Decizia nr. 354/2001

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 și 17 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, excepție ridicată de Margareta Sima în Dosarul nr. 2.994/C/2001 al Tribunalului Brașov.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 decembrie 2001 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 18 decembrie 2001 și, apoi, la 19 decembrie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 mai 2001, pronunțată în Dosarul nr. 2.994/C/2001, Tribunalul Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 16 și 17 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat. Excepția a fost ridicată de Margareta Sima într-o cauza ce are ca obiect contestația formulată de aceasta împotriva deciziei Societății Comerciale "Aro-Palace" - S.A. din Brașov privind suspendarea sa din funcția de director executiv.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 23 alin. (8) și ale art. 38 alin. (1) din Constituție. Astfel, se apreciază ca, "fiind un act normativ specific sistemului socialist bazat pe reguli totalitare și care aduceau atingere drepturilor și libertăților cetățenești", dispozițiile cuprinse în

art. 16 și 17 din Legea nr. 1/1970

constituie "o încălcare flagrantă și o violare esențială a dispozițiilor constituționale invederat referitoare la prezumția de nevinovatie, precum și dreptul la munca, drept ce nu poate fi îngrădit", întrucât "simpla formulare a unei plângeri penale atrage consecințe juridice dintre cele mai aspre pentru persoana vizata [...]". Se mai considera ca aceleași texte de lege "încalcă și prevederile cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României care consacra egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și discriminări".

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arata ca în situația reglementată de

art. 16 din Legea nr. 1/1970

"nu este vorba de încălcarea prezumției de nevinovatie, ci de gradul de pericol social pe care îl reprezintă prezenta persoanei în funcția avută pentru care unitatea angajatoare a formulat plângere penală tocmai pentru faptele care sunt incompatibile cu funcția deținută", scop în care legiuitorul a prevăzut măsura suspendării din funcție. Se considera ca dispozițiile art. 17 din legea criticata confirma ca "persoana vizata s-a bucurat de prezumția de nevinovatie până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, deoarece prevede plata salariului de care ar fi beneficiat persoana vizata dacă nu era suspendată din funcție". De asemenea, se considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 38 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dreptul la munca nu poate fi îngrădit, "deoarece

art. 17 din Legea nr. 1/1970

prevede posibilitatea încadrării pe un alt post a persoanei care a săvârșit fapte penale incompatibile cu funcția inițială", scopul fiind acela de a proteja unitatea angajatoare de prezenta unui angajat ce a săvârșit fapte penale în virtutea funcției sale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Se arata ca

art. 16 din Legea nr. 1/1970 , care dispune suspendarea contractului de muncă numai până la finalizarea plângerii penale, nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (8), potrivit cărora, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată", și nici pe cele ale art. 38 alin. (1) din Constituție, "întrucât pe perioada suspendării contractului de muncă, salariatul se poate angaja la o alta unitate". În opinia exprimată "art. 16 nu încalcă nici principiul egalității cetățenilor în fața legii, statuat în art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, suspendarea contractului de muncă fiind obligatorie pentru oricare salariat împotriva căruia s-a formulat plângere penală sau a fost trimis în judecata pentru fapte penale". Pentru aceleași considerente se apreciază ca nici susținerile de neconstituționalitate a art. 17 din legea criticata nu sunt întemeiate, deoarece "dispozițiile acestui articol cuprind de fapt măsuri de protecție a persoanei nevinovate pentru care s-a luat măsura suspendării din funcție".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 16 și 17 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970.

Aceste dispoziții legale au următoarea redactare:

- Art. 16: "În cazul în care unitatea a făcut plângere penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcția deținută, conducerea unității îl va suspenda din funcție. Pe timpul suspendării nu se plătesc drepturile de salariu.";

- Art. 17: "În cazul constatării nevinovăției salariatului sancționat conform art. 13 sau suspendat din funcție potrivit art. 16, acesta are dreptul la o despăgubire egala cu partea de salariu de care a fost lipsit. Dacă în perioada suspendării din funcție, cel sancționat a ocupat un post ca salariat, despăgubirea se va diminua cu salariul primit în această perioadă."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca aceste texte de lege contravin art. 16. alin. (1) și (2), art. 23 alin. (8) și art. 38 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora:

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

- Art. 38 alin. (1): "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere."

Curtea Constituțională, examinând criticile formulate de autorul excepției de neconstituționalitate, constata ca dispozițiile

art. 16 și 17 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, sub aspectul scopului și finalitatii lor, nu contravin normelor constituționale invocate. Astfel, prevederile

art. 16 din Legea nr. 1/1970 , în temeiul cărora formularea plângerii penale împotriva unui salariat determina suspendarea acestuia din funcție, nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție, deoarece ele nu creează un regim privilegiat pentru salariați, ci instituie un tratament juridic diferit pentru cei care sunt trimiși în judecata pentru fapte penale sau împotriva cărora s-a făcut o plângere penală. Suspendarea din funcție a acestor salariați este o măsura legală care protejeaza unitatea (societate comercială, regie autonomă etc.) față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale unei fapte penale.

Nici prevederile

art. 17 din Legea nr. 1/1970

nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Acestea admit constatarea nevinovăției salariatului suspendat din funcție și îi conferă un drept firesc la despăgubiri. Nici unul dintre textele criticate nu lezeaza prezumția de nevinovatie atâta vreme cat acest principiu nu este afectat de formularea unei plângeri penale, ci doar de o hotărâre judecătorească definitivă. De asemenea, raportarea dispozițiilor legale criticate la prevederile art. 38 din Legea fundamentală este forțată, deoarece suspendarea din funcție a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o plângere penală nu este de natura sa ingradeasca dreptul la munca, în condițiile în care persoana în cauza poate să își aleagă un alt loc de muncă.

Referitor la criticile privitoare la caracterul "socialist" al reglementării, Curtea constata ca unitățile socialiste au fost transformate în societăți comerciale și regii autonome în temeiul

Legii nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, lege ce nu a abrogat

Legea nr. 1/1970

în mod expres. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 71 din 11 mai 1999, prin care a infirmat susținerile din considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 82/1997 , care stabileau ca dispozițiile

Legii nr. 1/1970

nu se mai aplica societăților comerciale. Prin aceeași decizie Curtea Constituțională a constatat ca unele prevederi ale

Legii nr. 1/1970

(art. 13 alin. 4) nu vin în contradictie cu principiile sau cu normele constituționale și, pe cale de consecința, nu pot fi considerate ca abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 și 17 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, excepție ridicată de Margareta Sima în Dosarul nr. 2.994/C/2001 al Tribunalului Brașov.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2001.