Decizia nr. 183/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal, excepție ridicată de Maria Raceanu și Ionela-Claudia Raceanu în Dosarul nr. 6.135/2001 al Judecătoriei Targoviste.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca prin textul de lege criticat nu se instituie privilegii sau discriminări, care să contravină principiului egalității în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituție. Se mai arata ca legiuitorul este singurul competent sa reglementeze modul de tragere la răspundere a faptuitorilor care au săvârșit infracțiuni, partea vătămată având un rol strict determinat în cadrul procedurii plângerii prealabile.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 26 februarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 6.135/2001, Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal, excepție ridicată de Maria Raceanu și Ionela-Claudia Raceanu în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, întrucât creează un avantaj pentru partea vătămată și posibilitatea infaptuirii unui abuz de drept din partea acesteia. Se considera ca dispozițiile legale criticate dau posibilitatea persoanei vătămate să își extindă plângerea și împotriva altor persoane, chiar dacă inițial formulase plângerea numai cu privire la una sau unele persoane, în condițiile în care cunoștea făptuitorul. Se arata, de asemenea, ca aceleași dispoziții contravin și prevederilor art. 284 din Codul de procedură penală, care obliga partea vătămată sa introducă plângerea prealabilă în termen de doua luni de la data când a luat cunoștința de persoana făptuitorului. În cazul în care nu a înaintat plângerea autorității competente, aceasta echivaleaza cu lipsa acestei plângeri, cauza care inlatura răspunderea penală.
Judecătoria Targoviste arata ca textul art. 131 alin. 4 din Codul penal se interpretează în raport cu dispozițiile art. 279 alin. 2 lit. a) teza finala din Codul de procedură penală, care prevăd ca atunci când făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui. Prin urmare, se apreciază ca, dacă în plângerea sa persoana vătămată a precizat ca au existat mai mulți făptuitori, însă unii îi erau necunoscuți, îi revine organului de cercetare penală sarcina sa îi identifice pe acești făptuitori, astfel că nu se poate susține ca persoana vătămată și-a extins ulterior plângerea în fața instanței judecătorești. În schimb, dacă persoana vătămată a precizat în plângere ca au existat unul sau mai mulți făptuitori, iar în fața instanței a indicat și alte persoane, după expirarea termenului de doua luni, instanța apreciază ca dispozițiile art. 131 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituționale.
În aplicarea dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a instanței a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a transmite punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în cauza.
Președintele Camerei Deputaților considera ca dispozițiile art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal sunt constituționale, considerând excepția ca fiind neîntemeiată.
Guvernul arata ca dispozițiile art. 131 alin. 3 din Codul penal consacra principiul indivizibilitatii active a răspunderii penale, potrivit căruia, în cazul unei pluralitati de persoane vătămate, nu se poate vorbi de lipsa plângerii prealabile decât dacă nici una dintre acestea nu a introdus plângere în termenul legal. Dacă însă una dintre ele s-a plans, este suficient pentru tragerea la răspundere penală a infractorului. Acesta nu are nici o legătură cu principiul egalității în drepturi, asa cum pretind autoarele excepției, nefiind vorba despre privilegii sau discriminări.
Articolul 131
alin. 4 din Codul penal consacra principiul indivizibilitatii pasive a răspunderii penale, care funcționează în cazul în speta. Dacă persoana vătămată se plange împotriva unuia dintre participanți, este firesc să fie trași la răspundere toți participanții, plângerea prealabilă fiind considerată ca fiind facuta împotriva tuturor. Dacă în cursul judecații apar date sau indicii ca la săvârșirea faptei au participat și alte persoane, procesul penal poate fi extins cu privire la aceste persoane, deoarece, prin lege, se considera ca plângerea prealabilă a fost facuta față de toți participanții. Dispozițiile art. 131 alin. 4 din Codul penal nu numai că nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, dar chiar constituie o reflectare a acestor dispoziții, deoarece asigura tragerea la răspundere penală a tuturor faptuitorilor. Dacă persoana vătămată dorește ca unii dintre făptuitori să fie iertati, ea se poate împacă cu aceștia.
