Decizia nr. 355/2025

Articolul 1

(...) (2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de

Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și

Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.

(3)

În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4). (...)

Articolul 15

Cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, se soluționează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar.

10.

Legea nr. 752/2001

privind organizarea și funcționarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare (denumită în continuare

Legea nr. 752/2001 )

Articolul 4

(...) (4) Bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (17), precum și celelalte categorii de bunuri mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau administrarea unor ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948, și care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1-4, paginile 8.9838.989, precum și în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosința unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (17), respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și în perioada 1 ianuarie 1990-14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, cu aplicarea prevederilor

art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(5)

Pentru bunurile mobile și imobile prevăzute la alin. (2) și (4), care în mod obiectiv nu mai pot fi retrocedate în natură, în vederea respectării clauzelor donatorilor și în conformitate cu prevederile

art. 24 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 10/2001, republicată , cu modificările și completările ulterioare, la cererea și cu acordul Academiei Române, se aplică de către autoritățile competente, potrivit

art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată , cu modificările și completările ulterioare, măsuri reparatorii prin echivalent, în compensare cu alte bunuri similare sau, prin conversie cu bunuri mobile ori imobile din alte categorii, necesare activităților Academiei Române.

III.

Expunerea succintă a procesului

11.

Prin cererea de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile

art. 35 alin. (2)

și

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , înregistrată la data de 6 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Constanța cu nr. 4.753/118/2023, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, constatarea existenței și a întinderii dreptului de proprietate cu privire la imobilul teren în suprafață de 29.509,12 mp, situat administrativ în intravilanul orașului, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de compensare prin puncte, pentru partea din imobilul teren notificat, care nu poate fi restituit în natură și pentru care nu se mai pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, urmând ca numărul de puncte să fie stabilit prin raportare la

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 , obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată determinate în prezentul proces.

12.

Prin Sentința civilă nr. 128 din 18 ianuarie 2024, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat partea pârâtă la emiterea unei decizii de compensare prin puncte, în favoarea reclamantului, pentru imobilul teren în suprafață de 29.509,12 mp, ce face obiectul Dispoziției nr. 363 din 14 noiembrie 2011 emise de primar, prin raportare la

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 .

13.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a fondului a apreciat, în ceea ce privește primul capăt de cerere, că acesta nu este un capăt de sine stătător, printre condițiile necesare pentru emiterea unei decizii de compensare aflându-se și cea privind dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 29.509,12 mp.

14.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, s-a reținut că din modalitatea în care a fost formulat nu rezultă că se solicită ca instanța să stabilească în mod direct numărul de puncte, urmând ca pârâta să stabilească acest număr, prin raportare la dispozițiile

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 .

15.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta.

16.

În motivarea căii de atac, apelantul-reclamant a arătat că, prin Încheierea de ședință din data de 11 ianuarie 2024, instanța de fond a respins administrarea ambelor probe cu expertiză, fără a oferi însă o motivare clară, rezumându-se doar la a aprecia că aceste probe nu ar fi utile soluționării cauzei, în raport cu obiectivele indicate. Totodată, a susținut că în mod neîntemeiat tribunalul nu a procedat la stabilirea, în mod direct, a numărului de puncte la care este îndreptățit cu titlu compensatoriu, deși a formulat în mod expres această solicitare în cadrul celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată.

17.

Prin motivele de apel formulate, apelanta-pârâtă a criticat sentința tribunalului, în esență, sub următoarele aspecte: greșita interpretare a lipsei înscrisurilor din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren ce face obiectul dispoziției din anul 2011 emise de primar; Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948 nu constituie act translativ de proprietate, ci doar atestă caracterul abuziv al preluării; greșita interpretare a prevederilor

art. 15 din Legea 165/2013 , la dosar nefiind depusă declarația notificatorului, autentificată și tradusă de către autoritățile statului, din care să rezulte că nu a fost depășită limita de teren impusă de lege (50 ha).

18.

Prin Încheierea de ședință din 29 ianuarie 2025, instanța de apel, în temeiul

art. 519 din Codul de procedură civilă , a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, după ce, anterior, a pus în discuție această chestiune, în ședința din 27 noiembrie 2024.

IV.

Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

19.

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 519 din Codul de procedură civilă .

20.

Astfel, a apreciat că de interpretarea problemelor de drept în discuție depinde soluționarea cauzei pe fond, având în vedere, pe de o parte, că, potrivit normelor cuprinse în

Legea nr. 752/2001 , se restituie Academiei Române în integralitate toate terenurile preluate de la aceasta, iar

Legea nr. 165/2013

prevede o limită de 50 ha de proprietar deposedat, precum și că, pe de altă parte, drepturile cu privire la o anumită suprafață de teren au fost cesionate unei alte persoane - autorul reclamantului din prezentul proces.

21.

Totodată, s-a reținut că, în speță, curtea de apel este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, chestiunea de drept este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și ea nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

V.

Punctul de vedere al titularului sesizării

22.

Instanța de trimitere a apreciat că dificultatea în interpretarea normelor de drept în discuție rezidă în aceea de a se ști dacă legiuitorul a urmărit, cu titlu de dispoziție specială, retrocedarea în totalitate Academiei Române a terenurilor preluate în mod abuziv, fără vreo limită de suprafață, sau, având în vedere faptul că

Legea nr. 165/2013

este o lege ulterioară legii speciale, trebuie aplicată la restituire limita de 50 ha de proprietar deposedat.

23.

Pe de altă parte, a reținut că restituirea prevăzută de

Legea nr. 752/2001

pare a se referi doar la restituirea în natură, pentru desfășurarea activităților proprii Academiei Române, fără posibilitatea acordării de puncte în compensare, în timp ce cesionarul nu poate primi decât o despăgubire plafonată potrivit

art. 24 din Legea nr. 165/2013 , chiar dacă contractul de cesiune a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestei legi.

24.

De asemenea, s-a reținut că această chestiune este foarte importantă, întrucât instanța învestită cu soluționarea cauzei trebuie să stabilească dacă un proprietar deposedat, în speță Academia Română, știind că nu poate primi în proprietate decât terenuri în natură cu titlul de măsuri reparatorii, putea cesiona drepturile sale uneia sau mai multor persoane, în privința acestora din urmă operând prevederea generală care limitează dreptul de restituire la 50 ha de proprietar deposedat, pe teritoriul întregii țări. În acest context, se impune a fi lămurită și problema dacă limita de 50 ha de proprietar deposedat se referă doar la restituirea în natură sau nu prezintă relevanță natura măsurilor reparatorii, acestea putând fi chiar cumulate, dar în limita prevăzută de lege pentru un singur proprietar deposedat.

VI.

Punctele de vedere ale părților

25.

Apelantul-reclamant, în ceea ce privește prima dintre întrebări, a apreciat că răspunsul la aceasta este conținut de prevederile

Legii nr. 165/2013

și astfel nu ar fi necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept.

26.

Cu referire la cea de-a doua întrebare, a opinat în sensul că ceea ce se impune a fi dezlegat cu valoare de principiu este concursul dintre legea generală și legea specială, solicitând a se observa succesiunea intrării în vigoare a legilor reparatorii.

27.

Totodată, a menționat că

Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 18/1991 ) și

Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 10/2001 ) conțineau limite de restituire sau de reconstituire a dreptului de proprietate, în timp ce

Legea nr. 752/2001

conferă Academiei Române dreptul la o restituire integrală a bunurilor care i-au aparținut în proprietate.

28.

Apelanta-pârâtă a arătat că este de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ambele întrebări, și a solicitat a se avea în vedere legislația aplicabilă în speță și domeniul pe care aceasta îl reglementează, susținând că a acorda reparații mai mari decât cele prevăzute de lege, pentru alte caracteristici sau pentru alte categorii de persoane, ar constitui o gravă încălcare a normelor de reglementare în domeniu și a principiilor echității și transparenței procesului de stabilire a măsurilor reparatorii și menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății.

VII.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

29.

Referitor la prima întrebare formulată prin sesizarea de față, într-o primă orientare, conturată ca fiind majoritară, s-a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor

art. 1 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 165/2013 , coroborat cu

art. 4 alin. (4)

și

(5) din Legea nr. 752/2001 , măsurile reparatorii cu privire la Academia Română nu se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent, putând îmbrăca și forma compensării prin puncte.

30.

În argumentare s-a reținut că din interpretarea prevederilor

art. 1 alin. (1 )- (3) din Legea nr. 165/2013

rezultă, fără echivoc, că, deși modalitatea principală de reparație în cazul imobilelor preluate abuziv este restituirea în natură, în cazul în care aceasta nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda constau în compensarea cu bunuri, precum și prin puncte.

