Ordin · Ministerul Finanțelor Publice

Ordinul nr. 989/2002

privind tipărirea, inserierea și numerotarea formularelor cu regim special

prezumat în vigoare

Data actului
26 iulie 2002
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 561 din 31 iulie 2002
Citat de
7 acte
Citează
3 acte
Structură
6 articole · 2.915 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministrul finanțelor publice,

în temeiul prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 18/2001

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

art. 1 alin. (5) și (10) din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997

pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabila și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora,

emite următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Începând cu data de 1 august 2002 formularele sau documentele cu regim special care se asigura direct de Compania Naționala "Imprimeria Naționala" S.A. sau de unități tipografice abilitate, sub supravegherea acesteia, inclusiv formularele personalizate prevăzute la

art. 1 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 , se vor executa pe hârtie autocopiativa cu elemente de securitate specială.

(2)

Începând cu data de 1 august 2002 solicitarile de formulare cu regim special vor fi onorate numai în condițiile alin. (1).

(3)

Compania Naționala "Imprimeria Naționala" - S.A. va asigura aprovizionarea cu hârtie autocopiativa securizata.

Articolul 2

(1)

Compania Naționala "Imprimeria Naționala" S.A. va analiza în termen de 30 de zile modalitatea și termenul în care agenții economici care au primit aprobare pentru editarea formularelor cu regim special cu ajutorul tehnicii de calcul, în conformitate cu prevederile

art. 2 din Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.177/1998 , vor utiliza hârtie securizata, inseriata și numerotată corespunzător formatului formularelor pentru care au primit aprobare (A3, A4, A5 etc.).

Articolul 3

Compania Naționala "Imprimeria Naționala" S.A. va asigura evidenta informatizata a plajelor de serii și numere acordate formularelor cu regim special, precum și accesul autorităților abilitate la aceasta evidenta.

Articolul 4

Formularele cu regim special aflate în acest moment la utilizatorii finali, persoane fizice și juridice, executate pe hârtie offset sau autocopiativa obișnuită, fără elemente de securitate, rămân valabile până la data de 31 decembrie 2002.

Articolul 5

Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, și Compania Naționala "Imprimeria Naționala" - S.A. vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
──────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.