Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 44/2024

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, ale art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și ale art. 27 din Codul de procedură civilă , respectiv ale dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 , ale art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și ale art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii

prezumat în vigoare

Data actului: 30 ianuarie 2024
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 561 din 17 iunie 2024
Citat de: 2 acte
Citează: 21 de acte
Structură: 1 articol · 34.797 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Legea nr. 212/2018 25 iulie 2018 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a alt…

Interpretează 2

OUG nr. 77/2012 27 noiembrie 2012 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind a…
Decizia nr. 20/2015 22 iunie 2015 referitoare la sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă, în Dosarul nr…

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid-Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

și a altor acte normative, ale

art. 69 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 101/2016

art. 27 din Codul de procedură civilă , respectiv ale dispozițiilor

art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 , ale

art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și ale

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2012

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Louis Berger - S.R.L., cu sediul în municipiul București, în Dosarul nr. 1.229/111/CA/2015 al Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.597D/2019.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Simina Cristiana Rusănescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că Societatea Louis Berger - S.R.L. a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat Simina Cristiana Rusănescu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, sens în care reiterează, în esență, motivele de neconstituționalitate deja expuse pe larg în notele scrise prin care excepția a fost invocată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.229/111/CA/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

și a altor acte normative, ale

art. 69 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 101/2016

art. 27 din Codul de procedură civilă , respectiv ale dispozițiilor

art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 , ale

art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și ale

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2012

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Excepția a fost invocată de Societatea Louis Berger - S.R.L., cu sediul în municipiul București, în etapa procesuală a recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.366 din 15 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, într-o cauză având ca obiect un litigiu privind executarea unor contracte de achiziție publică încheiate în anii 2011 și 2012.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține neconstituționalitatea dispozițiilor

art. II din Legea nr. 212/2018 , ale

art. 69 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 101/2016

și ale

art. 27 din Codul de procedură civilă

în ceea ce privește criteriul pentru determinarea aplicării în timp a prevederilor care vizează alocarea competenței de soluționare a cauzelor care vizează executarea contractelor de achiziție publică între instanțele de drept comun, respectiv instanțele de contencios administrativ. Susține că nici

art. II din Legea nr. 212/2018

și nici vreo altă prevedere a acestui act normativ nu conțin vreo dispoziție privitoare la aplicarea în timp a acestor norme, urmând să fie aplicate prevederile

art. 69 din Legea nr. 101/2016 , respectiv prevederile de drept comun ale

art. 27 din Codul de procedură civilă . Învederează că stabilirea, prin dispozițiile criticate, a momentului formulării acțiunii drept criteriu al aplicării în timp a prevederilor referitoare la alocarea competenței între instanțele de drept comun (respectiv instanțele de contencios administrativ pentru judecarea proceselor și cererilor având ca obiect executarea contractelor de achiziție publică), cu ignorarea naturii juridice a respectivelor raporturi, așa cum aceasta era definită de normele în vigoare la momentul încheierii respectivelor contracte, aduce atingere normelor constituționale prin inducerea unui criteriu artificial și discriminatoriu, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, statuat de

art. 21 alin. (3) teza întâi , a principiului previzibilității legii, consacrat de

art. 1 alin. (5) , precum și a principiului neretroactivității legii civile, statuat de

art. 15 alin. (2) . Apreciază că prin acest criteriu artificial se ajunge la situația în care raporturi juridice considerate comerciale de legea aplicabilă la momentul nașterii lor, așa cum este cazul raporturilor juridice din speță, să nu beneficieze de avantajele procedurale instituite de

art. II din Legea nr. 212/2018 . Arată că la momentul încheierii contractelor care fac obiectul prezentei cauze raporturile juridice generate de executarea lor erau raporturi juridice comerciale, nesupuse subordonării principiului priorității interesului public (aplicabil doar litigiilor administrative), fiind subsumate principiului egalității părților, specific raporturilor juridice comerciale și jurisdicției comerciale, în temeiul dispozițiilor

art. 286 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , în redactarea prevăzută de

art. I pct. 35

și

37 din Legea nr. 278/2010

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Prin urmare, apreciază că, în speță, contractele încheiate în anii 2011-2012 rămâneau supuse jurisdicției comerciale, nu celei administrative, nefiindu-le aplicabile nici limitările de drept material prevăzute de

art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

De asemenea, se invocă neconstituționalitatea

art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 , pentru lipsa de claritate și predictibilitate, autoarea excepției apreciind că aceste dispoziții, referitoare la calea de atac a recursului, sunt neclare în privința sferei de aplicare, legiuitorul omițând să precizeze, în urma adoptării modificărilor operate de

art. II din Legea nr. 212/2018 , dacă recursul prevăzut de

art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016

se referă doar la cauzele administrative sau și la cele civile. Arată că lipsa oricărei distincții din cuprinsul

art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016

oferă posibilitatea de a extinde aplicarea sa și în cauzele comerciale reglementate de prevederile

art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016 , lăsând loc unor posibile consecințe procedurale absurde în care fondul să fie de competența instanței de drept comun [cu inaplicabilitatea prevederilor

art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ], iar recursul să fie supus jurisdicției instanței de contencios administrativ, cu aplicarea restricțiilor specifice acestei jurisdicții, restricții care nu afectează doar raporturile juridice procesuale, ci și pe cele de drept material [cum este cazul

art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ].

