Decizia nr. 258/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și art. 207 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent șef
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Sevastian Rapeanu în Dosarul nr. 6.691/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
La apelul nominal răspund autorul excepției, prin avocat Virginia Vedinas, precum și Mihail Balanescu.
Reprezentantul autorului excepției susține ca prevederile art. 205 și art. 207 din Codul penal sunt neconstituționale, invocand, pe de o parte, argumente de ordin general, care, în esenta, vizează încălcarea prevederilor Legii fundamentale în ansamblul sau, iar pe de altă parte, sustinand ca aceleași prevederi legale contravin dispozițiilor art. 29, 30 și 31 din Constituție. De asemenea, solicita admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, ca fiind contrare dispozițiilor cuprinse în art. 24, 29, 30 și 31 din Constituție. În sprijinul acestor sustineri se invoca jurisprudenta în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, referitor la proba verității, a statuat ca trebuie să se facă diferența între fapte și judecati de valoare, pentru ca numai faptele pot fi dovedite, iar nu și judecatile de valoare. Se mai arata ca în cazul judecaților de valoare proba verității este imposibila, iar cererea administrării acesteia afectează conținutul libertății de opinie, care reprezintă un element al libertății garantate prin art. 29 din Constituție și prin art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Mihail Balanescu solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata și arata ca este de acord cu punctele de vedere exprimate de președintele Camerei Deputaților și de Guvern.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca atât din încheierea de sesizare, cat și din cererea formulată în susținerea excepției de neconstituționalitate rezultă ca în motivarea acesteia s-a invocat încălcarea numai a dispozițiilor art. 29 și 30 din Constituție, iar în fața Curții Constituționale autorul excepției a extins motivele de neconstituționalitate, sustinand ca prevederile legale atacate contravin și dispozițiilor art. 24 și 31 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. De aceea reprezentantul Ministerului Public se referă numai la criticile de neconstituționalitate ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 29 și 30 din Constituție, solicitând respingerea excepției ca fiind neîntemeiată, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 134 din 6 iulie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 3 iulie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 6.691/2000, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și ale art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Sevastian Rapeanu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca prevederile art. 205 din Codul penal încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 29, referitoare la libertatea conștiinței, și în art. 30, referitoare la libertatea de exprimare, precum și pe cele ale documentelor internaționale referitoare la libertatea de exprimare, documente ratificate de România, care, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituție, fac parte din dreptul intern. Se mai susține ca aceasta infracțiune este menținută în țările unde exista "o democratie constituțională puternica, o protecție autentică a libertății presei, astfel încât răspunderea pentru aceasta infracțiune este granituita de respectarea unor valori constituționale traditionale, puternice și eficiente, iar atunci când sunt totuși gasiti vinovați pe o anumită chestiune, pedeapsa penală se concretizează în amenzi nesemnificative". În Statele Unite ale Americii, precum și în alte state formularea de opinii sau judecati de valoare la adresa unei persoane nu este calificată ca infracțiune de insulta. Se mai susține ca în practica sa jurisdicțională Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca libertatea de exprimare protejeaza și acele idei care "socheaza, ofenseaza, deranjeaza, pentru ca acestea sunt cerințele pluralismului, tolerantei și spiritului deschis, fără de care nu exista societate democratica". În ceea ce privește dispozițiile art. 207 din Codul penal, considera ca acestea contravin prevederilor art. 29 și 30 din Constituție, pentru ca "proba verității se aplică, în egala măsura, și faptelor (calomnie) și opiniilor, judecaților de valoare (insulta). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant ca trebuie să se facă diferențe între fapte și judecati de valoare", deoarece faptele pot fi dovedite, spre deosebire de judecatile de valoare, în privinta cărora este imposibila proba verității. Cererea administrării probei verității afectează conținutul libertății de opinie, care reprezintă un element al libertății garantate de art. 29 din Constituție. Se mai precizează ca art. 207 din Codul penal, care ocrotește doar interesul legitim, contravine dispozițiilor art. 29 din Constituție, text "care face vorbire, în egala măsura, atât de interesul public, cat și de cel privat".
