a Partidului Particularilor - Partid Social Democrat Tradițional Roman se mai arata ca motivarea cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României se întemeiază "pe faptul ca în perioada 12 octombrie 2000, data începerii oficiale a campaniei electorale, și până la 23 noiembrie 2000, uneori și după aceasta zi, a fost organizat un întreg dispozitiv instituțional și de presa care a avantajat candidații rămași în cursa pentru turul doi". Se susține, de asemenea, ca unii dintre candidați au fost prezentați în analizele preluate de presa scrisă și audiovizuala, "conform sondajelor, singurii candidați importanti, ignorand cu desăvârșire mesajul electoral, realist și ponderat, al unei părți din randurile celorlalți, ignorandu-le însăși calitatea recunoscută de BEC", ceea ce încalcă prevederile

art. 16 din Legea nr. 69/1992

pentru alegerea Președintelui României și ale art. 31 din Constituție. În sensul celor arătate se anexează articole publicate în presa în perioada campaniei electorale.

Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii în temeiul

art. 85 alin. (1) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, coroborat cu

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992

pentru alegerea Președintelui României, solicita respingerea cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României ca fiind inadmisibila. Se arata ca, în conformitate cu prevederile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. Se apreciază ca motivele invocate de Partidul Particularilor - Partid Social Democrat Tradițional Roman nu răspund acestor cerințe legale și, în consecința, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României este inadmisibila.

CURTEA,

analizând contestația în raport cu prevederile Constituției și ale

Legii nr. 69/1992

pentru alegerea Președintelui României, cu modificările ulterioare, vazand concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și documentele aflate la dosar, retine următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 144 lit. d) din Constituție, ale

art. 26 din Legea nr. 47/1992 , republicată, precum și ale art. 2 alin. (2) și ale

art. 24 din Legea nr. 69/1992 , Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze cererea de anulare a alegerilor din data de 26 noiembrie 2000 pentru funcția de Președinte al României, cerere formulată de Partidul Particularilor - Partid Social Democrat Tradițional Roman.

În motivarea cererii de anulare a alegerilor din data de 26 noiembrie 2000 pentru funcția de Președinte al României se susține ca au fost incalcate prevederile constituționale ale art. 31 privind "Dreptul la informație" și cele ale art. 35 referitoare la "Dreptul de a fi ales", încălcare constând în influentarea opiniei electoratului "încă din timpul campaniei electorale de către ansamblul institutelor de sondare", prin favorizarea unora dintre candidați, care au fost prezentați în analizele sondajelor de opinie preluate de mass-media, ca fiind singurii candidați importanti. În acest sens autorul cererii a depus extrase din presa scrisă.

Examinând cererea formulată de Partidul Particularilor - Partid Social Democrat Tradițional Roman, Curtea Constituțională constata ca, potrivit

art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 69/1992

pentru alegerea Președintelui României, "Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În aceasta situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a treia duminica de la data anulării alegerilor.

Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele, formațiunile politice și candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază".

În temeiul acestor prevederi legale Curtea retine ca anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda, iar aceasta este de natura sa modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin, precum și faptul ca cererea de anulare a alegerilor trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.

În speta, Curtea Constituțională constata însă ca în cuprinsul cererii Partidului Particularilor - Partid Social Democrat Tradițional Roman sunt formulate motive care vizează desfășurarea unor acțiuni ale institutelor de sondare a opiniei publice și modul în care acestea au fost reflectate de mass-media în perioada campaniei electorale, iar nu motive care să vizeze modul în care s-au desfășurat votarea și stabilirea rezultatelor alegerilor și care să justifice, în sensul

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , anularea alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 26 noiembrie 2000. Curtea constata, de asemenea, ca extrasele din presa scrisă depuse de autorul cererii în susținerea motivelor invocate nu constituie dovezi de natura sa demonstreze faptul ca votarea și stabilirea rezultatelor alegerilor au avut loc prin frauda.

Fața de cele arătate cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. d) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. B.a), al

art. 16, 26 și 27 din Legea nr. 47/1992 , republicată, precum și al art. 2 alin. (2) și al

art. 24 din Legea nr. 69/1992 ,

CURTEA

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de anulare a alegerilor din data de 26 noiembrie 2000 pentru funcția de Președinte al României, formulată de Partidul Particularilor - Partid Social Democrat Tradițional Roman.

Hotărârea este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.