Decizia nr. 209/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), ale art. 18-20 și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, excepție ridicată de Dana Abbas Mawlood în Dosarul nr. 1.665/2001 al Judecătoriei Sectorului 6, municipiul București.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 128C/2001 având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Faredun Mohammad Baiz în Dosarul nr. 1.666/2001 al Judecătoriei Sectorului 6, municipiul București. La apelul nominal în Dosarul nr. 128C/2001 se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001, deoarece cauzele au ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate. Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepțiilor de neconstituționalitate. În acest sens se invoca Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 29 mai 2001*), nepublicata, prin care Curtea s-a mai pronunțat în legătură cu constituționalitatea textelor de lege criticate și prin excepțiile de fața. Se arata ca prin acea decizie s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 20 alin. (5) și ale

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , dispoziții referitoare la caracterul definitiv și executoriu de drept al hotărârii judecătoriei și în consecința excepția a fost admisă. Asa fiind, în dosarele de fața excepțiile de neconstituționalitate cu privire la aceste texte urmează să fie respinse ca inadmisibile. În schimb, prin aceeași decizie Curtea a statuat în sensul constituționalității prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) și (2), art. 18, art. 19, art. 20 alin. (1)-(4) și alin. (6), ale art. 21 alin. (1)-(5) și alin. (6) (cu excepția celor privind caracterul definitiv și executoriu de drept al hotărârii judecătoriei), precum și ale art. 22 din ordonanța criticata. Ca atare, se apreciază ca excepțiile de neconstituționalitate a acestor din urma dispoziții de lege urmează să fie respinse ca neintemeiate, întrucât soluția pronunțată anterior își păstrează valabilitatea și în aceste dosare.

---------------

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin încheierile din 16 februarie 2001, pronunțate în dosarele nr. 1.665/2001 și nr. 1.666/2001, Judecătoria Sectorului 6, municipiul București, a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), ale art. 18-20 și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, excepții ridicate de Dana Abbas Mawlood și de Faredun Mohammad Baiz.

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, al căror conținut este identic, se susține ca dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20, art. 23 alin. (1)-(4), art. 24, art. 49 și ale art. 123 din Constituție, ale art. 6 pct. 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 33 din Convenția din 1951 privind statutul refugiatilor, fără însă ca autorii excepțiilor sa indice în mod concret în ce anume constau aceste încălcări.

Judecătoria Sectorului 6, municipiul București, exprimandu-și opinia în dosarele nr. 1.665/2001 și nr. 1.666/2001, apreciază în esenta ca textele vizate de excepțiile de neconstituționalitate sunt conforme cu prevederile constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctele de vedere exprimate, apreciază ca excepțiile de neconstituționalitate sunt neintemeiate. În esenta se arata ca textele de lege criticate "reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea prin care strainul solicita acordarea statutului de refugiat, acestea fiind prevederi amanuntite, care au menirea de a fi înțelese și folosite cu usurinta de cetățeni străini, care solicită acordarea statutului de refugiati". Se mai arata ca dispozițiile constituționale invocate ca fiind incalcate "reglementează obligațiile statului român de a îndeplini cu buna credința obligațiile ce-i revin din tratatele internaționale, care fac parte din dreptul intern, și ca statutul de refugiat se acordă numai în condițiile legii".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), ale art. 18-20 și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, texte al căror conținut este următorul:

- Art. 13 alin. (1) lit. a): "Până la soluționarea cererii sale prin hotărâre definitivă și irevocabilă strainul care solicită acordarea statutului de refugiat are următoarele drepturi și obligații:

a) dreptul de ședere în România, până la expirarea unui termen de 15 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii pronunțate asupra cererii de acordare a statutului de refugiat, cu excepția cererilor respinse ca evident nefondate în urma soluționării acestora în cadrul procedurilor accelerate;";

- Art. 17 alin. (1) și (2): "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:

a) cererile evident nefondate;

b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenența lor la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranța naționala ori pentru ordinea publică în România;

c) cererile persoanelor care provin dintr-o țara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie.

(2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate și cererile persoanelor care se afla în una dintre situațiile prevăzute la art. 4.";

- Art. 18: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este considerată evident nefondata dacă se constata:

a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în țara de origine, în condițiile art. 2 alin. (1);

b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credința, la procedura de acordare a statutului de refugiat.

(2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în țara de origine exista în următoarele cazuri:

a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1);

b) solicitantul nu oferă date sau informații în sensul că ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conțin detalii circumstantiale sau personale;

c) cererea este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata față de situația din țara sa de origine;

d) solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscută și de Inaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiati.

(3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivă la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicație plauzibila, se afla în una dintre următoarele situații:

a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice;

b) după depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legătură cu aceasta;

c) cu rea-credința a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrăinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-și stabili o identitate falsa în scopul solicitării și acordării statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluționarea cererii sale;

d) în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa;

e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminenta în executare a unei măsuri dispuse de autoritățile competente, de scoatere din țara sau de expulzare, deși anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere;

f) a încălcat în mod flagrant obligațiile prevăzute la art. 13;

g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat după ce anterior unei examinari, care conține garanțiile procedurale adecvate și în conformitate cu prevederile Convenției privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o țara terta sigura.

