Decizia nr. 262/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261, art. 284 alin. 1, art. 288^1 și ale art. 301 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998 , excepție ridicată de Silvia Veronica State în Dosarul nr. 4.942/1999 al Curții de Apel București Secția a III-a civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților (Silvia Veronica State și Elena Nita), față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, considerând ca prin textele de lege criticate nu se încalcă principiul liberului acces la justiție consfintit prin art. 21 din Constituție, cum de altfel nici una dintre dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

nu aduce atingere acestui principiu fundamental. Se mai arata ca aceasta ordonanța a mai fost supusă criticilor de neconstituționalitate, Curtea Constituțională stabilind prin deciziile sale ca dispozițiile criticate sunt conforme prevederilor constituționale. Se considera, în final, ca, neinvocandu-se elemente noi, de natura să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, excepția este neîntemeiată și de aceea se solicita respingerea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 4.942/1999, Curtea de Apel București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261, art. 284 alin. 1, art. 288^1 și ale art. 301 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998 , excepție ridicată de Silvia Veronica State.

În motivarea excepției autorul acesteia arata ca prin dispozițiile criticate se încalcă prevederile art. 21 din Constituție (referitoare la accesul liber la justiție), precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (referitoare la dreptul la un proces echitabil), și anume "prin instituirea a doua condiții simultane pentru exercitarea unei cai de atac unice, constând în doua termene a căror nerespectare este sancționată prin paralizarea dreptului de a avea acces la judecarea de către instanța de control judiciar a criticilor îndreptate împotriva unor hotărâri judecătorești". Se considera ca prin aceasta s-a creat "un obstacol artificial și nejustificat pentru cenzurarea hotărârilor judecătorești". Deși admite ca "legea poate impune condiții de exercitare a drepturilor, inclusiv a celor procesuale", autorul excepției considera totuși ca ratiunea acestora trebuie să se afle în însăși functionalitatea instituției juridice și sa nu reprezinte un mijloc artificial de limitare a controlului judiciar garanție a legalității funcționarii justiției. Se mai arata ca "dubla condiție a termenului pentru exercitarea unei cai de atac nu are nici o motivare obiectivă sau rezonabila".

Curtea de Apel București - Secția civilă, exprimandu-și opinia, considera ca "excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului unic din

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă este neîntemeiată, întrucât modificările și completările aduse Codului de procedura civilă în privinta termenelor în care urmează să fie motivate apelurile și recursurile reprezintă o opțiune a legiuitorului, singurul în măsura de a institui regulile de desfășurare a căilor de atac în fața instanțelor de judecată". Totodată se face referire la jurisprudenta Curții Constituționale și se apreciază ca prin textele de lege criticate "nu se încalcă în nici un fel accesul liber la justiție, doar ca justițiabilul trebuie să respecte anumite termene, pentru o mai buna administrare a actului de justiție și o stabilitate a acestuia".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece aspectele invocate "nu vizează o problemă de neconstituționalitate, ci una care tine atât de obligația cunoașterii legii, cat și de aplicarea acesteia". Totodată se invoca prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", dându-se astfel libertate legiuitorului sa statueze în aceste domenii. În final se apreciază ca reglementările ordonanței "nu neagă, ci, dimpotriva, implica aplicarea și respectarea tuturor dispozițiilor procedurale referitoare la comunicarea actelor și la exercitarea drepturilor părților, inclusiv a căilor legale de atac".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susținerile autorului excepției, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 261, art. 284 alin. 1, art. 288^1 și cele ale art. 301 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța Guvernului nr. 13 din 29 ianuarie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 261: "Hotărârea se da în numele legii și va cuprinde:

1. arătarea instanței care a pronunțat-o și numele judecătorilor care au luat parte la judecata;

2. numele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul părților, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau al reprezentanților legali și al avocaților;

3. obiectul cererii;

4. dispozitivul;

5. calea de atac și termenul în care se poate exercita;

6. arătarea ca pronunțarea s-a făcut în ședința publică, precum și semnăturile judecătorilor și ale grefierului. Lipsa semnaturilor poate fi complinita oricând.

Părerea judecătorilor rămași în minoritate se va consemna în josul hotărârii.

Hotărârea se va comunică părților, în copie, în cazul în care aceasta este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a unei cai ordinare de atac. Comunicarea se va face în termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii.

În cazul în care împotriva hotărârii se declara una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnatura judecătorilor, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților, care vor face corp comun cu hotărârea. Părerea motivată a judecătorilor rămași în minoritate va trebui redactată în același timp cu redactarea hotărârii.

