Decizia nr. 239/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990

pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată, excepție ridicată de Secretariatul General al Guvernului în Dosarul nr. 1.432/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal a răspuns Paula Ciobotaru, lipsind Secretariatul General al Guvernului și Guvernul României, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, partea prezenta pune concluzii de respingere a excepției. Se apreciază ca textul de lege criticat de autorul excepției este constituțional, deoarece are ca scop recunoașterea meritelor celor care au participat la victoria Revoluției române din decembrie 1989.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibila, a excepției ridicate, deoarece Secretariatul General al Guvernului este o instituție bugetară și nicidecum o unitate cu capital integral de stat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 4 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 1.432/2000, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990

pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată, excepție ridicată de Secretariatul General al Guvernului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile

art. 10 din Legea nr. 42/1990

nu se pot întemeia "nici pe principiile stabilite de art. 16 din Constituție și nici pe cele ale art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, deoarece prin conținutul alineatului 2 el se indeparteaza de acestea". Se considera, de asemenea, ca este "inadmisibila includerea în sfera dreptului muncii a unei diferentieri între cetățenii români, în ceea ce privește protecția raportului juridic de muncă. În caz contrar, s-ar ajunge la o aplicare partinica atunci când un angajator, unitate cu capital de stat, este obligat să facă aplicarea prevederilor art. 130 alin. 1 lit. a) din Codul muncii". Totodată se afirma ca prin dispoziția legală criticata, care face parte din

Legea nr. 93/1992 , lege ordinară, au fost modificate dispozițiile cuprinse într-o lege organică, asa cum este Codul muncii, contravenindu-se astfel prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituție. În continuare se susține ca, deși dreptul la munca este consacrat de art. 38 din Constituție și de art. 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, drept care sta la baza unui raport juridic de muncă, nu trebuie ca la încetarea acestuia "angajatorul să fie ținut de aplicarea unor criterii de ordin social-politic ori de alta natura, care nu au nimic comun cu criteriile care au stat la baza încadrării în munca a persoanelor ori la aprecierea competentei lor profesionale". Se mai arata ca "menționarea într-un contract de muncă a unei clauze legale cum este aceea stabilită de

art. 10 din Legea nr. 42/1990 , în sensul unei superprotectii a dreptului la munca, conduce în mod vadit la restrangerea garanțiilor aceluiași drept la munca al celorlalți salariați membri ai colectivului în care își desfășoară activitatea, însă al căror contract de muncă nu conține o astfel de clauza care să-i protejeze atunci când angajatorul este în situația de a face aplicarea prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii". În finalul motivarii se susține ca dispoziția legală criticata a fost redactată printr-o îndepărtare evidenta de la principiile constituționale, precum și ale normelor internaționale în domeniul relațiilor de muncă, ce consacra egalitatea cetățenilor în fața legii, dar și o protecție a legii față de aceștia, realizată în mod egal. Constituția României, Codul muncii și

Legea nr. 1/1991

referitoare la protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională asigura protecție tuturor cetățenilor în ceea ce privește raportul lor de muncă, spre deosebire de caracterul partinic al prevederilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990 .

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este nefondata, deoarece "prin

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990

nu s-a inclus o diferentiere între cetățenii români, în ceea ce privește protecția raportului juridic de muncă, ci includerea unei norme juridice care are menirea sa protejeze raporturile de muncă ale persoanelor care au contribuit la victoria Revoluției din 1989, împotriva unor eventuale măsuri abuzive din partea conducerilor unităților economice cu capital de stat, contractul de muncă al acestor persoane putând fi desfăcut numai pentru motive imputabile acestora".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este intemeiata pentru următoarele considerente: în raport cu dispozițiile art. 16, 20 și 38 din Constituție și cu cele ale art. 7 și 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului prevederile

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990 , republicată, sunt neconstituționale, deoarece cetățenii români sunt egali în exercitarea dreptului la munca, iar "nașterea, modificarea sau încetarea raportului lor de muncă nu poate fi condiționată preferențial pe alte criterii decât cele de competența profesională". Dispozițiile legale criticate constituie o măsura de protecție a unor categorii de persoane, care "încalcă însă dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 38 din Constituția României și restrânge capacitatea juridică a angajatorului în ceea ce privește măsurile legale pe care este obligat să le adopte pentru buna desfășurare a activității sale atunci când trebuie să facă aplicarea

art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii. Într-adevăr, Legea nr. 10/1972 , respectiv Codul muncii, în art. 146, stabilește anumite situații obiective în care contractul de muncă al personalului încadrat este protejat, dar aceste dispoziții sunt în perfecta concordanta cu normele internaționale privind protecția muncii, stabilitatea în munca, precum și cu principiile Constituției, ceea ce nu realizează însă

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990 ".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990

pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, având următorul cuprins: "Contractul de muncă al luptătorilor pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, încadrați în unități cu capital integral de stat, nu poate fi desfăcut decât pentru motive imputabile lor."

1. Autorul excepției susține ca aceste reglementări contravin principiului egalității în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" și, pe cale de consecința, dispozițiilor art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, în care se prevede că: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egala a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egala împotriva oricărei discriminări care ar încalcă prezenta declarație și împotriva oricărei provocari la o astfel de discriminare."

Examinând aceasta sustinere, Curtea observa ca prin dispozițiile legale criticate nu se instituie nici un privilegiu și nici o discriminare. Eroii-martiri, răniții și luptatorii pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 se afla într-o situație diferita în comparatie cu celelalte categorii de salariați. Or, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. În acest sens este și jurisprudenta Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, s-a statuat ca principiul egalității nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situații diferite. Sub acest aspect măsura legală de protecție a salariaților încadrați în unitățile cu capital integral de stat, salariați care au calitatea de urmași ai eroilor-martiri, răniți, precum și de luptători pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, este justificată tocmai de situația deosebită în care se afla aceștia, ca urmare a recunoașterii meritelor celor care și-au jertfit viața ori și-au pierdut total sau în parte capacitatea de muncă pentru instaurarea actualului sistem democratic al tarii. De altfel, este de reținut și faptul ca aceasta protecție funcționează doar în cazul desfacerii contractului de muncă pentru motive neimputabile celor aparținând categoriei de salariați menționate.

2. Un alt motiv de neconstituționalitate invocat de autorul excepției este acela ca, potrivit susținerilor sale, prin dispoziția legală criticata, care "este cuprinsă într-o lege adoptată ca lege ordinară, a fost modificat Codul muncii, deci o lege organică". În acest mod se considera ca au fost incalcate dispozițiile constituționale ale art. 72 alin. (3) lit. l), care prevăd ca "Prin lege organică se reglementează:[...]

l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială;".

Analizând aceasta critica, Curtea constata ca este neîntemeiată. Prevederile

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990 , republicată, nu au ca obiect reglementarea regimului general privind raporturile de muncă, ci instituirea unei interdicții pentru unitățile cu capital integral de stat în cazul desfacerii contractului de muncă unor salariați aparținând unei categorii determinate. Totodată aceste prevederi aparțin unei legi care are ca scop cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

De aceea în cauza nu sunt aplicabile dispozițiile art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituție.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990

pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată, excepție ridicată de Secretariatul General al Guvernului în Dosarul nr. 1.432/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 noiembrie 2000.