Normele din 13 iunie 2002
de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 345/2002 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adăugată
Are ca temei 1
- Decretul-lege nr. 54/1990 5 februarie 1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative
Capitolul 1 Sfera de aplicare
Secțiunea 1 Operațiuni impozabile
Articolul 1
Se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operațiunile efectuate în România care îndeplinesc în mod cumulativ condițiile prevăzute la
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 345/2002
privind taxa pe valoarea adăugată, denumita în continuare lege. În situația în care cel puțin una dintre condițiile respective nu este îndeplinită, operațiunile nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Se cuprind, de asemenea, în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată importurile de bunuri. Operațiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt operațiuni impozabile și sunt supuse regulilor prevăzute prin lege referitoare la taxa pe valoarea adăugată.
Sunt considerate operațiuni efectuate în România livrările de bunuri și prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv locul prestării, este considerat a fi în România potrivit art. 6 și 7 din lege.
Operațiunile desfășurate în interiorul zonelor libere, precum și livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate din România pentru unități din zonele libere și cele efectuate de unități din zonele libere pentru unități din România sunt considerate operațiuni efectuate în România, fiind supuse regulilor prevăzute de lege privind taxa pe valoarea adăugată.
Pentru a se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri și/sau prestările de servicii trebuie să fie efectuate cu plata. Aceasta condiție implica existenta unei legături directe între operațiune și contrapartida obținută. Pentru a se determina dacă o operațiune poate fi plasata în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată trebuie ca aceasta sa aducă un avantaj clientului și prețul să fie în legătură cu avantajul primit, astfel:
a) condiția referitoare la existenta unui avantaj în folosul clientului este îndeplinită atunci când exista un angajament al furnizorului sau al prestatorului de a furniza un bun sau un serviciu determinabil unei persoane care asigura finanțarea sau, în absenta acestuia, atunci când operațiunea a fost efectuată, să permită să se stabilească un asemenea angajament. Aceasta condiție este compatibila cu faptul ca serviciul a fost colectiv, nu a fost masurabil cu exactitate sau se înscrie în cadrul unei obligații legale;
b) condiția referitoare la existenta unei legături între operațiune și contrapartida obținută este respectata chiar dacă prețul nu reflecta valoarea normală a operațiunii, este achitat sub forma de abonamente, servicii sau bunuri, ia forma unei sume calificate drept rabat, nu este plătit de către beneficiar, ci de un terț.
Articolul 2
În sensul art. 2 alin. (2) din lege, o activitate economică nu va include vânzarea de către persoanele fizice a locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.
Nu constituie activitate economică, în sensul art. 2 alin. (2) din lege, activitatea de încasare a sumelor cuvenite bugetelor locale potrivit prevederilor
art. 42 din Legea nr. 27/1994
privind impozitele și taxele locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale
art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 36/2002
privind impozitele și taxele locale, începând cu data de 1 ianuarie 2003, efectuată de către persoane impozabile care au ca obiect de activitate administrarea și întreținerea locurilor publice.
În înțelesul prezentelor norme, instituțiile publice, prevăzute la art. 2 alin. (4) din lege, sunt cele definite la
art. 1 din Legea nr. 72/1996
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, precum și orice alte instituții și/sau organisme a căror înființare este reglementată prin lege sau hotărâre a Guvernului, iar activitățile prevăzute prin actul normativ de înființare nu pot fi desfășurate și de alți operatori economici.
Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru:
a) activitățile enumerate în anexa la lege;
b) activitățile prevăzute la art. 2 alin. (4) din lege, care conduc la distorsiuni concurentiale în situația în care instituțiile publice nu ar fi tratate ca persoane impozabile pentru aceste operațiuni, chiar dacă sunt efectuate în calitate de autoritate publică. Când aceeași activitate este desfășurată de mai mulți operatori economici, dintre care unii beneficiază de un tratament fiscal preferențial din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate de aceștia nu este grevata de taxa pe valoarea adăugată, față de ceilalți operatori economici care sunt obligați sa greveze contravaloarea livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate cu taxa pe valoarea adăugată, rezultă distorsiuni concurentiale;
c) alte activități efectuate în aceleași condiții legale ca și cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică.
Instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru următoarele activități:
a) vânzarea către persoane fizice a imobilelor sau a părților de imobile, aflate în proprietatea statului, în scop de locuinta, date în folosință înainte de introducerea taxei pe valoarea adăugată;
b) închirierea de imobile sau părți ale acestora, aflate în proprietatea statului, în scop de locuinta;
c) livrările de bunuri dobândite după data de 1 iulie 1993, pentru care nu au avut drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată.
Direcțiile generale ale finanțelor publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului potrivit legii.
Livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizațiile fără scop patrimonial nu sunt considerate activități economice.
Articolul 3
În sensul art. 3 din lege se considera livrări de bunuri:
a) vânzarea de bunuri cu plata în rate;
b) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;
c) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor prin executare silită, dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată;
d) orice distribuire de active de către o societate comercială către asociații sau actionarii săi, inclusiv o distribuire de active legate de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a societății, cu excepția transferului total al activelor și pasivelor prevăzut la art. 3 alin. (6) din lege;
e) bunurile constatate lipsa pe bază de inventariere, atât cele imputabile, cat și cele neimputabile, cu excepția celor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din prezentele norme;
f) produsele agricole reținute drept plata în natura a prestației efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care prestează servicii pentru obținerea și/sau prelucrarea produselor agricole, precum și plata în natura a arendei.
Articolul 4
Nu sunt considerate livrări de bunuri în sensul art. 3 din lege:
a) intrările și ieșirile de bunuri constituite în rezerve de mobilizare la persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, mandatate în acest scop. Bunurile respective constituie livrare de bunuri la scoaterea din acest regim și la livrarea către alți beneficiari;
b) bunurile distruse ca urmare a unor calamitati sau a altor cauze de forta majoră;
c) scoaterea în mod gratuit a unor cantități de produse din rezervele de stat pentru acordarea de ajutoare umanitare externe sau interne.
Bunurile acordate și/sau serviciile prestate în mod gratuit, precum și punerea la dispoziție în mod gratuit de bunuri care fac parte din activele persoanei impozabile, potrivit limitelor și destinațiilor prevăzute de lege, cum sunt acțiunile de sponsorizare, mecenat, protocol și alte acțiuni stabilite prin lege, nu sunt asimilate cu livrările de bunuri și/sau cu prestările de servicii. Încadrarea în plafoanele legale se determina pe baza datelor raportate prin situațiile financiare anuale. Depășirea plafonului constituie operațiune asimilată livrării de bunuri și/sau prestării de servicii, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare depășirii, respectiv se colectează taxa pe valoarea adăugată. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste limite sponsorizarile, acțiunile de mecenat sau alte acțiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Taxa pe valoarea adăugată colectata, aferentă depășirii plafonului, se calculează și se include la rubrica de regularizări din decontul întocmit pentru luna în care persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată au depus situațiile financiare anuale, dar nu mai târziu de termenul legal de depunere a acestora.
Preluarea de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată a unor bunuri din activitatea proprie pentru a fi utilizate în scopul desfășurării activității economice a acestora nu este considerată livrare de bunuri. Aceleași prevederi se aplică și prestărilor de servicii.
Articolul 5
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (7) din lege, aportul în natura la capitalul social al unei societăți comerciale, efectuat între doua persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, în situația în care beneficiarul are drept de deducere integral a taxei pe valoarea adăugată, nu constituie livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total ori parțial. Persoana impozabilă care a acordat aportul în natura are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) lit. e) din lege.
Aportul în natura la capitalul social acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, care pentru bunurile respective a exercitat dreptul de deducere total sau parțial, unei persoane impozabile care nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că nu este înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, fie datorită faptului ca operațiunile desfășurate de aceasta nu dau drept de deducere, constituie livrare de bunuri. În acest caz beneficiarul va evidenția în patrimoniul sau contravaloarea bunului primit, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Aportul în natura acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată unei persoane impozabile care are drept de deducere parțială a taxei pe valoarea adăugată constituie livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial. La persoana impozabilă care a acordat aportul în natura, precum și la beneficiar taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunii respective se înscrie în decontul de taxa pe valoarea adăugată, atât ca taxa colectata, cat și ca taxa deductibilă, fără a avea loc plati efective între cele doua unități în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată.
Articolul 6
Importul de bunuri care se constituie aport în natura la capitalul social al unei societăți comerciale, efectuat de o persoană străină, se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 5 din lege. Persoana impozabilă care primește aportul în natura poate să își exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în condițiile legii.
Secțiunea 2 Locul operațiunilor impozabile
Articolul 7
Livrările de bunuri pentru care locul livrării nu este considerat în România nu sunt operațiuni impozabile în România.
Bunurile provenite din străinătate, plasate în regim de import, pentru care locul livrării este considerat a fi în România, sunt operațiuni impozabile în România.
Bunurile provenite din străinătate, plasate în regimuri vamale suspensive, sunt operațiuni impozabile în România numai în situația în care destinația finala a acestora este în România, respectiv dacă sunt plasate în regim de import. Bunurile provenite din străinătate, care se afla în regimuri vamale suspensive de perfecționare activa, admitere temporară cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import, tranzit vamal, precum și introducerea de mărfuri străine în zonele libere direct din străinătate fără întocmirea de formalități vamale sunt supuse regimurilor de impozitare și regulilor prevăzute în lege și în prezentele norme, cu condiția ca destinația finala a acestora sa nu fie în România, respectiv utilizarea și/sau consumul final al acestora sa nu fie în România.
Articolul 8
În sensul art. 7 alin. (1) din lege locul prestărilor de servicii este considerat a fi în România, dacă sediul activității economice, sediul stabil sau, în absenta acestora, domiciliul ori reședința obișnuită a prestatorului de la care sunt prestate serviciile este amplasata în România, cu excepțiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-d) din lege.
Pentru operațiunile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) din lege locul prestării este situat în țara în care este situat bunul imobil, iar taxa pe valoarea adăugată este datorată de prestator, dacă operațiunile sunt taxabile.
Pentru operațiunile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) pct. 1 din lege locul prestării pentru transportul de persoane este situat în țara în care se afla locul de plecare a transportului de persoane. Transportul de persoane pentru care punctul de plecare se afla în străinătate, iar punctul de sosire se afla în România nu este operațiune impozabilă în România, iar persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată beneficiază de dreptul de deducere potrivit art. 22 alin. (4) lit. d) din lege. Pentru transportul de marfa sau de persoane al cărui punct de plecare este în România, locul prestării este în România, indiferent dacă locul de sosire se afla în România sau în străinătate. Pentru transportul de marfa prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) pct. 2 din lege locul prestării se afla în România, dacă locul de plecare se afla în străinătate și locul destinației finale se afla în România. Taxa pe valoarea adăugată pentru transporturile al căror loc de prestare este considerat a fi în România se datorează de prestator numai în situația în care operațiunile sunt taxabile.
Pentru operațiunile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) din lege locul prestării este situat în țara în care beneficiarul își are stabilit sediul activității sau, în lipsa acestuia, domiciliul stabil al acestuia. Dacă operațiunile sunt taxabile, beneficiarii care au sediul sau domiciliul în România și au contractat cu prestatori din străinătate operațiuni de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) din lege sunt obligați la plata taxei pe valoarea adăugată. Operațiunile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) din lege, efectuate de prestatori din România, contractate cu beneficiari din străinătate, nu sunt impozabile în România, iar prestatorii au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) lit. d) din lege.
Pentru operațiunile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. d) din lege locul prestării se afla în țara în care operațiunile respective sunt prestate efectiv, chiar dacă prestatorul nu are stabilit în țara respectiva sediul activității economice sau un sediu stabil de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reședința sa obișnuită. Taxa pe valoarea adăugată este în sarcina prestatorului, dacă operațiunile sunt taxabile, și se datorează în țara în care se situeaza locul prestării.
Prestările de servicii pentru care locul prestării nu este în România nu sunt operațiuni impozabile în România.
Persoanele străine care nu sunt înregistrate în România ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată și efectuează livrări de bunuri și/sau prestări de servicii pentru care locul livrării, respectiv locul prestării, este considerat a fi în România sunt obligate sa desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România. În cazul în care acestea nu își desemnează un reprezentant fiscal în România, beneficiarii operațiunilor respective vor fi obligați sa plătească taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor respective.
Secțiunea 3 Operațiuni scutite
A. Scutiri în interiorul tarii
Articolul 9
Scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. a) din lege, cuprinde spitalizarea, ingrijirile medicale umane și veterinare, inclusiv operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate, cum sunt: spitale, sanatorii, centre de diagnostic, centre medicale, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare TBC, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire și asistența, centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrica, alte unități autorizate sa desfășoare astfel de activități, precum și cantinele organizate pe lângă aceste unități.
Operațiunile care sunt strâns legate de spitalizare și ingrijirile medicale umane și veterinare includ medicamentele, bandajele și alte bunuri similare care sunt furnizate pacientilor la momentul tratamentului, precum și hrana și cazarea acestora în unitățile care asigura spitalizarea și ingrijirile medicale.
Scutirea prevăzută la art. 9 alin. (1) din lege nu se va aplica pentru: furnizarea de medicamente, bandaje și alte bunuri similare, efectuată de către persoane care nu oferă tratament medical, spitalizare sau tratament veterinar, precum farmaciile.
Sunt, de asemenea, scutite, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) din lege, serviciile de cazare, masa și tratament prestate cumulat de către persoane impozabile autorizate care își desfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice și a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de tratament, precum și serviciile funerare prestate de unitățile sanitare.
Articolul 10
În sensul art. 9 alin. (1) lit. f) din lege se acordă scutire de taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de asistența și protecția socială, efectuate de instituțiile publice, instituțiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca având caracter social, cum sunt: căminele de bătrâni și de pensionari, centrele de integrare prin terapie ocupationala, centrele de plasament autorizate sa desfășoare activități de asistența socială, căminele pentru elevi și studenți.
Articolul 11
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. g) din lege sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii și livrările de bunuri care sunt strâns legate de protecția copiilor și tinerilor, efectuate de instituțiile publice, instituțiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca având caracter social, cum sunt: centre-pilot pentru tineri cu handicap, case de copii, centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap, alte organisme care au ca obiect de activitate asigurarea supravegherii, întreținerii, educării sau petrecerii timpului liber a tinerilor.
