Decizia nr. 45/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Lucian Stangu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68, art. 69 alin. (2) și ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cerealcom" - S.A. din Iași în Dosarul nr. 34/1999 COM al Tribunalului Iași - Judecătorul-sindic.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 ianuarie 2001 în prezenta autorului excepției și a părților: Banca Română pentru Dezvoltare - Groupe Societe Generale, Sucursala zonala Iași, Societatea Comercială "Oltchim" - S.A. Ramnicu Valcea, Societatea Comercială "Moldocor" - S.A. Neamt, Aurica Rangu, Georgeta Chiru, Vasile Roman și Radu Romascanu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședința din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 6 februarie și apoi la 7 februarie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 34/1999 COM, Tribunalul Iași - Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68, art. 69 alin. (2) și ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cerealcom" - S.A. din Iași în cauza ce are ca obiect cererea introdusă de autorul excepției, în calitate de debitor, pentru declanșarea procedurii reorganizării judiciare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 68 din Legea nr. 64/1995

încalcă principiul înscris în art. 123 din Constituție, referitor la înfăptuirea justiției, întrucât "luarea hotărârii privind respingerea sau aprobarea planului de reorganizare a unei societăți comerciale se ia prin voința (votul) creditorilor, judecătorul nefacand altceva decât sa confirme acea voința", iar posibilitatea "ca viața unei societăți sa depindă doar de voința unor alți comercianți, numai pentru ca au poziție de creditor față de societatea respectiva", contravine garanțiilor libertății comerțului și protecției concurentei loiale, prevăzute la art. 134 alin. (2) din Constituție. Se arata ca o asemenea "decizie hotărâtoare pentru continuarea activității unei societăți comerciale printr-o reorganizare nu trebuie să fie atributul altor interese". În opinia autorului excepției aceleași principii constituționale sunt incalcate și de

art. 69 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 , republicată, care "dispune în mod imperativ începerea procedurii falimentului de către judecătorul-sindic, dacă nici un plan de reorganizare nu este confirmat". Se mai susține ca dispozițiile

art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicată, prin care se da dreptul creditorului "sa ceara judecătorului-sindic ridicarea dreptului debitorului de a-și conduce propria activitate", încalcă prevederile art. 49 și ale art. 134 alin. (2) din Constituție, întrucât se restrânge exercițiul dreptului debitorului de a-și administra activitatea.

Tribunalul Iași - Judecătorul-sindic, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este neîntemeiată, pentru ca "Debitorul aflat în încetare de plati nu este supus unor constrângeri neconstituționale atunci când creditorii nu accepta planul, ci unei sancțiuni justificate pentru prezentarea unui proiect necorespunzător sau pentru o conduita culpabilă". Se mai arata ca "judecătorul-sindic se supune numai legii, pronunțând o soluție de infirmare a planului, și nu numai voinței nemijlocite a creditorilor, deoarece se au în vedere și celelalte elemente obligatorii pentru plan", iar începerea obligatorie a procedurii falimentului vizează tocmai atingerea scopului legii, acela de instituire a unei proceduri pentru plata pasivului debitorului.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata, întrucât "Examinarea principalelor atribuții ale judecătorului-sindic, conferite de art. 10 din lege, indica faptul ca acesta are rolul de a efectua un control de legalitate a procedurii. Faptul ca, potrivit art. 68 din lege, judecătorul-sindic confirma planul acceptat de anumite categorii de creditori nu îi afectează statutul juridic". Se mai arata ca numai creditorii "ale căror interese patrimoniale sunt în cauza, iar nu judecătorul-sindic, pot evalua oportunitatea unui plan". În ceea ce privește prevederile art. 49 din Constituție, se arata ca acestea se referă strict la drepturile și libertățile fundamentale stabilite în titlul II din Constituție, iar "Dreptul unui comerciant debitor - persoana fizica sau societate comercială - de a-și conduce activitatea comercială nu poate fi subsumat, în mod expres, drepturilor și libertăților fundamentale, consacrate constituțional". Se apreciază ca

Legea nr. 64/1995

reprezintă un instrument juridic destinat: "sa protejeze libertatea comerțului, prin eliminarea, în ultima instanța, de pe piața, a comercianților care obstructioneaza sistemul economic"; "sa mențină concurenta loiala, prin ocrotirea creditului și a creditorilor diligenti"; "sa creeze cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, prin reintroducerea în circuitul comercial a bunurilor rezultate din reorganizare, lichidare sau faliment".