31.

S-a apreciat că prevederile

art. 4 alin. (4 )-( 5) din Legea nr. 752/2001

nu pot fi interpretate în sensul că se opun posibilității recurgerii la forma de reparație a punctelor compensatorii, câtă vreme s-a recunoscut deja, de la momentul intrării în vigoare a legii, opțiunea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, în compensare cu alte bunuri similare sau prin conversie cu bunuri mobile ori imobile din alte categorii, necesare activităților Academiei Române. De asemenea, s-a arătat că trebuie avută în vedere și împrejurarea că

Legea nr. 165/2013

este un act normativ adoptat ulterior legii speciale, edictat cu scopul de a unifica și finaliza procesul de restituire a tuturor imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.

32.

S-a constatat că, din interpretarea literală, logică și sistematică a dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 752/2001 , anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , reiese că, și în privința Academiei Române, este aplicabil regimul general al măsurilor reparatorii reglementat de acest din urmă act normativ, câtă vreme chiar aceste dispoziții trimit în mod consecvent la legislația în vigoare sau la condițiile legii, urmând a se face aplicarea strictă a excepțiilor prevăzute de

Legea nr. 752/2001 .

33.

În acest sens s-a subliniat că

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001

stipulează în mod expres că se restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei Române bunurile mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu, iar acolo unde legiuitorul a intenționat să instituie un regim derogatoriu de la dreptul comun de reparație a precizat acest aspect în mod explicit - este cazul dispozițiilor de la

alin. (4) ,

(5)

și

(15) ale art. 4 , spre exemplificare -, iar prevederile alin. (5) al aceluiași articol nu exclud aplicarea măsurii compensării prin puncte, câtă vreme

art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 , republicată, vizează doar cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale.

34.

Cea de-a doua orientare, minoritară, este în sensul că măsurile reparatorii cu privire la Academia Română se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent, aceste măsuri reparatorii neputând îmbrăca și forma compensării prin puncte.

35.

Astfel, s-a menționat că

Legea nr. 165/2013

se încadrează în categoria legilor generale care reglementează măsurile reparatorii și, drept urmare,

Legea nr. 752/2001

își păstrează statutul de lege specială, care derogă de la prevederile

Legii nr. 165/2013 .

36.

Referitor la cea de-a doua întrebare, într-o primă orientare, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 , sintagma „se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române“ nu ar trebui raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută de

art. 15 din Legea nr. 165/2013 .

37.

S-a susținut că limita de 50 ha de proprietar deposedat prevăzută de

art. 15 din Legea nr. 165/2013

nu poate fi aplicată, întrucât măsurile reparatorii ce se pot acorda Academiei Române sunt prevăzute în norme speciale. Ca atare, s-a arătat că, deși

art. 15 din Legea nr. 165/2013

nu face distincție între calitățile proprietarilor deposedați atunci când stabilește limita de 50 ha teren agricol, față de dispozițiile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001 , care au caracter special, pare că intenția legiuitorului a fost aceea de a reface patrimoniul Academiei Române, deținut înainte de 1989, în integralitatea sa.

38.

Prin cea de-a doua opinie s-a susținut că, în interpretarea și aplicarea

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 , sintagma „se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române“ trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută de

art. 15 din Legea nr. 165/2013 .

39.

Astfel, s-a apreciat că nu se identifică nicio rațiune legală pentru care acest fost proprietar deposedat abuziv în perioada regimului comunist, Academia Română, să beneficieze de un tratament diferit față de ceilalți foști proprietari, împrejurare care ar duce la stabilirea unor măsuri reparatorii discriminatorii.

40.

Un argument adus în susținerea acestei opinii este succesiunea în timp a legilor, în raport cu prevederile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001 , precum și cu cele ale

art. 15 din Legea nr. 165/2013 , apreciindu-se că aceasta din urmă instituie o limită

de 50 ha de proprietar deposedat, limită care se aplică inclusiv Academiei Române.

41.

Totodată, s-a susținut că, deși

Legea nr. 752/2001

nu menționează explicit limita de 50 ha, principiul unității sistemului juridic impune corelarea cu prevederile ulterioare din

Legea nr. 165/2013 , astfel că restituirea „în totalitate“ a imobilelor Academiei Române este supusă limitării de 50 ha, stabilite pentru terenurile agricole, în absența unor dispoziții exprese care să o excludă.

42.

A fost exprimată și o a treia opinie, de către judecătorii unei singure instanțe, prin care s-a apreciat că, în ceea ce privește limita de 50 ha, aceasta se aplică doar în privința terenului intravilan, ipoteza limitării nefiind incidentă în privința terenului agricol extravilan.

43.

În ceea ce privește practica instanțelor judecătorești, se reține că, în susținerea opiniei majoritare exprimate cu privire la prima întrebare a sesizării, a fost depusă Sentința civilă nr. 957 din data de 14 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 6.469/3/2020, nedefinitivă.

44.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară neunitară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, în problemele de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

45.

În urma verificării jurisprudenței formațiunilor de unificare a practicii judiciare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost identificată

Decizia nr. 47 din 7 iunie 2021 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 14 iulie 2021, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: „Interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1 alin. (3) și

art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile

art. 1 alin. (1)

și

art. 3 pct. 6 din același act normativ ,

art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul de a se stabili dacă, în situația în care titularul care beneficiază de o hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare a comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la întocmirea documentației necesare și de obligare a comisiei județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la emiterea titlului de proprietate asupra unui teren determinat ca suprafață și amplasament, a înstrăinat drepturile litigioase care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății anterior emiterii titlului de proprietate și punerii în posesie, dar ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , cesionarul, ca persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparație constând în compensarea prin puncte potrivit

art. 24 alin. (2 )-( 4) din Legea nr. 165/2013

sau are dreptul la emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie asupra terenului.“

46.

Totodată, prin

Decizia nr. 30 din 2 martie 2020 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iunie 2020, s-a statuat: „În interpretarea dispozițiilor

art. 3

și

4 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în coroborare cu prevederile

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, stabilește următoarele: În cazul în care, după încheierea unei convenții prin care fostul proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia au înstrăinat dreptul la despăgubire unor terțe persoane, părțile convin desființarea acestei convenții și repunerea lor în situația anterioară, dreptul la măsuri reparatorii al cesionarului nu subzistă. În acest caz, dreptul la măsuri reparatorii în echivalent revine în patrimoniul înstrăinătorului (înstrăinătorilor) plafonat potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (2)

sau, după caz,

alin. (4) din Legea nr. 165/2013 .“

47.

Prin

Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2017, s-au statuat următoarele: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1 alin. (3)

și

art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile

art. 1 alin. (1)

și

art. 3 pct. 6 din același act normativ ,

art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, stabilește că: În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, iar cererea de reconstituire formulată în temeiul legilor fondului funciar nu a fost soluționată prin emiterea titlului de proprietate sau de despăgubire în beneficiul titularului originar, al moștenitorilor acestuia sau al terțului dobânditor până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , cesionarul, ca persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparație constând în compensarea prin puncte potrivit

art. 24 alin. (2 )-( 4) din Legea nr. 165/2013 , cu modificările și completările ulterioare.“

IX.

Jurisprudența Curții Constituționale

48.

În jurisprudența instanței de contencios constituțional a fost identificată, cu valoare relevantă pentru chestiunea de drept sesizată,

Decizia nr. 538 din 24 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 22 ianuarie 2024, prin care instanța de contencios constituțional a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (3)

și ale

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , reținând prin considerente decisive următoarele:

14.

În jurisprudența sa referitoare la prevederile cuprinse în

Legea nr. 165/2013 , Curtea Constituțională a arătat în mod constant că singura derogare de la principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin

art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013 , este reprezentată de situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietății (...) ( Decizia nr. 440 din 23 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 20 octombrie 2020, paragraful 18,

Decizia nr. 87 din 27 februarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragrafele 15-17, sau

Decizia nr. 7 din 15 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 27 mai 2019, paragrafele 17-20).

15.

(...) Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele și îi privesc, în realitate, numai pe titularii inițiali ai dreptului de proprietate, foști proprietari, și pe moștenitorii legali ori testamentari ai acestora. Așadar, doar aceste persoane au, în principiu, vocația unei reparații integrale și, pe cât posibil, în natură, întrucât numai această categorie de persoane a fost în mod real afectată, direct sau indirect, prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate în mod abuziv de stat (...) ( Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 27-38,

Decizia nr. 172 din 26 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iunie 2019, paragraful 19).

49.