Articolul 12
În sensul art. 9 alin. (1) lit. h) din lege sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii și livrările de bunuri furnizate membrilor lor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizatii fixate conform statutului, de organizații fără scop patrimonial ce au obiective de natura politica, sindicala, patronala, profesională, religioasă, patriotica, filozofica, filantropica sau civică, precum și obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condițiile în care aceasta scutire nu provoacă distorsiuni de concurenta.
Cuantumul cotizațiilor este stabilit de organul de conducere abilitat, conform statutului propriu al organizațiilor fără scop patrimonial prevăzute la alin. (1).
Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și camerele de comerț și industrie teritoriale sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată pentru activitățile desfășurate în favoarea membrilor în contul cotizațiilor încasate în baza
art. 6 din Decretul-lege nr. 139/1990
privind camerele de comerț și industrie din România.
Articolul 13
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 9 alin. (1) lit. i) din lege, prestările de servicii ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educației fizice, efectuate în beneficiul persoanelor care practica sportul sau educația fizica de către organizații fără scop patrimonial, cum sunt: cluburile sportive, bazele sportive de antrenament, hotelurile și cantinele pentru uzul exclusiv al sportivilor. Nu sunt scutite încasările pentru publicitate, precum și încasările din cedarea drepturilor de transmitere la radio și la televiziune a manifestărilor sportive.
Articolul 14
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 9 alin. (1) lit. k) din lege, prestările de servicii și livrările de bunuri efectuate de unități ale căror operațiuni sunt scutite, conform art. 9 alin. (1) lit. a), e), f), g), h), i) și j) din lege, cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar și organizate în profitul lor exclusiv, cu condiția ca aceste scutiri sa nu producă distorsiuni concurentiale. Astfel de activități pot fi: reprezentații teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziții, concerte, conferințe, cu condiția ca veniturile obținute din aceste activități sa servească numai la acoperirea cheltuielilor unităților care le-au organizat.
Articolul 15
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 9 alin. (1) lit. l) din lege, realizarea, difuzarea și/sau retransmisia programelor de radio și/sau de televiziune, cu excepția celor de publicitate, efectuate de unitățile care produc și/sau difuzează programele audiovizuale, precum și de unitățile care au ca obiect de activitate difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale. Lucrările efectuate pentru receptionarea programelor audiovizuale sunt supuse taxei pe valoarea adăugată.
Articolul 16
Este scutită de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 9 alin. (1) lit. m) din lege, vânzarea de filme sau licențe de filme destinate a fi difuzate la televiziune, cu excepția filmelor sau licențelor de filme care sunt destinate să facă publicitate unui anume produs sau persoane. Prin film se înțelege producția artistică, inclusiv suportul material pe care este înregistrat. Reproducerea filmelor și/sau a benzilor video după original, serviciile de prelucrare a filmelor nelegate de difuzarea la televiziune nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Articolul 17
Este scutită de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 9 alin. (1) lit. n) din lege, activitatea de transport al bolnavilor și răniților cu vehicule special amenajate și autorizate în acest sens, efectuată de stațiile de salvare, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate, sau de alte unități autorizate de Ministerul Sănătății și Familiei pentru desfășurarea acestei activități.
Articolul 18
Potrivit art. 9 alin. (2) lit. c) pct. 3 din lege sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată operațiunile specifice efectuate de Banca Naționala a României, reglementate în mod expres prin
privind Statutul Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare. Sunt, de asemenea, scutite operațiunile specifice preluate de la Banca Naționala a României de către Societatea Naționala de Transfer de Fonduri și Decontări - S.A., pentru care este autorizata de Banca Naționala a României.
Articolul 19
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 9 alin. (2) lit. g) din lege, livrările de bunuri efectuate de unitățile din sistemul penitenciar, în situația în care aceste bunuri sunt realizate în cadrul acestor unități folosindu-se munca detinutilor. Sunt, de asemenea, scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii efectuate folosindu-se munca detinutilor de către unitățile din sistemul penitenciar.
Articolul 20
Potrivit art. 9 alin. (2) lit. i) din lege sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată încasările din taxele de intrare la castele, muzee, târguri și expoziții, grădini zoologice și botanice, biblioteci, precum și operațiunile care intră în sfera impozitului pe spectacole, reglementate prin
privind impozitul pe spectacole. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată sumele încasate din vânzarea biletelor și a abonamentelor, pentru care se datorează impozitul pe spectacole de către unitatea de exploatare, precum și sumele repartizate din încasări proprietarilor și difuzorilor de filme, în activitatea de exploatare și de difuzare de filme cinematografice pentru public.
Articolul 21
În sensul art. 9 alin. (2) lit. j) din lege sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
a) editarea și/sau tipărirea de: cărți, manuale școlare, dictionare și/sau enciclopedii, cărți ilustrate pentru copii, cărți de desenat pentru copii, albume de pictura, caiete speciale pentru elevi, atlasuri și alte tiparituri care au codul ISBN, inclusiv cele înregistrate pe suport magnetic;
b) vânzarea de: cărți, manuale școlare, dictionare și/sau enciclopedii, cărți ilustrate pentru copii, cărți de desenat pentru copii, albume de pictura, caiete speciale pentru elevi, atlasuri și alte tiparituri care au codul ISBN, inclusiv cele înregistrate pe suport magnetic, indiferent de modul de vânzare, direct sau prin intermediari.
Scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la alin. (1), nu se aplică veniturilor provenite din publicitate și nici editării, tipăririi sau vânzării de tiparituri care sunt exclusiv destinate publicității.
Articolul 22
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 9 alin. (2) lit. k) din lege:
a) livrarea de proteze medicale de orice fel și accesorii ale acestora. Proteza medicală reprezintă orice dispozitiv medical care este destinat să fie introdus și sa rămână implantat în corpul uman sau într-un orificiu al acestuia, parțial ori total, prin intervenție medicală sau chirurgicala, alte dispozitive medicale utilizate pentru înlocuirea unei părți a corpului uman, precum și orice alte dispozitive care se poarta sau se duc în mana, necesare compensării unei deficiente ori infirmități. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală;
b) livrarea de produse ortopedice, cum sunt: fotolii rulante și/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părți și/sau accesorii de fotolii rulante sau de vehicule similare pentru invalizi, articole și/sau aparate de ortopedie, inclusiv centuri și/sau bandaje medico-chirurgicale și carje, atele, gutiere și alte articole pentru fracturi, articole și aparate de proteza ortopedice.
Articolul 23
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 9 alin. (3) și (4) din lege, activitățile persoanelor impozabile cu venituri din operațiuni taxabile declarate sau, după caz, realizate anual, până la plafonul de impozitare prevăzut de lege inclusiv. Persoanele impozabile care la înființare nu au fost înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, deoarece au declarat ca realizează venituri anuale sub plafonul de impozitare prevăzut de lege, au obligația să solicite înregistrarea ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, dacă în cursul unui an fiscal realizează venituri din operațiuni taxabile superioare plafonului de impozitare. După înscrierea ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile respective nu mai beneficiază de scutire chiar dacă ulterior realizează venituri inferioare plafonului de impozitare stabilit de lege.
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care în anul 2001 au realizat venituri din operațiuni taxabile sub plafonul de 1,5 miliarde lei, pot solicita scoaterea din evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată. De asemenea, pot solicita scoaterea din evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile care s-au înregistrat ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată de la 1 ianuarie 2002 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în situația în care nu au realizat venituri din operațiuni taxabile mai mari de 600 milioane lei inclusiv. Persoanele impozabile care solicită scoaterea din evidenta trebuie să facă dovada achitării obligației de plată privind taxa pe valoarea adăugată din ultimul decont privind taxa pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile care nu îndeplinesc aceasta obligație nu pot beneficia de prevederile art. 9 alin. (3) din lege, respectiv nu pot solicita scoaterea din evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată. Cererea de scoatere din evidenta se depune la organul fiscal teritorial până la data de 30 septembrie 2002.
Nu pot solicita scoaterea din evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile care au realizat în anul 2001 venituri din operațiuni taxabile sub plafonul de impozitare de 1,5 miliarde lei, dar au realizat venituri din astfel de operațiuni de peste 600 milioane lei de la 1 ianuarie 2002 până la 31 mai 2002.
Persoanele impozabile au obligația de a corecta costurile de achiziție a materiilor prime, materialelor, mărfurilor și altor bunuri existente în stoc la sfârșitul lunii în care se solicita scoaterea din evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată. În acest sens se vor inventaria stocurile de bunuri și se va determina taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora, care va fi inclusă în costul de achiziție a bunurilor din stoc. Din punct de vedere contabil, suma taxei pe valoarea adăugată aferente stocului se înregistrează în debitul contului de stocuri corespunzător prin creditul contului 4426 "T.V.A. deductibilă" și se înscrie în decontul de taxa pe valoarea adăugată cu semnul minus, în luna în care s-a efectuat inventarierea stocului. Persoanele impozabile care țin evidenta mărfurilor la prețuri cu amănuntul înregistrează concomitent și stingerea contului 4428 "T.V.A. neexigibila" prin articolul contabil:
371 = 4428, cu suma în roșu.
Organele fiscale vor opera scoaterea din evidenta a plătitorilor de taxa pe valoarea adăugată, care au depus cereri în acest sens, cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.
Persoanele impozabile care au fost scoase din evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, conform art. 9 alin. (3) din lege, nu pot solicita ulterior înregistrarea prin opțiune ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile care nu au depus cereri pentru a solicita scoaterea din evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată până la data de 30 septembrie 2002 rămân în evidenta, cu obligația respectării prevederilor legii și ale prezentelor norme, și nu mai pot solicita ulterior scoaterea din evidenta.
Articolul 24
Se încadrează în prevederile art. 9 alin. (5) din lege livrările de bunuri care au fost achiziționate după data de 1 iulie 1993, dacă acestea au fost destinate exclusiv realizării de operațiuni scutite, pentru care nu s-a exercitat dreptul de deducere.
B. Operațiuni scutite la import
Articolul 25
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 10 lit. b) din lege, bunurile introduse în țara de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în țara ori în străinătate, în condițiile și în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului, potrivit regimului vamal aplicabil acestora, fără plata taxelor vamale.
Articolul 26
Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 10 lit. f) din lege, pentru importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătății, cultural, artistic, educativ, științific, sportiv, de protecție și ameliorare a mediului, de protecție și conservare a monumentelor istorice și de arhitectura, se acordă de către birourile vamale de control și vamuire, pe baza unei declarații pe propria răspundere semnate de reprezentantul legal al importatorului sau de persoana imputernicita de acesta, prin care se confirma ca bunurile sunt destinate scopurilor menționate. Reprezentanții legali își asuma întreaga răspundere privind corecta declarare a scopului pentru care se realizează importurile. Declarațiile nereale atrag răspunderea civilă sau penală, după caz, potrivit prevederilor
privind Codul vamal al României. Declarația pe propria răspundere se întocmește în trei exemplare originale, dintre care un exemplar se depune la biroul vamal la care se face declarația vamală de import, un exemplar se depune la organul fiscal teritorial, iar al treilea exemplar se păstrează la documentele financiar-contabile ale beneficiarului. Pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată, prevăzută de lege, bunurile respective trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie trimise de expeditor către destinatar fără nici un fel de obligații de plată;
b) sa nu facă obiectul unor comercializari ulterioare;
c) să fie folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. La schimbarea destinației bunurilor importatorii sunt obligați sa îndeplinească formalitățile legale privind importul mărfurilor și sa achite taxa pe valoarea adăugată aferentă importului.
Prin împrumuturi nerambursabile acordate României, în sensul art. 10 lit. f) din lege, se înțelege împrumuturile acordate de organisme internaționale, de guverne străine și/sau de organizații nonprofit și de caritate din străinătate, ai căror beneficiari își au sediul stabil în România și care sunt consemnate în acorduri, protocoale și/sau înțelegeri, memorandumuri, încheiate cu guverne străine sau cu organisme internaționale. Importurile achitate din fondul de contrapartida constituit din contravaloarea în lei a ajutoarelor primite de România sub forma de bunuri și de servicii sunt considerate ca fiind finanțate direct din împrumuturi nerambursabile.
Orice import finanțat din sursele prevăzute la alin. (1) se considera finanțat direct din împrumuturi nerambursabile.
Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 10 lit. f) din lege, pentru importul de bunuri finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organisme internaționale sau de guverne străine, se acordă de către birourile vamale de control și vamuire, pe baza documentelor care atesta ca acestea sunt finanțate din împrumuturi nerambursabile.
Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 10 lit. f) din lege, pentru importul de bunuri finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organizații nonprofit și de caritate din străinătate, se acordă de către birourile vamale de control și vamuire, pe baza documentelor care atesta ca acestea sunt finanțate din împrumuturi nerambursabile și sunt destinate realizării unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătății, cultural, artistic, educativ, științific, sportiv, de protecție și ameliorare a mediului, de protecție și conservare a monumentelor istorice și de arhitectura. Documentele prin care se atesta sursa de finanțare și destinația bunurilor importate sunt acorduri, protocoale și/sau înțelegeri, memorandumuri, încheiate cu organizații nonprofit și de caritate din străinătate.
Pentru bunurile importate prevăzute la alin. (1)-(4) organele de control fiscal și ale Gărzii financiare sunt obligate sa urmărească destinația data bunurilor respective și, în cazul în care se constata schimbarea acesteia, sa sesizeze organele vamale pentru luarea măsurilor ce decurg din aplicarea legii. Taxele și impozitele astfel datorate se stabilesc și se urmăresc pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în țara a bunurilor.
În sensul art. 10 lit. g) din lege bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului sunt:
a) bunurile care sunt abandonate printr-o declarație scrisă data autorităților vamale;
b) bunurile pentru care la expirarea termenului de păstrare, acordat de autoritatea vamală, titularii nu au reglementat situația vamală a acestora;
c) bunurile confiscate de autoritățile competente potrivit legii.
C. Scutiri pentru exporturi sau alte operațiuni similare și pentru transportul internațional
Articolul 27
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din lege, exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, precum și bunurile comercializate prin magazinele duty-free. Exportul consta în livrări de bunuri efectuate de persoane impozabile pentru beneficiari cu sediul în străinătate și care sunt transportate în afară teritoriului tarii, cu îndeplinirea formalităților vamale de export.
