Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 313/2002

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940

prezumat în vigoare republicat

Data actului
19 noiembrie 2002
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 125 din 26 februarie 2003 (republicare)
Citat de
1 act
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 16.133 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Republică 1

  • HG nr. 753/1998 26 octombrie 1998 (prevederi anume) privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordare…

Pune în aplicare 1

  • Legea nr. 9/1998 8 ianuarie 1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietate…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și ale

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată. Excepția a fost ridicată de Floarea Mitran în Dosarul nr. 870/CA/2001 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă Floarea Mitran, autoare a excepției de neconstituționalitate, asistată de avocat Ioan Vlaic, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autoarei excepției, depunând și concluzii scrise, solicita admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând, în esenta, ca prevederile legale criticate, potrivit cărora despăgubirile se acordă limitat, contravin dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție, în temeiul cărora sunt prevalente față de legea interna dispozițiile Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940, în raport cu prevederile art. 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cu cele ale art. 6 din Protocolul adițional la aceasta. Ținând seama și de dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impunea ca legea criticata, în virtutea principiului pacta sunt servanda, sa stabilească acordarea unor despăgubiri echitabile cetățenilor români prejudiciati în urma aplicării tratatului menționat, iar nu acordarea unor compensații limitate. Aceste dispoziții sunt discriminatorii în raport cu alte acte normative, prin care, în situații similare, legiuitorul a stabilit repararea echitabila a unor prejudicii suferite de alte categorii de persoane persecutate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând ca dispozițiile tratatului menționat nu sunt prevalente față de legislația interna, deoarece acesta stabilește raporturile dintre statele semnatare, iar nu raporturile statului român cu cetățenii săi. Statul român și-a asumat prin tratat obligația de despăgubire a cetățenilor săi, însă nu și cuantumul despăgubirilor. Prevederile art. 2 alin. (2) din legea criticata nu încalcă dispozițiile art. 107 din Constituție, deoarece legiuitorul nu a împuternicit Guvernul sa ia alte măsuri decât unele organizatorice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 870/CA/2001, Tribunalul București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și ale

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată. Excepția a fost ridicată de Floarea Mitran într-o cauza privind anularea hotărârii Comisiei centrale pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998

de pe lângă Ministerul Finanțelor Publice, privind validarea hotărârii Comisiei Municipiului București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituție, deoarece dispozițiile Tratatului încheiat între România și Bulgaria la 7 septembrie 1940 sunt prevalente față de dreptul intern.

Dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 9/1998 , republicată, și cele ale art. 8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 sunt neconstituționale, deoarece despăgubirile acordate sub forma unor compensații bănești pentru terenuri și pentru recoltele de porumb, bumbac și floarea-soarelui nu se acordă ținându-se seama de categoria reală de teren, ci de valoarea medie a acestuia. Astfel, sunt prejudiciati "foștii proprietari ce posedau terenuri ce se incadrau în categorii superioare de calitate". Se susține ca, întrucât dispozițiile tratatului nu limitează compensațiile ce se acordă pentru suprafețele de teren, rezultă ca trimiterea la prevederile

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările ulterioare, este contrară dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție.

Dispozițiile art. 2 alin. (2) din aceeași lege, care prevăd ca modalitățile concrete de stabilire a cuantumului compensațiilor pentru terenuri agricole și intravilane, construcții și recolte se reglementează prin norme metodologice aprobate de Guvern, sunt contrare prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituție, în raport cu cele ale art. V, art. X pct. 2, 3 și 4 și ale art. XII din Acordul privitor la schimbul de populație română și bulgara (anexa C la tratat). Cuantumul despăgubirilor a fost limitat prin art. 25 din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998, care încalcă dispozițiile art. 107 alin. (2) din Constituție și ale art. V din Acordul privitor la modalitățile de evacuare și de transferare a teritoriului (anexa B la tratat).

Tribunalul București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ, exprimandu-și opinia, considera ca textele legale criticate nu contravin dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție. Instanțele competente să aplice legea sunt obligate sa acorde prioritate reglementărilor internaționale referitoare la drepturile omului, la care România este parte, fără să fie necesar să se constate, în prealabil, neconstituționalitatea legii interne. Textele legale criticate sunt în concordanta și cu prevederile art. 107 din Constituție, hotărârile Guvernului fiind emise în executarea legilor și având drept obiect stabilirea modalităților concrete de punere în aplicare a prevederilor legale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, și ale

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, introduse prin

Legea nr. 181/2002 , încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata. Dispozițiile tratatului stabilesc în sarcina statului român obligația de despăgubire a persoanelor strămutate din teritoriul transferat Bulgariei, însă nu și cuantumul despăgubirilor pe care este obligat să le acorde.

Legea nr. 9/1998

are menirea sa pună în aplicare obligația statului român asumată prin tratat, această lege având deci caracter de complementaritate față de tratat.

Cu privire la criticile referitoare atât la stabilirea acordării unor compensații limitate, cat și la modul de stabilire a acestora, se menționează jurisprudenta Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat ca stabilirea despăgubirilor și întinderea reparațiilor pot fi limitate avându-se în vedere starea economică a tarii și prioritățile sale.