Totodată, prezintă relevanță și

Decizia nr. 614 din 24 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 aprilie 2023, prin care Curtea Constituțională a reținut următoarele:

(...)

art. 15 din Legea nr. 165/2013

reglementează limita care trebuie respectată pentru soluționarea cererilor de restituire vizând terenuri intravilane agricole rezultată din coroborarea dintre

Legea nr. 10/2001 ,

Legea nr. 18/1991

și

Legea nr. 1/2000 , limită care se subsumează cotei de 50 ha, stabilită de aceste acte normative. Prin urmare, Curtea a subliniat că

art. 15 din Legea nr. 165/2013

stabilește relația dintre cele două legi de restituire, precizând că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, indiferent că sunt în intravilanul sau extravilanul localităților, nu trebuie să depășească 50 ha/proprietar deposedat“ (paragraful 24).

50.

În același sens a se vedea și

Decizia nr. 477 din 25 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 8 decembrie 2020, și

Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 30 octombrie 2017.

X.

Raportul asupra chestiunii de drept

51.

Prin raportul întocmit s-a apreciat că, în interpretarea

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 , sintagma „se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române“ nu trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat prevăzută de

art. 15 din Legea nr. 165/2013 , iar sesizarea în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor

art. 1 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 165/2013

coroborat cu

art. 4 alin. (4)

și

(5) din Legea nr. 752/2001

este inadmisibilă.

XI.

Înalta Curte de Casație și Justiție

XI.1.

Asupra admisibilității sesizării

52.

Sesizarea formulată în prezenta cauză vizează, în esență, două probleme de drept, cu privire la care instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii hotărârii prealabile.

53.

Se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție o interpretare jurisdicțională de principiu a dispozițiilor

art. 1 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 165/2013

coroborat cu

art. 4 alin. (4)

și

(5) din Legea nr. 752/2001 , respectiv

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001

coroborat cu

art. 15 din Legea nr. 165/2013 , în scopul de a stabili următoarele:

a)

dacă măsurile reparatorii cu privire la Academia Română se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent ori aceste măsuri reparatorii pot îmbrăca și forma compensării prin puncte;

b)

dacă sintagma „se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române“ trebuie sau nu raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută de

art. 15 din Legea nr. 165/2013 .

54.

Înalta Curte reamintește că pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept esențiale, ivite într-o cauză aflată în curs de soluționare în ultimă instanță, menită să elimine riscul apariției și dezvoltării unei jurisprudențe neunitare, este condiționată legal, prin textele normative care asigură cadrul legal al activării acestei proceduri.

55.

Astfel, conform

art. 519 din Codul de procedură civilă , „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

56.

Totodată, conform

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă , „(1) Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

art. 519 , prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor

art. 519 , punctul de vedere al completului de judecată și al părților“.

57.

Analiza textelor normative anterior evocate permite concluzia potrivit căreia deschiderea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze pendinte, o judecată în curs de soluționare pe rolul unei instanțe; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al unei curți de apel sau al unui tribunal; c) acest complet să fi fost legal învestit cu soluționarea litigiului în ultimă instanță; d) în cursul judecății să se ivească o chestiune de drept reală și esențială, de care depinde soluționarea în fond a cauzei respective; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; f) această chestiune de drept să nu fi făcut deja obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluționare.

58.

Verificarea prealabilă a prezentei sesizări, în raport cu cerințele legii de procedură, anterior enunțate, pune în evidență faptul că doar unele dintre condițiile legale de admisibilitate sunt îndeplinite, în cazul primei întrebări, și ele sunt în totalitate întrunite, în privința celei de-a doua întrebări.

59.

Asupra celei dintâi întrebări - „Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 165/2013 , coroborat cu

art. 4 alin. (4)

și

(5) din Legea nr. 752/2001 , măsurile reparatorii cu privire la Academia Română se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent ori aceste măsuri reparatorii pot îmbrăca și forma compensării prin puncte?“

60.

Se constată că instanța de trimitere a fost învestită cu soluționarea apelurilor declarate de părțile în proces împotriva unei sentințe pronunțate în primă instanță de tribunal în soluționarea unei acțiuni civile în justiție prin care reclamantul solicită recunoașterea și realizarea dreptului său la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 .

61.

Titularul sesizării - completul învestit cu judecata apelurilor - urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, întrucât, în materia în care a fost promovată acțiunea aflată în curs de soluționare, hotărârile pronunțate sunt supuse exclusiv apelului, deciziile pronunțate în calea de atac fiind astfel definitive, în raport cu dispozițiile

art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013

și

art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă .

62.

Sunt îndeplinite, așadar, condițiile referitoare la existența unei cauze aflate în curs de judecată, în competența legală a unui complet de judecată al unei curți de apel, învestit să judece litigiul în ultimă instanță.

63.

Referitor la cerința ivirii unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea în fond a cauzei respective se remarcă faptul că legiuitorul instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie

probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei în fond.

64.

Or, elementele prezentei sesizări nu pun în evidență existența legăturii necesare între chestiunea de drept care face obiectul primei întrebări, aceea referitoare la forma pe care o pot îmbrăca măsurile reparatorii cuvenite Academiei Române, și soluționarea fondului cauzei aflate în curs de judecată.

65.

Se reține, în esență, că printr-o notificare formulată în anul 2005, în condițiile

Legii nr. 10/2001 , Academia Română a solicitat retrocedarea în natură a terenului agricol intravilan în suprafață de 22 ha, dobândit în proprietate prin efectul unui testament autentic datând din anul 1945. Referitor la acest teren se arată că el apare evidențiat la poz. 48 în Monitorul Oficial al României nr. 260 din data de 8 noiembrie 1948, prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948, emisă în baza dispozițiilor art. 68 alin. (2) din Decretul nr. 198 din data de 18 august 1948, dispunându-se trecerea imobilului în folosința Ministerului Agriculturii.

66.

În data de 31 iulie 2008, între momentul depunerii notificării și momentul soluționării acesteia [au fost avute în vedere dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 247/2005 ), potrivit cărora actele de înstrăinare a drepturilor stabilite prin titlurile de despăgubire, cu excepția transmiterii ca efect al succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută], Academia Română a cesionat integral și în mod irevocabil, fără nicio rezervă și cu titlu oneros toate drepturile, beneficiile, obligațiile și calitățile deținute sau izvorâte din orice procedură judiciară sau extrajudiciară și/sau administrativă ce are ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 22 ha teren agricol intravilan - obiect al notificării formulate în baza

Legii nr. 10/2001 .

67.

Prin dispoziții succesive ale primarului a fost restituită în natură, în favoarea Academiei Române, o suprafață de teren de 62.125 mp și au fost restituite, în compensare, către cesionar unele suprafețe de teren intravilan și extravilan, astfel că, în final, este emisă dispoziția primarului nr. 363 din data de 14 noiembrie 2011, în cuprinsul căreia se reține că a rămas de restituit suprafața de 29.509,12 mp teren agricol intravilan, cu privire la care se propune acordarea unor despăgubiri în condițiile

titlului VII al Legii nr. 247/2005 .

68.

Reclamantul are calitate de moștenitor legal al cesionarului și, în această calitate, a formulat prezenta acțiune civilă în justiție, solicitând instanței, în temeiul

art. 35 alin. (2)

și

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , să oblige Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de compensare prin puncte, pentru partea din imobilul teren care nu mai poate fi restituită în natură și pentru care nu se mai pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, urmând ca numărul de puncte să fie stabilit prin raportare la

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 .

69.

Acțiunea reclamantului a fost admisă, astfel cum a fost formulată, prin Sentința civilă nr. 128 din 18 ianuarie 2024 a Tribunalului Constanța - obiectul apelurilor exercitate de cele două părți aflate în litigiu, apeluri pendinte pe rolul instanței de sesizare.

70.

Apelantul-reclamant consideră că în mod neîntemeiat prima instanță a fondului nu a procedat la stabilirea efectivă a numărului de puncte la care este îndreptățit cu titlu compensatoriu pentru terenul asupra căruia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate, iar apelanta-pârâtă contestă existența și întinderea dreptului de proprietate cu privire la care se pretind măsuri reparatorii, apreciind că prin înscrisurile depuse de reclamant nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și la dosar nu a fost depusă declarația notificatorului din care să rezulte că nu a fost depășită limita de teren impusă de lege la reconstituire, aceea de 50 ha/proprietar deposedat.

71.