Judecătoria Sectorului 4 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată sub toate aspectele. Astfel, în ceea ce privește contrarietatea dispozițiilor art. 205 din Codul penal cu prevederile art. 30 din Constituție, se arata ca în interpretarea acestui din urma articol trebuie să se țină seama și de alin. (6), care prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea sau viața particulară a persoanei și nici propria sa imagine. Demnitatea persoanei fiind o valoare suprema, garantată de Constituție, este normal ca lezarea ei prin fapte insultatoare sau calomnioase să fie sancționată prin incriminarea acelor fapte ca infracțiuni. Modalitatea de sancționare rămâne la aprecierea legiuitorului, iar legea penală în vigoare sancționează infracțiunile de insulta și de calomnie cu închisoare sau cu amendă. Dispozițiile art. 205 din Codul penal sancționează, în mod justificat, acele exprimari care aduc atingere onoarei, reputației sau vieții particulare a persoanei, fără a aduce vreo ingradire libertății de gandire și de opinie. Aceste dispoziții nu sunt contrare prevederilor din documentele internaționale referitoare la drepturile omului, deoarece dispozițiile art. 12 din Declarația Universala a Drepturilor Omului prevăd ca "Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea atingeri".
Cu privire la dispozițiile art. 207 din Codul penal, instanța arata ca afirmatia autorului excepției, în sensul că, potrivit acestor dispoziții, se ocrotește numai interesul legitim, deși interesul poate fi public sau privat, nu este intemeiata, deoarece legea nu face nici o distincție sub acest aspect. Nu este justificată nici afirmatia ca proba verității se referă la judecati de valoare, în privinta cărora aceasta este imposibila, deoarece legea se referă la fapte, afirmații sau imputari de fapte determinate, care pot fi dovedite.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispozițiile art. 205 și ale art. 207 din Codul penal sunt constituționale, excepția de neconstituționalitate urmând să fie respinsă ca neîntemeiată. Astfel se arata ca dispozițiile art. 205 din Codul penal sunt în concordanta cu prevederile Constituției, deoarece prin incriminarea faptei de vătămare a dreptului persoanei la onoare și reputație legiuitorul înțelege sa acorde protecție persoanelor care sunt expuse unor manifestări contrare legii, indiferent de forma și de modalitatea în care se realizează. În ceea ce privește libertatea de gandire și de exprimare, se arata ca prevederile constituționale ale art. 29 și 30 trebuie interpretate în corelatie cu art. 30 alin. (6), care precizează ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea și nici dreptul la propria imagine. Legea impune anumite limite în comportamentul și exprimarea indivizilor, care să asigure demnitatea cetățenilor, asa cum rezultă și din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. De aceea art. 49 alin. (1) din Constituție instituie restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, pentru apărarea unor valori, printre care se numara morala publică, drepturile și libertățile cetățenilor. De asemenea, în art. 12 din Declarația Universala a Drepturilor Omului se precizează ca nimeni nu va fi supus unor imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, nici unor atingeri aduse onoarei sau reputației sale. Se mai arata că nu sunt întemeiate nici criticile aduse art. 207 din Codul penal, în sensul că acest text legal ocrotește doar interesul legitim și ca ar contrazice textul constituțional, care se referă atât la interesul public, cat și la cel privat, și aceasta întrucât legea nu face distincție, proba verității putându-se face și pentru un interes public. Proba verității privește fapte, iar nu judecati de valoare. Libertatea de exprimare se exercită în anumite limite și cu restrictii sau sancțiuni impuse de lege pentru protecția reputației sau a drepturilor altuia, asa cum se prevede și în art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dispozițiile art. 205 din Codul penal sunt în concordanta cu dispozițiile art. 29 și 30 din Constituție, deoarece "libertatea conștiinței, conform art. 29 alin. (2), trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc, iar libertatea de exprimare - se prevede în art. 30 alin. (6) - nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine". De asemenea, dispozițiile criticate sunt în concordanta cu prevederile art. 54 din Constituție, potrivit cărora drepturile și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea conștiinței și libertatea de exprimare, trebuie să fie exercitate cu "buna-credința", fără a fi incalcate drepturile și libertățile celorlalți. În acest sens este menționată Decizia Curții Constituționale nr. 200 din 25 noiembrie 1999. Cu privire la dispozițiile art. 207 din Codul penal, se apreciază ca ele pot "constitui un instrument pentru a se realiza un echilibru între drepturile și libertățile constituționale, pe de o parte, și limitele aduse acestora prin Constituție și îndatoririle fundamentale, pe de altă parte". De aceea exercitarea libertății conștiinței și a libertății de exprimare, cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (2), ale art. 30 alin. (6) și ale art. 54 din Constituție, poate să reprezinte un interes legitim, în sensul art. 207 din Codul penal.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 205 și ale art. 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:
- Art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.
