Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 12/2003

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 4 din Codul penal

prezumat în vigoare

Data actului
16 ianuarie 2003
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 109 din 20 februarie 2003
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 9.960 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 4 din Codul penal, excepție ridicată de Ionut Teodor Baba și Cristian Luca în Dosarul nr. 569/2002 al Judecătoriei Constanta.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca prin textul de lege criticat, pe de o parte, nu se instituie privilegii sau discriminări, care să contravină principiului egalității în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituție, iar pe de altă parte, nu se încalcă dreptul fundamental la viața ori la integritate fizica și psihică, consacrat de art. 22 din Legea fundamentală. Se mai arata ca legiuitorul este singurul competent sa reglementeze modul de tragere la răspundere a faptuitorilor care au săvârșit infracțiuni, partea vătămată având un rol strict determinat în cadrul procedurii plângerii prealabile.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 iulie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 569/2002, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 4 din Codul penal, excepție ridicată de Ionut Teodor Baba și Cristian Luca, inculpați în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, precum și ale art. 22 alin. (1), referitoare la dreptul la integritate psihică a persoanei. Se arata ca prin dispozițiile art. 131 alin. 4 din Codul penal "se instituie un regim juridic discriminatoriu pentru faptuitorii unei infracțiuni pentru care este necesară plângerea prealabilă, contrar dispozițiilor art. 16 din Constituție, deoarece permit introducerea plângerii prealabile numai împotriva unui făptuitor, iar ulterior, tragerea la răspundere penală și a celorlalți participanți, asupra cărora nu numai că nu mai este incident termenul de doua luni pentru introducerea plângerii, dar se permite și exercitarea de presiuni asupra lor". Se mai arata ca "instituirea unui regim discriminatoriu între participanții la săvârșirea faptei rezultă și din aceea ca persoana vătămată poate cere introducerea în cauza și a celorlalți participanți, împotriva cărora nu formulase inițial plângere și care nu au avut posibilitatea să se apere, considerând ca le sunt aplicabile dispozițiile art. 284 din Codul de procedură penală, referitoare la termenul de introducere a plângerii prealabile".

Judecătoria Constanta apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece prin dispozițiile legale criticate nu se creează un regim discriminatoriu în cazul exercitării acțiunii penale împotriva tuturor participanților, chiar dacă plângerea prealabilă se face numai cu privire la unul dintre ei.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca din examinarea dispozițiilor art. 131 alin. 4 din Codul penal, care consacra principiul indivizibilitatii pasive a răspunderii penale, nu se poate retine încălcarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție. Dimpotriva, dispozițiile legale criticate constituie o reflectare a prevederilor constituționale invocate. În cazul pluralității de infractori, dacă plângerea prealabilă se face sau se menține numai cu privire la unul dintre ei, toți faptuitorii vor fi trași la răspundere penală, chiar dacă persoana vătămată nu ar dori acest lucru. Infracțiunea fiind unica și fiind rezultatul contribuției tuturor faptuitorilor, ea constituie temeiul răspunderii penale pentru toți. Dacă persoana vătămată dorește ca unii dintre făptuitori să fie iertati, ea se poate împacă cu aceștia; în acest caz legea prevede că împăcarea părților inlatura răspunderea penală, având caracter personal. Guvernul mai arata ca dispozițiile art. 131 alin. 4 din Codul penal nu contravin nici prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituție, deoarece nu aduc atingere acestui drept fundamental al omului. Obiectul reglementării realizate prin dispozițiile legale criticate îl constituie doar tragerea la răspundere penală a tuturor faptuitorilor, ca urmare a participării lor la săvârșirea unei infracțiuni.

Pentru aceste motive se considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 4 din Codul penal este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arata ca dispozițiile art. 131 alin. 4 din Codul penal nu contravin prevederilor constituționale invocate, deoarece nu conțin dispoziții de natura sa aducă atingere acestor drepturi ale omului, obiectul reglementării sale constituindu-l doar procedura de punere în mișcare a acțiunii penale și angajarea răspunderii penale a tuturor participanților la comiterea unei infracțiuni pentru care este necesară o plângere prealabilă. În concluzie, se considera ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele de vedere asupra excepției.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 131 alin. 4 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorii excepției ca fiind contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din Constituție, cu motivarea ca ele creează un privilegiu pentru persoana vătămată, care, prin plângerea prealabilă cu privire numai la unul dintre participanții la infracțiune, determina tragerea la răspundere penală a tuturor celorlalți participanți, iar prin tragerea la răspundere a acestora din urma, chiar după doua luni de la introducerea plângerii, se aduce atingere integrității psihice a acestora, în contradictie cu prevederile art. 22 alin. (1) din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 131 alin. 4 din Codul penal consacra un principiu de drept, acela al indivizibilitatii pasive a răspunderii penale, exprimate în regula ca plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul participatiei penale, atrage răspunderea penală a tuturor participanților, chiar dacă ea a fost facuta sau se menține numai cu privire la unul dintre aceștia. Acest efect al plângerii prealabile se produce chiar împotriva voinței persoanei vătămate, astfel încât nu se poate vorbi de vreun privilegiu al acesteia și deci de o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Prevederile legale criticate nu sunt contrare nici dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Constituție, deoarece tragerea la răspundere penală a participanților menționați în plângere nu poate fi considerată ca o atingere adusă integrității psihice a acestora. A accepta o astfel de critica ar insemna să se admită ca orice tragere la răspundere penală să fie considerată ca o încălcare a integrității psihice a infractorului.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 4 din Codul penal prin Decizia nr. 183 din 20 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 15 octombrie 2002, respingând-o ca neîntemeiată. Aceasta decizie, ca și considerentele pe care ea se întemeiază sunt valabile și în cauza de fața, deoarece nu exista motive pentru schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. 4 din Codul penal, excepție ridicată de Ionut Teodor Baba și Cristian Luca în Dosarul nr. 569/2002 al Judecătoriei Constanta.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 ianuarie 2003.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.