Pentru aceste motive se considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal este neîntemeiată.
Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține numai de către una dintre ele.
Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei."
Textul constituțional invocat de autorul excepției ca fiind încălcat este art. 16 alin. (1) care are următoarea redactare: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal, Curtea constata ca susținerea conform căreia aceste dispoziții creează o situație privilegiată persoanei vătămate, prin regula instituită de alin. 4, deoarece, în cazul pluralității de infractori, este suficient ca persoana vătămată sa formuleze plângere împotriva unuia dintre aceștia pentru ca toți ceilalți să fie trași la răspundere penală, este neîntemeiată.
Prin dispozițiile art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal au fost instituite principiile indivizibilitatii active a răspunderii penale, în cazul pluralității de victime, și indivizibilitatii pasive a răspunderii penale, în cazul pluralității de infractori, pentru a asigura tragerea la răspundere a tuturor infractorilor în cadrul procedurii plângerii prealabile.
În cazul pluralității de făptuitori, ca în speta, legea prevede că, dacă plângerea s-a realizat sau se menține numai cu privire la unul dintre ei, toți faptuitorii vor fi trași la răspundere penală, ca participanți la infracțiune, chiar dacă persoana vătămată nu ar dori acest lucru. Infracțiunea fiind unica și fiind rezultatul contribuției tuturor faptuitorilor, indiferent de forma de participație: coautorat, instigare, complicitate, ea constituite temeiul răspunderii penale pentru toți. Pluralitatea de infractori presupune contribuții efective ce țin de latura obiectivă a infracțiunii și voința comuna de a coopera la săvârșirea unei infracțiuni. De aceea legea prevede că pentru tragerea la răspundere penală a tuturor faptuitorilor este suficient ca persoana vătămată să facă plângere numai cu privire la unul dintre aceștia, indiferent dacă îi cunoștea sau nu pe ceilalți ori nu a dorit să depună plângere împotriva lor. Datorită indivizibilitatii răspunderii penale, care decurge din unitatea infracțiunii, plângerea prealabilă atrage răspunderea tuturor, indiferent de voința persoanei vătămate, astfel încât, fiind formulată cu privire la unul sau la unii dintre făptuitori, ea atrage, prin voința legii, răspunderea penală a tuturor.
Dacă persoana vătămată nu dorește să fie trași la răspundere unii dintre participanți, ea se poate împacă cu aceștia, fapt ce determina numai înlăturarea răspunderii lor penale, împăcarea având un caracter personal.
Dispoziția art. 279 alin. 2 lit. a) partea finala din Codul de procedură penală, care prevede că, dacă făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui, nu înseamnă, în caz de pluralitate de infractori, ca este necesar să fie identificati toți faptuitorii în momentul introducerii plângerii prealabile, fiind suficienta stabilirea identității numai a unuia dintre aceștia. Dacă în cursul judecații sunt identificati și ceilalți participanți, este firesc să fie trași la răspundere și ei, în temeiul aceleiași plângeri.
Prin urmare, Curtea retine ca dispozițiile art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminări, ele se aplică tuturor persoanelor aflate în situații similare, astfel încât nu poate fi pusă în discuție încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.
Curtea Constituțională mai constata că nu pot fi primite susținerile autoarelor excepției privind contrarietatea dintre dispozițiile legale criticate și prevederile Codului de procedura penală, întrucât în atribuțiile sale intra doar examinarea dispozițiilor legale în raport cu prevederile și principiile constituționale. În acest sens este jurisprudenta constanta a Curții, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmează să fie respinse.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 3 și 4 din Codul penal, excepție ridicată de Maria Raceanu și Ionela-Claudia Raceanu în Dosarul nr. 6.135/2001 al Judecătoriei Targoviste.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 iunie 2002.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.