Hotărârile pronunțate de instanța de recurs vor cuprinde, în toate cazurile, atât mențiunile prevăzute la alin. 1, cat și motivarea instanței. Redactarea hotărârii se va face în termen de 20 de zile de la pronunțare.

Dacă instanța a fost alcătuită din mai mulți judecători, președintele va putea insarcina pe unul dintre ei cu redactarea hotărârii și, dacă este cazul, a motivarii.

În cazul în care, după pronunțare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea sau motivarea, președintele instanței o va semna în locul sau, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul-șef, făcându-se mențiune despre cauza care l-a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea ori, dacă este cazul, motivarea.

Dacă partea prezenta la pronunțarea hotărârii în ședința publică solicita motivarea acesteia, dispozițiile alin. 5 se aplică în mod corespunzător. Despre toate acestea se va lua act prin încheiere.";

- Art. 284 alin. 1: "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii redactate, după caz, potrivit art. 261 alin. 1 și 2 sau alineatului ultim al aceluiași articol, dacă legea nu dispune altfel.";

- Art. 288^1 : "După comunicarea motivarii hotărârii potrivit art. 288, părțile vor motiva apelul în fapt și în drept, prezentând și dovezile invocate în susținerea apelului, într-un termen de 15 zile de la comunicare. În cazul prevăzut de art. 261 alineatul ultim, termenul pentru motivarea apelului se socotește de la comunicarea hotărârii.

Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanța, se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 112 pct. 5.

Președintele va inainta instanței de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de motivare a apelului pentru toate părțile.

Cu toate acestea, apelul va fi trimis de îndată, dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executării hotărârii primei instanțe.";

- Art. 301: "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se ataca, redactată, după caz, potrivit art. 261 alin. 1 și 2 sau alineatului ultim al aceluiași articol, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 284 alin. 2-4 și ale art. 288 alin. 3 se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepției considera ca aceste texte încalcă prevederile art. 21 din Constituție referitoare la accesul liber la justiție, "în acord cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin instituirea a doua condiții simultane pentru exercitarea unei cai de atac, constând în doua termene a căror nerespectare este sancționată prin paralizarea dreptului de a avea acces la judecarea de către instanța de control judiciar a criticilor îndreptate împotriva unei hotărâri judecătorești", iar "dubla condiție a termenului pentru exercitarea unei cai de atac nu are nici o motivare obiectivă sau rezonabila".

Textul constituțional considerat ca fiind încălcat prin dispozițiile legale criticate este art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca prin nici una dintre dispozițiile legale criticate nu se aduce atingere principiului fundamental al liberului acces la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție, și nici dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece termenele prevăzute pentru motivarea hotărârii sau pentru exercitarea căilor de atac, datele de la care aceste termene încep să curgă, precum și regulile privind cuprinsul hotărârii judecătorești, enunțate în aceste texte de lege, nu constituie piedici în exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Dimpotriva, aceste reguli, care se încadrează în categoria normelor de procedura, sunt stabilite tocmai în vederea exercitării, în condițiile legii, a acestui drept.

Din aceasta perspectiva Curtea observa ca dispozițiile legale criticate (care sunt norme procedurale) respecta și prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Curtea constata, de asemenea, ca, în realitate, prin aceste dispoziții legale supuse controlului de constituționalitate se creează posibilitatea ca hotărârile judecătorești sa nu mai fie motivate decât atunci când este declarata una dintre căile de atac, prevăzute de lege, împotriva hotărârii judecătorești sau când se solicita de partea prezenta la pronunțare, posibilitate care nu constituie o încălcare a principiului constituțional al accesului liber la justiție.

De altfel constituționalitatea prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 13/1998

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă a mai fost controlată de Curtea Constituțională. Astfel, prin Decizia nr. 177 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 29 decembrie 1999, s-a reținut ca "este nerelevanta invocarea de către autorul excepției a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora nici o lege nu poate îngrădi exercitarea accesului liber la justiție, deoarece reglementările ordonanței examinate nu au nici o legătură cu acest drept constituțional". De asemenea, prin Decizia nr. 135 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, s-a subliniat ca aceste prevederi "nu ingradesc nici dreptul la exercitarea căilor de atac, oricare dintre părțile în proces, nemultumita de soluția instanței de judecată, putând exercita căile legale de atac după comunicarea hotărârii instanței, motivele apelului sau ale recursului putând fi redactate după motivarea acesteia".

Prin urmare, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa schimbe aceasta jurisprudenta, Curtea constata ca atât considerentele acestor decizii, cat și soluțiile pronunțate își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261, art. 284 alin. 1, art. 288^1 și ale art. 301 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța Guvernului nr. 13/1998 , excepție ridicată de Silvia Veronica State în Dosarul nr. 4.942/1999 al Curții de Apel București - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2000.