Decizia nr. 666/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) partea introductivă , coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei "legea penală" din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal și al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , precum și a sintagmei "în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni" din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal
prezumat în vigoare
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Andrei Grigoraș
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 alin. (1) lit. c) , coroborat cu
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul
art. 15 alin. (1) din Codul penal
și al
art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , precum și a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul
art. 367 alin. (6) din Codul penal , excepție ridicată de George Trifan, Vasile Trifan, Gheorghe Dan Misăilă și Gheorghe Gheorghe Vlasie în Dosarul nr. 1.664/103/2016 al Tribunalului Neamț - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.978D/2021.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 alin. (1) teza introductivă , coroborate cu
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 , se arată că instanța de contencios constituțional a analizat deja critici similare, prin
Decizia nr. 855 din 26 noiembrie 2020 . Referitor la infracțiunea prevăzută la
art. 367 alin. (6) din Codul penal , se invocă
Decizia nr. 823 din 12 decembrie 2017 , prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 6 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.664/103/2016, Tribunalul Neamț - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 alin. (1) lit. c) , coroborat cu
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul
art. 15 alin. (1) din Codul penal
și al
art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , precum și a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul
art. 367 alin. (6) din Codul penal . Excepția a fost ridicată de George Trifan, Vasile Trifan, Gheorghe Dan Misăilă și Gheorghe Gheorghe Vlasie într-o cauză penală având ca obiect stabilirea vinovăției autorilor sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de
art. 367 din Codul penal , și evaziunea fiscală, prevăzută de
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 .
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, referitor la dispozițiile
art. 9 alin. (1) lit. c) , coroborat cu
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 , că, prin modalitatea de reglementare a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute la
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 , coroborat cu
art. 2 lit. e)
din aceeași lege, sunt încălcate prevederile
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție . În concret, autorii arată că, potrivit dispozițiilor
art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005 , constituie infracțiune „faptele săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale [...]“. De asemenea, se arată că, potrivit dispozițiilor
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 , cu privire la înțelesul termenilor și expresiilor din aceeași lege, prin „obligație fiscală“ se înțelege obligațiile prevăzute de
și
6.
În continuare, se precizează că pretinsele infracțiuni de evaziune fiscală au fost săvârșite în perioada 2010-2011 și 2012-2013, rezultând, așadar, că dispozițiile legale aplicabile, în raport cu data comiterii faptelor, sunt cele din cuprinsul
Codului fiscal din 2003
și al
Codului de procedură fiscală din 2003 . Plecând de la aprecierea că atât
Codul fiscal din 2003 , cât și
Codul de procedură fiscală din 2003
sunt legi ordinare, se susține că, prin modalitatea de reglementare a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 , coroborat cu
art. 2 lit. e)
din aceeași lege, care definește noțiunea „obligație fiscală“ prin trimitere la
și
Codul de procedură fiscală , se creează o normă de incriminare reglementată pro parte prin lege organică și pro parte prin lege ordinară, contrar dispozițiilor constituționale care consacră faptul că infracțiunile se stabilesc numai prin lege organică. Se susține, astfel, că dispozițiile criticate permit configurarea laturii obiective a infracțiunii prevăzute de o lege organică, prin trimiterea la alte acte normative inferioare, respectiv
și
Codul de procedură fiscală , care reprezintă legi ordinare.
7.
De asemenea, autorii excepției arată că, prin modalitatea de reglementare și prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, sunt încălcate prevederile
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Constituție
referitoare la statul de drept, în componenta sa privind calitatea legii și securitatea juridică a persoanei. Se subliniază că principiul supremației
Constituției
impune ca toate infracțiunile să fie reglementate, in integrum, prin legi organice, în timp ce
face trimitere la norme extrinseci și instabile, care, prin natura lor, fiind legi ordinare (cu referire la
Codul fiscal din 2003
și
Codul de procedură fiscală din 2003 ), sunt frecvent modificate. Se susține, totodată, încălcarea dispozițiilor
art. 7 din Convenție , arătându-se că prin modalitatea de reglementare care trimite la alte acte legislative nu se poate ști în mod rezonabil ce fapte atrag răspunderea penală și ce sancțiuni se aplică, fiind încălcat, astfel, principiul legalității incriminării și a pedepsei.
8.
Sunt invocate jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 , precum și, printre altele, cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin
Hotărârea din 6 decembrie 2007 , pronunțată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33.