Prin urmare, ipoteza dedusă judecății este aceea în care, înainte ca notificarea pe care a formulat-o în temeiul legilor de restituire a proprietății să fi fost soluționată (a se vedea

Legea nr. 10/2001 ), Academia Română a înstrăinat drepturile care i se cuvin cu privire la terenul agricol intravilan în suprafață de 22 ha, în acest sens fiind încheiată o cesiune de creanță cu titlu oneros cu autorul reclamantului, persoană fizică, al cărei efect principal constă într-un transfer al dreptului de creanță ut singuli, din patrimoniul cedentului în acela al cesionarului, cu toate prerogativele acestuia. Ca urmare a menționatei cesiuni de creanță, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii ( Legea nr. 165/2013 ), dreptul pretins de cedent, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislația anterioară în domeniul proprietăților preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionar.

72.

Or, conform

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 , în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie recunoscută de legiuitor în favoarea dobânditorului este compensarea prin puncte potrivit

art. 24 alin. (2) ,

(3)

și

(4) .

73.

Prin dispozițiile

art. 24 alin. (1) din evocata lege

se stipulează că punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.

74.

Însă, prin derogare, potrivit

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , în situația în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform

art. 21 alin. (6) .

75.

Interpretarea literală a normelor juridice evocate pune în evidență, cu îndestulătoare claritate, că, în situația unei cesiuni a dreptului la măsuri reparatorii (ipoteză care se verifică în cauza pendinte pe rolul instanței de trimitere), legiuitorul a reglementat o unică măsură reparatorie care poate fi acordată cesionarului, aceasta fiind compensarea prin puncte, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare. Mai mult, operează în acest caz o compensare plafonată, iar nu una integrală, intenția legiuitorului fiind aceea de a oferi privilegiul despăgubirii integrale (neplafonate) exclusiv fostului proprietar sau, după caz, moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, întrucât acestea sunt persoanele asupra cărora s-au răsfrânt, direct sau indirect, măsurile de preluare abuzivă.

76.

În alte cuvinte, prin derogare de la principiul prevalenței restituirii în natură [consacrat expressis verbis prin

art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013 ], în situația în care titularul dreptului de proprietate a înstrăinat drepturile care i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietății, înainte ca notificarea formulată să fi fost soluționată definitiv, măsura reparatorie care poate fi acordată în condițiile noii legi reparatorii este aceea a compensării prin puncte, în condițiile

art. 24 alin. (2) . Legiuitorul a reglementat, așadar, în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de

Legea nr. 165/2013 , respectiv: titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte.

77.

De altfel, statuând în sensul conformității

art. 1 alin. (3)

și

art. 24 alin. (2)

și

(4) din Legea nr. 165/2013

cu normele constituționale (în acest sens a se vedea:

Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 27-38;

Decizia nr. 172 din 26 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iunie 2019, paragraful 19;

Decizia nr. 538 din 24 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 22 ianuarie 2024), instanța de contencios constituțional a constatat că politicile de restituire îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală și una patrimonială, ce vizează dreptul de proprietate care îi privește, în realitate, doar pe titularii inițiali ai dreptului de proprietate, foști proprietari, și pe moștenitorii legali ori testamentari ai acestora. Scopul urmărit de legiuitorul român este reglementarea unor măsuri reparatorii în interesul foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, iar nu crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terțe persoane. În acest context, Curtea a statuat că, având în vedere obiectul de reglementare al

Legii nr. 165/2013 , și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil. Tot astfel, s-a mai arătat că nu s-ar putea considera că aceste măsuri legale ar avea semnificația unei exproprieri, ele încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.

78.

Astfel fiind, cum titular al acțiunii civile în justiție nu este Academia Română, în calitatea acesteia de proprietar inițial al imobilului cu privire la care se pretind măsuri reparatorii (acțiunea fiind introdusă de persoana fizică în patrimoniul căreia a fost transmis, prin intermediul unei cesiuni de creanță cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii) și singura măsură reparatorie reglementată imperativ de lege, în acest caz, este compensarea prin puncte, chestiunea legată de forma pe care o pot îmbrăca măsurile reparatorii cuvenite Academiei Române prin legile de reparație nu are nicio legătură cu soluționarea în fond a prezentei cauze deduse judecății. O statuare de principiu, sub acest aspect, nu va influența sub nicio formă dezlegarea pe care instanța de trimitere este chemată să o dea procesului, în cauza aflată pe rol.

79.

Complementar, se notează că nici din perspectivă procesuală, aceea a limitelor învestirii instanței de apel, nu se verifică legătura de dependență absolut necesară între dezlegarea acestui aspect și soluționarea cauzei pe fondul criticilor din apel, întrucât acestea nu vizează natura măsurii reparatorii recunoscute în favoarea cesionarului, aceea a compensării prin puncte. Niciunul dintre apelanți nu a criticat hotărârea primei instanțe a fondului sub acest aspect, în discuție fiind doar existența și întinderea dreptului la măsuri reparatorii. Or, atât timp cât prin hotărârea de primă instanță acțiunea reclamantului a fost admisă, iar împrejurarea legată de natura măsurilor compensatorii recunoscute în favoarea reclamantului nu a fost contestată prin motivele apelurilor declarate, se poate considera că soluționarea celor două apeluri nu depinde de o statuare cu privire la forma măsurilor reparatorii cuvenite Academiei Române. În absența unei asemenea legături, chestiunea de drept care face obiectul primei întrebări rămâne una ipotetică, întrucât ea nu privește interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege care să intereseze, în concret, soluționarea celor două apeluri aflate pe rolul instanței de trimitere.

80.

Față de cele expuse se apreciază că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a sesizării, aceea ca soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere să depindă de lămurirea chestiunii de drept supuse interpretării de principiu prin mecanismul hotărârii prealabile. Or, această deficiență face inutilă cercetarea celorlalte condiții de admisibilitate, care se cer a fi îndeplinite cumulativ, și împiedică o abordare a fondului chestiunii de drept în discuție.

81.

Asupra celei de-a doua întrebări - „Dacă în interpretarea și aplicarea

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 , sintagma «se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române» trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat prevăzută de

art. 15 din Legea nr. 165/2013 ?“

82.

Prealabil, se impune a se verifica dacă în raport cu această întrebare sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, condiții enunțate anterior, cu prilejul evocării

art. 519 din Codul de procedură civilă .

83.

Astfel, se verifică, cumulativ, condițiile referitoare la existența unei cauze aflate în curs de judecată, în competența legală a unui complet de judecată al unei curți de apel, învestit să judece litigiul în ultimă instanță, considerentele exprimate în contextul analizei admisibilității celei dintâi întrebări fiind pe deplin valabile, în aceste limite.

84.

Referitor la cerința ivirii unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei respective se reamintește faptul că legiuitorul instituie o dublă condiție: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei în fond.

85.

Referitor la cerința existenței unei chestiuni de drept având, în mod obligatoriu, anumite caracteristici și supusă interpretării în anumite condiții procedurale, Înalta Curte subliniază că aceasta este de esența mecanismului de unificare jurisprudențială constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile cu valoare de principiu și obligatorie pentru instanțe. Cu toate acestea, legea de procedură nu definește sintagma „chestiune de drept“, revenindu-i doctrinei și jurisprudenței obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție rolul de a-i stabili, în timp, conținutul.

86.

Atât în doctrină, cât și în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut constant că, pentru a fi în prezența unei chestiuni de drept, în sensul dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă , problema de drept identificată trebuie să fie una reală, veritabilă, susceptibilă de a genera interpretări diferite ale unui text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

87.

Întrucât de chestiunea de drept enunțată în cuprinsul actului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept depinde rezolvarea în fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie nu doar reală, ci și una importantă și să se regăsească în soluția care va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii, indiferent dacă cererea este admisă sau respinsă.

88.

Totodată, relativ la această condiție, a existenței unei chestiuni de drept, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a precizat că problema de drept care necesită cu pregnanță să fie lămurită trebuie să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanței supreme, într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu și acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea

Decizia nr. 20 din 17 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020).

89.

În concluzie, se poate reține că sintagma „chestiune de drept“ are un conținut semantic complex, menit să identifice, în esență, o problemă de drept reală, esențială și dificilă.

90.

Verificându-se, în contextul acestor considerente doctrinare și jurisprudențiale, cerința referitoare la învestirea instanței supreme cu o „chestiune de drept“, se constată că aceasta este îndeplinită.

91.

Problema de drept care face obiectul sesizării prin cea de-a doua întrebare este una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit sau chiar contradictoriu un text de lege, respectiv

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 , din cauză că acest text intră în concurență cu o normă legală adoptată ulterior,

art. 15 din Legea nr. 165/2013 , cea care limitează dreptul la retrocedare al fostului proprietar deposedat abuziv, la 50 ha, în privința terenurilor agricole. Or, examenul în fond al textului normativ vizat prin sesizare presupune un demers de interpretare complexă a legii, pentru a aprecia măsura în care conținutul normei în dezbatere coincide cu textul ce o formulează sau, în caz contrar, dacă ea trebuie înțeleasă extensiv sau, dimpotrivă, restrictiv.