Totodată, în temeiul dispozițiilor

art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , autoarea excepției solicită recalificarea căii de atac a recursului în apel și recompunerea completului de judecată în consecință, context în care menționează că, potrivit

art. 27 din Codul de procedură civilă , „hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul“. Arată că în speță litigiul a început la data de 9 aprilie 2015, astfel încât hotărârea pronunțată în faza de fond rămâne supusă căilor de atac reglementate de legea în vigoare la respectiva dată. Fiind un litigiu ce are la bază pretenții care își au izvorul într-un contract de achiziție publică, susține că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , în vigoare la aceea dată, care în cuprinsul

art. 287^16 alin. (1)

reglementează calea de atac în sensul că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare.

10.

În acest context, menționează că prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , hotărârea pronunțată de către secția de contencios administrativ a tribunalului în procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și în cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică poate fi atacată numai cu recurs. Având în vedere că printr-o decizie dată în interpretarea legii Înalta Curte a schimbat în tot prevederile legale interpretate (modificând în realitate calea de atac a apelului cu recursul, substituindu-se astfel legiuitorului), se invocă și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin aceasta fiind încălcate normele constituționale referitoare la caracterul predictibil al legii, la principiul neretroactivității legii civile, la dreptul la un proces echitabil, la competența Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, precum și

art. 126 alin. (3) , care se referă la interpretarea unitară a legii, fără însă a conferi drept de legiferare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

11.

Se mai arată că prin

art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2012

se stipula că în virtutea principiului tempus regit actum vor rămâne supuse legislației de la momentul încheierii lor „contractele în curs de executare“, așa încât contractele din speță, încheiate în anii 2011-2012, rămâneau supuse jurisdicției comerciale, nu celei administrative. Prin neluarea în considerare a prevederilor mai sus menționate, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia antereferită, a condus la încălcarea imperativului previzibilității legii, a dreptului la un proces echitabil, precum și a principiului neretroactivității legii civile.

12.

De asemenea, se învederează faptul că în măsura în care

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2012

ar conduce la aplicabilitatea prevederilor acestui act normativ și contractelor aflate în derulare, respectiv litigiilor izvorâte din astfel de contracte, cu încălcarea

art. II

din același act normativ, și aceste dispoziții sunt neconstituționale.

13.

Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, contrar

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia asupra excepției ridicate, pronunțându-se numai cu privire la admisibilitatea acesteia.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II din Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, ale

art. 55 alin. (3)

și

art. 69 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 101/2016

privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, ale

art. 27 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, ale

art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, în interpretarea dată acestora prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și ale

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2012

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 10 decembrie 2012, dispoziții care au următorul cuprins normativ:

–

Art. II din Legea nr. 212/2018: „ Articolul 53 din Legea nr. 101/2016

Alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 53

(1)

Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice.

După alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:

(1^1)

Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante.

(1^2)

Acțiunile prevăzute la alin. (1) și (1^1) se pot introduce și la instanțele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcționează o unitate ce aparține autorității contractante.»“;

–

Art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.“;

–

Art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016:

(1)

Contestațiile/Cererile/Plângerile aflate în curs de soluționare la Consiliu/instanța de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluționate în condițiile și cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse.

(2)

Dispozițiile prezentei legi se aplică numai contestațiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare.;

–

Art. 27 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“;

–

Art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006:

(1)

Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de curtea de apel.

(2)

Apelul nu suspendă executarea și se judecă de urgență și cu precădere.

(3)

În cazul admiterii apelului, instanța de apel va rejudeca în toate cazurile litigiul în fond.;

–

Art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2012: „Contestațiile, procesele și cererile în materie de achiziții publice, aflate în curs de soluționare în fața Consiliului sau, după caz, a instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, continuă să se judece în condițiile și cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute.“

