Decizia nr. 161/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 din Codul penal și ale art. 4 și

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Teofil Haica în Dosarul nr. 5.599/2000 al Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de avocat Ionel Iordache, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul autorului excepției de neconstituționalitate pune concluzii de admitere a acesteia, arătând ca normele juridice prin care este reglementat statutul avocatului oferă o protecție insuficienta în cadrul exercitării acestei profesii, deoarece comiterea unor infracțiuni împotriva demnității, în condițiile admiterii probei verității, poate atrage "neagravarea răspunderii agresorului pentru fapta comisă în legătură cu modul în care avocatul își exercită profesia, dacă, în acel moment, partea vătămată este în timpul sau liber".

Reprezentantul Ministerului Public considera ca se impune respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 28 august 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 5.599/2000, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 din Codul penal și ale art. 4 și

art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Teofil Haica.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca este neconstitutional să fie admisibilă proba verității în cazul infracțiunilor de insulta și calomnie, prevăzute la art. 205 și 206 din Codul penal, infracțiuni săvârșite împotriva unui avocat, în timp ce funcționarii publici, precum și magistrații sunt protejati de lege prin reglementarea infracțiunii de ultraj, prevăzută la art 239 din Codul penal, pentru care proba verității nu este admisibilă. Totodată autorul excepției arata ca protecția acordată avocaților prin dispozițiile art. 4 și ale

art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995

dezavantajeaza corpul avocaților, întrucât, pentru antrenarea răspunderii în cazul infracțiunilor de insulta și calomnie împotriva unui avocat, art. 33 prevede întrunirea cumulativa a condițiilor ca infracțiunea să fie săvârșită "în timpul exercitării profesiei" și "în legătură cu aceasta", ceea ce marcheaza o alta deosebire față de funcționarii publici, protejati prin dispozițiile art. 239 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de ultraj, în cazul căreia nu este necesară întrunirea cumulativa a celor două condiții. Din acest punct de vedere se considera ca este neconstitutionala inegalitatea ocrotirii avocaților în raport cu funcționarii publici și magistrații, constând în "neagravarea răspunderii persoanei care agreseaza psihic un avocat în timpul când acesta își exercită profesia, dar fapta nu are legătură cu prestația avocațială și, invers, neagravarea răspunderii agresorului pentru fapta comisă în legătură cu modul în care avocatul își exercită profesia dacă, în acel moment, partea vătămată este în timpul liber". Se considera ca prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 26 alin. (1), art. 30 alin. (6), art. 51 și ale art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

Judecătoria Timișoara, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând, în esenta, ca dispozițiile legale care stabilesc protecția diferita a avocaților în raport cu protecția asigurata funcționarilor publici nu încalcă prevederile Constituției.

Președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, are ca obiect dispozițiile art. 207 din Codul penal și ale art. 4 și

art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 9 iunie 1995). Ulterior sesizării Curții

Legea nr. 51/1995

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, ca urmare a modificării și completării sale prin

Legea nr. 231 din 4 decembrie 2000 , astfel încât art. 33 alin. (1) și (2) a devenit art. 37 alin. (1) și (2), pastrandu-se însă același conținut.

Dispozițiile art. 207 din Codul penal au următorul cuprins: "Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie."

Dispozițiile

Legii nr. 51/1995 , criticate ca fiind neconstituționale, au următorul cuprins:

- Art. 4: "În exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, avocatul este protejat de lege.";

- Art. 37 alin. (1) și (2): "(1) În exercitarea profesiei avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarului public sau altui salariat.

(2) Insulta, calomnia ori amenințarea săvârșite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei și în legătură cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."

Textele constituționale considerate de autorul excepției ca fiind incalcate au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege."

- Art. 26 alin. (1): "Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.";

- Art. 30 alin. (6): "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.";

- Art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Critica de neconstituționalitate formulată de autorul excepției se bazează, în esenta, pe susținerea conform căreia protecția legală a avocaților este diferita, inferioară celei pe care legea (și anume art. 239 din Codul penal, care sancționează infracțiunea de ultraj) o asigura funcționarilor publici și magistraților, prin aceasta incalcandu-se dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2), referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Dispozițiile legale invocate nu creează discriminări între cetățeni pe criterii de rasa, naționalitate, origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalității în drepturi prevăzute atât la art. 4 alin. (2) din Constituție, cat și la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte, Curtea retine ca în argumentarea excepției nu se tine seama de statutul complet diferit al funcționarilor publici și al magistraților față de statutul stabilit potrivit

Legii nr. 51/1995

pentru avocați, care exercită o profesie liberala și independenta, cu organizare și funcționare autonome. În speta, dispozițiile

art. 37 din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat exclud, fără echivoc, asimilarea profesiei de avocat, libera și independenta, cu cea de funcționar public. În același timp aceste dispoziții legale indica expres sancțiunea aplicabilă în cazul comiterii de infracțiuni împotriva demnității, și anume printr-o norma cu caracter special, derogatorie în raport cu norma juridică generală, de drept comun. În consecința, existenta unei reglementări distincte privind protecția legală a celor ce exercita activitatea de avocat, care exclude aplicarea unui regim juridic general, altul decât cel specific profesiei respective, și cu atât mai puțin un regim juridic aplicabil unei alte categorii profesionale, în raport cu care, printr-o prevedere legală expresă, se stabilește ca avocații nu sunt asimilați cu funcționarii publici, nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 26 alin. (1) din Constituție, prin care se instituie obligația autorităților publice de a respecta și de a ocroti viața intima, familială și privată, Curtea constata ca aceste dispoziții constituționale nu au relevanta în cauza, întrucât în speta nu s-a ridicat problema dacă autoritățile publice își respecta sau nu își respecta aceasta îndatorire. Dimpotriva, legiuitorul a reglementat protecția juridică a avocaților, iar instanța judecătorească, potrivit temeiului juridic aplicabil în cauza, și anume

Legea nr. 51/1995 , soluționează un proces având ca obiect infracțiunile de insulta și calomnie.

De asemenea, nici art. 30 alin. (6) din Constituție, care prevede că "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine", nu are legătură cu cauza, întrucât incriminarea infracțiunilor de insulta și calomnie, precum și reglementarea modului de pedepsire a acestora, în cazul în care sunt săvârșite împotriva avocaților, reprezintă tocmai forme de sancționare a unor comportamente care încalcă limitele libertății de exprimare, prevăzute în textul constituțional respectiv.

Curtea constata ca fiind neîntemeiat și argumentul potrivit căruia prin textele de lege criticate s-ar aduce atingere principiului supremației Constituției și al respectării legilor, deoarece cu privire la textele legale criticate ca fiind neconstituționale nu se poate retine în mod temeinic ca ar contraveni unor texte sau principii constituționale.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 207 din Codul penal, în jurisprudenta Curții Constituționale s-a decis în mod constant ca aceste dispoziții sunt constituționale. În acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 134/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, s-a reținut ca "art. 207 din Codul penal, având titlul marginal «Proba verității», nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracțiunilor de insulta și calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmațiilor sau imputarilor făcute, acestea constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 din Codul penal și ale art. 4 și

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Teofil Haica în Dosarul nr. 5.599/2000 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2001.