92.

Analiza gramaticală a acestui text legal pune în evidență un drept la retrocedare integral, nelimitat, recunoscut în favoarea Academiei Române, sintagma „se retrocedează în totalitate“ din cuprinsul formei actuale a normei juridice justificând o astfel de observație.

93.

Orientările divergente regăsite în hotărârile judecătorești ce au fost identificate, dar mai ales în opiniile teoretice exprimate de judecători, derivă din perspectiva diferită pe care aceștia o au asupra

Legii nr. 752/2001 , în concurs cu

Legea nr. 165/2013 . Astfel fiind, analiza gramaticală devine insuficientă și o dezlegare de principiu face absolut necesar apelul la metoda sistematică, precum și la metoda istorico-teleologică de interpretare a legii.

94.

Prin urmare, se apreciază că această problemă de drept este nu doar reală și esențială, dar ea prezintă și un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanței supreme, printr-o dezlegare de principiu obligatorie.

95.

Cât privește cerința legală a legăturii necesare între dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul celei de-a doua întrebări și soluționarea cauzei în fond, având în vedere atât soluția dată litigiului prin sentința primei instanțe a fondului, cât și criticile formulate de partea pârâtă în apel, cele care pun în discuție atât existența dreptului reclamantului la obținerea unor măsuri reparatorii cu privire la imobilul în litigiu, cât și întinderea acestui drept, prin raportare la dispozițiile

art. 15 din Legea nr. 165/2013

(norma care limitează dreptul la reconstituire, la 50 ha teren arabil), se poate reține că soluția în calea de atac exercitată depinde de lămurirea prealabilă a înțelesului acestei norme legale. Este adevărat că reclamant în procesul pendinte este moștenitorul cesionarului, iar nu titularul inițial al dreptului de proprietate - Academia Română -, întrucât, prin efectul cesiunii de creanță specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii ( Legea nr. 165/2013 ), dreptul pretins de cedentă prin notificarea pe care a formulat-o, constând în acordarea măsurilor reparatorii aferente unui imobil preluat abuziv, a fost transferat către cesionar. Tot atât de adevărat este că atât persoanele care se consideră îndreptățite la obținerea unor măsuri reparatorii, cât și cesionarii drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire dobândesc doar vocația obținerii unor astfel de măsuri, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii. Cu toate acestea, clarificarea chestiunii legate de întinderea dreptului la reconstituire în patrimoniul cedentului, la nivel vocațional, rămâne, indiscutabil, una esențială. Altfel, s-ar ajunge la crearea de noi drepturi pentru terțe persoane, la o reconstituire la care nici proprietarul deposedat abuziv nu ar fi fost îndreptățit. În alte cuvinte, dacă limitarea la care face referire

art. 15 al Legii nr. 165/2013

se aplică și cedentului, în speță Academiei Române, nu ar putea fi recunoscut în favoarea cesionarului un drept la obținerea unor măsuri reparatorii care ar exceda acestei limite legale.

96.

Prin urmare, se apreciază că există legătura necesară între dezlegarea acestui aspect, obiect al sesizării, și soluționarea cauzei pe fondul criticilor din apel.

97.

Din perspectiva condiției referitoare la noutatea chestiunii de drept care face obiectul sesizării, preliminar, se evidențiază caracterul distinct al acesteia, în raport cu cerința ca asupra ei să nu fi statuat, anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un mecanism de unificare a jurisprudenței.

98.

În absența unor criterii legale de determinare a conținutului acestei noțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin jurisprudența sa constantă (a se vedea

Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014), a statuat în sensul că cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, cărora instanțele nu le-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept mai vechi (a se vedea

Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014). În egală măsură, noutatea chestiunii de drept, în înțelesul

art. 519 din Codul de procedură civilă , poate constitui și atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice vechi a devenit actuală, astfel că textele de lege supuse interpretării suscită, recent, în fața instanțelor de judecată, o dificultate a aplicării lor și creează premisele apariției unei practici neunitare la nivel național (a se vedea

Decizia nr. 45 din 14 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 934 din 20 noiembrie 2019).

99.

Premisele stabilirii caracterului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită rezidă în asigurarea funcției mecanismului hotărârii prealabile, aceea de prevenire a jurisprudenței neunitare, prin evitarea paralelismului și a suprapunerii cu recursul în interesul legii.

100.

În acești parametri de evaluare a cerinței noutății chestiunii de drept, se observă că dispozițiile legale a căror interpretare a prilejuit formularea prezentei sesizări au fost introduse în dreptul pozitiv prin

Legea nr. 752/2001 , respectiv prin

Legea nr. 165/2013 , relevante în evaluarea cerinței noutății fiind dezvoltarea unei jurisprudențe în materie prin aplicarea acestor norme juridice, respectiv dificultatea aplicării prezente a acestora.

101.

Verificările efectuate pun în evidență faptul că la nivelul celor 14 curți de apel din țară nu există încă bine conturată o jurisprudență, în interpretarea și aplicarea prevederilor

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001

raportat la

art. 15 din Legea nr. 165/2013 . Instanțele nu s-au confruntat cu problematica adusă în discuție prin actuala sesizare, iar numărul hotărârilor care o reflectă este, în prezent, unul nesemnificativ, fiind depusă jurisprudență exclusiv de la nivelul Tribunalului București, care se adaugă celei provenind de la nivelul Tribunalului Constanța.

102.

În aceste circumstanțe, relevante apar a fi opiniile teoretice exprimate de către judecătorii instanțelor arondate

curților de apel din țară, care pun în evidență existența unei abordări diferite a chestiunii de drept ce formează obiectul celei de-a doua întrebări și care au astfel aptitudinea de a conduce, în viitor, la o jurisprudență neunitară, în condițiile existenței unor cereri de restituire formulate de Academia Română, care nu au fost soluționate definitiv, în acest sens fiind mențiunile instanței de sesizare.

103.

Rezultă că nu există o practică judiciară bine conturată, că nu a fost cristalizată o opinie majoritară, exprimată jurisprudențial, astfel că scopul urmărit prin declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, acela de a preveni o practică neunitară, poate fi atins, fiind astfel îndeplinită și condiția noutății chestiunii de drept, evaluată din perspectiva actualității acesteia, a aptitudinii de a crea, în viitor, o divergență jurisprudențială.

104.

Din verificările efectuate se constată că este întrunită, de asemenea, cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat anterior asupra chestiunii de drept enunțate.

105.

Totodată, nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare privitor la această chestiune. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu există, în prezent, practică judiciară care să justifice promovarea unui eventual recurs în interesul legii, în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

106.

În concluzie, îndeplinite fiind, concomitent, toate condițiile legale de admisibilitate prevăzute de

art. 519 din Codul de procedură civilă , mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile poate fi activat în privința celei de-a doua întrebări ce face obiectul sesizării.

XI.2.

Asupra fondului sesizării

107.

Examenul în fond al

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001

- obiect al celei de-a doua întrebări din actul de sesizare - presupune un demers de interpretare a legii, realizat în scopul determinării conținutului și sensului normei juridice civile în dezbatere, pentru a se putea concluziona cu privire la aplicarea acesteia, extensiv sau, dimpotrivă, restrictiv.

108.

Orientările divergente, regăsite mai ales în opiniile teoretice exprimate de judecători, derivă din perspectiva diferită pe care aceștia o au asupra

Legii nr. 752/2001

în concurs cu

Legea nr. 165/2013 . Astfel, într-o orientare se consideră că este vorba despre un conflict de specialitate (între o normă specială și alta generală), care se rezolvă prin aplicarea principiului lex specialis derogat generali în favoarea Academiei Române, în sensul recunoașterii unui drept la reconstituire nelimitat, integral, inclusiv în privința terenurilor agricole. Într-o altă orientare, dimpotrivă, se consideră, urmărind succesiunea în timp a celor două legi, că acest conflict se rezolvă prin aplicarea principiului lex posterior derogat priori;

Legea nr. 165/2013

fiind adoptată în scopul unificării și finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv, sintagma „se retrocedează în totalitate“ trebuie interpretată în concordanță cu principiile generale cuprinse în legile de restituire, adică prin limitarea suprafețelor agricole la 50 ha de proprietar, indiferent de titular.

109.