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază, de asemenea, ca excepția ridicată nu este intemeiata, deoarece "Libertatea comerțului, protejata de prescripțiile constituționale, nu poate avea un sens univoc și nu se poate metamorfoza, în nici un caz, într-o permisiune acordată debitorilor de a se folosi în mod abuziv de anumite mecanisme pentru a întârzia sau a nu plati deloc datoriile care le incumba". Pe de altă parte, se arata în același punct de vedere, "Gradul de implicare a instanței de judecată în validarea unui plan de redresare nu este influentat și nu influențează dreptul creditorilor de a hotărî asupra viabilitatii planului respectiv, întrucât este vorba de protejarea creanțelor pe care aceștia trebuie să le încaseze de la debitorul lor". Interzicerea administrării societății de către debitor, se arata în continuare, reprezintă o limitare a prerogativelor adunării generale sau ale administratorului societății, "impusa de interesul general în cauza, respectiv protejarea creditorilor de acțiunea debitorului de risipire a averii sale, în mod abuziv sau neintentionat".

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, susținerile autorului excepției și ale părților prezente, concluziile procurorului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin Încheierea din 10 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 34/1999, Tribunalul Iași - Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 68, art. 69 alin. (2) și ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999.

Cu privire la dispozițiile art. 68 din legea menționată Curtea observa ca, deși atât în încheierea de sesizare, cat și în cuprinsul cererii prin care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate se face referire la ansamblul dispozițiilor cuprinse în acest articol, din motivarea excepției rezultă însă ca în realitate se critica numai alin. (1) al acestuia.

Prin urmare, Curtea retine ca dispozițiile legale ce fac obiectul controlului de constituționalitate sunt cuprinse în art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (2) și

art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicată, textele având următorul cuprins:

- Art. 68 alin. (1): "Un plan va fi confirmat de judecătorul-sindic, dacă cel puțin două dintre categoriile de creditori menționate la art. 67 alin. (4) accepta planul.";

- Art. 69 alin. (2): "Dacă nici un plan nu este confirmat, tribunalul va dispune ca judecătorul-sindic sa înceapă de îndată procedura falimentului, în condițiile art. 77 și următoarele.";

- Art. 79: "(1) În lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de judecătorul-sindic în condițiile art. 68, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerț și industrie teritorială poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-și conduce activitatea.

(2) Judecătorul-sindic va examina, în termen de 10 zile, o astfel de cerere, într-o ședința la care vor fi citați debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor și camera de comerț și industrie teritorială. Cererea va putea fi admisă numai motivat, printre motive figurand pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rațional de activitate.

(3) Dacă cererea este admisă, judecătorul-sindic va dispune și aplicarea de îndată a dispozițiilor prezentei secțiuni."

Prin critica de neconstituționalitate se susține ca ar fi incalcate dispozițiile art. 49, 123 și ale art. 134 alin. (2) din Constituție. Din analiza motivarii excepției Curtea retine însă ca privitor la dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție autorul excepției a avut în vedere doar pe cele cuprinse la lit. a) a alin. (2). Aceste dispoziții constituționale prevăd:

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 123: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.";

- Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;"

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca dispozițiile legale criticate conțin norme de natura procedurala. În consecința, având în vedere dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", Curtea retine ca intră în competența exclusiva a legiuitorului stabilirea normelor procedurale, inclusiv a termenelor în care anumite acte procedurale trebuie îndeplinite spre a putea produce efecte.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin dispozițiilor art. 123 din Constituție, se observa ca, în lumina reglementărilor