Pentru exportul realizat direct de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care acționează în nume propriu, justificarea regimului de scutire se face cu:
a) factura externa și factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere";
b) declarația vamală de export, vizata de organele vamale;
c) documentul care atesta efectuarea transportului internațional, după caz, în funcție de condiția de livrare.
Pentru exportul realizat în nume propriu de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, în cazul în care, potrivit contractului încheiat între producător și exportator, livrarea bunurilor către beneficiarul extern se face direct de unitatea producătoare, beneficiază de scutire atât unitatea exportatoare, cat și unitatea producătoare.
a) Unitatea exportatoare va justifica regimul de scutire pe baza documentelor prevăzute la alin. (2).
b) Unitatea producătoare va justifica regimul de scutire cu:
1. contractul încheiat cu unitatea exportatoare;
2. factura fiscală emisă către unitatea exportatoare, cu mențiunea "scutit cu drept de deducere";
3. copie de pe documentul de transport internațional, după caz, în funcție de condiția de livrare. Denumirea producătorului și localitatea vor fi înscrise în documentul de transport internațional sau, după caz, în anexa la acesta va fi înscrisă specificăția bunurilor exportate de fiecare unitate producătoare;
4. copie de pe declarația vamală de export, vizata de unitatea vamală, în care la rubrica 31 se înscriu denumirea producătorului și localitatea. În situația în care exista mai mulți producători care trebuie menționați, în declarația vamală de export se înscrie "conform anexei conținând producătorii - localitatea". Anexa va fi certificată prin semnatura și ștampila de către declarant și se va atașa la declarația vamală de export.
În situația bunurilor care necesita prelucrari succesive realizate de unități diferite din țara, precum și încorporarea altor bunuri, inclusiv ambalajele, iar produsul finit este exportat de o singura unitate, beneficiază de scutire de taxa pe valoarea adăugată fiecare unitate care a participat la realizarea produsului finit și a contractat contravaloarea bunurilor sau a prestației efectuate cu același beneficiar din străinătate, care este și destinatarul bunurilor exportate, precum și unitatea care realizează exportul produsului finit. Predarea bunurilor între unitățile din țara se efectuează din dispoziția beneficiarului extern, potrivit prevederilor contractuale, pe baza avizului de însoțire a mărfii, cu mențiunea "nu se factureaza".
a) Unitatea exportatoare va justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată pe baza documentelor prevăzute la alin. (2).
b) Unitățile producătoare/prelucratoare justifica scutirea cu:
1. contractul încheiat cu partenerul extern, din care să rezulte cantitățile de bunuri ori prelucrarile contractate și unitățile din țara la care se face predarea acestora, precum și termenul pentru justificarea exportului cu copie de pe declarația vamală de export, vizata de organul vamal;
2. factura externa și factura fiscală, pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere", emise către beneficiarul extern;
3. avizul de însoțire a mărfii, cu mențiunea "nu se factureaza".
Pentru exportul realizat prin comisionari justificarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată de către comitent se realizează pe baza următoarelor documente:
a) copie de pe factura externa;
b) contractul încheiat cu comisionarul, din care să rezulte cantitățile de bunuri, precum și termenul pentru justificarea exportului cu copie de pe declarația vamală de export, vizata de organul vamal, și copie de pe lista-anexa la declarația vamală, în care comisionarul a înscris denumirea unității proprietare a mărfurilor exportate;
c) factura fiscală emisă de comitent către comisionar, pe care se înscrie mențiunea "scutit cu drept de deducere-export în comision".
Comisionarul justifica scutirea pentru comision, în baza art. 11 alin. (1) lit. r) din lege, cu următoarele documente:
a) factura externa;
b) declarația vamală de export, vizata de organele vamale, și lista-anexa la declarația vamală, în care comisionarul a înscris denumirea unității proprietare a mărfurilor exportate;
c) documentul care atesta efectuarea transportului internațional, după caz, în funcție de condiția de livrare;
d) factura fiscală pentru comision, pe care se înscrie mențiunea "scutit cu drept de deducere";
e) contractul încheiat între comitent și comisionar, în care se prevede termenul de realizare a exportului.
Pentru transportul mărfurilor exportate la destinație în străinătate beneficiază de scutire de taxa pe valoarea adăugată transportatorii, în baza art. 11 alin. (1) lit. a) din lege, și casele de expeditii, în baza art. 11 alin. (1) lit. a) și r) din lege. Justificarea scutirii, în funcție de tipul transportului, se face astfel:
a) în cazul transportului auto, cu următoarele documente: contractul încheiat cu unitatea exportatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu beneficiarul din străinătate sau comenzile acestora; documentul de transport internațional, vizat de organele vamale, sau copie de pe acesta pentru casele de expediție;
b) în cazul transporturilor combinate sau prin conducte, legate direct de exportul bunurilor, cu următoarele documente: contractul încheiat cu unitatea exportatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu beneficiarul din străinătate sau comenzile acestora; copie de pe declarația vamală de export, vizata de organele vamale; documentul specific de transport vizat de organele vamale;
c) în cazul transportului feroviar, cu următoarele documente: contractul încheiat cu unitatea exportatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu beneficiarul din străinătate sau comenzile acestora; documentul de transport internațional pe căile ferate, care să poarte ștampila statiei de expediție pentru transportator, sau copie de pe acesta pentru casele de expediție; documentul de transmitere a vagonului la calea ferată vecina, care să confirme ieșirea mărfii din țara pentru transportator;
d) în cazul transportului fluvial, maritim, aerian, cu următoarele documente: contractul încheiat cu unitatea exportatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu beneficiarul din străinătate sau comenzile acestora; documentul specific de transport, vizat de organele vamale.
Pentru alte prestări de servicii legate direct de exportul bunurilor scutirea de taxa pe valoarea adăugată se justifica cu:
a) contractul încheiat cu unitatea exportatoare ori cu beneficiarul din străinătate sau cu intermediari care acționează în numele ori în contul acestora sau comenzile date de aceștia;
b) documente prezentate de exportator ori de intermediarul care acționează în numele ori în contul sau, din care să rezulte ca operațiunile respective sunt legate direct de exportul bunurilor, sau factura externa, în cazul prestărilor de servicii contractate cu beneficiari din străinătate sau cu intermediari care acționează în numele ori în contul acestora.
Pentru bunurile comercializate în cursul unei luni prin magazine duty-free scutirea de taxa pe valoarea adăugată se justifica cu:
a) declarația vamală de export, pentru bunurile din producția interna;
b) declarația vamală de import, pentru mărfurile provenite direct din străinătate, din antrepozite sau din zonele libere.
Articolul 28
Transportul internațional de persoane, pentru care se aplică scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. b) din lege, este transportul pentru care locul prestării se considera a fi în România potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din lege.
Transportul internațional auto de persoane este scutit de taxa pe valoarea adăugată, conform art. 11 alin. (1) lit. b) din lege, dacă durata acestuia pe parcurs extern depășește 24 de ore. Justificarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată de către transportatori se face cu următoarele documente:
a) licenta de transport;
b) caietul de sarcini al licenței de traseu, după caz;
c) foaia de parcurs sau alte documente din care să rezulte data de ieșire/intrare din/în țara, vizate de organul vamal;
d) diagrama biletelor de călătorie sau, după caz, facturile fiscale în cazul curselor ocazionale;
e) factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere" pentru contravaloarea biletelor vândute, în situația în care vânzarea biletelor se face prin intermediari.
Pentru transportul internațional aerian, fluvial, maritim, feroviar de persoane justificarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată se face de către transportatori cu:
a) documentele specifice de transport, din care să rezulte traseul transportului, data de ieșire/intrare din/în țara, după caz;
b) factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere" în situația în care biletele de călătorie au fost vândute prin intermediari;
c) borderoul/diagrama biletelor de călătorie vândute sau, după caz, facturile fiscale în cazul curselor ocazionale.
Persoanele impozabile care vand bilete pentru transportul internațional de persoane sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată pentru aceste operațiuni, conform art. 11 alin. (1) lit. b) și r) din lege. Justificarea scutirii se face cu:
a) borderoul/diagrama biletelor de călătorie vândute;
b) factura fiscală pentru comision, pe care se înscrie mențiunea "scutit cu drept de deducere", sau, după caz, factura primită de la transportator pentru biletele vândute.
Agențiile companiilor aeriene străine care funcționează pe teritoriul României beneficiază de scutire de taxa pe valoarea adăugată pentru vânzările de bilete aferente transportului internațional de persoane, conform art. 11 alin. (1) lit. b) și r) din lege, pe bază de reciprocitate acordată companiilor aeriene române care au deschise agenții în străinătate. Răspunderea pentru verificarea respectării condițiilor de reciprocitate revine Direcției generale de servicii transport aerian și aeroporturi din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Aceasta va comunică Ministerului Finanțelor Publice lista cuprinzând țările în care companiile aeriene române au deschise agenții, dacă acestea beneficiază în țările respective de rambursarea taxei pe valoarea adăugată și în ce condiții. Informațiile respective vor fi actualizate ori de câte ori intervin modificări în relațiile reciproce dintre tari.
Scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru vânzările de bilete efectuate în România de agențiile companiilor aeriene străine se realizează prin restituirea de către Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau, după caz, a municipiului București, a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate necesităților de funcționare a agentiilor. Restituirea taxei pe valoarea adăugată se efectuează trimestrial, pe bază de cerere depusa de agențiile companiilor aeriene străine la direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau, după caz, a municipiului București. Cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată vor fi justificate numai cu documente aferente cumpărărilor efectuate în trimestrul pentru care se solicita restituirea taxei pe valoarea adăugată, însoțite de documentele care atesta efectuarea plății contravalorii bunurilor și serviciilor până la data depunerii cererii.
Direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau, după caz, a municipiului București analizează cererile de restituire, precum și documentele insotitoare. În urma verificării și analizei se întocmește o nota în care se consemnează numărul și data cererii, rezultatul verificării și propunerea restituirii sau, după caz, respingerea cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată. Nota se aproba de directorul general al direcției generale a finanțelor publice județene sau, după caz, a municipiului București.
În cazul aprobării restituirii taxei pe valoarea adăugată, se întocmesc comunicările către trezorerie, precum și comunicarea către solicitant. În baza comunicării primite trezoreria va întocmi ordine de plată tip trezorerie pentru fiecare agenție, în care se va înscrie suma care se restituie.
Articolul 29
În sensul prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din lege sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată transporturile de marfa și/sau de persoane efectuate cu nave sau aeronave sub pavilion românesc, comandate de beneficiari din străinătate, direct sau prin case de expediție, pentru care locul prestării se considera a fi în România. Justificarea scutirii se face cu documentele care confirma efectuarea transportului. Pentru transporturile de marfa și/sau de persoane efectuate cu nave sau aeronave sub pavilion românesc, comandate de beneficiari din străinătate, direct sau prin case de expediție, efectuate între doua porturi/aeroporturi din străinătate, locul prestării este în străinătate, iar transportatorii beneficiază de dreptul de deducere potrivit art. 22 alin. (4) lit. d) din lege.
Articolul 30
Pentru transportul mărfurilor importate, a cărui contravaloare este inclusă în baza de impozitare conform art. 19 alin. (1) și (2) din lege, transportatorii, respectiv casele de expediție, vor justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. e) din lege, în funcție de tipul transportului, astfel:
a) în cazul transportului auto, cu următoarele documente: contractul încheiat cu unitatea importatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul din străinătate sau comenzile acestora, documentul de transport internațional sau copie de pe acesta pentru casele de expediție, copie de pe declarația vamală de import;
b) în cazul transporturilor prin conducte și al transporturilor combinate, legate direct de importul bunurilor, cu următoarele documente: contractul încheiat cu unitatea importatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul din străinătate sau comenzile acestora, documentul specific de transport, copie de pe declarația vamală de import;
c) în cazul transportului feroviar, cu următoarele documente: contractul încheiat cu unitatea importatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul din străinătate sau comenzile acestora; documentul de transport internațional pe căile ferate, care să poarte ștampila statiei de expediție pentru transportator, sau copie de pe acesta pentru casele de expediție; documentul de transmitere a vagonului de la calea ferată vecina, care să confirme intrarea mărfii în țara pentru transportator, copie de pe declarația vamală de import;
d) în cazul transportului fluvial, maritim, aerian, cu următoarele documente: contractul încheiat cu unitatea importatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul din străinătate sau comenzile acestora; documentul specific de transport, copie de pe declarația vamală de import.
Prestările de servicii accesorii transportului și alte prestări de servicii aferente mărfurilor din import, a căror contravaloare a fost inclusă în valoarea în vama potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) și (2) din lege, se justifica de unitățile prestatoare cu:
a) contractul încheiat cu unitatea transportatoare, cu importatorul mărfurilor ori cu beneficiarul din străinătate sau cu intermediari care acționează în numele ori în contul acestora sau comenzile date de aceștia;
b) documente prezentate de transportator sau de importatorul mărfurilor ori de intermediarul care acționează în numele sau în contul sau, din care să rezulte ca prestările de servicii respective sunt accesorii transportului sau sunt aferente mărfurilor importate; factura externa, în cazul prestărilor de servicii contractate cu beneficiari din străinătate sau cu intermediari care acționează în numele ori în contul acestora.
Articolul 31
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care efectuează livrări de bunuri destinate utilizării pe nave sau aeronave ori incorporarii în nave sau aeronave, sub pavilion românesc, care prestează transporturi de persoane și/sau de mărfuri în trafic internațional, vor justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. f) din lege, cu documentul stampilat și semnat de agentul vamal, care atesta ca bunurile respective au fost efectiv introduse la bordul navei sau al aeronavei, și factura fiscală cu mențiunea "scutit cu drept de deducere".
Justificarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru bunuri destinate utilizării pe nave sau aeronave ori încorporării în nave sau aeronave, sub pavilion străin, care prestează transporturi internaționale de persoane și/sau de mărfuri, se face cu:
a) factura externa și factura fiscală, pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere";
b) declarația vamală de export, vizata de organele vamale.
Articolul 32
Justificarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. g) din lege, se face cu factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere" sau, după caz, și cu factura externa, precum și cu documente specifice din care să rezulte ca serviciile sunt prestate în porturi sau în aeroporturi și sunt aferente aeronavelor în trafic internațional, navelor de comerț maritim și pe fluvii internaționale.