În aceste condiții, analiza literală devine insuficientă, iar dezlegarea face necesar apelul la alte metode de interpretare a legii, fiind avute în vedere interpretarea sistematică (contextuală), care rămâne esențială pentru a stabili caracterul general ori special al unei norme de drept, precum și interpretarea istorico-teleologică, cea care are în vedere finalitatea urmărită de legiuitor, precum și contextul istoric la momentul adoptării legilor.

110.

În privința

Legii nr. 752/2001

privind organizarea și funcționarea Academiei Române, republicată, relevante sunt dispozițiile art. 4 alin. (4), care au următorul conținut: „Bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (17), precum și celelalte categorii de bunuri mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau administrarea unor ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948, și care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1-4, paginile 8.983-8.989, precum și în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosința unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (17), respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și în perioada 1 ianuarie 1990-14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, cu aplicarea prevederilor

art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.“

111.

Interpretarea strict literală a textului legal în dezbatere permite concluzia unei aplicări extensive a normei, în sensul că toate bunurile mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau în administrarea unor ministere și instituții publice, în proprietatea, în administrarea ori în folosința unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative emise în perioada de referință 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și în perioada 1 ianuarie 1990-14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, fără nicio limitare, această normă legală fiind o aplicație particulară a principiului de drept restitutio in integrum.

112.

Astfel,

art. 4 al Legii nr. 752/2001 , reglementează regimul juridic al bunurilor care alcătuiesc patrimoniul Academiei Române, atât al celor existente în acest patrimoniu, cât și al celor care vor putea fi dobândite prin aplicarea dispozițiilor legilor de restituire, recunoscând, cu valoare de principiu, dreptul acestei instituții publice la restituirea bunurilor mobile și imobile de care a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu. Cu referire expresă la bunurile mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost preluate în mod abuziv în perioada de referință precizată, prin alin. (4) al art. 4 al legii se dispune expressis verbis: „se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române“, sensul literal fiind acela al unei restituiri integrale, în totalitate.

113.

O incursiune în evoluția legislativă a textului normativ supus interpretării pune în evidență împrejurarea că, în forma de bază a

Legii nr. 752/2001

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 28 decembrie 2001), prin art. 4 alin. (2) se prevedea textual: „Se restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei României, bunurile mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu.“

114.

Relevantă este împrejurarea că prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

(intrată în vigoare la data de 18 decembrie 2002) pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 48/2004 , cu modificările ulterioare, a fost introdus

alin. (2) al art. 3 al Legii nr. 10/2001 , prin care se stipula că ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul respectivei legi.

115.

Academia Română, fiind o instituție de interes public național, de cercetare în domeniile fundamentale ale științei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public [ art. 1 alin. (3) din Legea nr. 752/2001 ], se încadra în sfera subiectelor de drept menționate în cuprinsul art. 3 alin. (2) al ordonanței de urgență anterior menționate, fiind exclusă, așadar, de sub incidența prevederilor

Legii nr. 10/2001 .

116.

În acest context istoric și legislativ, legiuitorul a intervenit ulterior, prin legi succesive de completare și de modificare a dispozițiilor

art. 4 al Legii nr. 752/2001 , pentru a reglementa un cadru legal specific și absolut necesar realizării dreptului la restituire a bunurilor care au aparținut patrimoniului Academiei Române și de care această instituție a fost deposedată în mod abuziv (cu sau fără titlu).

117.

În acest sens, prin

Legea nr. 396/2004

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 14 octombrie 2004) a fost completat

art. 4 al Legii nr. 752/2001

cu alineatele (4)-(7), menționându-se textual: „(4) Terenurile forestiere care au aparținut Academiei Române se retrocedează acesteia (…).“

118.

Expunerea de motive (ratio legis) care a fundamentat adoptarea acestei legi completatoare pune în evidență intenția legiuitorului de a proceda la o retrocedare in integrum, în favoarea Academiei Române, prin înlăturarea omisiunii din cuprinsul

Legii nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 1/2000 ), care „reglementează la art. 9 alin. (3) numai retrocedarea terenurilor agricole, care pe baza actelor doveditoare au constituit patrimoniul Academiei Române, fiind omise de la retrocedare terenurile forestiere“.

119.

În continuare, prin

Legea nr. 564/2004

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004), a fost completat

art. 4 al Legii nr. 752/2001 , prin introducerea alin. (2^1), cu următorul conținut: „(2^1) Terenurile cu destinație agricolă, retrocedate Academiei Române conform prevederilor

Legii nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, vor fi comasate prin schimburi de terenuri cu Agenția Domeniilor Statului. Bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința unor ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948, sau în proprietatea unor persoane juridice, prin acte normative emise în perioada 1947-2004, se retrocedează în totalitate Academiei Române. Administrarea bunurilor silvice retrocedate Academiei Române se va realiza prin Regia Națională a Pădurilor - Romsilva. Academia Română poate dobândi, în patrimoniul ei agrosilvic, bunuri mobile și imobile, agricole și silvice, proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, în administrare sau în folosință, de la Agenția Domeniilor Statului, de la Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și de la primării, iar pentru administrarea eficientă a acestor bunuri Academia Română poate încheia parteneriat public-privat cu agenți economici interni și externi.“ Totodată după alineatul (7) s-a introdus alineatul (8), cu următorul cuprins: „(8) Restituirea altor categorii de imobile care au aparținut Academiei Române se face în condițiile

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, nefiindu-i aplicabile prevederile

art. 3 alin. (2) din lege . Termenul prevăzut la

art. 21 din Legea nr. 10/2001

începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“

120.

Ulterior,

art. 4 al Legii nr. 752/2001

a fost completat, succesiv, prin

Legea nr. 251/2007 , precum și prin

Legea nr. 133/2008 .

121.

În cuprinsul expunerii de motive la adoptarea

Legii nr. 133/2008

pentru modificarea și completarea

art. 4 din Legea nr. 752/2001

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 9 iulie 2008), legiuitorul se referă explicit la existența unor reglementări specifice adoptate în materia restituirii proprietății Academiei Române, subliniind că, în contextul mai amplu al modificărilor intervenite în cadrul general, s-a ajuns la anumite necorelări. Astfel fiind, în aprecierea legiuitorului, „Modificările și completările propuse sunt absolut necesare pentru a avea un cadru legislativ clar cu prevederi neechivoce prin care să se rezolve drepturile patrimoniale ale Academiei Române“.

122.

Ansamblul acestei expuneri de motive pune în evidență, cu îndestulătoare claritate, voința legiuitorului la adoptarea acestei legi, aceea de a crea un cadru legislativ specific, distinct de cadrul legislativ general, care să „rezolve drepturile patrimoniale ale Academiei Române“, printr-o repunere integrală în drepturi, cu privire la toate bunurile care au aparținut acestei instituții și care au fost preluate abuziv (cu sau fără titlu) în perioada de referință a

Legii nr. 752/2001 . De altfel, în cuprinsul raportului întocmit de comisia parlamentară din cadrul Camerei Deputaților, sesizată în fond în procedura legislativă, se menționează explicit: „Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea

art. 4 din Legea nr. 752/2001

privind organizarea și funcționarea Academiei Române, în sensul eliminării necorelărilor cu legile proprietății în ceea ce privește patrimoniul Academiei și pentru a avea un cadru legislativ clar, cu prevederi neechivoce, prin care să se rezolve drepturile patrimoniale ale instituției, cu aplicarea principiului «restitutio in integrum» pentru terenurile agricole și forestiere pe care Academia Română le-a deținut în proprietate și care au fost preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989.“

123.

Legea nr. 752/2001

a fost republicată în data de 7 mai 2009 [în temeiul

art. III alin. (1) din Legea nr. 133/2008

pentru modificarea și completarea

art. 4 din Legea nr. 752/2001

privind organizarea și funcționarea Academiei Române], dându-se textelor o nouă numerotare, dată de la care dispozițiile actualului art. 4 al legii au rămas neschimbate.

124.

Într-o primă concluzie, se poate reține că atât textul normei supuse interpretării (ale cărui dispoziții sunt neechivoce), contextul istoric și cel legislativ în care au fost adoptate

Legea nr. 752/2001

și legile de completare care i-au urmat, cât și finalitatea dorită prin adoptarea acestora, legea în ansamblul ei, reflectă, cu suficientă claritate, intenția legiuitorului, exprimată în sensul unei restituiri în integralitate (restitutio in integrum), a repunerii Academiei Române în situația anterioară preluărilor abuzive, cu privire la toate bunurile care i-au aparținut în proprietate privată, în perioada de referință a

Legii nr. 752/2001 .

125.