9.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul
art. 15 alin. (1) din Codul penal
și al
art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , se apreciază că aceasta este constituțională doar în măsura în care prin „lege penală“ se înțelege lege organică. Invocând dispozițiile
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție , potrivit cărora toate infracțiunile, pedepsele, precum și regimul executării acestora trebuie să se regăsească în cuprinsul unei legi organice, se arată că o interpretare potrivit căreia sintagma „lege penală“ din
art. 15 alin. (1) din Codul penal
și
art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală
ar include atât legea organică, cât și legea ordinară este contrară dispozițiilor
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție
și, implicit, dispozițiilor
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Constituție .
10.
Totodată, se arată că principiul nullum crimen, nulla poena sine lege, prevăzut la
art. 7 din Convenție , ar fi încălcat dacă sintagma „legea penală“ din
art. 15 alin. (1) din Codul penal
și
art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală
nu ar privi exclusiv incriminările prevăzute prin lege organică.
11.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul
art. 367 alin. (6) din Codul penal , se arată, în esență, că aceasta contravine dispozițiilor
art. 1 alin. (5) din Constituție , întrucât nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii. Autorii excepției critică faptul că noțiunea „grup infracțional organizat“ din cuprinsul
art. 367 alin. (6) din Codul penal
nu stabilește în mod expres infracțiunile care intră în scopul constituirii unui astfel de grup și care atrag răspunderea penală.
12.
Sintagma criticată este considerată lipsită de claritate, precizie și previzibilitate - elemente ce derivă din principiul legalității consacrat de
art. 1 alin. (5) din Constituție
-, apreciindu-se că expresia funcționează ca o normă de trimitere cu caracter general, incluzând toate infracțiunile reglementate atât de
Codul penal , cât și de legile speciale, fără a le menționa concret. Se mai arată că această modalitate de reglementare contravine și principiului legalității incriminării, care impune ca persoana vizată de normă să poată identifica, chiar din conținutul acesteia, faptele, actele sau omisiunile care atrag răspunderea penală.
13.
Se invocă, pentru comparație, prevederile
art. 2 lit. a)
și
b) din Convenția Națiunilor Unite
împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000 și ratificată prin
Legea nr. 565/2002 , dispozițiile
art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004
privind prevenirea și combaterea terorismului, precum și dispozițiile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 , arătându-se că, în aceste cazuri, legiuitorul a reglementat expres infracțiunile care pot intra în scopul constituirii unui grup infracțional organizat.
14.
De asemenea, se susține că dispozițiile criticate contravin și
art. 53 alin. (2) din Constituție , din perspectiva proporționalității pedepsei raportat la infracțiunea săvârșită. În acest sens, se arată că, prin neindicarea infracțiunilor care intră în scopul constituirii unui grup infracțional organizat și care atrag răspunderea penală, se stabilește o pedeapsă generală, indiferent de gravitatea infracțiunii săvârșite. Lipsa de precizie afectează, totodată, garanțiile constituționale cuprinse în
art. 21 alin. (3) , referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum și pe cele din
art. 24
privind dreptul la apărare.
15.
Tribunalul Neamț - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție
impun ca doar infracțiunea propriu-zisă să fie reglementată prin lege organică și nu fiecare dintre termenii utilizați în cuprinsul acesteia. Cu privire la sintagma „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul
art. 367 alin. (6) din Codul penal , se susține că modalitatea de reglementare prevăzută de acest articol ține de politica penală a legiuitorului, în temeiul atribuțiilor sale constituționale.
16.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
17.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
18.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
19.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 9 alin. (1) lit. c) , coroborat cu
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, sintagma „legea penală“ din cuprinsul
art. 15 alin. (1) din Codul penal
și al
art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , precum și sintagma „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul
art. 367 alin. (6) din Codul penal .
20.
Examinând actele dosarului și motivarea autorilor excepției de neconstituționalitate, Curtea observă însă că, în ceea ce privește dispozițiile
art. 9 alin. (1) lit. c) , coroborat cu
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 , autorii formulează critici doar cu referire la sintagma „obligații fiscale“, cuprinsă în
art. 9 alin. (1) partea introductivă
din aceeași lege.
21.
Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:
–
Articolul 9
alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005 : „Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: [...]“;
–
Articolul 2
lit. e) din Legea nr. 241/2005 : „În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] e) obligații fiscale - obligațiile prevăzute de
și de
Codul de procedură fiscală ; [...]“;
–
Articolul 15
alin. (1) din Codul penal
„Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.“;
–
Articolul 16
alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală : „Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...] b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; [...]“;
–
Articolul 367
alin. (6) din Codul penal : „Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.“
22.
Prin
art. I pct. 3 din Legea nr. 126/2024
privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 13 mai 2024, dispozițiile
art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005
au fost modificate, fără a modifica însă soluția legislativă criticată.