Articolul 33
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 11 alin. (1) lit. i) din lege, operațiunile efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, contractate cu beneficiari cu sediul sau domiciliul în străinătate ori cu intermediari care acționează în numele sau în contul acestora, privind:
a) servicii prestate în contul beneficiarilor cu sediul în străinătate, pentru bunurile din import aflate în perioada de garanție;
b) transportul și prestările de servicii accesorii transportului, aferente mărfurilor în tranzit pe teritoriul României;
c) servicii constând în efectuarea de studii, prospecțiuni de piața, asistența de specialitate;
d) serviciile a căror contravaloare a fost inclusă în valoarea în vama aferentă bunurilor din import;
e) servicii poștale efectuate pe teritoriul României de operatorii prevăzuți de
Ordonanța Guvernului nr. 70/2001
pentru ratificarea Actelor adoptate de Congresul Uniunii Poștale Universale de la Beijing (1999), aprobată prin
Legea nr. 670/2001 , constând în preluarea și distribuirea trimiterilor poștale din străinătate, inclusiv servicii financiar-poștale.
Justificarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru serviciile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) și d) se face cu:
a) facturile externe și facturile fiscale;
b) contractele încheiate cu partenerii externi sau comenzile acestora.
Justificarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru serviciile prevăzute la alin. (1) lit. b) se face cu:
a) documentul specific de transport, declarația vamală de tranzit, factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere" și, după caz, factura externa, emise către beneficiarul transportului sau casa de expediție, în cazul transportatorilor;
b) copie de pe documentul specific de transport și de pe declarația vamală de tranzit, factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere" sau, după caz, și factura externa, către beneficiarul transportului, în cazul caselor de expediție;
c) contractele încheiate cu beneficiarul transportului sau cu casele de expediție ori comenzile acestora, factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere" sau, după caz, și factura externa, copie de pe declarația vamală de tranzit, în cazul unităților care prestează servicii accesorii transportului mărfurilor în tranzit pe teritoriul României.
Justificarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru serviciile prevăzute la alin. (1) lit. e) se face cu documentele specifice poștale internaționale.
Articolul 34
Intermediarii care acționează în numele sau în contul altuia justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. r) din lege, potrivit prevederilor art. 27-33 din prezentele norme, atunci când intervin în operațiunile scutite de taxa conform art. 11 alin. (1) lit. a)-c), e)-g) și i) din lege.
Articolul 35
Operațiunile prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a)-c), e)-g), i) și r) din lege, pentru care nu se justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată potrivit prevederilor prezentelor norme, sunt supuse cotei standard a taxei pe valoarea adăugată.
Contractele cu partenerii externi, prevăzute la art. 27-33 din prezentele norme, vor fi traduse în limba română și certificate pe propria răspundere de către persoanele impozabile care au încheiate astfel de contracte. Aceleași prevederi se aplică și pentru contractele încheiate de persoanele impozabile prevăzute la art. 36-39 din prezentele norme.
D. Scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri
Articolul 36
Plasarea unor bunuri sub regim de perfecționare activa este supusă reglementărilor
privind Codul vamal al României în ceea ce privește drepturile de import. În conformitate cu prevederile art. 12 lit. a) din lege, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată operațiunile de transformare sau prelucrare a mărfurilor străine/mărfurilor importate pe teritoriul României, destinate a fi reexportate/exportate, sub forma de produse compensatoare, prevăzute la
cap. VII secțiunea a IV-a din Legea nr. 141/1997 .
Persoanele impozabile care au încheiat contracte de perfecționare activa cu beneficiari din străinătate și care realizează exportul sau, după caz, reexportul produselor compensatoare vor justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată pe baza următoarelor documente:
a) contractul încheiat cu beneficiarul din străinătate sau comanda acestuia;
b) autorizația pentru perfecționare activa, eliberata de organele vamale;
c) factura externa și factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere";
d) declarația vamală de export sau, după caz, de reexport, vizata de organele vamale, sau copie de pe declarația vamală de export ori, după caz, de reexport, întocmită de unitatea care realizează exportul/reexportul produselor compensatoare, în cazul unităților care au cesionat regimul de perfecționare activa;
e) documentul care atesta efectuarea transportului internațional, după caz.
Persoanele impozabile care au încheiat contracte de prelucrare cu titularul autorizației pentru operațiunile de perfecționare activa beneficiază de scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru aceste operațiuni, în conformitate cu prevederile art. 12 lit. f) din lege, pe baza următoarelor documente:
a) contractul încheiat cu titularul autorizației pentru operațiunile de perfecționare activa sau comanda acestuia, din care să rezulte termenul pentru justificarea exportului cu copie de pe declarația vamală de export, vizata de organul vamal;
b) copie de pe autorizația pentru operațiunile de perfecționare activa;
c) factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere", pentru operațiunile de prelucrare prestate.
Se interzice facturarea bunurilor date spre prelucrare de către titularul operațiunii de perfecționare activa sau de persoana căreia i-a fost cesionat regimul de perfecționare activa, către unitățile care realizează prelucrarea acestora. Bunurile respective vor fi predate spre prelucrare pe baza avizului de însoțire a mărfii. Unitățile care au realizat prelucrarea vor preda bunurile titularului operațiunii de perfecționare activa sau persoanei căreia i-a fost cesionat regimul de perfecționare activa, pe baza avizului de însoțire a mărfii și a facturii fiscale pentru contravaloarea prestației efectuate.
Pentru transportul produselor compensatoare la destinație în străinătate transportatorii, respectiv casele de expediție, vor justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată pe baza documentelor prevăzute la art. 27 alin. (7) din prezentele norme.
Pentru prestări de servicii legate direct de exportul produselor compensatoare scutirea se justifica pe baza documentelor prevăzute la art. 27 alin. (8) din prezentele norme.
Articolul 37
Conform prevederilor art. 12 lit. b) din lege unitățile care plaseaza, din dispoziția beneficiarilor din străinătate, în antrepozite vamale aflate pe teritoriul României produse compensatoare realizate în regim de perfecționare activa, potrivit prevederilor
art. 111 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 141/1997 , beneficiază de scutirea de taxa pe valoarea adăugată, care se justifica cu următoarele documente:
a) contractul încheiat cu beneficiarul din străinătate;
b) autorizația pentru operațiunile de perfecționare activa, eliberata de direcția regionala vamală în a carei raza teritorială se afla titularul operațiunii respective;
c) factura externa și factura fiscală pe care se înscrie "scutit cu drept de deducere";
d) autorizația de antrepozitare;
e) declarația vamală de antrepozitare, vizata de organele vamale.
Sunt, de asemenea, scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii legate direct de operațiunile prevăzute la alin. (1). Acestea se justifica cu:
a) contractul încheiat cu unitatea care plaseaza bunurile în antrepozit vamal, cu beneficiarul din străinătate sau cu intermediari care acționează în numele ori în contul acestora sau comenzile date de aceștia;
b) documente prezentate de unitatea care plaseaza bunurile în antrepozit vamal sau de intermediarul care acționează în numele ori în contul sau, din care să rezulte ca operațiunile respective sunt legate direct de exportul bunurilor, ori factura externa, în cazul prestărilor de servicii contractate cu beneficiari din străinătate sau cu intermediari care acționează în numele ori în contul acestora.
Articolul 38
Scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 12 lit. c) din lege, se aplică bunurilor plasate în regim de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor de import, precum și prestărilor de servicii legate direct de aceste operațiuni.
Articolul 39
Scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 12 lit. d) și e) din lege, se acordă pentru:
a) introducerea de bunuri străine în zonele libere direct din străinătate, în vederea simplei depozitari, fără întocmirea de formalități vamale;
b) operațiunile comerciale de vânzare-cumpărare a mărfurilor străine între diversi operatori din zona libera și între aceștia și persoane fizice sau juridice din afară zonei libere;
c) scoaterea de bunuri străine din zona libera în afară tarii, fără întocmirea de declarații vamale de export;
d) transportul, ambalarea, marcarea și alte prestări de servicii legate direct de operațiunile prevăzute la lit. a)-c).
Scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la alin. (1), se acordă atât timp cat bunurile străine nu sunt importate sau plasate sub un alt regim vamal, după care se vor aplica regulile sau regimul de impozitare în funcție de regimul vamal sub care sunt plasate bunurile străine.
Bunurile străine care sunt introduse din zonele libere în România ori care se consuma sau se utilizează în zonele libere vor fi supuse reglementărilor prevăzute la
art. 126-134 din Legea nr. 141/1997
sau, după caz, reglementărilor prevăzute de
Ordonanța Guvernului nr. 51/1997
privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată.
Capitolul 2 Persoane obligate la plata taxei pe valoarea adăugată
Articolul 40
Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusa de persoana străină la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe. Cererea trebuie însoțită de:
a) declarația de începere a activității, care să cuprindă: data, volumul și natura activității pe care o va desfășura în România;
b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;
c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care acesta să se angajeze sa îndeplinească obligațiile ce îi revin conform legii și în care acesta trebuie să precizeze natura operațiunilor și valoarea estimată a acestora.
Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operațiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfășurate de persoana străină în România. Nu se admite coexistenta mai multor reprezentanți fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanți fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată.
Organul fiscal verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) și, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei străine, cat și persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indica și codul fiscal atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul fiscal atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. Atribuirea codului fiscal se face de către Direcția generală a tehnologiei informatiei din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. În cazul respingerii cererii decizia se comunică ambelor părți, cu motivarea refuzului.
Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat pentru toate operațiunile efectuate în România de persoana străină, atât timp cat durează mandatul sau.
Reprezentantul fiscal poate să renunțe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxa pe valoarea adăugată pe care îl va depune în aceasta calitate și sa propună o dată ulterioară depunerii cererii, când va lua sfârșit mandatul sau. De asemenea, este obligat sa precizeze dacă renunțarea la mandat se datorează încetării activității persoanei străine. În cazul în care persoana străină își continua activitatea în România, cererea poate fi acceptată numai după ce persoana străină a întocmit toate formalitățile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal. După încetarea activității persoanei străine sau după înlocuirea reprezentantului fiscal desemnat de aceasta, reprezentantului fiscal îi revin toate obligațiile referitoare la plata taxei pe valoarea adăugată, a majorărilor de întârziere, penalitatilor de întârziere și a amenzilor, în termenele prevăzute de lege. Reprezentantul fiscal poate cere organului fiscal competent să efectueze, într-un termen de până la 5 luni de la data retragerii mandatului, un control de fond al operațiunilor efectuate sub responsabilitatea sa. Aprobarea cererii de renunțare la angajamentul asumat de reprezentantul fiscal se va face de către organul fiscal, sub rezerva ca acesta rămâne răspunzător de neregulile ce vor fi descoperite ulterior, dacă acestea rezultă din vina lui sau din complicitatea dintre el și persoana străină ori alte persoane.
Obligațiile reprezentantului fiscal privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată aferente operațiunilor efectuate în România de către persoana străină sunt cele prevăzute de legislația română pentru plătitorii de taxa pe valoarea adăugată cu sediul în România. Persoana străină transmite reprezentantului fiscal factura externa destinată beneficiarului sau, fără a indica în această sumă taxei pe valoarea adăugată datorate, precum și doua copii de pe factura respectiva. Reprezentantul fiscal emite factura fiscală potrivit reglementărilor în vigoare în România, aplicând taxa pe valoarea adăugată asupra bazei de impozitare stabilite prin transformarea în lei a contravalorii în valută a livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii din factura externa, la cursul de schimb comunicat de Banca Naționala a României din data emiterii facturii fiscale. În facturile fiscale, la rubrica destinată furnizorului vor fi înscrise denumirea și adresa reprezentantului fiscal, precum și de codul fiscal românesc atribuit reprezentantului fiscal al persoanei străine. Exemplarul original al facturii fiscale se transmite beneficiarului împreună cu factura externa originala emisă de persoana străină.
Decontul de taxa pe valoarea adăugată, depus de reprezentantul fiscal, va cuprinde exclusiv operațiunile rezultate din activitatea desfășurată în România de persoana străină pe care o reprezintă. În situația în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane străine, acesta va depune câte un decont pentru fiecare persoana străină pe care o reprezintă. Pentru activitatea proprie, pentru care reprezentantul fiscal este înregistrat ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, se întocmește un decont distinct, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru plătitorii de taxa pe valoarea adăugată cu sediul în România.
Exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor achiziționate din țara de persoana străină, destinate operațiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, realizate de aceasta în România, se face potrivit prevederilor cap. VI "Regimul deducerilor" din lege. Pentru exercitarea dreptului de deducere reprezentantul fiscal trebuie, de regula, să dețină documentele originale prevăzute de lege. Cu aprobarea organului fiscal la care este înregistrat ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, reprezentantul fiscal poate justifica deducerea taxei pe valoarea adăugată pe baza fotocopiei de pe factura originala, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) persoana străină justifica organului fiscal obligația legală impusa de țara unde aceasta este stabilită, de a deține facturi originale la sediul societății străine;
b) fotocopiile să fie certificate de societatea străină ca sunt conforme cu originalul;
c) persoana străină trebuie să se angajeze în scris ca va pune, temporar, facturile originale la dispoziție reprezentantului fiscal, la cererea organului fiscal, pentru control.
Persoanele străine care realizează operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere în România nu au obligația sa desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România, în următoarele situații:
a) când taxa pe valoarea adăugată este în sarcina beneficiarului potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. c) din lege;
b) dacă au subunitati prin care își desfășoară activitatea, înregistrate ca plătitori de impozite și taxe în România;
c) când realizează livrări de bunuri sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată.
În situația în care persoana străină nu își desemnează un reprezentant fiscal domiciliat în România, obligația plății taxei pe valoarea adăugată aferente operațiunilor taxabile desfășurate de aceasta pe teritoriul României revine beneficiarilor.
Societățile comerciale care cedează o parte din veniturile realizate din vânzarea produselor supuse taxei pe valoarea adăugată vor determina suma cuvenită partenerului extern prin aplicarea cotei prevăzute în contractele încheiate asupra sumelor obținute din vânzarea produselor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. Reflectarea în contabilitate a vânzării bunurilor se face după cum urmează:
411 = %
- cu valoarea totală a facturii;
701
- cu prețul de vânzare al produselor finite, exclusiv
T.V.A. colectata și suma cuvenită partenerului străin;
462
- cu suma cuvenită partenerului străin;
4427
- cu suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată,
determinata
prin aplicarea cotei prevăzute de lege
asupra sumelor cumulate din conturile 701 și 462;
462 = 446 - cu impozitul pe redevențe, reținut din suma datorată
partenerului străin;
446 = 5121 - cu impozitul virat la bugetul de stat;
462 = 5121 - cu suma achitată partenerului străin.
