Decizia nr. 285/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19^16 și 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Confex Internațional" - S.A. din București în Dosarul nr. 9.169/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția comercială.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 septembrie 2002 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 9 octombrie 2002 și apoi pentru 16 octombrie 2002, 23 octombrie 2002 și 30 octombrie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 ianuarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 9.169/2001, Curtea Suprema de Justiție - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19^16 și 25 din Legea nr. 409/2001 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Confex Internațional" - S.A. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține următoarele:

1. Prevederile

art. 19^16 alin. (2) din Legea nr. 409/2001 , conform cărora, pe perioada blocarii disponibilităților din conturile bancare, orice plata se poate face numai cu aprobarea prealabilă, în scris, a Agenției pentru Valorificarea Activelor Bancare, contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 și 24 din Constituție.

2. Dispozițiile art. 25 din ordonanța de urgență sunt neconstituționale, deoarece "prin cuantumul cauțiunii, prin modul în care legea prevede că aceasta trebuie plătită, prin condiționarea însăși a înregistrării cererii de plată cauțiunii" sunt incalcate principiile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor și accesul liber la justiție, precum și cele privind dreptul la apărare.

În susținerea excepției se invoca și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea Suprema de Justiție - Secția comercială apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată este intemeiata, fără însă a motiva aceasta opinie.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată. Se arata, în acest sens, ca dispozițiile art. 19^16 și 25, criticate ca neconstituționale, "cuprind reglementările preluate din

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999 , ordonanța abrogată prin

art. I pct. 29 din Legea nr. 409/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 . Asupra constituționalității ansamblului reglementărilor din

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

în raport cu aceleași prevederi constituționale, și anume art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 și art. 125, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, respingând excepția".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției și ale celorlalte părți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, se constată că deși atât autorul excepției de neconstituționalitate, cat și instanța de judecată au reținut ca sunt criticate dispozițiile art. 19^16 alin. (2) și ale

art. 25 din Legea nr. 409/2001 , în realitate aceste articole sunt cuprinse în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 . În consecința, Curtea retine ca obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19^16 alin. (2) și ale

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale care au următorul cuprins:

- Art. 19^16 alin. (2): "Pe perioada blocarii disponibilităților din conturile bancare orice plata se poate face numai cu aprobarea prealabilă, în scris, a AVAB, cu excepția plăților în contul creanței deținute de AVAB și a privilegiilor legale.";

- Art. 25: "(1) Debitorii pot contesta în justiție măsurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonanțe de urgență și pot face contestație la executare numai după depunerea unei cauțiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării.

(2) Dovada privind plata cauțiunii prevăzute la alin. (1) va însoți în mod obligatoriu contestația debitorului fără care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauțiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii."

În susținerea excepției autorul acesteia a invocat încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, se invoca și încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată.

I. În ceea ce privește dispozițiile

art. 19^16 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , acestea sunt incluse în cap. IV^3, intitulat "Blocarea conturilor, sechestrarea acțiunilor și instituirea administrării speciale". Aceste prevederi reiau dispozițiile

art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

privind executarea silită a creanțelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificările și completările ulterioare, în prezent abrogată în temeiul

art. 35 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , dispoziții introduse prin

Legea nr. 409/2001 , lege intrata în vigoare la data de 19 iulie 2001.

Curtea constata ca asupra constituționalității dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 55/1999 , precum și a ordonanței în ansamblu s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, și prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând excepțiile de neconstituționalitate.

În motivarea soluțiilor Curtea a reținut ca

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

reglementează o procedură specială pentru realizarea creanțelor bancare neperformante preluate de Agenția de Valorificare a Activelor Bancare și pentru soluționarea litigiilor și cererilor de orice natura în legătură cu aceste creanțe, precum și pentru executarea silită. În acest sens Curtea a constatat, pe de o parte, ca

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

are în vedere o categorie specială de creanțe, și anume creanțele bancare neperformante preluate la datoria publică, pentru care prevede o procedură executionala specială, iar pe de altă parte, ca exista o strânsă legătură între datoria publică interna și bugetul de stat, ceea ce este de natura sa constituie o justificare suficienta pentru diferența de tratament juridic în ceea ce privește procedura executionala a creanțelor preluate la datoria publică interna. De asemenea, s-a reținut ca, chiar dacă ordonanța criticata cuprinde norme de procedura privind executarea, precum și unele norme de competența, care deroga de la dispozițiile Codului de procedura civilă, ca și de la alte dispoziții cuprinse în legi speciale, aceasta nu contravine sub nici un aspect prevederilor constituționale invocate, criticile de neconstituționalitate fiind neintemeiate.

II. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , Curtea constata ca instituirea obligației de plată a unei cauțiuni nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, dat fiind ca debitorului nu i se închide accesul la justiție pentru apărarea unui drept subiectiv.

De altfel, printr-o

decizie anterioară, și anume Decizia nr. 231 din 10 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 25 noiembrie 2002, Curtea Constituțională a constatat ca dispozițiile

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

sunt constituționale, retinand ca, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate, "se face o confuzie între, pe de o parte, stabilirea unor condiții privind exercitarea unor drepturi prevăzute în ordonanța, care nu contravin principiului accesului liber la justiție, [...] și, pe de altă parte, îngrădirea accesului la justiție". În ceea ce privește obligarea la cauțiune, prin aceeași decizie s-a reținut ca o asemenea măsura este prevăzută și în materia contestației la executare, deci în cadrul procedurii obișnuite, în acest sens fiind prevederile art. 401 din Codul de procedură civilă.

Considerentele și soluția adoptate prin deciziile citate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Curtea constata că nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru ca în cauza nu sunt atinse drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

Examinarea prevederilor legale criticate de autorul excepției determina Curtea sa observe ca existenta unor texte insuficient de clare poate să favorizeze interpretări largi, de natura, eventual, sa afecteze interesele părților. Astfel, este în afară discuției faptul ca ordinul de blocare a conturilor prin poprire poate fi emis de Agenția pentru Valorificarea Activelor Bancare doar când exista titlu executoriu, iar indisponibilizarea conturilor nu poate privi decât sumele necesare pentru acoperirea obligației ce se executa silit. De asemenea, asa cum se menționează și în punctul de vedere al Guvernului, deși textul nu este suficient de clar, necesitatea cauțiunii exista numai în cazul contestației la executare și într-un cuantum de 20% din valoarea activului bancar. Numai o interpretare extensiva a textelor, în sensul că în toate situațiile de contestare a măsurilor dispuse de Agenția pentru Valorificarea Activelor Bancare se cere depunerea cauțiunii, ar fi de natura sa împiedice liberul acces la justiție. Curtea constata însă ca aspectele de tehnica legislativă (claritatea textelor) sunt de resortul legiuitorului, iar cele aplicare nemijlocită a legii, de resortul instanței de judecată, ele neputând face obiectul controlului de constituționalitate.

Fața de cele arătate mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19^16 alin. (2) și ale

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Confex Internațional" - S.A. din București în Dosarul nr. 9.169/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 octombrie 2002.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

Adoptarea prezentei opinii separate este determinata de convingerea ca dispozițiile art. 19^16 și ale

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , în forma în care au fost introduse prin

Legea nr. 409/2001 , sunt contrare prevederilor art. 21 și ale art. 24 alin. (1) din Constituție. Ajungem la aceasta concluzie în urma examinării efectelor directe ale dispozițiilor fiecărui text de lege supus controlului de constituționalitate, în parte, dar mai ales, având în vedere consecințele aplicării conjugate a dispozițiilor celor două articole.

Potrivit

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , AVAB este o "instituție de specialitate a administrației publice centrale". Conform dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanța, cesiunea de creanta, prin care AVAB preia activele bancare și anumite creanțe comerciale, "are ca efect principal subrogarea AVAB în toate drepturile principale și accesorii ale creditorilor cedenti", iar "În cazul proceselor și al cererilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau arbitrale, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită, AVAB se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale cedentului și dobândește calitatea procesuala pe care acesta o avea în momentul preluării".