23.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și
(5)
referitoare la statul de drept și la calitatea legii, ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil, ale
art. 23 alin. (12)
privind principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta se interpretează, potrivit
art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor
art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale
art. 24
privind dreptul la apărare, ale
art. 53 alin. (2)
privind restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăți, precum și ale
art. 73 alin. (3) lit. h)
privind reglementarea infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora numai prin lege organică.
24.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 alin. (1) partea introductivă , coroborat cu
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 , că autorii acesteia invocă, în esență, contrarietatea dintre dispozițiile antemenționate și prevederile
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție .
25.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că
a fost concepută ca un instrument al cărui scop declarat reprezintă pedepsirea evaziunii fiscale ca infracțiune economică-financiară. Curtea observă că legiuitorul a dorit reglementarea a două categorii de infracțiuni: pe de o parte, infracțiuni de evaziune fiscală propriu-zisă prevăzute la
art. 9 alin. (1) , iar, pe de altă parte, infracțiuni conexe celor de evaziune fiscală propriu-zisă. Pentru aceste considerente și cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (1) din Constituție , a fost adoptată
Legea nr. 241/2005 , având caracter de lege organică și de lege penală specială.
26.
Cu privire la critica formulată de autori referitor la faptul că
art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005
reprezintă o normă de incriminare reglementată pro parte prin lege organică, iar pro parte prin lege ordinară, având în vedere trimiterile pe care
art. 2 lit. e)
le face la
și
Codul de procedură fiscală , în speță, cu referire la
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, în prezent abrogată, și la
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, în prezent abrogată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Instanța constituțională reține că, în ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 , toate cerințele esențiale ale acestora sunt reglementate prin norme de drept substanțial. Astfel, latura obiectivă a infracțiunii este configurată prin descrierea elementelor materiale și a condițiilor de tipicitate, în timp ce latura subiectivă este circumscrisă prin stabilirea formei de vinovăție cerute de legiuitor. În concret, Curtea observă că reprezintă infracțiuni de evaziune fiscală săvârșirea în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale a acțiunilor/inacțiunilor prevăzute la
lit. a)
-
g)
ale
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 , legiuitorul enumerând în mod exhaustiv variante alternative și limitative ale elementului material al infracțiunilor, printre care, aplicabil în cauza dedusă judecății, „evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;“.
27.
În continuare, analizând conținutul textului legal criticat prin prisma exigențelor de constituționalitate, Curtea reține că, sub aspectul laturii subiective, pentru îndeplinirea condițiilor de tipicitate, infracțiunea trebuie săvârșită cu intenție calificată prin scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
28.
Tipicitatea - prevederea faptei în legea penală - este îndeplinită atunci când fapta săvârșită de o persoană corespunde întocmai tiparului sau modelului existent în norma de incriminare. Constatarea că o faptă are natura juridică a unei infracțiuni este condiționată de existența cumulativă a tuturor elementelor constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, astfel cum acestea sunt reglementate de norma de incriminare. Se observă, așadar, că, reglementând infracțiunile prevăzute de
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 , inclusiv prin folosirea în partea introductivă a noțiunii „obligații fiscale“, legiuitorul a prevăzut toate elementele constitutive ale infracțiunii - fapta interzisă, forma de vinovăție cerută de legiuitor, împrejurările relevante pentru existența răspunderii penale și sancțiunea corespunzătoare -, fiind garantată îndeplinirea exigențelor de constituționale referitoare la legalitatea incriminării și asigurându-se totodată previzibilitatea normei. În consecință, critica autorilor potrivit căreia utilizarea normei de trimitere cuprinse în
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005
și definirea noțiunii „obligație fiscală“ cu referire la obligațiile prevăzute de
Codul fiscal din 2003
și
Codul de procedură fiscală din 2003
transformă norma de incriminare într-o infracțiune reglementată pro parte prin lege organică și pro parte prin lege ordinară este neîntemeiată.
29.