Capitolul 3 Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată
Articolul 41
Operațiunile legate import-export, realizate, în baza
Hotărârii Guvernului nr. 276/1995
privind efectuarea de operațiuni legate de import-export, încheiate la nivel de agent economic, cu completările ulterioare, de către persoanele impozabile cu activitate de comerț exterior, privind: importul de produse energetice și materii prime de baza, legat de exportul de produse liberalizate la export, precum și importul de materiale, componente, subansambluri, echipamente și utilaje pentru producție, legat de exportul de produse finite rezultate, sunt supuse taxei pe valoarea adăugată astfel:
a) la intrarea bunurilor în țara importatorul este obligat sa întocmească declarația vamală de import, sa plătească taxa pe valoarea adăugată aferentă și, în mod corespunzător, să își exercite dreptul de deducere în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;
b) bunurile din import predate producătorilor în vederea realizării produselor ce urmează a fi exportate, a căror contravaloare reprezintă plata importului, se factureaza la prețuri negociate plus taxa pe valoarea adăugată;
c) produsele realizate de unitățile producătoare, livrate unităților cu activitate de comerț exterior pentru plata bunurilor din import primite de la acestea, se factureaza la prețurile negociate plus taxa pe valoarea adăugată.
Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente operațiunilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) ia naștere, atât la furnizor, cat și la beneficiar, la data livrării produselor la export.
Operațiunile legate import-export se justifica cu următoarele documente:
a) licenta de operațiune;
b) contractele încheiate de unitatea cu activitate de comerț exterior cu partenerul extern și cu producătorii interni, din care să rezulte ca operațiunile nu se fac cu plata, ci prin compensații valorice;
c) documentele prevăzute la art. 27 alin. (2) din prezentele norme.
Articolul 42
În sensul art. 15 lit. d) din lege faptul generator al taxei pe valoarea adăugată pentru bunurile provenind din străinătate, introduse în țara în regimuri vamale suspensive, intervine la data la care acestea sunt plasate în regim vamal de import.
Pentru bunurile exportate care s-au returnat faptul generator al taxei pe valoarea adăugată intervine la data la care bunurile respective sunt valorificate către beneficiarii interni.
Articolul 43
Pentru operațiunile de intermediere în turism exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data prestării serviciilor turistice.
Articolul 44
Pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil antreprenorii pot sa opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data la care ia naștere faptul generator al taxei, respectiv data livrării, pentru lucrările imobiliare care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
a) sunt executate în cadrul unui contract unic care prevede obligația antreprenorului de a asigura procurarea, instalarea sau încorporarea bunurilor mobile în lucrarea respectiva;
b) valoarea materialelor și aparatelor necesare pentru funcționarea instalațiilor sau încorporate în lucrările imobiliare depășește 50% din prețul negociat între antreprenor și beneficiar.
Opțiunea se comunică organului fiscal teritorial la care antreprenorul este înregistrat ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, printr-o declarație prin care acesta se obliga sa colecteze, la efectuarea livrării, taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor care se încadrează în prevederile alin. (1). Declarația de opțiune se comunică pentru fiecare lucrare imobiliară.
După comunicarea opțiunii se interzice antreprenorilor facturarea taxei pe valoarea adăugată înainte de efectuarea livrării pentru lucrările imobiliare respective.
Nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (1)-(3) atrage anularea opțiunii și obligarea la colectarea taxei pe valoarea adăugată aferente avansurilor încasate.
Antreprenorul poate renunța oricând la aceasta opțiune, situație în care are obligația de a colecta taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate.
Capitolul 4 Baza de impozitare
Articolul 45
În cazul plății în natura valoarea tuturor bunurilor și/sau serviciilor primite trebuie să asigure acoperirea integrală a contravalorii bunurilor livrate sau, după caz, a serviciilor prestate.
Articolul 46
Pentru determinarea bazei de impozitare la livrările de bunuri și/sau prestările de servicii contractate în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar din ziua plății, furnizorul sau, după caz, prestatorul este obligat sa întocmească concomitent factura fiscală atât în valută, cat și în lei. Baza de impozitare se corecteaza cu diferența de preț rezultată ca urmare a modificării cursului pieței valutare în vigoare la data încasării facturii față de cel utilizat la data facturarii. Furnizorul este obligat sa emita factura fiscală, în negru pentru sumele suplimentare încasate sau, după caz, în roșu pentru sumele de scăzut.
Articolul 47
Baza de impozitare se determina integral la livrarea bunurilor și/sau prestarea serviciilor, chiar dacă prin contract se prevede plata în rate.
În cazul operațiunilor cu plata în rate taxa pe valoarea adăugată determinata integral potrivit prevederilor alin. (1) se înregistrează în contul 4428 "TVA neexigibila", urmând ca, pe măsura ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 "TVA colectata" prin debitul contului 4428 "TVA neexigibila".
Articolul 48
Pentru locația de gestiune baza de impozitare este constituită din suma convenită prin contractul încheiat de părți.
Articolul 49
Baza de impozitare pentru echipamentul de lucru și/sau de protecție, suportat parțial de salariați, este constituită din contravaloarea care este suportată de salariați.
Articolul 50
Pentru bunurile vândute în regim de consignație baza de impozitare este constituită din:
a) suma obținută din vânzarea bunurilor încredințate de plătitorii de taxa pe valoarea adăugată. Pentru bunurile încredințate vândute plătitorii de taxa pe valoarea adăugată respectivi sunt obligați sa emita facturi fiscale cel mai târziu în ultima zi a lunii în care s-a efectuat vânzarea;
b) suma reprezentând comisionul aplicat asupra vânzărilor de bunuri aparținând neplatitorilor de taxa pe valoarea adăugată sau scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Articolul 51
Persoanele impozabile înregistrare ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care realizează activitate de intermediere în turism, determina baza de impozitare pentru aceasta activitate prin scăderea din prețul sau tariful total încasat de la clienți, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, a următoarelor elemente:
a) prețul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, facturat de prestatorii serviciilor de transport, hoteliere, de restaurant și de alți prestatori;
b) cheltuielile efectuate de agenție sau de organizatorul de circuite turistice, cum ar fi cheltuielile privind: asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe pentru viza, diurna și cazare pentru sofer, taxe de autostrada, taxe de parcare, combustibil.
Taxa pe valoarea adăugată colectata, aferentă activității de intermediere în turism, se calculează prin aplicarea cotei recalculate de 15,966% asupra bazei de impozitare determinate potrivit prevederilor alin. (1). Din taxa pe valoarea adăugată colectata se scade taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate necesităților proprii de funcționare a unităților care realizează activitate de intermediere în turism.
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care prestează servicii de turism folosind mijloace proprii sau închiriate, cum sunt mijloace de transport, hoteluri, restaurante, determina baza de impozitare pe baza prețurilor și a tarifelor negociate cu beneficiarii serviciilor turistice.
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care prestează atât operațiuni de intermediere, cat și servicii turistice folosind mijloace proprii sau închiriate , determina baza de impozitare distinct pentru fiecare activitate.
Articolul 52
Pentru vânzările de bunuri în regim second-hand, baza de impozitare se determina la livrarea bunurilor și este constituită din suma reprezentând diferența dintre prețul de vânzare obținut, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, și prețul de cumpărare al bunurilor respective. Taxa pe valoarea adăugată colectata, aferentă vânzărilor de bunuri în regim second-hand, se calculează prin aplicarea cotei recalculate de 15,966% asupra sumei astfel determinate.
Prin livrare de bunuri în regim second-hand, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege vânzarea de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată de bunuri second-hand achiziționate din țara de la persoane fizice sau juridice care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată.
Prin bunuri second-hand, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege bunuri mobile corporale care au fost utilizate anterior achiziționării și urmează să fie reparate, îmbunătățite sau vândute ca atare, cu excepția lucrărilor de arta, obiectelor de antichitate, obiectelor de colectie, metalelor și pietrelor prețioase.
Articolul 53
Pentru operațiunile realizate de casele de amanet baza de impozitare este constituită din:
a) valoarea obținută din vânzarea bunurilor care devin proprietatea casei de amanet, ca urmare a nerestituirii împrumutului;
b) prețul de achiziție pentru bunurile care devin proprietatea casei de amanet și sunt utilizate potrivit art. 3 alin. (4) din lege.
Articolul 54
Pentru a putea fi excluse din baza de impozitare, rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț, prevăzute la art. 18 alin. (3) lit. a) din lege, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să fie efective și în sume exacte în beneficiul clientului;
b) sa nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartida pentru o prestație oarecare;
c) să fie reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale.
Articolul 55
Penalizările, precum și sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, se exclud din baza de impozitare numai dacă sunt percepute peste prețurile și/sau tarifele negociate.
Nu se exclud din baza de impozitare sumele încasate pentru acoperirea prejudiciilor provocate de distrugerea, deteriorarea, nerestituirea în termen a bunurilor închiriate sau altele similare, care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Articolul 56
Sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie mențiunea "factura de decontare - pentru plati în numele clientului", însoțită de copii de pe facturile achitate în numele clientului. În factura fiscală de decontare vor fi evidentiate facturile fiscale sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată aferentă. Furnizorul/prestatorul nu exercita dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului și nu colectează taxa pe valoarea adăugată din factura fiscală de decontare. De asemenea, nu va inregistra aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri, sumele respective contabilizandu-se prin contul 462 "Creditori diversi", inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Clientul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală de decontare, însoțită de copiile de pe documentele fiscale în baza cărora a fost întocmită.
Prevederile alin. (1) se aplică numai în situația în care furnizorii/prestatorii și clientul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată.
Articolul 57
Ambalajele care circulă prin facturare se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la livrare, urmând ca la restituirea acestora suma impozabilă să fie redusă corespunzător, prin întocmirea unor facturi în roșu sau cu semnul minus, de către unitatea care a livrat ambalajele inițial, care vor fi înregistrate în mod obligatoriu atât în contabilitatea furnizorului, cat și în contabilitatea beneficiarului.
Ambalajele de circulație, cum sunt navetele, buteliile, sticlele, borcanele, la schimb între furnizorii de marfa și beneficiari, nu se factureaza și nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la livrare.
Prevederile alin. (2) se aplică și în condițiile în care beneficiarii nu dețin cantitățile de ambalaje necesare efectuării schimbului, dar aceștia primesc de la furnizorii de marfa ambalajele necesare în schimbul unei garanții bănești.
Beneficiarii care au primit ambalaje în schimbul unei garanții au obligația sa comunice periodic furnizorului, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantitățile de ambalaje scoase din evidenta ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeași natură. Pe baza datelor comunicate de beneficiari, furnizorii sunt obligați sa factureze cu taxa pe valoarea adăugată cantitățile de ambalaje respective, în termen de 3 zile de la data comunicării.
Regimul circulației ambalajelor pe bază de schimb se aplică în mod obligatoriu în relațiile cu neplatitorii de taxa pe valoarea adăugată, la livrare.
Capitolul 5 Cotele de impozitare și calculul taxei pe valoarea adăugată
Articolul 58
Cotele aplicate operațiunilor taxabile sunt cele în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată, cu excepția operațiunilor prevăzute la art. 20 alin. (3) din lege, pentru care se aplică cotele în vigoare la data la care taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă. Livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate până la data de 31 mai 2002, justificate cu documente de expediție și transport, cu procese-verbale de recepție sau cu alte documente similare, din care să rezulte ca livrarea și/sau prestarea au fost efectuate până la data menționată, vor fi facturate cu cotele în vigoare la data efectuării operațiunilor respective.
Modul de calcul al cotei recalculate, prevăzută la art. 21 alin. (2) din lege, este următorul: (cota taxei/cota taxei + 100) x 100. Nivelul cotei standard recalculate este de 15,966%.
Capitolul 6 Regimul deducerilor
Articolul 59
Taxa pe valoarea adăugată este deductibilă la beneficiari în momentul în care aceasta este exigibilă la furnizori și/sau prestatori, cu excepțiile prevăzute la art. 22 alin. (2) din lege.
Articolul 60
Dreptul de deducere prevăzut la alin. (4) al art. 22 din lege se referă la achizițiile de bunuri și/sau de servicii destinate realizării operațiunilor prevăzute la același alineat, inclusiv pentru realizarea de investiții necesare efectuării de astfel de operațiuni.
Acțiunile de sponsorizare, publicitate, protocol, precum și alte acțiuni prevăzute în legi, efectuate în limitele și potrivit destinațiilor prevăzute în acestea, nu constituie livrare de bunuri și/sau prestare de servicii, conform art. 3 alin. (4) și art. 4 alin. (4) din lege. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru achizițiile destinate realizării acestor acțiuni, în conformitate cu art. 22 alin. (4) lit. c) din lege.
Acțiunile prevăzute la alin. (2), efectuate peste limitele prevăzute de legi, precum și nerespectarea destinațiilor prevăzute de acestea constituie livrare de bunuri și/sau prestare de servicii conform art. 3 alin. (4), respectiv art. 4 alin. (3) din lege, și se supun regulilor de impozitare a operațiunilor taxabile, respectiv se colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă și se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor.
Microintreprinderile care se încadrează în prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 24/2001
privind impunerea microintreprinderilor, pentru bunurile acordate în cadrul acțiunilor de protocol, au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru achizițiile destinate realizării acestor acțiuni ca și unitățile care sunt impuse în baza actelor normative care reglementează impozitul pe profit.
Persoanele impozabile care desfășoară în străinătate operațiuni care, dacă ar fi efectuate în România, ar da drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor efectuate în țara, destinate realizării acestor operațiuni. Prin operațiuni efectuate în străinătate se înțelege prestările de servicii pentru care locul prestării se situeaza în străinătate, potrivit prevederilor art. 7 din lege, și livrările de bunuri pentru care locul livrării este situat în străinătate, potrivit prevederilor art. 6 din lege.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă materiilor prime și materialelor, produselor finite, produselor în curs de fabricație și mărfurilor existente în stoc la începutul lunii în care persoanele impozabile au fost luate în evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, precum și celor destinate realizării bunurilor și serviciilor al căror regim de taxa pe valoarea adăugată se modifica în sensul trecerii de la scutire fără drept de deducere la taxare se deduce potrivit prevederilor art. 22 din lege, pe bază de inventariere și conform documentelor legale de proveniență.