(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";

- Art. 19: "(1) Sunt considerate tari în care în general nu exista risc serios de persecutie, în sensul art. 2 alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum și alte state stabilite, la propunerea Oficiului Național pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de interne, pe baza următoarelor criterii:

a) numărul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat formulate de cetățenii tarii respective și coeficienții de acordare a acestui statut;

b) situația respectării drepturilor fundamentale ale omului;

c) funcționarea principiilor democratice, a pluralismului politic și a alegerilor libere, precum și existenta unor instituții democratice functionale, care să asigure garantarea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului;

d) existenta unor factori de stabilitate.

(2) Pot fi luate în considerare și alte criterii de evaluare decât cele prevăzute la alin. (1).

(3) Cererea strainului care provine dintr-o țara în care în general nu exista un risc de persecutie este respinsă ca evident nefondata, cu excepția cazului în care situația de fapt sau dovezile prezentate de solicitant arata existenta unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest caz solicitantul primește accesul la procedura prevăzută la art. 7-16.";

- Art. 20: "(1) Funcționarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului și analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunța în termen de 3 zile de la primirea cererii.

(2) În cazul în care a fost pronunțată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare.

(3) Plângerea este de competența judecătoriei în a carei raza teritorială își are sediul Oficiul Național pentru Refugiati sau în raza căreia își are reședința contestatarul.

(4) Instanța soluționează plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile și pronunța o hotărâre motivată.

(5) Hotărârea definitivă este executorie de drept.

(6) Împotriva hotărârii instanței contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsa.";

- Art. 22: "(1) Strainul care solicită acordarea statutului de refugiat în România rămâne în zona de tranzit din punctul de control pentru trecerea frontierei de stat până la primirea hotărârii de aprobare a intrării în România sau, după caz, până la rămânerea definitivă și executorie a hotărârii de respingere a cererii pentru acordarea statutului de refugiat, dar nu mai mult de 20 de zile de la intrarea în zona de tranzit.

(2) Prin zona de tranzit, în sensul prezentei ordonanțe, se înțelege suprafața situata la frontiera de stat ori în apropierea acesteia, destinată stationarii persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, mijloacelor de transport și bunurilor până la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. În cazul aeroporturilor internaționale, prin zona de tranzit se înțelege suprafața situata între punctul de îmbarcare/debarcare și locul unde se efectuează controlul pentru trecerea frontierei.

(3) Solicitantul statutului de refugiat poate fi cazat în centre speciale de primire și cazare aflate în apropierea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, stabilite prin ordin al ministrului de interne și având regimul juridic al zonei de tranzit.

(4) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dacă cererea nu este soluționată printr-o hotărâre definitivă și executorie, strainului i se permite intrarea în țara.

(5) Pe perioada în care se afla în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat solicitantul statutului de refugiat are dreptul la asistența juridico-socială și la ajutoare umanitare din partea organizațiilor neguvernamentale cu atribuții în materie de refugiati, precum și din partea reprezentantei din România a Inaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiati și, de asemenea, are drepturile și obligațiile prevăzute la art. 13, cu excepția celor care intră în contradictie cu prevederile acestei proceduri."

Textele constituționale considerate ca fiind incalcate sunt cele ale art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20 alin. (2), precum și ale art. 23, 24, 49 și 123, al căror conținut este următorul:

- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 18: "(1) Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi.

(2) Dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte.";

- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 23. alin. (1)-(4): "(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalității mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanța de judecată. [...]";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 123: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii."

În susținerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se invoca și încălcarea dispozițiilor art. 6 pct. 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd:

- Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

De asemenea, se invoca încălcarea prevederilor art. 33 din Convenția din 1951 privind statutul refugiatilor, potrivit cărora:

"1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel, un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viața sau libertatea sa ar fi amenintate pe motive de rasa, religie, naționalitate, apartenența la un anumit grup social sau opinii politice.

2. Beneficiul prezentei dispoziții nu va putea totuși fi invocat de către un refugiat față de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea tarii unde se găsește sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o amenințare pentru comunitatea tarii respective."

Analizând excepțiile de neconstituționalitate ridicate, Curtea Constituțională retine următoarele:

I. În legătură cu dispozițiile

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, ulterior sesizării cu excepțiile din prezentele dosare Curtea Constituțională s-a pronunțat într-o alta cauza având ca obiect și aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub aceleași aspecte și prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din acte internaționale, ca și în cauzele de fața. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicata, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , statuand în esenta ca aceste prevederi, potrivit cărora "Hotărârea definitivă este executorie de drept", încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție. Pentru a pronunța aceasta soluție Curtea a reținut ca, întrucât "hotărârea primei instanțe este definitivă și executorie, aceasta hotărâre urmează a fi pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulțumit de soluția de respingere a cererii sale de către prima instanța, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în fața instanței de recurs".