Cu privire la

Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013) se reține că acest act normativ instituie o nouă procedură de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist și, în același timp, modifică/abrogă acte normative adoptate anterior în această materie, în scopul declarat prin expunerea de motive, acela al asigurării unor mecanisme juridice prin care să poată fi finalizat procesul de restituire a proprietății în România (legea a fost adoptată ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost subliniată necesitatea adoptării de către autoritățile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație, prin implementarea urgentă a unor proceduri noi, simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză).

126.

În raport cu dispozițiile generale ale legii, cuprinse în capitolul I (art. 4 raportat la art. 3 pct. 1), domeniul de aplicare al acestui act normativ include: a) cererile formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (notificările formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, ale

Legii nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate potrivit

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor); b) cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzele aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțate în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

127.

Conform

art. 15 din Legea nr. 165/2013

(în redactarea de bază, care este și cea actuală întrucât textul nu a suportat modificări), „Cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit

Legii nr. 10/2001, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se soluționează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar“.

128.

Acest text normativ a făcut obiectul controlului de constituționalitate în mod repetat (în acest sens a se vedea:

Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 30 octombrie 2017;

Decizia nr. 477 din 25 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.191 din 8 decembrie 2020;

Decizia nr. 614 din 24 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 aprilie 2023), instanța de contencios constituțional fiind aceea care a relevat că prin intermediul legilor speciale reparatorii [referire la

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , coroborate cu cele ale

art. 8 alin. (3)

și ale

art. 9 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 ] legiuitorul a consacrat posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru persoanele fizice, în limita a 50 ha de proprietar deposedat. Curtea a constatat că reconstituirea dreptului de proprietate privată se realizează asupra terenurilor cu destinație agricolă, indiferent că acestea sunt situate în intravilanul sau în extravilanul localităților.

129.

Totodată, Curtea Constituțională a reținut că

Legea nr. 10/2001, prin art. 8 alin. (1) , clarifică relația dintre măsurile de restituire reglementate de

Legea nr. 18/1991 ,

Legea nr. 1/2000

și

Legea nr. 10/2001 , stabilind că nu intră sub incidența

Legii nr. 10/2001

terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării și nici cele al căror regim juridic este reglementat prin

Legea nr. 18/1991

și prin

Legea nr. 1/2000 . Deși

Legea nr. 10/2001

nu reglementează nicio limitare sub aspectul suprafeței în privința restituirii imobilelor care intră sub incidența sa, instituind, așadar, o restitutio in integrum, prin prevederile art. 8 alin. (1) exclude din sfera sa de aplicare terenurile care la data preluării erau agricole, plasându-le implicit în domeniul de aplicare al

Legii nr. 18/1991 , care instituie limitarea expresă la 50 ha, observată.

130.

Astfel fiind, instanța de contencios constituțional a statuat în sensul că

art. 15 din Legea nr. 165/2013

reglementează limita care trebuie respectată pentru soluționarea cererilor de restituire vizând terenuri intravilane agricole rezultată din coroborarea dintre

Legea nr. 10/2001 ,

Legea nr. 18/1991

și

Legea nr. 1/2000 , limită care se subsumează cotei de 50 ha, stabilite de aceste acte normative. Prin urmare,

art. 15 din Legea nr. 165/2013

stabilește relația dintre cele două legi de restituire, precizând că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, indiferent că sunt în intravilanul sau în extravilanul localităților, nu trebuie să depășească 50 ha/proprietar deposedat. Așadar, noua reglementare nu permite depășirea cotei maxime stabilite de lege prin alternanța dintre măsurile reparatorii cuprinse în cele două legi. Curtea a apreciat că o viziune contrară ar duce la caracterul iluzoriu al cotei de 50 ha - condiție de ordine publică în domeniul restituirilor - pentru că, în realitate, aceasta ar privi numai terenurile extravilane agricole, iar cele intravilane agricole ar urma să se restituie fără nicio limită. În acest fel ar fi schimbat criteriul avut în vedere de legiuitor atunci când a adoptat

Legea nr. 18/1991 , în sensul că acesta s-ar circumscrie caracterului intravilan/extravilan în determinarea limitei de 50 ha când, în realitate, legea se referă la criteriul categoriei de folosință a terenurilor.

Art. 15 din Legea nr. 165/2013

are caracter explicativ, fără a aduce vreun element novatoriu în privința substanței măsurilor de restituire sau a procedurii de restituire ( Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017 , paragraful 30).

131.

Prin urmare, se poate reține că

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , astfel cum a fost aceasta modificată prin

Legea nr. 169/1997

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997) este cea care a limitat stabilirea dreptului de proprietate privată în privința terenurilor agricole, prin art. 9, având următoarea redactare: „(1) Persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeței de teren de 10 ha de familie, în echivalent arabil, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența dintre această suprafață și cea pe care au adus-o în cooperativa agricolă de producție sau care a fost preluată în orice mod de aceasta, până la limita suprafeței prevăzute la

art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945

pentru înfăptuirea reformei agrare, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează să se facă în mai multe localități sau de la autori diferiți. (2) Persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, potrivit legii, în limita suprafeței de teren de până la 10 ha de familie și cărora li s-a aplicat cota de reducere, potrivit art. 14 alin. (3) din lege, pot formula cerere pentru suprafețele de teren care au constituit această cotă. Cererile se formulează în cazul în care cota de reducere a depășit procentul de 5%.“

132.

Rezultă din textul normei evocate că limita de 50 ha teren/proprietar deposedat, introdusă în materie de restituire a proprietăților funciare, își are fundamentul istoric în

Legea nr. 187/1945

pentru înfăptuirea reformei agrare. Or, art. 8 al acestui act normativ, prin dispoziții derogatorii, a exceptat de la expropriere și a lăsat în proprietatea titularilor de drepturi reale următoarele bunuri: orezăriile existente, bunurile agricole aparținând mănăstirilor, mitropoliilor, episcopiilor, bisericilor, parohiilor și așezămintelor bisericești, bunurile Domeniilor Coroanei, ale Eforiilor și așezămintelor spitalicești, precum și cele ale Academiei Române, Casei Școlilor și celorlalte așezăminte de cultură, ale composesoratelor, urbariatelor, obștiilor și cooperativelor sătești, de asemenea și fânețele și pășunile aparținând comunelor și în general toate bunurile făcând parte din patrimoniul statului.

133.

Rezultă că Academia Română nu poate intra sub incidența dispozițiilor restrictive ale

Legii nr. 18/1991 , atât timp cât limita maximă de 50 ha teren/proprietar deposedat, prevăzută de legea fondului funciar, a fost introdusă în considerarea

art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945

pentru înfăptuirea reformei agrare, iar aplicarea acestui text normativ a vizat exclusiv persoanele fizice, ale căror proprietăți agricole au fost expropriate. Or, Academia Română a fost exclusă de la aplicarea Legii pentru înfăptuirea reformei agrare, prin dispoziții exprese ale legii (art. 8).

134.

Ulterior, în data de 12 ianuarie 2000, a intrat în vigoare

Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 . În cuprinsul art. 3 alin. (2) se arată textual: „Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face pentru diferența dintre suprafața de 10 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.“

135.

Cu referire expresă la bunurile Academiei Române, prin

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000

(astfel cum a fost modificat de

pct. 14 al art. I, titlul VI din Legea nr. 247/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005), se precizează: „Terenurile agricole care au aparținut cu titlu de proprietate Academiei Române, universităților, instituțiilor de învățământ superior cu profil agricol și unităților de cercetare în 1945, revin în proprietatea acestora.“

136.

Totodată, alin. (4) introdus de

pct. 16 al art. I, titlul VI din Legea nr. 247/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, are următorul conținut: „Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care au aparținut Academiei Române se face prin comasarea terenurilor de către Agenția Domeniilor Statului, la cererea Academiei Române, dacă nu se afectează vechile amplasamente ale foștilor proprietari și cu respectarea prevederilor

Legii nr. 752/2001

privind organizarea și funcționarea Academiei Române, cu completările ulterioare.“

137.

Legea nr. 1/2000

este cea care statuează în mod expres, așadar, că terenurile agricole revin în proprietatea Academiei Române, integral, fără indicarea vreunei limitări în ceea ce privește întinderea dreptului.

138.

Este adevărat că nici

Legea nr. 10/2001

nu instituie o limitare expresă sub aspectul întinderii dreptului de proprietate, în privința imobilelor care intră sub incidența sa, reconstituirea urmând a se realiza prin aplicarea principiului restitutio in integrum, însă, prin prevederile art. 8 alin. (1), această lege exclude din sfera ei de aplicare terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și pe cele al căror regim juridic este reglementat prin

Legea nr. 18/1991

și prin

Legea nr. 1/2000 , plasându-le în domeniul de aplicare al

Legii nr. 18/1991 . Or,

Legea nr. 18/1991

impune expres o limitare a întinderii dreptului la reconstituire, la 50 ha/proprietar deposedat, astfel cum a fost anterior enunțat.