În situația scoaterii din evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, precum și a modificării regimului de taxa pe valoarea adăugată în sensul trecerii de la taxare la scutire fără drept de deducere, pentru bunurile de natura materiilor prime, materialelor și mărfurilor existente în stoc la data respectiva, stabilite pe bază de inventariere, dreptul de deducere exercitat la achiziția bunurilor se recalculează corespunzător noului regim de impozitare.
Pentru bunurile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din prezentele norme taxa pe valoarea adăugată dedusă inițial nu se recalculează.
Articolul 61
În sensul art. 23 din lege, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor de bunuri și/sau de servicii se exercită în funcție de gradul de utilizare a acestora la realizarea operațiunilor care dau drept de deducere, prevăzute la art. 22 alin. (4) din lege.
Persoanele impozabile care efectuează atât operațiuni care dau drept de deducere, cat și operațiuni care nu dau drept de deducere vor determina taxa pe valoarea adăugată de dedus astfel:
a) achizițiile de bunuri și/sau de servicii destinate realizării de operațiuni care dau drept de deducere se înscriu în jurnalul pentru cumpărări, care se întocmește separat pentru aceste operațiuni, iar taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora se deduce integral. În situația în care se efectuează investiții destinate exclusiv realizării de operațiuni care dau drept de deducere, intrările aferente acestora se înregistrează în același jurnal și se deduce integral taxa pe valoarea adăugată aferentă. Nu pot fi înregistrate în acest jurnal achizițiile de bunuri și/sau de servicii pentru care la data achiziției nu se cunoaște destinația certa pentru operațiuni cu drept de deducere. Acestea vor fi înscrise în jurnalul pentru cumpărări aferent achizițiilor de bunuri și/sau de servicii destinate atât realizării de operațiuni care dau drept de deducere, cat și celor care nu dau drept de deducere, prevăzut la lit. c). Dacă ulterior aceste bunuri/servicii au fost utilizate exclusiv pentru operațiuni care dau drept de deducere, se vor efectua regularizări pentru ca taxa aferentă să fie dedusă integral;
b) taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și/sau de servicii destinate exclusiv realizării de operațiuni care nu dau drept de deducere, precum și de investiții care sunt destinate realizării de astfel de operațiuni nu va fi dedusă. Aceste operațiuni se vor evidenția într-un jurnal pentru cumpărări separat;
c) achizițiile de bunuri și/sau de servicii destinate atât realizării de operațiuni care dau drept de deducere, cat și celor care nu dau drept de deducere, precum și de investiții destinate realizării acestor operațiuni se evidențiază în jurnalul pentru cumpărări întocmit separat. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor operațiuni se deduce pe bază de pro rata.
Este obligatorie evidenta separată a gestiunilor de bunuri, potrivit destinației prevăzute la alin. (2).
Pro rata se determina ca raport între: veniturile obținute din operațiuni care dau drept de deducere, la numarator, iar la numitor veniturile de la numarator plus veniturile obținute din operațiuni care nu dau drept de deducere, subvenții, alocații de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum și orice alte venituri din care este finanțată activitatea. Se exclud din calculul pro rata veniturile financiare, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul privind aplicarea
Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 704/1993 , dacă acestea nu provin din activitatea profesională specifică cu caracter financiar, efectuată de unități care desfășoară activități financiarbancare. Unitățile care realizează investiții proprii finanțate din subvenții și/sau alocații de la bugetul de stat sau bugetele locale nu vor lua în calculul pro rata aceste sume. Pro rata se determina de regula anual, astfel cum este prevăzut la alin. (5) și (6), situație în care elementele prevăzute la numitor și numarator sunt cumulate pentru întregul an fiscal, iar prin excepție aceasta poate fi determinata lunar, conform prevederilor alin. (8), în acest caz elementele prevăzute la numitor și numarator fiind cele efectiv realizate în cursul fiecărei luni.
Pro rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro rata definitivă determinata pentru anul precedent sau pro rata determinata corespunzător regimului taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor prevăzute a fi realizate în anul curent. Persoanele impozabile vor comunică în scris organului fiscal teritorial la începutul anului fiscal, dar nu mai târziu de data de 25 februarie, nivelul pro rata aplicat, precum și modul de determinare a acesteia. Taxa pe valoarea adăugată de dedus se determina prin aplicarea pro rata provizorie utilizata asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, aferentă achizițiilor destinate atât realizării de operațiuni care dau drept de deducere, cat și celor care nu dau drept de deducere. Începând cu data de 1 iunie 2002 persoanele impozabile vor păstra pro rata provizorie determinata la începutul anului 2002 și utilizata până la 31 mai 2002, până la determinarea pro rata definitivă potrivit prevederilor alin. (6).
Pro rata definitivă se determina în luna decembrie în funcție de realizarile efective din cursul anului, conform formulei de calcul prevăzute la alin. (4), și se înscrie în decontul de taxa pe valoarea adăugată, întocmit pentru luna decembrie. Regularizarea deducerilor operate după pro rata provizorie se realizează pe baza pro rata definitivă, astfel:
I. În anul 2002:
a) pentru lunile ianuarie-mai 2002 pro rata definitivă se aplică asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, rezultată din deconturile privind taxa pe valoarea adăugată, depuse în această perioadă. Diferența dintre suma rezultată și suma efectiv dedusă pe baza pro rata provizorie se cumulează cu suma obținută potrivit lit. b);
b) pentru lunile iunie-noiembrie 2002 pro rata definitivă se aplică asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, aferentă achizițiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), rezultată din deconturile privind taxa pe valoarea adăugată, depuse pentru această perioadă. Diferența dintre suma rezultată și suma efectiv dedusă pe baza pro rata provizorie se cumulează cu suma obținută potrivit lit. a) și se înscrie la rândul 10 din decont. Pentru achizițiile destinate atât realizării de operațiuni care dau drept de deducere, cat și celor care nu dau drept de deducere, din luna decembrie se aplică pro rata definitivă.
II. După 31 decembrie 2002, pentru lunile ianuarie-noiembrie ale fiecărui an fiscal se aplică pro rata definitivă asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, aferentă achizițiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), rezultată din deconturile privind taxa pe valoarea adăugată, depuse pentru această perioadă. Diferența dintre suma rezultată și suma dedusă pe baza pro rata provizorie se înscrie la rândul 10 din decont. Pentru achizițiile destinate atât realizării de operațiuni care dau drept de deducere, cat și celor care nu dau drept de deducere, din luna decembrie se aplică pro rata definitivă.
În situația în care pro rata calculată potrivit alin. (4) nu asigura determinarea corecta a taxei de dedus, organele fiscale teritoriale pot aproba aplicarea de pro rate speciale, la solicitarea persoanelor impozabile în cauza, pe baza justificarii prezentate. Pro rata specială poate să fie determinata pe baza altor elemente decât cele prevăzute la alin. (4), astfel încât să permită exercitarea dreptului de deducere cat mai corect posibil. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligația sa recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe baza pro rata specială, aprobată. Persoanele impozabile pot renunța la aplicarea pro rata specială numai la începutul unui an calendaristic și sunt obligate sa anunțe organele fiscale.
La cererea justificată a persoanelor impozabile organele fiscale la care acestea sunt înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată pot aproba ca pro rata să fie determinata lunar, potrivit prevederilor alin. (4). În anul în care a fost acordată aprobarea persoanele impozabile au obligația sa recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe baza pro rata lunară. Persoanele impozabile pot renunța la aplicarea pro rata lunară numai la începutul unui an fiscal și sunt obligate sa anunțe organele fiscale. Pro ratele lunare efectiv realizate sunt definitive și nu se regularizează la sfârșitul anului.
Persoanele impozabile care au aplicat până la data de 31 mai 2002 criterii specifice de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aprobate de organele fiscale teritoriale, vor continua aplicarea acestora și a pro rata lunară determinata potrivit alin. (4), până la sfârșitul anului 2002.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate înainte de punerea în funcțiune a unui obiectiv de investiții, dedusă potrivit prevederilor alin. (2), se recalculează la sfârșitul anului calendaristic următor celui de punere în funcțiune a investiției, astfel:
a) dacă investiția este utilizata exclusiv pentru operațiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă inițial se recalculează integral;
b) dacă investiția este utilizata pentru operațiuni atât cu drept de deducere, cat și fără drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă inițial se recalculează pe baza pro rata definitivă determinata la sfârșitul anului calendaristic următor celui de punere în funcțiune a investiției.
Articolul 62
Documentele legale prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a) din lege, în baza cărora persoanele impozabile pot deduce taxa pe valoarea adăugată, sunt: exemplarul original al facturii fiscale sau alte documente specifice aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 831/1997
pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabila și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora sau prin ordine ale ministrului finanțelor publice, emise în baza
Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 , bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale, aprobate conform
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/1999
privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, aparținând unităților de desfacere a carburantilor auto, dacă sunt stampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare a autovehiculului. Pentru achizițiile de bunuri supuse accizelor documentul legal de deducere a taxei pe valoarea adăugată este exemplarul original al facturii fiscale speciale utilizate pentru circulația acestor produse, vizata de supraveghetorul fiscal. Facturile fiscale sau alte documente legale emise pe numele salariaților unei persoane impozabile, aflați în deplasare în interesul serviciului, pentru cazarea în hoteluri sau alte unități similare, sunt documente legale de deducere a taxei pe valoarea adăugată, însoțite de decontul de deplasare întocmit conform prevederilor legale.
Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în documentele pentru achiziții de bunuri și/sau de servicii se exercită în funcție de data facturii fiscale sau a altui document legal, dacă acesta s-a primit până la data depunerii decontului taxei pe valoarea adăugată. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și sau de servicii din cursul unei luni calendaristice se înscrie în jurnalul pentru cumpărări și este preluată corespunzător în decontul privind taxa pe valoarea adăugată, întocmit pentru luna respectiva. Documentele de achiziții primite după data depunerii decontului întocmit pentru luna respectiva se includ în deconturile întocmite pentru lunile următoare.
Pentru importurile efectuate prin comisionari taxa pe valoarea adăugată, înscrisă în declarația vamală de import sau în actul constatator întocmit de organele vamale, se deduce numai de către unitatea beneficiara, pe baza documentelor respective, transmise în copie certificată de comisionari.
Articolul 63
Taxa pe valoarea adăugată de rambursat pentru luna de raportare, prevăzută la art. 26 alin. (1) lit. a) din lege, este constituită din taxa pe valoarea adăugată intermediara de rambursat, determinata ca diferența între taxa dedusă și taxa colectata în luna de raportare și/sau taxa de rambursat din decontul lunii precedente, preluată în decontul lunii de raportare.
Compensarea diferenței de taxa, prevăzută la art. 26 alin. (1) lit. b) din lege, rămasă după aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) din lege, se efectuează de organele fiscale, care vor proceda astfel:
a) vor efectua compensarea, pe baza controlului efectuat, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensare, în situația în care persoanele impozabile solicita compensarea fără a solicita și rambursarea taxei pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile trebuie să depună la organul fiscal teritorial cererea de compensare, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, precum și decontul de taxa pe valoarea adăugată din care rezultă suma de rambursat;
b) vor compensa din oficiu, pe baza controlului efectuat cu ocazia rambursarii cu control anticipat, suma reprezentând alte impozite și taxe datorate bugetului de stat, în limita sumei de rambursat, în situația în care persoanele impozabile solicita rambursarea taxei pe valoarea adăugată. La rambursarea cu control ulterior compensarea din oficiu se efectuează pe baza datelor din Fișa plătitorului de impozite și taxe, iar controlul se efectuează o dată cu cel pentru rambursarea cu control ulterior. În ambele cazuri nu se depune cerere de compensare.
La efectuarea operațiunilor de compensare nu se tine seama de taxa pe valoarea adăugată din facturile neachitate furnizorilor/prestatorilor.
După depunerea cererii de compensare la organul fiscal competent, suma respectiva, verificata și confirmată de organul de control, nu mai poate fi inclusă în decont și reținută din taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor sau serviciilor facturate în perioada următoare celei pentru care s-a solicitat compensarea.
Articolul 64
Persoanele impozabile care solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 27 alin. (1) din lege, denumita rambursare cu control anticipat, vor depune la organul fiscal teritorial cererea de rambursare prevăzută în anexa nr. 2, pe care au bifat caseta "rambursare cu control anticipat", însoțită de decontul de taxa pe valoarea adăugată din care rezultă suma de rambursat. Organele fiscale vor rambursa, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, sumele rezultate în urma verificării documentației stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.
În vederea soluționării cererilor de rambursare cu control anticipat organele fiscale vor proceda astfel:
a) vor determina taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor neachitate furnizorilor de bunuri și/sau prestatorilor de servicii, până la data încheierii controlului;
b) din suma de rambursat rezultată din ultimul decont de taxa pe valoarea adăugată, corectată cu eventualele diferențe rezultate în urma verificării, se scade taxa aferentă facturilor neachitate, determinandu-se astfel taxa aferentă facturilor achitate;
c) vor restitui suma taxei pe valoarea adăugată aferente facturilor achitate, determinata potrivit lit. b), în cazul în care persoana impozabilă nu are impozite și taxe datorate bugetului de stat și neachitate până la data efectuării controlului;
d) dacă suma compensata este mai mica decât taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor achitate, vor restitui diferența dintre taxa aferentă facturilor achitate și suma compensata din oficiu, conform prevederilor art. 63 alin. (2) lit. b) din prezentele norme, în cazul în care persoana impozabilă are impozite și taxe datorate bugetului de stat neachitate la data efectuării controlului;
e) nu vor proceda la rambursare dacă în urma compensării efectuate din oficiu suma compensata este mai mare sau egala cu taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor achitate.
Rambursarea cu control anticipat a taxei pe valoarea adăugată se va efectua ținându-se seama și de prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 11/1996
privind executarea creanțelor bugetare, aprobată și modificată prin
Legea nr. 108/1996 , cu modificările și completările ulterioare.
În cazul în care organele de control propun, în urma verificării, aprobarea rambursarii parțiale a taxei pe valoarea adăugată sau respingerea cererii, vor menționa în actul de control întocmit motivele și cauzele care determina situația respectiva. Prin actul de control se va stabili modul de evidențiere, respectiv pe cheltuieli sau preluarea în decontul lunii următoare a sumelor neadmise la rambursare, în funcție de cauze.