Cu privire la critica conform căreia prin utilizarea normei de trimitere din
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 , care definește „obligațiile fiscale“, norma penală din cuprinsul
art. 9 alin. (1)
din aceeași lege ar fluctua în funcție de prevederile
Codului fiscal
și ale
Codului de procedură fiscală , Curtea constată că intenția legiuitorului, exprimată în exercitarea atribuțiilor prevăzute de
art. 61 alin. (1) din Constituție , a fost asigurarea unei norme penale care să protejeze relațiile sociale privind constituirea și consolidarea resurselor bugetare, într-o manieră care să fie adaptată dinamicii realității sociale în materie fiscală. Curtea reține că, având în vedere importanța lor sistemică și multitudinea situațiilor juridice pe care le reglementează,
și
se circumscriu categoriei actelor normative de mare amploare, cu o structură complexă, prin care legiuitorul stabilește atât cadrul general al obligațiilor fiscale, cât și mecanismele procedurale necesare realizării acestora. În consecință, o reglementare în sensul reluării tuturor obligațiilor fiscale, la care se face trimitere prin
art. 2 lit. e)
din cuprinsul
Legii nr. 241/2005 , ar fi fost nu doar redundantă, ci și imposibilă, având efecte întocmai sub aspectul exigențelor ce țin de calitatea legii.
30.
De altfel, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație (a se vedea
Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, și Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). În același sens, reține Curtea și cu privire la definirea noțiunii „obligații fiscale“ din cuprinsul
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 , care funcționează ca o normă de trimitere.
31.
Cu privire la exigențele referitoare la respectarea principiului legalității incriminării și la cele privind reglementarea infracțiunilor și a pedepselor prin lege organică, Curtea reține că legea penală realizează incriminarea propriu-zisă prin reglementarea conduitei interzise și a sancțiunii aplicabile, iar, pentru determinarea unor noțiuni tehnice și a sferei obligațiilor juridice preexistente, poate face trimitere la alte acte normative cu forță de lege, în vederea împlinirii conținutului său. Ca atare, în înțelesul
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție , prin lege organică se realizează incriminarea propriu-zisă și se stabilește structura normei penale, fără ca aspectele ce țin de tehnica trimiterilor legislative la acte de reglementare primară să influențeze caracterul organic al normei penale astfel configurate.
32.
Astfel, în cauza de față, incriminarea propriu-zisă și structura infracțiunii sunt stabilite prin lege organică, iar trimiterea la
și la
are rolul exclusiv de a determina conținutul obligațiilor fiscale legal instituite, fără a permite configurarea sau modificarea elementului material al infracțiunii. Obligațiile fiscale astfel determinate nu constituie ele însele conduite incriminate, ci reprezintă situația juridică preexistentă la care se raportează norma penală, infracțiunea constând exclusiv în sustragerea frauduloasă de la îndeplinirea acestor obligații legal stabilite.
33.
Curtea observă că obligațiile fiscale la care face referire autorul sesizării sunt determinate prin
și
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , acte normative adoptate de Parlament, respectiv de Guvern în temeiul delegării legislative prevăzute de
art. 115 din Constituție . Așadar, obligațiile fiscale la care face trimitere
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005
sunt prevăzute prin acte normative cu forță de lege, adoptate de legiuitorul primar sau în temeiul delegării legislative constituționale, astfel încât nu se poate susține că norma penală ar permite completarea conținutului infracțiunii prin acte administrative infralegale. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul legalității incriminării este afectat numai în ipoteza în care elementele constitutive ale infracțiunii sunt configurate prin activitatea altor organe ale statului decât Parlamentul, prin adoptarea legii, sau Guvernul, prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență, situație care nu se regăsește în prezenta cauză (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 66).
34.
Distinct, Curtea reține că
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
urmărește reglementarea obligațiilor părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de
este o lege cu rol tehnic-procedural, indispensabilă pentru funcționarea administrației fiscale și pentru garantarea drepturilor contribuabililor. Curtea reține, așadar, că trimiterea la această lege, prin
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 , nu este de natură să modifice conținutul constitutiv al infracțiunii reglementate în cuprinsul
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 . În susținerea acestor argumente este și expunerea de motive a
care confirmă de altfel scopul adoptării legislației penale speciale în materia evaziunii fiscale. Astfel, se evidențiază faptul că dispozițiile de ordin contravențional din
pentru combaterea evaziunii fiscale, abrogată prin
Legea nr. 241/2005 , au fost preluate în textul
Codului de procedură fiscală
adoptat prin
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , în timp ce infracțiunile în materie fiscală au fost reglementate prin lege specială, conform exigențelor constituționale ale
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție .
35.
În consecință, având în vedere argumentele expuse, precum și faptul că toate criticile de neconstituționalitate formulate cu privire la
art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005 , raportat la
art. 2 lit. e)
din aceeași lege, se subsumează argumentelor deja analizate, se impune respingerea excepției ca neîntemeiată.
36.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul
art. 15 alin. (1) din Codul penal
și al
art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , autorii acesteia susțin că, în ipoteza în care prin noțiunea „legea penală“ se înțelege atât lege organică, cât și lege ordinară, sunt încălcate dispozițiile
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție
și, în consecință, și dispozițiile
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Constituție , precum și cele ale
art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
37.