139.

În acest context legislativ, instanța de contencios constituțional a statuat (a se vedea supra,

Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017 ) în sensul că

art. 15 din Legea nr. 165/2013

reglementează limita care trebuie respectată pentru soluționarea cererilor de restituire vizând terenuri intravilane agricole, rezultată din coroborarea dintre

Legea nr. 10/2001 ,

Legea nr. 18/1991

și

Legea nr. 1/2000 , precizând că noua reglementare nu permite depășirea cotei maxime stabilite de lege prin alternanța dintre măsurile reparatorii cuprinse în cele două legi, cu referire la legile fondului funciar, căci doar acestea instituie o cotă maximă.

140.

Analiza contextului în care au fost adoptate toate aceste legi speciale de reparație, precum și a finalității urmărite de legiuitor, coroborată cu o analiză primară a textelor normative supuse dezbaterii, permite cea de-a doua concluzie, referitoare la întinderea dreptului la restituire al Academiei Române.

141.

Astfel, limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută în materie de restituire a proprietăților cu privire la terenurile agricole, inițial prin legile fondului funciar, iar ulterior prin

art. 15 al Legii nr. 165/2013 , își are fundamentul istoric în

Legea nr. 187/1945

și privește numai persoanele fizice, ale căror terenuri au fost expropriate în scopul înfăptuirii reformei agrare. Or, bunurile aflate în patrimoniul Academiei Române au fost excluse de la expropriere, prin dispoziții exprese ale

Legii nr. 187/1945

pentru înfăptuirea reformei agrare. Restituirea proprietății în privința terenurilor agricole este, prin urmare, una limitată numai în privința persoanelor fizice beneficiare ale legilor fondului funciar, până la nivelul suprafeței maxime de 50 ha/proprietar deposedat, corespunzătoare limitei maxime la expropriere, impuse anterior prin

art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 .

142.

Bunurile care au făcut obiectul dreptului de proprietate al Academiei Române nu au trecut în proprietatea statului prin exproprierea realizată în baza

Legii nr. 187/1945

pentru înfăptuirea reformei agrare. Astfel fiind, limitarea dreptului la restituire, prin dispoziții ale

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , astfel cum a fost aceasta modificată și completată prin

Legea nr. 169/1997 , nu vizează proprietățile de care a fost deposedată abuziv Academia Română și cu privire la care aceasta solicită, în prezent, măsuri reparatorii.

143.

Academia Română nu a beneficiat de măsuri reparatorii cu privire la terenuri agricole în privința cărora să opereze o cotă maximă de reconstituire, în baza legilor fondului funciar, iar intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001

nu a adus nici ea modificări de substanță, în această chestiune, atât timp cât nu limitează, sub nicio formă, dreptul la reconstituire, pentru terenurile ce-i sunt supuse reglementării. În acest context,

art. 15 din Legea nr. 165/2013 , cel care vine să clarifice relația dintre măsurile reparatorii reglementate de

Legea nr. 18/1991 ,

Legea nr. 1/2000

și

Legea nr. 10/2001 , are doar un caracter explicativ, fără a aduce vreun element novatoriu în privința întinderii dreptului la restituire, și nu poate contrazice concluzia unei repuneri integrale în drepturi, în favoarea Academiei Române.

144.

În consecință, atât din perspectiva

Legii nr. 752/2001 , cât și din perspectiva

Legii nr. 165/2013 , intenția legiuitorului în privința dreptului la restituire al Academiei Române a fost aceea a unei restituiri în integralitate, a repunerii Academiei Române în situația anterioară preluărilor abuzive, cu privire la toate bunurile care i-au aparținut în proprietate, în perioada de referință a

Legii nr. 752/2001 , în acest sens urmând a fi interpretate și aplicate textele normative care reglementează acest drept.

145.

Cu toate acestea, coexistența

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 , conform căruia se retrocedează în totalitate toate bunurile mobile și imobile care, rationae materiae și rationae temporis, intră în sfera de aplicare a acestui text de lege, cu

art. 15 din Legea nr. 165/2013 , introdus ulterior, prin care este reglementată imperativ limita ce trebuie respectată pentru soluționarea cererilor de restituire vizând terenuri agricole, rezultată din coroborarea

Legii nr. 10/2001

cu

Legea nr. 18/1991 , precum și cu

Legea nr. 1/2000

(limită care se subsumează cotei de 50 ha, stabilite prin aceste din urmă două acte normative) este susceptibilă să conducă, conform prezentei sesizări, la un conflict între norme juridice civile concurente, care se impune a fi soluționat printr-o interpretare sistematică, în măsură să determine domeniul real de aplicare a acestor norme.

146.

Reperul legislativ ( art. 15 din Legea nr. 24/2000, republicată , cu modificările și completările ulterioare, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative), precum și acela jurisprudențial ( Decizia nr. 28 din 10 mai 2021 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 26 mai 2021) permit aprecierea caracterului special și derogatoriu al reglementării cuprinse în

Legea nr. 752/2001 , în raport cu

Legea nr. 165/2013 , apreciată, doctrinar și jurisprudențial, ca fiind o lege generală, o lege-cadru în materia imobilelor preluate abuziv de stat în perioada regimului comunist din România, alături de

Legea nr. 18/1991 ,

Legea nr. 169/1997 ,

Legea nr. 1/2000

și

Legea nr. 10/2001 .

147.

Prevederile

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001

au, în mod evident, un domeniu de reglementare circumstanțiat la anumite situații și o specificitate a soluțiilor pe care le propune, derogatorii de la dreptul comun. Astfel, ratione materiae, se referă la bunuri mobile și la bunuri imobile care au aparținut Academiei Române, preluate prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948) și prin alte acte normative sau administrative, precum și la alte imobile a căror restituire se face în condițiile

Legii nr. 10/2001 , prevăzând expres că Academiei Române nu îi sunt aplicabile dispozițiile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ; ratione personae, reglementează dreptul la retrocedare în totalitate al unui anume subiect de drept, și anume al Academiei Române; ratione temporis, se referă nu doar la bunurile preluate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, după cum este cazul imobilelor guvernate de

Legea nr. 10/2001 , ci și la cele preluate în perioada 1 ianuarie 1990-14 decembrie 2004.

148.

Totodată, caracterul prioritar al normei speciale decurge din chiar finalitatea adoptării ei, demonstrând intenția legiuitorului de a deroga de la norma generală, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare.

149.

Or, conflictul între norma specială și norma generală se rezolvă prin aplicarea principiului lex specialis derogat generali sau lex generalis non derogat speciali.

150.

Conform acestei reguli, legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, excluse fiind acelea în care legiuitorul a stabilit un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, prioritare față de norma de drept comun.

151.

Norma specială nu se completează cu norma generală, ele nu pot coexista, pentru motivul că se exclud reciproc. Mai mult, norma specială nu poate fi modificată sau abrogată de o normă generală ulterioară decât în mod expres; fiind derogatorie de la norma generală, se aplică cu prioritate, chiar și atunci când este anterioară normei generale, ori de câte ori o ipoteză intră sub incidența prevederilor ei.

152.

Ca atare, coexistența

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001

cu

art. 15 din Legea nr. 165/2013 , introdus ulterior, nu poate contrazice concluzia unei retrocedări integrale, în totalitate, a bunurilor Academiei Române, cele care, ratione materiae și ratione temporis, se încadrează în sfera bunurilor prevăzute la

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 . Presupusul conflict între cele două legi se rezolvă prin aplicarea principiului specialia generalibus derogant, în favoarea

Legii nr. 752/2001 , care prezintă toate caracteristicile unei legi speciale. Or, a fost demonstrat că legea specială recunoaște dreptul Academiei Române la o restituire integrală, deplină, a bunurilor care i-au aparținut.

153.

În considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, luând act că potrivit

art. 519 din Codul de procedură civilă , instanța supremă este chemată să dezlege de principiu chestiunea de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, răspunzând celei de a doua întrebări, statuează în sensul că sintagma „se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române“ nu trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută de

art. 15 din Legea nr. 165/2013 .

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Admite, în parte, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.753/118/2023 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001

privind organizarea și funcționarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare, sintagma „se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române“ nu trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat prevăzută de

art. 15 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare.

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 165/2013 , coroborat cu

art. 4 alin. (4)

și

(5) din Legea nr. 752/2001 , măsurile reparatorii cu privire la Academia Română se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent ori aceste măsuri reparatorii pot îmbrăca și forma compensării prin puncte?

Obligatorie, potrivit

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2025.