Avocatul Poporului, în punctul sau de vedere, considera ca textele legale criticate sunt în concordanta cu art. 20 alin. (2) din Constituție, iar

art. 25 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998

sunt, de asemenea, în concordanta cu cele ale art. 107 alin. (2) din Constituție, "hotărârile Guvernului fiind emise în executarea legilor și având drept obiect tocmai stabilirea modalităților concrete de punere în aplicare a prevederilor legale".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Guvern și de Avocatul Poporului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Examinând cererea formulată în motivarea excepției de neconstituționalitate, se constată că autorul acesteia a criticat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) și ale

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 , republicată, și ale art. 8 alin. (2) și art. 25 din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. În încheierea de sesizare a Curții Constituționale se precizează ca excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) și ale art. 2 alin. (2) din legea menționată și, prin urmare, Curtea constata ca este legal sesizată numai cu aceste dispoziții, care au următorul cuprins:

- Art. 2: "(1) Despăgubirile se acordă celor îndreptățiți, sub forma unor compensații bănești distincte pentru terenuri, pentru construcții și pentru recoltele de porumb, bumbac și floarea-soarelui, după cum urmează:

a) pentru fiecare hectar de teren, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită în condițiile prevăzute de dispozițiile legale pentru valoarea de patrimoniu a terenurilor ce constituie capital social sau, la cerere, acțiuni la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat în județul de domiciliu sau invecinat, fără ca totalul suprafeței de teren pentru care se acordă compensații să depășească suprafața prevăzută de

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare; [...]

(2) Criteriile de evaluare, modalitățile concrete de stabilire a cuantumului compensațiilor pentru terenuri agricole, terenuri intravilane, construcții și recolte se vor reglementa prin normele metodologice aprobate de Guvern, prevăzute la art. 13. Criteriile de evaluare a construcțiilor se vor stabili în condițiile prevăzute de

Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 20 alin. (2) și ale art. 107 alin. (2) din Constituție, care au următorul cuprins:

- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 107 alin. (2): "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor."

Curtea, analizând excepția de neconstituționalitate, observa ca, în esenta, critica se fondeaza pe contrarietatea prevederilor legale față de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție, în temeiul cărora sunt prevalente, față de legile interne, pactele și tratatele internaționale referitoare la drepturile omului, la care România este parte. Se mai observa însă ca Tratatul dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, nu are ca obiect de reglementare consacrarea unor drepturi fundamentale ale omului. Acesta este un act juridic internațional prin care statele semnatare au transat asupra frontierei dintre România și Bulgaria, în sectorul cuprins între Dunăre și Marea Neagra. Dat fiind ca schimbarea frontierei s-a făcut prin transfer de teritoriu și schimb de populație, s-au încheiat și acorduri privitoare la: modalitățile de evacuare și de transferare a teritoriului, la schimbul de populație română și bulgara și la aspecte de ordin financiar (anexele B, C și D). Asadar, acest tratat a reglementat o suita de probleme juridice între cele doua state în condițiile istorice cunoscute. Prin urmare, dispozițiile tratatului menționat nu sunt prevalente față de dispozițiile

Legii nr. 9/1998 .

Pe de altă parte, prin tratat statul român și-a asumat obligația de despăgubire a persoanelor strămutate pe teritoriul sau, fără sa stabilească însă nici valoarea despăgubirilor și nici criteriile de care trebuie să se țină seama în stabilirea acestora. Clauza cuprinsă la art. V din Acordul privitor la schimbul de populație română și bulgara (anexa C la tratat), invocată de autorul excepției, nu privește raporturile dintre statul român și cetățenii săi, ci raporturile dintre cele doua state cu privire la modul în care au înțeles sa reglementeze problemele rezultate din transferul de teritorii și din strămutarea locuitorilor. Din acest motiv, nici nu puteau forma obiectul tratatului problemele privind criteriile și procedurile de despăgubire a persoanelor strămutate, soluționarea acestora ținând de suveranitatea, deci de voința exclusiva a statului român.

În jurisprudenta sa Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în materia despăgubirilor acordate prin unele legi cu caracter reparatoriu, statuand prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, ca "Limitarea întinderii reparațiilor are în vedere [...] posibilitățile economice și financiare existente în raport cu alte necesitați și prioritati economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran [...]. Referitor la reparația în ipoteza privarii de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului [...] a stabilit, pe de o parte, ca dreptul la indemnizare trebuie să aibă un cuantum rezonabil, iar pe de altă parte ca metoda de evaluare a bunului trebuie să fie, la rândul ei, în mod manifest rezonabila".

Nu poate fi primită nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Constituție, deoarece prin textele de lege criticate nu s-a stabilit ca Guvernul sa reglementeze prin hotărâre norme metodologice de alta natura decât cele de organizare a executării legilor.

Pentru aceste considerente urmează ca excepția de neconstituționalitate să fie respinsă.

Fața de toate acestea, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și ale

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată. Excepția a fost ridicată de Floarea Mitran în Dosarul nr. 870/CA/2001 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 noiembrie 2002.

PREȘEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent șef,
Claudia Miu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.