Legii nr. 64/1995 , republicată, întreaga procedura a reorganizării judiciare și a falimentului se desfășoară în fața instanțelor judecătorești legal constituite, în conformitate cu prevederile constituționale, care pronunța hotărâri întemeiate pe reglementările legale în vigoare, hotărâri ce sunt supuse controlului judiciar ierarhic prin exercitarea căilor legale de atac. Asa fiind, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 123 din Constituție. Judecătorul-sindic, confirmand sau infirmand planul de reorganizare ori de lichidare, o face printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în temeiul legii, ceea ce impune judecătorului sa ia în considerare acordul creditorilor. Asa cum rezultă din prevederile

art. 68 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicată, confirmarea unui plan (indiferent dacă acesta este depus de debitor sau de unii dintre creditori) este condiționată de acceptarea sa de către "cel puțin două dintre categoriile de creditori menționate la art. 67 alin. (4)" din aceeași lege. Aceste categorii de creditori sunt, conform alin. (4) al art. 67: "a) creditorii având garanții reale; b) creditorii menționați la art. 108 pct. 3 și 6; c) creditorii chirografari." Este echitabil ca planul de reorganizare sau de lichidare să fie confirmat numai dacă el este acceptat de creditorii cei mai importanti, pentru considerentul ca numai aceștia sunt în măsura sa aprecieze dacă acel plan corespunde sau nu intereselor lor legitime, precum și dacă el este de natura sa garanteze recuperarea într-un timp cat mai scurt a creanțelor lor.

Cu privire la dispozițiile

art. 69 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 , republicată, text care prevede obligația tribunalului de a dispune începerea procedurii falimentului în cazul în care nici un plan nu este confirmat, Curtea retine ca aceasta prevedere are drept scop asigurarea desfășurării cu operativitate a procesului în vederea realizării intereselor legitime ale creditorilor. Neinceperea procedurii falimentului după trecerea termenului prevăzut pentru depunerea și confirmarea unui plan de reorganizare sau de lichidare, în cazul în care nu s-a depus și nu s-a confirmat un plan corespunzător, ar împiedica în mod evident finalizarea procedurii falimentului, realizarea scopului acestuia și ar prelungi starea de incertitudine în detrimentul bunei funcționari a economiei. Curtea retine ca obligația statului, înscrisă în art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, de a asigura, printre altele, crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, vizează deopotrivă pe toți agenții economici, atât pe debitori, ale căror datorii trebuie executate în condițiile legii, cat și pe creditori, față de care statul trebuie să creeze condiții adecvate pentru recuperarea creanțelor.

Pe de altă parte, nerezolvarea situațiilor de insolvabilitate poate leza interesele generale ale societății, întrucât aceasta determina existenta în lant a arieratelor, diminuarea capacității de plată și a posibilității continuării activității și a altor agenți economici, inclusiv a posibilităților realizării veniturilor bugetului de stat și ale bugetelor locale. Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție.

Cu referire la susținerea ca prevederile

art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicată, încalcă dispozițiile art. 49 din Constituție, se constată că în realitate acestea nu dispun restrangerea exercițiului vreunui drept. Acest text legal prevede posibilitatea oricărui creditor, a comitetului creditorilor, precum și a camerei de comerț și industrie teritoriale ca, în lipsa unui plan de reorganizare confirmat, sa ceara ridicarea dreptului debitorului de a-și conduce activitatea. O asemenea cerere urmează să fie examinata de judecătorul-sindic în prezenta tuturor părților interesate și va putea fi admisă motivat, în scopul stoparii pierderilor continue din averea debitorului. Este adevărat ca în cazul admiterii cererii hotărârea judecătorului-sindic ingradeste exercițiul dreptului debitorului de a-și conduce activitatea, dar acest drept nu se încadrează în categoria celor la care se referă art. 49 din Constituție și prin urmare nu se poate retine încălcarea acestui text constituțional. Posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-și conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligației statului de a ocroti libertatea comerțului, concurenta loiala și condițiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Fața de toate aceste considerente, Curtea urmează sa respingă excepția de neconstituționalitate, ca fiind nefondata.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (2) și ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cerealcom" - S.A. din Iași în Dosarul nr. 34/1999 COM al Tribunalului Iași - Judecătorul-sindic.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 februarie 2001.