După depunerea cererii de rambursare cu control anticipat la organul fiscal competent, suma respectiva, verificata și confirmată de organul fiscal, nu mai poate fi inclusă în decont și reținută din taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor sau serviciilor facturate în perioada următoare celei pentru care s-a solicitat rambursarea. Sumele prevăzute în decontul lunii precedente pentru care nu s-a primit, până la data depunerii decontului lunii următoare, confirmarea sau aprobarea rambursarii se pot prelua în decontul lunii următoare, în aceasta situație considerându-se ca persoana impozabilă a renunțat la cererea de rambursare.
Persoanele impozabile care solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată cu verificarea semestriala a documentației, potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) din lege, denumita rambursare cu control ulterior, au obligația să depună la organul fiscal teritorial decontul de taxa pe valoarea adăugată, din care rezultă suma de rambursat, și cererea de rambursare, pe care au bifat caseta "rambursare cu control ulterior".
Persoanele impozabile care solicită rambursarea cu control ulterior a taxei pe valoare adăugată au obligația să respecte prevederile alin. (5) al art. 27 din lege. Se va ține seama de facturile achitate furnizorilor până la data depunerii cererii. Organele fiscale teritoriale au obligația sa întocmească fișa de analiza de risc, prevăzută în anexa nr. 3, în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de rambursare. Grila de analiza de risc, cuprinsă în fișa de analiza de risc, se actualizează semestrial prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice. Dacă punctajul rezultat din fișa de analiza de risc este mai mic de 135 de puncte inclusiv, organele fiscale teritoriale vor proceda astfel:
a) în situația în care persoana impozabilă nu are impozite și taxe datorate bugetului de stat neachitate la termenele legale, vor restitui suma taxei pe valoarea adăugată aferente facturilor achitate, rezultată din cererea de rambursare;
b) dacă suma de compensat este mai mica decât taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor achitate, vor restitui diferența dintre taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor achitate, rezultată din cererea de rambursare, și suma compensata din oficiu potrivit prevederilor art. 63 alin. (2) lit. b) din prezentele norme;
c) în cazul în care suma de compensat este mai mare sau egala cu taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor achitate, se respinge cererea de rambursare cu control ulterior, persoana impozabilă având posibilitatea să solicite compensarea prevăzută la art. 63 alin. (2) lit. a) din prezentele norme.
Dacă punctajul rezultat din fișa de analiza de risc este mai mare de 135 de puncte exclusiv, organele fiscale au obligația sa înștiințeze persoanele impozabile care nu au întrunit punctajul necesar și să le transmită o copie de pe fișa de analiza de risc, în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de rambursare. Persoanele impozabile pot solicita, în termen de 3 zile de la data primirii înștiințării, reanalizarea punctajului acordat. În termen de doua zile de la data când au fost sesizate organele fiscale vor reanaliza punctajul acordat și, în funcție de rezultat, vor proceda la efectuarea rambursarii sau, după caz, vor comunică răspunsul negativ persoanei impozabile. Persoana impozabilă a carei cerere de rambursare cu control ulterior a fost respinsă și după reanalizarea punctajului poate solicita rambursarea potrivit prevederilor art. 27 alin. (1) din lege, situație în care va depune o alta cerere de rambursare în care a bifat caseta "cu control anticipat".
Pentru rambursarile cu control ulterior organele de control fiscal au obligația să efectueze semestrial verificarea documentației stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice. Data de referința pentru stabilirea datelor la care se vor efectua controalele este data aprobării primei rambursări cu control ulterior, urmând ca de la această dată controalele să se efectueze din șase în șase luni, dacă în intervalele respective au fost acordate numai rambursări cu control ulterior. Dacă în perioadele respective se efectuează și rambursări cu control anticipat, controlul acestora va cuprinde în mod obligatoriu și perioada anterioară pentru care persoana impozabilă a beneficiat de rambursare cu control ulterior. După efectuarea unei rambursări cu control anticipat, termenul de referința pentru stabilirea datelor la care se vor efectua controalele rambursarilor cu control ulterior este data primei rambursări cu control ulterior efectuate după cea cu control anticipat.
Subunitatile tip sedii secundare fără personalitate juridică, înregistrate ca plătitoare de taxa pe valoarea adăugată, beneficiază de rambursare numai dacă unitatea centrala și toate subunitatile componente și-au achitat taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat.
Articolul 65
Prevederile art. 63 și 64 din prezentele norme, referitoare la rambursarea cu control ulterior efectuată în baza art. 27 alin. (2) din lege, se vor aplica începând cu data de 1 octombrie 2002.
Articolul 66
Organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice pot solicita persoanelor impozabile care au depus cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată cu control anticipat, pentru sume ce depășesc 1 miliard de lei, garanții personale sau solidare în situația în care rambursarea este solicitată ca urmare a efectuării unor exporturi a căror contravaloare în valută neincasata până la data încheierii controlului este egala sau mai mare decât suma solicitată la rambursare.
Garanția se constituie printr-un depozit banesc sau printr-o scrisoare de garanție bancară emisă de o banca autorizata de Banca Naționala a României, astfel:
a) pentru sume de rambursat cuprinse între 1 și 10 miliarde lei inclusiv, garanția se va constitui în procent de 20% din suma solicitată la rambursare;
b) pentru sume de rambursat de peste 10 miliarde lei exclusiv, garanția se va constitui în procent de 30% din suma solicitată la rambursare.
Organele fiscale vor debloca garanțiile constituite, proporțional cu contravaloarea exporturilor avute în vedere la data constituirii garanției, care au fost încasate ulterior.
Capitolul 7 Obligațiile plătitorilor
Articolul 67
Potrivit prevederilor art. 29 lit. A din lege persoanele impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere au obligația, în condițiile prevăzute de lege, să se declare ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, urmând procedurile privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe. De asemenea, au obligația să solicite organului fiscal scoaterea din evidenta ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, conform reglementărilor legale în vigoare, în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situația respectiva.
Persoanele, indiferent de statutul lor juridic, care realizează în exclusivitate operațiuni pentru care nu au calitatea de persoana impozabilă sau operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere, nu vor fi înregistrate sau, după caz, vor fi scoase din evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, la solicitarea acestora.
Sunt supuse obligației de înregistrare ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată și instituțiile publice prevăzute la art. 2 alin. (5) din lege, în situația în care realizează activități pentru care au calitatea de persoana impozabilă. Poate fi înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată instituția publică în ansamblul sau ori, după caz, în funcție de natura activităților desfășurate, numai partea din structura organizatorică prin care sunt realizate operațiunile taxabile și/sau scutite cu drept de deducere.
Subunitatile tip sedii secundare - sucursale, agenții, reprezentante sau alte asemenea unități fără personalitate juridică - pot fi înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată în următoarele condiții:
a) unitatea centrala să fie înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată;
b) să aibă acceptul unității centrale și al organului fiscal la care aceasta este înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată;
c) să aibă condiții asigurate pentru respectarea prevederilor art. 29 din lege.
Pentru persoanele impozabile care, potrivit legii, îndeplinesc condițiile de plătitori de taxa pe valoarea adăugată, dar nu au depus declarație de înregistrare fiscală sau, după caz, declarație de mențiuni, în vederea luării în evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, organele fiscale vor proceda astfel:
a) vor stabili diferența dintre taxa pe valoarea adăugată la care persoana impozabilă ar fi avut drept de deducere, conform documentelor legale aferente achizițiilor de bunuri și/sau de servicii, și taxa pe valoarea adăugată pe care ar fi avut obligația sa o colecteze, aferentă bunurilor livrate și serviciilor prestate;
b) în situația în care, potrivit metodologiei prevăzute la lit. a), rezultă o diferența de taxa datorată bugetului de stat, vor calcula majorările și penalitățile de întârziere legale pentru întârzierea plății, vor aplica sancțiunile prevăzute de lege și vor lua măsuri pentru intrarea în legalitate.
Dacă, potrivit metodologiei prevăzute la alin. (5) lit. a), rezultă ca taxa pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi avut dreptul sa o deducă este mai mare decât taxa pe care ar fi avut obligația sa o colecteze, aceasta nu are dreptul să solicite bugetului restituirea sumei respective, consecința a neîndeplinirii obligației de a se inregistra ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată. Organele fiscale vor aplica sancțiunile prevăzute de lege și vor lua măsuri pentru intrarea în legalitate.
Articolul 68
Pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire furnizorii sunt obligați ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării sa emita facturi fiscale și să le transmită beneficiarilor. Bunurile livrate fără aviz de însoțire se factureaza la data livrării. La constituirea unei societăți comerciale, pentru aportul în natura la capitalul social factura fiscală se emite de persoana care contribuie la aportul în natura la capitalul social al noii societăți, după înregistrarea ca plătitor de impozite și taxe a acestei societăți. Pentru avansurile încasate se aplică și prevederile alin. (5).
Pentru prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3) și (4), prestatorii sunt obligați sa emita facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, la data finalizarii prestării serviciilor sau, după caz, la sfârșitul lunii în care prestarea serviciilor a fost finalizată, în funcție de natura acestora. Pentru avansurile încasate se aplică și prevederile alin. (5).
Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii care se efectuează continuu - energie electrica și termica, gaze naturale, apa, servicii telefonice și altele similare - facturarea se face în termen de 3 zile de la data întocmirii documentelor prin care furnizorii/prestatorii au stabilit cantitățile livrate și serviciile prestate, dar nu mai târziu de finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea. Pentru avansurile încasate se aplică și prevederile alin. (5).
Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situații de lucrări, cum sunt lucrările de construcții-montaj, facturarea se face la data confirmării situațiilor de lucrări de către beneficiarii acestora. În situația în care se încasează avansuri, se aplică și prevederile alin. (5).
Pentru avansuri furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii sunt obligați sa emita facturi fiscale în termen de 3 zile de la data încasării sumelor. Aceste prevederi se aplică și pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, pentru care antreprenorii nu au optat pentru amânarea exigibilitatii taxei pe valoarea adăugată la livrare. Facturile fiscale pentru avansuri se regularizează prin stornare la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii. Persoanele impozabile care realizează activitate de vânzare de bunuri pe bază de contracte de vânzare-cumpărare către persoane fizice, cu plata esalonata sunt forma de avansuri, livrarea bunurilor efectuandu-se după achitarea integrală a contravalorii mărfurilor contractate, nu au obligația sa întocmească facturi fiscale pentru avansurile încasate decât la livrarea bunurilor. Pentru avansurile încasate taxa pe valoarea adăugată se colectează pe bază de borderou de vânzare (încasare).
Pentru avansurile prevăzute la pct. 1-4 ale lit. c) a alin. (4) al art. 16 din lege persoanele impozabile nu au obligația sa emita facturi fiscale. La solicitarea beneficiarilor persoanele impozabile pot emite facturi fiscale fără taxa pe valoarea adăugată pentru aceste avansuri, regularizarea acestora și facturarea finala urmând a fi efectuate în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării și/sau prestării, în funcție de regimul de impozitare al operațiunii.
Transferul proprietății bunurilor în executarea creanțelor, în situația în care bunurile au fost predate pe bază de înțelegere între debitor și creditor, se consemnează în facturi fiscale de către debitor, dacă operațiunea constituie livrare de bunuri potrivit prevederilor art. 3 lit. c) din prezentele norme.
În cazul bunurilor supuse executării silite, dacă operațiunea constituie livrare de bunuri potrivit prevederilor art. 3 lit. c) din prezentele norme, obligația întocmirii facturii fiscale revine persoanei fizice sau juridice abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor respective, care va proceda astfel:
a) va emite factura fiscală de executare silită, în trei exemplare, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (2) lit. c) din lege, în situația în care bunurile au fost vândute prin licitație. Originalul facturii fiscale de executare silită se transmite cumpărătorului, respectiv adjudecatarului, iar exemplarul al doilea se transmite debitorului executat silit;
b) va incasa contravaloarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, de la cumpărător, iar taxa pe valoarea adăugată va fi virata bugetului de stat în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării de la cumpărător. O copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata taxei pe valoarea adăugată va fi transmisă debitorului;
c) taxa pe valoarea adăugată din facturile fiscale de executare silită va fi înregistrată de către persoanele fizice sau juridice abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite, în alte conturi contabile decât cele specifice taxei pe valoarea adăugată. În situația în care persoana fizica sau juridică abilitata prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite este înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, nu va evidenția în decontul privind taxa pe valoarea adăugată operațiunile respective.
În situația în care executarea silită a fost efectuată potrivit prevederilor alin. (8), debitorul are următoarele obligații:
a) sa înregistreze în evidenta proprie operațiunea de livrare de bunuri, pe baza facturii fiscale de executare silită transmise de persoana fizica sau juridică abilitata prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată colectata aferentă. În situația în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se colectează la data stabilită pentru plata ratelor;
b) sa înregistreze, pe baza documentului de plată transmis de persoana fizica sau juridică abilitata prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, taxa pe valoarea adăugată la rândul 23 din decontul privind taxa pe valoarea adăugată.
Cumpărătorii/adjudecatarii își vor exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pe baza facturilor fiscale de executare silită. În situația în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se deduce la data stabilită pentru plata ratelor.
Articolul 69
Persoanele fizice sau juridice care nu îndeplinesc condițiile de luare în evidenta ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată nu au dreptul sa emita facturi fiscale sau alte documente cu taxa pe valoarea adăugată pentru vânzări de bunuri și/sau prestări de servicii.
Persoanele care încalcă prevederile alin. (1) sunt obligate sa procedeze astfel:
a) vor vira la bugetul de stat o sumă egala cu taxa pe valoarea adăugată declarata pe factura fiscală sau pe alt document, dacă aceasta a fost încasată de la beneficiar. Pentru neplata în termenul stabilit de lege a acestor sume se datorează majorări și penalități de întârziere calculate de la data încasării, conform legislației privind calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor;
b) în situația în care contravaloarea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate înscrise în factura fiscală sau în alt document nu a fost încasată, total sau parțial, de la beneficiar, persoanele menționate la alin. (2) sunt obligate sa storneze facturile sau documentele emise cu taxa pe valoarea adăugată și, concomitent, sa întocmească facturi sau alte documente fără taxa pe valoarea adăugată.
Articolul 70
Taxa pe valoarea adăugată de plată, stabilită prin decontul de taxa pe valoarea adăugată întocmit lunar, se achită, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, la bugetul de stat în conturile deschise la trezoreria statului în acest scop.
