Decizia nr. 200/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, excepție ridicată de Ștefan Zait în Dosarul nr. 6.446/1999 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 41C/2002 având în vedere ca obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Ioan Obada în Dosarul nr. 9.156/2001 al Tribunalului Suceava - Secția civilă este identic cu cauza menționată.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public considera ca sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată și al art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 41 C/2002 la Dosarul nr. 39 C/2002, care este primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 354/2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 decembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 6.446/2001 al Curții de Apel Timișoara Secția civilă, respectiv prin Încheierea din 14 ianuarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 9.156/2001 al Tribunalului Suceava - Secția civilă, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 16 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, excepții ridicate de Ștefan Zait și, respectiv, de Ioan Obada.

În motivarea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ștefan Zait se susține ca prevederile de lege criticate încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât "exista dispoziții legale, prin care s-au instituit norme diferite de acelea ale

art. 16 din Legea nr. 1/1970 , norme prin care suspendarea din funcție a unui salariat sau a unui funcționar public se poate face numai în condiții bine determinate, una dintre aceste condiții fiind fie începerea urmăririi penale împotriva persoanei respective, fie punerea în mișcare a acțiunii penale, ceea ce creează o vădită inegalitate între cetățeni, intemeiata nu pe diferența de situație juridică a acestora, ci pe funcția deținută". Totodată, se arata ca prin suspendarea din funcție a unei persoane, în baza

art. 16 din Legea nr. 1/1970 , se instituie o prezumție de vinovăție împotriva acelei persoane, ceea ce contravine dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Legea fundamentală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ioan Obada se arata ca prevederile

art. 16 din Legea nr. 1/1970

încalcă dispozițiile art. 23 alin. (8) și ale art. 38 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece aduc atingere dreptului la munca și prezumției de nevinovatie.

Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă apreciază ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata, deoarece dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (8) și ale art. 38 alin. (1). Se arata în acest sens ca dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 1/1970

"nu numai ca încalcă prezumția de nevinovatie, instituită prin art. 23 alin. (8) din Constituție, dar aduc și o grava ingradire a dreptului la munca, astfel cum este acesta garantat de art. 38 alin. (1) din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cat, pe timpul suspendării din funcție, contestatorului i s-a oferit un loc de muncă inferior pregătirii sale profesionale". De asemenea, se susține ca prevederile

art. 16 din Legea nr. 1/1970

sunt discriminatorii, deoarece "suspendarea din funcție a celor mai multe categorii socioprofesionale, a căror activitate este reglementată de acte normative adoptate după 1989 (de exemplu:

art. 59 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001

și

art. 79 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici), operează doar în condițiile în care împotriva persoanelor ce fac parte din aceste categorii au fost declansate proceduri judiciare, respectiv fie începerea urmăririi penale, fie punerea în mișcare a acțiunii penale, nefiind suficienta existenta unei plângeri prealabile".

Tribunalul Suceava - Secția civilă apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arata ca situația reglementată de

art. 16 din Legea nr. 1/1970

nu încalcă prevederile art. 38 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dreptul la munca nu poate fi îngrădit, "deoarece salariatul are posibilitatea încadrării pe un alt post într-o alta unitate sau chiar în aceeași unitate". Totodată se considera ca dispozițiile art. 23 alin. (8), referitoare la prezumția de nevinovatie, nu au incidența în cauza.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților arata că nu se poate retine neconstituționalitatea prevederilor legale criticate, deoarece acestea nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorii excepției.

Guvernul apreciază ca dispozițiile de lege criticate sunt constituționale și propune respingerea excepției de neconstituționalitate. Se arata ca

art. 16 din Legea nr. 1/1970 , care dispune suspendarea contractului de muncă numai până la finalizarea plângerii penale, nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (8) din Constituție, "întrucât pe perioada suspendării contractului de muncă, salariatul se poate angaja într-o alta funcție, fie la o alta unitate, fie chiar în aceeași unitate, dar pe o funcție care să nu atragă incompatibilitatea în raport cu fapta penală săvârșită". De asemenea, se considera ca "prin dispoziția de lege criticata nu se aduce atingere prezumției de nevinovatie prevăzute la art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece suspendarea din funcție a salariatului nu are valoarea unei sancțiuni disciplinare, penale sau de alta natura, ci reprezintă o măsura obligatorie, cu caracter preventiv, ce se impune a fi luată de unitate împotriva salariatului în legătură cu care exista banuiala ca ar fi comis o faptă penală incompatibilă cu funcția deținută". În opinia exprimată " art. 16 din Legea nr. 1/1970

nu încalcă nici principiul egalității cetățenilor în fața legii, statuat în art. 16 alin. (1) din Constituție, măsura suspendării contractului de muncă fiind obligatorie pentru oricare salariat împotriva căruia unitatea a formulat plângere penală sau a fost trimis în judecata pentru fapte penale".

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970, text care are următorul cuprins: "În cazul în care unitatea a făcut plângere penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcția deținută, conducerea unității îl va suspenda din funcție. Pe timpul suspendării nu se plătesc drepturile de salariu."

Textele constituționale invocate de autorii excepției sunt art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (8) și art. 38 alin. (1), texte potrivit cărora:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

- Art. 38 alin. (1): "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere." Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat nu contravin normelor constituționale invocate. Astfel, prevederile art. 16 din lege, în temeiul cărora formularea plângerii penale împotriva unui salariat determina suspendarea acestuia din funcție, nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție, deoarece ele nu creează un regim privilegiat pentru salariați, ci instituie un tratament juridic diferit pentru cei care sunt trimiși în judecata pentru fapte penale sau împotriva cărora s-a făcut o plângere penală. Suspendarea din funcție a acestor salariați este o măsura legală care protejeaza unitatea (societate comercială, regie autonomă etc.) față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale unei fapte penale. De altfel, prin însăși natura sa, măsura suspendării din funcție are un caracter provizoriu, ceea ce exclude încălcarea prezumției de nevinovatie, consacrată la art. 23 alin. (8) din Constituție.

Totodată, raportarea dispozițiilor legale criticate la prevederile art. 38 alin. (1) din Constituție nu poate fi primită, deoarece suspendarea din funcție a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o plângere penală nu este de natura sa ingradeasca dreptul la munca, în condițiile în care persoana în cauza poate să își aleagă un alt loc de muncă.

Curtea a mai examinat constituționalitatea dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 1/1970 , prin raportare la aceleași prevederi constituționale, și, prin Decizia nr. 354 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 14 ianuarie 2002, a respins excepția ca neîntemeiată. Soluția și considerentele deciziei menționate sunt valabile și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate intemeiata pe lipsa de corelare a dispoziției legale în discuție cu alte norme legale care reglementează aceeași materie ( art. 59 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001

și

art. 79 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici), Curtea observa ca acestea nu intra sub incidența controlului de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 1/1970

privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, excepție ridicată de Ștefan Zait în Dosarul nr. 6.446/1999 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă și de Ioan Obada în Dosarul nr. 9.156/2001 al Tribunalului Suceava - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 iulie 2002.