Rezultă din aceste reglementări dubla calitate a AVAB: instituție de specialitate a administrației publice centrale și titular de creanțe cu calitatea procesuala, drepturile și obligațiile pe care le-a avut fostul creditor, societate comercială bancară. Ca persoana juridică, parte în proces, în faza de judecată sau în cea de executare silită, se bucura de o serie de avantaje, sau chiar privilegii, față de partea potrivnica, debitorul, cum sunt: beneficiul forței de titlu executoriu, fără necesitatea investirii cu formula executorie, a contractelor de credit ajunse la scadenta; termen de prescripție prelungit pentru a putea cere executarea silită; scutiri de plată taxelor judiciare și altele. Aceste privilegii încalcă în mod flagrant principiul egalității în drepturi și obligații a părților litigante, principiu conform spiritului Constituției.

Unele drepturi specifice, conferite AVAB, fac posibil ca aceasta autoritate să fie parte în litigiu și, în același timp, arbitru și executor al drepturilor sale. Asa este, bunaoara, dreptul conferit de art. 19^16 alin. (1) din ordonanța de a "dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natura, pe care debitorul le deține în orice banca sau cooperativa de credit", precum și interdicția prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol, potrivit căruia "Pe perioada blocarii disponibilităților din conturile bancare orice plata se poate face numai cu aprobarea prealabilă, în scris, a AVAB [...]".

Conform prevederilor art. 25 alin. (1) din ordonanța, "Debitorii pot contesta în justiție măsurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonanțe de urgență și pot face contestație la executare numai după depunerea unei cauțiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării", evident în afară de taxele judiciare de timbru datorate, fără scutire sau diminuare.

În cazul în care prin ordinul AVAB, emis conform prevederilor art. 19^16 alin. (1), toate conturile bancare ale debitorului au fost blocate, orice plata din aceste conturi putându-se face numai cu aprobarea prealabilă, în scris, a AVAB, debitorul în mod obiectiv nu are posibilitatea sa achite taxele judiciare și să depună cauțiunea fără acordul de voința al AVAB. În consecința, un debitor, oricât de mult ar fi lezat în drepturile și interesele sale legitime prin eventuale măsuri sau acțiuni de executare silită nejustificate sau chiar abuzive ale AVAB, nu se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale fără acordul celui care a încălcat acele drepturi.

Stabilirea obligației de plată a unor taxe judiciare, a obligației de a depune o cauțiune, precum și cuantumul acestora nu sunt de natura, în principiu, sa ingradeasca exercițiul dreptului de acces liber la justiție. În anumite situații poate constitui impediment real în calea accesului la justiție cuantumul exagerat, imposibil de a fi suportat, al taxelor judiciare sau al cautiunilor. Indiferent de cuantumul taxelor ori al cauțiunii, obligativitatea acestora împiedica exercițiul dreptului de acces la justiție în situația în care posibilitatea achitării ori depunerii lor depinde de voința, de acordul prealabil al părții potrivnice. Or, conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) din ordonanța, "Dovada privind plata cauțiunii prevăzute la alin. (1) va însoți în mod obligatoriu contestația debitorului fără care aceasta nu va putea fi înregistrată". Rezultă deci ca lipsa dovezii de plată a cauțiunii constituie un obstacol de netrecut în fața voinței debitorului de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime, realmente incalcate. Acest obstacol nu poate fi înlăturat decât cu acordul părții adverse, al celui acuzat de măsuri nejustificate, nelegale sau chiar abuzive.

Împiedicarea formala a accesului la justiție ingradeste exercițiul dreptului la apărare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituție, întrucât debitorul privat de drepturi nu poate prezenta probele necesare dovedirii încălcării drepturilor și a intereselor sale legitime și nu poate cere justiției oprirea măsurilor sau a acțiunilor de executare abuzive ale creditorului, luate pe baza privilegiilor legale.

Fiind îngrădit exercițiul drepturilor fundamentale prevăzute de art. 21 și de art. 24 alin. (1) din Constituție, fără existenta vreuneia dintre cauzele justificative prevăzute de art. 49 alin. (1) din Constituție, este evident ca dispozițiile legale examinate contravin și acestei norme constituționale.