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care au în structura subunitati tip sedii secundare - sucursale, agenții, reprezentante sau alte asemenea unități fără personalitate juridică - care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, vor întocmi un singur decont de taxa pe valoarea adăugată pentru întreaga activitate, pe baza deconturilor privind taxa pe valoarea adăugată completate de aceste subunitati până la rândul 17 inclusiv. Subunitatile nu vor completa randurile 8 și 13 din decontul privind taxa pe valoarea adăugată pe care îl transmit unității centrale. Deconturile privind taxa pe valoarea adăugată întocmite de subunitatile neinregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată nu se depun la organele fiscale.
Taxa pe valoarea adăugată datorată potrivit prevederilor art. 29 lit. D.b) din lege se achită la organele vamale.
La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată operațiunile prevăzute la art. 29 lit. D.c)-f) din lege vor fi evidentiate contabil astfel:
a) înregistrarea obligației de plată a taxei pe valoarea adăugată:
4428
=
446
"T.V.A. neexigibilă"
"Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"
Operațiunea se înscrie în jurnalul pentru cumpărări în coloanele 9 și 10, corespunzător destinației bunurilor și/sau serviciilor, potrivit prevederilor art. 61 alin. (2) din prezentele norme;
b) înregistrarea stingerii obligației de plată prin plata efectivă a taxei pe valoarea adăugată:
446
=
512 sau alt cont de disponibilități
"Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"
"Disponibil în cont curent"
4426
=
4428
"T.V.A. deductibilă"
"T.V.A. neexigibilă"
Operațiunea se înscrie în jurnalul pentru cumpărări în coloanele 7 și 8, corespunzător destinației bunurilor și/sau serviciilor, potrivit prevederilor art. 61 alin. (2) din prezentele norme, pe baza documentului de plată a taxei pe valoarea adăugată;
c) înregistrarea stingerii obligației de plată prin compensarea efectuată potrivit art. 29 lit. D.h) din lege:
446
=
4424
"Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"
"T.V.A. de rambursat"
4426
=
4428
"T.V.A. deductibilă"
"T.V.A. neexigibilă"
Operațiunea se înscrie în jurnalul pentru cumpărări în coloanele 7 și 8, corespunzător destinației bunurilor și/sau serviciilor, potrivit prevederilor art. 61 alin. (2) din prezentele norme, pe baza notei contabile în care se consemnează operațiunea de compensare pe care se înscrie în mod obligatoriu data;
d) în situația în care plata sau compensarea taxei pe valoarea adăugată se efectuează în termenele prevăzute la art. 29 lit. D.c)-f) din lege, se pot efectua direct următoarele înregistrări contabile:
1. în cazul plății:
4426
=
512 sau alt cont de disponibilități
"T.V.A. deductibilă"
"Disponibil în cont curent"
2. în cazul compensării:
4426
=
4424
"T.V.A. deductibilă"
"T.V.A. de rambursat"
Înregistrările în jurnalul pentru cumpărări se efectuează potrivit prevederilor lit. b) și/sau c).
La persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată operațiunile prevăzute la art. 29 lit. D.d)-f) din lege vor fi evidentiate contabil astfel:
635 = 446 - cu taxa pe valoarea adăugată datorată;
446 = 5121 sau alt cont de disponibilitati - cu taxa pe valoarea adăugată plătită.
Capitolul 8 Dispoziții finale
Articolul 71
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care au facturat în mod eronat operațiuni scutite fără drept de deducere cu taxa pe valoarea adăugată, sunt obligate să urmeze procedura stabilită la art. 31 alin. (1) din lege, în vederea facturarii corecte, fără taxa pe valoarea adăugată, a acestor operațiuni.
Taxa pe valoarea adăugată datorată conform prevederilor art. 29 lit. D.c)-f) din lege, constatată de organele de control fiscal ca neachitata în termenul legal și neevidențiată în contabilitate, va fi achitată în termenele prevăzute de legislația în vigoare privind controlul fiscal și nu va fi înregistrată în decontul de taxa pe valoarea adăugată. Pentru neplata în termenul stabilit de lege a acestor sume se datorează majorări și penalități de întârziere calculate conform legislației privind calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor.
Taxa pe valoarea adăugată datorată conform prevederilor art. 29 lit. D.c)-f) din lege, constatată de organele de control fiscal ca neachitata în termenul legal, dar evidențiată în contabilitate, va fi achitată în termenele prevăzute de legislația în vigoare privind controlul fiscal și va fi înregistrată în decontul de taxa pe valoarea adăugată întocmit pentru luna în care plata se efectuează. Pentru neplata în termenul stabilit de lege a acestor sume se datorează majorări și penalități de întârziere calculate conform legislației privind calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor.
Diferențele de taxa pe valoarea adăugată constatate de organele de control fiscal se plătesc sau se restituie în termenele prevăzute de legislația în vigoare privind controlul fiscal. Sumele respective nu se includ în deconturile de taxa pe valoarea adăugată. Pentru neplata în termenul stabilit de lege a acestor sume se datorează majorări și penalități de întârziere calculate conform legislației privind calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor.
Unitățile prestatoare de servicii turistice care au încheiat, până la data de 31 mai 2002 inclusiv, contracte ferme cu beneficiari din străinătate pot aplica, până la data de 31 decembrie 2002 inclusiv, pentru contractele respective, regimul de scutire de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere.
Unitățile prestatoare de servicii turistice care optează pentru regimul de scutire de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, prevăzut la alin. (5), sunt obligate la plata contribuției de 3% la Fondul pentru dezvoltarea și promovarea turismului, calculată asupra veniturilor încasate din aceste contracte după data de 1 iunie 2002 inclusiv.
Persoanele juridice, precum și persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, cu modificările ulterioare, care au încheiat contracte ferme de import până la data de 31 mai 2002 inclusiv, beneficiază, pentru contractele respective, până la data de 31 decembrie 2002 inclusiv, de regimul fiscal și procedurile aplicabile drepturilor de import, în vigoare până la data de 31 mai 2002 inclusiv.
Actelor adiționale la contractele prevăzute la alin. (7) și contractelor de import, încheiate după data de 1 iunie 2002 inclusiv, le sunt aplicabile prevederile legale în vigoare după această dată în ceea ce privește drepturile de import.
Persoanele juridice care achiziționează bunuri din import în baza unor acorduri încheiate cu organisme internaționale, ratificate până la data de 31 mai 2002 inclusiv, beneficiază pentru achizițiile respective, până la data de 31 decembrie 2002 inclusiv, de regimul fiscal și procedurile aplicabile drepturilor de import, în vigoare până la data de 31 mai 2002 inclusiv.
Construcțiile de locuințe realizate prin Agenția Naționala pentru Locuințe pe bază de contracte ferme încheiate cu societăți de construcții până la data de 31 mai 2002 inclusiv beneficiază de scutire cu drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată până la finalizarea construcției, potrivit termenilor contractuali, inclusiv celor introdusi prin acte adiționale impuse de situații tehnice justificate.
Persoanele, indiferent de statutul lor juridic, care au încheiat, până la data de 31 mai 2002 inclusiv, contracte ferme pentru construcții de locuințe cu persoane juridice și/sau fizice autorizate să efectueze lucrări de construcții, beneficiază de scutire de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, pentru contractele respective, până la data de 31 decembrie 2002 inclusiv.
Condițiile în care se aplică prevederile alin. (10) și (11) se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice.
În sensul prezentelor norme contractele ferme reprezintă contracte valabil încheiate a căror data de intrare în vigoare este anterioară datei de 1 iunie 2002.
Prevederile prezentelor norme sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a legii.
Articolul 72
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme.
Anexa 1 ────────
la norme ──────── ┌────────────┐ │ ROMÂNIA │ │ ┌──────┐ │ │ │M.F.P.│ │ │ └──────┘ │ TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ │MINISTERUL │ CERERE DE COMPENSARE │FINANȚELOR │ │ PUBLICE │ └────────────┘ ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ CODUL FISCAL AL PLĂTITORULUI [][][][][][][][][][] │ │ DENUMIREA .......................................................... │ │ Localitatea ......................., str. ............ nr. .............. │ └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Solicit compensarea sumei de ............, rezultată din decontul aferent lunii........ anul ......... cu următoarele impozite și taxe datorate bugetului de stat: 1. Impozit pe venit ................................... 2. Impozit pe profit .................................. 3. Alte impozite și taxe datorate bugetului de stat ...................... Numele și prenumele .......................... funcția ................... Semnatura și ștampila .................................................... CADRUL REZERVAT ORGANULUI FISCAL Se aprobă compensarea sumei de ............ Nu se aproba compensarea sumei de ......... Numele persoanei care aproba compensarea ............................... Funcția ................. Semnatura ....... Data(ZZ/LL/AA).../.../.., Organul fiscal ....... Codul ..... Numărul de înregistrare........... Data depunerii(ZZ/LL/AA).../.../., Primit Tipărit la R.A. "Imprimeria Naționala"
Anexa 2 ────────────
la norme ──────── ┌────────────┐ │ ROMÂNIA │ │ ┌──────┐ │ │ │M.F.P.│ │ │ └──────┘ │ TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ │MINISTERUL │ CERERE DE RAMBURSARE │FINANȚELOR │ │ PUBLICE │ └────────────┘ ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ CODUL FISCAL AL PLĂTITORULUI [][][][][][][][][][] │ │ DENUMIREA .......................................................... │ │ Localitatea ......................., str. ............ nr. .............. │ └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Solicit rambursare cu control anticipat [] rambursare cu control ulterior [] în contul nr. ....... deschis la .................................... Suma de rambursat rezultată din decontul aferent lunii ..... anul ......... , este de ................. lei. Suma solicitată la rambursare este de ....................... lei*) Declar pe proprie răspundere ca suma solicitată la rambursare este aferentă facturilor achitate furnizorilor/prestatorilor din țara din care rezultă taxa pe valoarea adăugată deductibilă.**) Numele și prenumele .................... funcția ........................ Semnatura și ștampila ................................................... ────────────── Se aprobă rambursarea sumei de de ......... Nu se aproba rambursarea sumei de ......... Suma de reportat în decontul lunii următoare ................................. Numele persoanei care aproba rambursarea ............................... Funcția ............... Semnatura ......... Data(ZZ/LL/AA).../.../... Organul fiscal ..... codul ....... Numărul de înregistrare .......... Data depunerii (ZZ/LL/AA) ..../..../...., Primit M.F.P. cod 14.13.03.02 Tipărit la R.A. "Imprimeria Naționala"
*) se va înscrie în cazul solicitării rambursarii cu control anticipat suma de rambursat din decontul lunii precedente iar pentru rambursarea cu control ulterior numai suma aferentă facturilor achitate
Notă
**) declarația pe proprie răspundere este valabilă numai pentru contribuabilii care solicită rambursarea cu control ulterior.
CADRUL REZERVAT ORGANULUI FISCAL
Anexa 3 ────────
la norme ───────── MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI/MUNICIPIULUI............................... FIȘA DE ANALIZA DE RISC PENTRU RAMBURSAREA TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ CU CONTROL ULTERIOR I. Date privind persoana impozabilă: 1. Denumire ........................................................ 2. Cod fiscal ...................................................... 3. Adresa............................................................... II. Numărul și data cererii de rambursare III. Grila de analiza de risc: Nr. crt Criteriile Punctaj Punctaj acordat 1 Suma solicitată la rambursare: a) până la 500 milioane, inclusiv 0 b) între 500 milioane, exclusiv și 1,5 miliarde lei, inclusiv 15 c) între 1,5 miliarde, exclusiv și 5 miliarde, inclusiv 25 d) peste 5 miliarde 40 2 Dacă este prima cerere de rambursare 50 3 Total sume rambursate în ultimele 6 luni, pentru care nu s-a efectuat controlul: a) până la 1 miliard, inclusiv 0 b) între 1 miliard, exclusiv și 2 miliarde, inclusiv 5 c) între 2 miliarde, exclusiv și 5 miliarde, inclusiv 10 d) peste 5 miliarde 15 4 Rata respingerilor sumelor solicitate la rambursare în ultimele 6 luni, calculată după formula: total sume respinse la rambursare/ total sume solicitate la rambursare* 100 a) până la 10 %, inclusiv 0 b) între 10%, exclusiv și 30%, inclusiv 10 c) între 30%, exclusiv și 50 %, inclusiv 25 d) între 50%, exclusiv și 80%, inclusiv 35 e) peste 80% 50 5 Comportamentul persoanei impozabile în ceea ce privește plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, în ultimele 6 luni: a) dacă a efectuat maximum 5 plati cu întârziere 0 b) dacă a efectuat mai mult de 5 plati cu întârziere, inclusiv 5 c) dacă are restante la plata care pot fi compensate din suma de rambursat 10 d) dacă are restante la plata mai mari decât suma de rambursat, eșalonate la plata 30 6 Dacă activitatea desfășurată include și: a) producerea și/sau comercializarea următoarelor produse: băuturi alcoolice, produse din tutun, cafea 40 b) comercializarea de fier vechi, busteni și lemn neprelucrat 40 c) activități imobiliare 10 7 Forma juridică: a) societate comercială cu capital integral străin; 30 b) societate comercială cu capital mixt; 20 8 Condiții de exercitare a activității: a) dacă perioada de la înființarea persoanei impozabile până la solicitarea rambursarii este mai mica de 2 ani, inclusiv 35 b) dacă în ultimii doi ani și-a schimbat sediul social 25 9 Dacă în ultimele 12 luni nu a depus la organul fiscal: a) un decont privind taxa pe valoarea adăugată 20 b) mai multe deconturi privind taxa pe valoarea adăugată 40 10 Dacă a fost sancționat cu ocazia controalelor fiscale efectuate în ultimii doi ani pentru evaziune fiscală cu: a) amenda contravențională și diferențe suplimentare 30 b) întocmirea de dosar penal 70 11 Perioada scursa de la ultimul control de fond: a) maxim 12 luni 0 b) între 12 luni și 24 de luni, inclusiv 10 c) peste 24 de luni 20 d) nu a avut control de fond de la înființare 30 12 Dacă a avut activitatea suspendată în ultimul an 30 13 Dacă a înregistrat pierderi: a) în ultimul an 10 b) în ultimii doi ani consecutiv 25 c) în ultimii trei ani consecutiv 40 TOTAL PUNCTAJ ACORDAT x Conducătorul unității, ─────────────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.