Decizia nr. 236/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena-Luminita Afrasinei în Dosarul nr. 39/2002 al Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal răspunde autoarea excepției, prin avocat. În susținerea criticilor de neconstituționalitate se arata ca prevederile art. 52 alin. 6 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 și 24, precum și reglementările Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil. Se apreciază ca orice persoană care are îndoieli cu privire la imparțialitatea unui judecător trebuie să beneficieze de posibilitatea de a inlatura aceste suspiciuni prin exercitarea unor acțiuni și cai de atac, care să îi ofere garanția unei judecati corecte și echitabile. Se mai arata ca art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală limitează accesul liber la justiție, întrucât nu prevede posibilitatea atacarii cu apel sau recurs separat a încheierilor prin care s-a respins recuzarea unui membru al completului de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, considerând ca textele de lege criticate nu contravin Constituției. Arata ca, prin instituirea posibilității atacarii cu recurs a încheierii de respingere a recuzării o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei, potrivit art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu se restrang accesul liber la justiție și nici dreptul persoanei la apărare. Se invoca în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea nr. 43 din 1 aprilie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 39/2002, Curtea Suprema de Justiție - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 cu referire la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena-Luminita Afrasinei în dosarul mai sus menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține ca dispozițiile art. 52 alin. 6 raportate la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare, și ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiție. De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate și prevederile din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv.

Curtea Suprema de Justiție - Completul de 9 judecători considera prevederile art. 52 alin. 6 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală ca fiind constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului pentru a-și exprima în scris punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în cauza.

Președintele Camerei Deputaților arata ca, potrivit Constituției, stabilirea căilor de atac și a condițiilor de exercitare a acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Absenta reglementării unei cai de atac împotriva încheierii de ședința este consecința evitării unei prelungiri inutile a procesului. Prin urmare, se apreciază ca dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt constituționale, excepția fiind neîntemeiată.

Guvernul considera ca dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt de natura sa aducă atingere prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție, deoarece încheierile de ședința pot fi atacate o dată cu sentinta sau decizia recurată, fiind deci prevăzută calea de atac împotriva acestora.

Dispozițiile legale criticate nu încalcă nici dreptul la apărare, deoarece nu afectează modul în care partea își poate exercita mijloacele procesuale puse la dispoziție pentru asigurarea apărării sale. De asemenea, aceste dispoziții nu sunt de natura a îngrădi dreptul la judecata de către un tribunal independent și impartial, la care se referă prevederile art. 5 și 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește dreptul la recurs, prevăzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la convenție, acesta poate fi exercitat de orice persoană declarata vinovata de către o instanța, iar nu pentru toate hotărârile intermediare ce se pot da în cursul procesului penal. În concluzie, se arata ca excepția este neîntemeiată.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 alin. 6 cu referire la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următoarea redactare:

- Art. 52 alin. 6: "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.";

- Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."

Autoarea excepției susține ca aceste dispoziții sunt contrare următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate prevederile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Autoarea pretinde ca interzicerea dreptului de a ataca separat încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare constituie o grava atingere a dreptului sau de a fi judecata în mod echitabil de către un tribunal impartial.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Curtea retine ca, potrivit art. 125 și 128 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă sa reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste cai.

În ceea ce privește încheierile, ca specie de hotărâri judecătorești pronunțate în cursul procesului, dar prin care nu se soluționează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regula, decât o dată cu hotărârile judecătorești care soluționează fondul cauzei care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentințele și deciziile. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ca încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau cu decizia atacată, legiuitorul a acționat în limitele competentei sale, prevăzute prin dispozițiile constituționale evocate mai sus.

Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfășurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, prin care se soluționează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiție.

Referitor la susținerile autoarei excepției privind încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, Curtea constata ca textele de lege criticate nu aduc atingere acestui drept, întrucât persoana interesată își poate formula apărări în cadrul caii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

De asemenea, Curtea retine că nu sunt incalcate nici prevederile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece acestea se referă la situațiile în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre de condamnare; or, în speta, încheierea de ședința privind respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecată aparține categoriei de încheieri date în cursul judecații, prin care instanța de judecată soluționează chestiuni prealabile judecării fondului cauzei.

De altfel, asupra excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 52 alin. 6 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, și prin Decizia nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002, respingând excepția ca fiind neîntemeiată. Soluția adoptată, ca și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu s-au adus în dezbatere împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena-Luminita Afrasinei în Dosarul nr. 39/2002 al Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 septembrie 2002.