Aceeași pedeapsa se aplică și în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.";
- Art. 207: "Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie."
Curtea observa ca din actul de sesizare a Curții, precum și din cererea formulată de autorul excepției, în vederea sustinerii acesteia, rezultă ca dispozițiile supuse controlului de constituționalitate sunt criticate ca fiind contrare prevederilor art. 29 și 30 din Legea fundamentală, precum și prevederilor art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte, cu ocazia dezbaterii excepției în fața Curții Constituționale avocatul autorului excepției a mai susținut ca sunt incalcate și dispozițiile constituționale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum și cele ale art. 31 referitoare la dreptul la informație. Sub acest aspect Curtea retine ca este competența sa exercite controlul de constituționalitate numai în limitele sesizării. Altminteri s-ar proceda la soluționare fără să se fi dat curs normelor procedurale imperative referitoare la exprimarea opiniei de către instanța de judecată, la contradictorialitatea dezbaterilor excepției în fața aceleiași instanțe, la exprimarea punctelor de vedere de către președinții celor două Camere ale Parlamentului și de către Guvern. Prin urmare, este inadmisibila invocarea unor noi aspecte de neconstituționalitate direct în fața Curții, pentru ca aceasta ar determina realizarea unui control de constituționalitate din oficiu. De aceea, în speta, Curtea exercita controlul de constituționalitate numai prin raportare la dispozițiile art. 29 și 30 din Constituție, precum și la dispozițiile art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru soluționarea excepției Curtea retine ca insulta și calomnia sunt infracțiuni contra demnității, iar demnitatea omului este prevăzută, în art. 1 alin. (3) din Constituție, printre valorile supreme, garantate de Legea fundamentală. Potrivit acestor prevederi constituționale "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate". Aceasta garantare a demnității omului se înfăptuiește și prin incriminarea și sancționarea penală a faptelor prin care se aduce atingere demnității. Apărarea demnității omului prin mijloace de drept penal este condiționată de existenta drepturilor și libertăților altora. De aceea s-a prevăzut ca, în măsura în care fapta insultatoare sau calomnioasă a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim, nu constituie infracțiune, dacă s-a afirmat sau s-a imputat o faptă adevarata. Proba verității este admisibilă însă dacă fapta s-a săvârșit în apărarea unui interes legitim, public sau privat, deoarece fără un astfel de interes atingerea adusă demnității, chiar prin afirmații sau imputari adevărate, nu este ingaduita, atâta vreme cat legea se referă la fapte. De aceea critica referitoare la proba judecaților de valoare este lipsită de conținut.
Curtea Constituțională constata ca în aprecierea constituționalității prevederilor art. 205 și ale art. 207 din Codul penal autorul excepției ignora acele prevederi din Constituție și din convențiile internaționale care limitează exercițiul libertății de gandire și de exprimare. Se ignora astfel prevederile: art. 29 alin. (2) din Constituție, în sensul cărora libertatea conștiinței "[...] trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și respect reciproc"; art. 30 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine"; art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora exercitarea libertății de exprimare poate fi restrânsă în vederea protecției, între altele, a reputației sau a drepturilor altora; art. 54 din Constituție, în sensul cărora exercitarea drepturilor și a libertăților trebuie să se realizeze cu buna-credința, fără să se încalce drepturile și libertățile celorlalți.
De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în acest sens, statuand ca dispozițiile art. 205 și ale art. 207 din Codul penal sunt constituționale (de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 8 februarie 2000, precum și prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000).
Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii Curții, soluția și considerentele acelor decizii rămân valabile și în cauza de fața.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al
art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și art. 207 din Codul penal, ridicată de Sevastian Rapeanu în Dosarul nr. 6.691/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 decembrie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent șef, Claudia Miu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.