18.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile criticate contravin normelor constituționale ale

art. 1 alin. (5) , în componenta referitoare la calitatea legii, ale

art. 15 alin. (2)

care consacră principiul neretroactivității legii civile, ale

art. 21 alin. (3) teza întâi

care consacră dreptul la un proces echitabil, ale

art. 61 alin. (1)

potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, precum și celor ale

art. 126 alin. (3)

potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești, potrivit competenței sale.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în realitate, criticile formulate de autoarea excepției nu derivă din conținutul intrinsec al reglementării criticate, ci, mai degrabă, din aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii. Astfel, problemele învederate au în vedere determinarea criteriului privind competența de soluționare a cauzelor care vizează executarea contractelor de achiziție publică, între instanțele de drept comun, respectiv instanțele de contencios administrativ, a sferei de aplicare a căii de atac a recursului, cu consecința recalificării, în speță, a căii de atac ca fiind apelul și, implicit, a recompunerii completului de judecată, precum și critici potrivit cărora prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 3 decembrie 2015, instanța supremă a schimbat în tot prevederile legale interpretate, modificând în realitate calea de atac a apelului cu recursul, substituindu-se astfel legiuitorului.

20.

În contextul acestei din urmă alegații, Curtea Constituțională reține că, prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , antereferită, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare, hotărârea pronunțată de către secția de contencios administrativ a tribunalului în procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică poate fi atacată numai cu recurs.“

21.

Din perspectiva criticilor formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate, în sensul că, prin decizia antereferită, Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat o veritabilă interpretare a textului legal al

art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

sub aspectul căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanță în materia achizițiilor publice, Curtea Constituțională a reținut, prin

Decizia nr. 290 din 17 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 17 august 2022, paragraful 18, că instanța supremă, în exercitarea competenței sale specifice de soluționare a recursurilor în interesul legii, reglementată de

art. 126 alin. (3) din Constituție

și transpusă în cadrul legislației infraconstituționale prin

art. 514 din Codul de procedură civilă , a dat dezlegare unei probleme de drept, care nu vizează conținutul normativ propriu-zis al dispoziției legale criticate. De asemenea la paragrafele 24 și 25 din

Decizia nr. 290 din 17 mai 2022 , precitată, Curtea a reținut că prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015

pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a intervenit asupra textului legal în vederea interpretării lui stricto sensu și a stabilirii, în concret, a unui anumit sens în funcție de anumite situații și soluții jurisprudențiale diferite, ci a identificat și stabilit care dintre formele acestuia este în vigoare, ținând cont de succesiunea în timp a momentelor intrării în vigoare a actelor modificatoare (în același sens sunt

Decizia nr. 212 din 29 aprilie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 21 iunie 2013,

Decizia nr. 466 din 14 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, sau

Decizia nr. 491 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 24 ianuarie 2014, prin care Curtea a analizat situația în care decizia instanței supreme nu conține indicații de interpretare cu caracter normativ, ci constituie o soluție jurisprudențială obligatorie pentru instanțele judecătorești prin care se face aplicarea legii speciale, în virtutea principiului specialia generalibus derogant). Așadar, prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a analizat succesiunea în timp a unor acte normative pentru a stabili calea de atac ce poate fi formulată în litigiile din materia achizițiilor publice. În acest context, Curtea Constituțională a constatat că nu se critică faptul că unui anumit text legal i s-a impus un sens contrar

Legii fundamentale , ci este criticată însăși dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , aspect sub care excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât o hotărâre judecătorească, fie ea pronunțată chiar de instanța supremă pentru dezlegarea unor probleme de drept, nu intră în sfera actelor sau dispozițiilor normative susceptibile de control constituțional. În fine, referitor la instituția juridică a recursului în interesul legii, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența menționată, că aceasta contribuie la asigurarea respectării principiului securității juridice și a preeminenței dreptului, în vederea înfăptuirii unei justiții unice, imparțiale și egalitare, în acord cu prevederile

art. 124 alin. (2) din Constituție .

22.

Așadar, în contextul criticilor formulate, Curtea reține că problemele evidențiate de autoarea excepției reprezintă elemente care țin de interpretarea și aplicarea legii în raport cu situațiile concrete supuse judecății, fiind atributul instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită, iar potrivit prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar

Constituției

(a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 19 aprilie 2021, paragraful 13).

23.

De altfel, în ceea ce privește conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). În acest sens, printr-o jurisprudență constantă (a se vedea

Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14), Curtea s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii, statuând că nu intră sub incidența controlului de constituționalitate aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție , respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (prin hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau prin recurs în interesul legii).

24.

Totodată, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa, spre exemplu, prin

Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 31, că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36,

Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141).

25.

Prin urmare, având în vedere natura criticilor formulate de autoarea excepției, din perspectiva determinării cadrului normativ aplicabil situației sale litigioase, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, aspectele astfel sesizate constituind, de fapt, probleme ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii, care excedează însă competenței instanței de contencios constituțional.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1

3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

și a altor acte normative, ale

art. 69 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 101/2016

art. 27 din Codul de procedură civilă , respectiv ale dispozițiilor

art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 , ale

art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în interpretarea dată acestora prin

Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și ale

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2012

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ingrid-Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.