Curtea reține că, în prezenta cauză, autorii excepției de neconstituționalitate au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de
art. 367 din Codul penal , și de evaziune fiscală, prevăzută de
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 . Or, având în vedere că atât
Codul penal , cât și
Legea nr. 241/2005 , care reglementează infracțiunile din cauza dedusă judecății, sunt legi organice, se constată că nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor constituționale ale
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție
și, implicit, nici a
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Constituție .
38.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor
art. 7 din Convenție , Curtea reține că prima trăsătură a infracțiunii - fapta prevăzută de legea penală - reprezintă una dintre garanțiile respectării principiilor fundamentale ale dreptului penal. Astfel, având în vedere că tipicitatea reprezintă, în esență, o garanție a respectării principiului legalității incriminării și a pedepsei, căci o faptă concretă poate fi sancționată numai dacă se regăsește în descrierea realizată de o normă penală, Curtea constată că susținerile de neconstituționalitate ale autorilor sunt neîntemeiate.
39.
Totodată, Curtea reține că
art. 173 din Codul penal
definește în mod expres noțiunea „lege penală“, fiind stipulat că prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. De altfel, prin
Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, paragraful 47, Curtea a reținut, în esență, că
art. 1 alin. (1) din Codul penal
stabilește că „Legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni“, motiv pentru care în absența unei incriminări nu se poate vorbi despre o lege penală. De aceea, înțelesul noțiunii de lege penală consacrat de
art. 173 din Codul penal
are în vedere alte acte normative care prevăd fapte ce constituie infracțiuni, legiuitorul urmărind să facă legătura materială dintre Codul penal și alte legi speciale care, deși nu sunt penale, reglementând cu privire la alt tip de relații sociale, cuprind și dispoziții cu caracter penal. Calificarea caracterului penal al acestor dispoziții le scoate din sfera domeniului principal de reglementare cu scopul de a înlătura orice fel de obiecții potrivit cărora faptele antisociale respective ar putea urma numai regimul juridic respectiv, în acest mod fiind exclusă o eventuală sustragere de la răspunderea penală.
40.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul
art. 367 alin. (6) din Codul penal , Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare, fiind pronunțată, în acest sens,
Decizia nr. 409 din 18 septembrie 2025 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii. Astfel, prin decizia antemenționată Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul
art. 367 alin. (6) din Codul penal
și a constatat că aceasta îndeplinește exigențele de precizie, claritate și previzibilitate, componente ale principiului legalității prevăzut de normele constituționale și de cele ale
art. 7 din Convenție . *)
Decizia nr. 409 din 18 septembrie 2025
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 17 februarie 2026.
41.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a arătat, în esență, că incriminarea instituită prin
art. 367 din Codul penal
a preluat atât dispozițiile
art. 7 din Legea nr. 39/2003 , cât și pe cele ale
art. 323 din Codul penal din 1969
și ale
art. 8 din Legea nr. 39/2003 . Această concluzie rezultă și din expunerea de motive a
Codului penal , unde se precizează că, în privința grupărilor infracționale, noua reglementare urmărește să elimine paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminau acest gen de fapte (grup infracțional organizat, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complot, grupare teroristă) și să instituie o incriminare-cadru: constituirea unui grup infracțional organizat.
42.
Pentru aceste motive, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile
art. 367 alin. (6) din Codul penal , legiuitorul nu realizează o enumerare a infracțiunilor care intră în scopul grupului infracțional organizat, ci a făcut referire la săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, ceea ce denotă intenția legiuitorului de a se referi la orice infracțiune prevăzută de dispozițiile legale.
43.
Cu privire la critica autorilor referitoare la încălcarea dispozițiilor
art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei (a se vedea
Decizia nr. 464 din 5 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, paragraful 16). De asemenea, Curtea reține că aceste considerente deja expuse cu privire la principiul aplicabilității generale a legilor (a se vedea jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată la paragraful 30 al prezentei decizii) sunt pe deplin incidente și în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate a
art. 367 alin. (6) din Codul penal .
44.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de George Trifan, Vasile Trifan, Gheorghe Dan Misăilă și Gheorghe Gheorghe Vlasie în Dosarul nr. 1.664/103/2016 al Tribunalului Neamț - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 9 alin. (1) partea introductivă , coroborat cu
art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul
art. 15 alin. (1) din Codul penal
și al
art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , precum și a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul
art. 367 alin. (6) din Codul penal
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Neamț - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Andrei Grigoraș
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.