Ulterior pronunțării

Deciziei Curții Constituționale nr. 176 din 29 mai 2001

a fost adoptată

Legea nr. 323 din 27 iunie 2001

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Potrivit articolului unic, pct. 1 din lege, pe data intrării sale în vigoare, alineatul (5) al articolului 20 va avea următorul cuprins: "(5) Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă."

Ca urmare a acestei modificări, la data pronunțării prezentei decizii

art. 20 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , în redactarea criticata de autorii excepțiilor de neconstituționalitate, nu mai este în vigoare. Or, potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, aceasta nu se poate pronunța decât asupra dispozițiilor dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, ceea ce exclude exercitarea controlului de constituționalitate asupra unor prevederi de lege eliminate din legislație. Acesta este și sensul în care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 32 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.

În consecința, în temeiul prevederilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6) din aceeași lege, care prevăd ca excepția este inadmisibila atunci când este contrară prevederilor alin. (1), excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibila.

De asemenea, Curtea constata ca, potrivit pct. 2 al articolului unic din

Legea nr. 323 din 27 iunie 2001

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, pe data intrării în vigoare a acesteia "Alineatul (6) al articolului 20 se abroga."

Asa fiind, rezultă ca în temeiul acelorași dispoziții din

Legea nr. 47/1992 , anterior enunțate, și excepția de neconstituționalitate a prevederilor alin. (6) al

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibila.

II. Referitor la excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), ale art. 18-20 alin. (1)-(4) și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , dispoziții de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstituționale, Curtea constata ca și acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate.

Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând, cu majoritate de voturi în ceea ce privește art. 22 alin. (1), excepțiile de neconstituționalitate ridicate referitoare la aceleași dispoziții din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și internaționale ca și cele din prezentele dosare, Curtea Constituțională a reținut în esenta, următoarele:

Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, pretins a fi incalcate prin art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanța criticata, nu sunt aplicabile în cauza, întrucât acest text constituțional are în vedere persoane care au calitatea de cetățean român.

În legătură cu susținerea referitoare la încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Constituție, care statuează cu privire la cetățenii străini și apatrizi, Curtea a observat ca, între drepturile refugiatilor și ale persoanelor care au dobândit o formă de protecție, legea română prevede: liberul acces la instanțele de judecată - art. 23 alin. (1) lit. l), dreptul de a fi asistat sau de a fi reprezentat de un avocat și de a i se asigura în mod gratuit un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum și dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepțiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu exista contrarietate între textele criticate și dispoziția constituțională menționată.

Susținerile privind neconstituționalitatea normelor din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

care reglementează procedura accelerata (art. 17-20) și acelea care reglementează procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21 și 22), prin raportare la art. 49 din Constituție, au fost respinse, deoarece textele de lege criticate nu conțin restrangeri speciale ale exercițiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecție din partea statului român.

Curtea a observat ca textele criticate nu conțin nici o prevedere care să contravină principiului infaptuirii justiției în numele legii, al independentei judecătorilor și al supunerii lor numai legii, principiu stabilit de art. 123 din Constituție, astfel ca și aceasta sustinere a autorilor excepțiilor a fost înlăturată.

Prin aceeași decizie Curtea a mai reținut ca "de altfel, pentru aceleași motive, urmează a fi respinse și excepțiile de neconstituționalitate privind celelalte dispoziții din ordonanța".

În sfârșit, în legătură cu încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut ca textele de lege criticate "nu opresc, în realitate, părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi aparate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționeaza, într-o societate democratica, procesul echitabil".

Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea soluției de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), ale art. 18-20 și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , astfel ca cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 176/2000 își păstrează valabilitatea și în prezentele dosare.

III. În plus, în aceste dosare autorii excepțiilor susțin ca

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , text care reglementează procedura pentru acordarea statutului de refugiat, încalcă și dispozițiile art. 23 alin. (1)-(4) din Constituție, precum și dispozițiile art. 33 al Convenției din 1951 privind statutul refugiatilor, fără însă a se arata în ce consta aceasta încălcare.

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca textele constituționale și internaționale invocate ca fiind incalcate nu sunt incidente în cauza. Aceasta deoarece art. 23 alin. (1)-(4) din Constituție stipulează cu privire la "Libertatea individuală" a persoanei și condițiile în care se pot realiza perchezitii, rețineri și arestari și faptul ca acestea pot fi dispuse numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege, iar art. 33 al Convenției din 1951 stabilește cazurile în care un refugiat nu poate fi expulzat sau returnat de către un stat contractant. În consecința, și aceasta critica urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește art. 22 alin. (1),

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenite inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 alin. (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , excepții ridicate de Dana Abbas Mawlood și de Faredun Mohammad Baiz în dosarele nr. 1.665/2001 și nr. 1.666/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6, municipiul București.

2. Respinge excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), art. 18, 19, art. 20 alin. (1)-(4) și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , excepții ridicate de aceiași autori în aceleași dosare.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2001.