Decizia nr. 383/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăților nr. 31/1990
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 31/1990 16 noiembrie 1990 (prevederi anume) privind societățile comerciale
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Fabian Niculae
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăților nr. 31/1990 , excepție ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea și Marilena Ciocsan în Dosarul nr. 11.646/3/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.390D/2021.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 3.723D/2021 și nr. 626D/2022, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăților nr. 31/1990 , excepție ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea și Marilena Ciocsan și Victoria Ene (doar în Dosarul nr. 3.723D/2021) în dosarele nr. 807/1/2021/a1 și nr. 11.278/3/2019/a1 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă.
4.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
5.
Magistratul-asistent referă că părțile Gelu Manea, Carmen Manea și Marilena Ciocsan au depus în toate cele trei dosare câte o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.
6.
Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 3.723D/2021 și nr. 626D/2022 la Dosarul nr. 3.390D/2021.
7.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.723D/2021 și nr. 626D/2022 la Dosarul nr. 3.390D/2021, care a fost primul înregistrat.
8.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că liberul acces la justiție nu presupune accesul la toate instanțele de judecată și la toate căile de atac. În materia supusă controlului de constituționalitate, hotărârea judecătorească poate fi atacată cu apel, cale devolutivă de atac care dă posibilitatea instanței să examineze cauza sub toate temeiurile de fapt și de drept.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
9.
Prin încheierile din 5 octombrie 2021, din 23 noiembrie 2021 și 1 martie 2022, pronunțate în dosarele nr. 11.646/3/2019/a1, nr. 807/1/2021/a1 și nr. 11.278/3/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăților nr. 31/1990 , excepție invocată de Gelu Manea, Carmen Manea și Marilena Ciocsan (în dosarele nr. 3.390D/2021, nr. 3.723D/2021 și nr. 626D/2022) și de Gelu Manea, Carmen Manea, Marilena Ciocsan și Victoria Ene (în Dosarul nr. 3.723D/2021) în cauze având ca obiect anularea unor acte ale Adunării Generale a Acționarilor.
10.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate încalcă principiul egalității în fața legii. Astfel, există anumite diferențieri în ceea ce privește căile de atac între materiile în care justițiabilii își exercită drepturile în fața instanțelor judecătorești sau a autorităților publice - drept societar, drept penal, drept civil -, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă.
11.
Scopul introducerii unei căi unice de atac în cazul acțiunilor promovate în temeiul
art. 132 din Legea nr. 31/1990
este asigurarea celerității și rapidității soluționării acestui tip de litigii în materia societăților, însă celeritatea soluționării definitive a acțiunilor în anularea hotărârilor adunării generale a acționarilor nu poate constitui un criteriu obiectiv și rezonabil care să justifice existența unui tratament diferențiat aplicabil persoanelor care se încadrează în situații juridice identice. În acest context, se face trimitere la jurisprudența instanței de contencios constituțional, respectiv la
Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 ,
Decizia nr. 308 din 12 mai 2016
și
Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003 . Așadar, celeritatea soluționării cauzelor nu poate fi opusă dreptului de acces liber la justiție în contextul materiei reprezentate de dreptul societar.
12.
Scopul unei legi nu este acela de a asigura subiectului de drept doar o judecată rapidă prin eliminarea unei căi de atac, ci acela de a asigura o judecată completă, prin asigurarea liberului acces la justiție, prin instituirea triplului grad de jurisdicție, numai astfel putându-se realiza toate garanțiile pentru soluționarea corectă și legală a cauzei.
13.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări și nu contravin principiului egalității de tratament între subiectele de drept, în condițiile în care chiar Curtea Constituțională a statuat că este competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care reiese și din dispozițiile
art. 126 alin. (2) din Constituție . Nu se poate susține teza discriminării în măsura în
care nu sunt sesizate diferențe de tratament între cei care promovează cereri în justiție și care se află în aceeași situație juridică.
14.
Accesul liber la justiție, prevăzut la
art. 21 din Constituție , nu poate avea semnificația că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Or, principiul triplului grad de jurisdicție nu este un principiu constituțional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicție. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces, iar, potrivit
art. 126 alin. (2)
coroborat cu
art. 129 din Constituție , stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului.
15.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
16.
Guvernul a comunicat punctul său de vedere în dosarele nr. 3.390D/2021 și nr. 3.723D/2021. Se arată că liberul acces la justiție este un principiu constituțional ce nu are caracter absolut, însă limitările și îngrădirile trebuie prevăzute expres de lege și nu pot fi reglementate astfel încât să fie afectat dreptul în esența sa. Prin urmare, legiuitorul poate prevedea condiții de exercitare a dreptului de acces la justiție, asemenea condiții nefiind de natură să constituie, per se, încălcări ale dreptului. Cu aplicabilitate specifică în cazul căilor de atac, legiuitorul poate opta pentru dublul grad de jurisdicție cu privire la anumite cauze, fără a putea fi considerat că este încălcat liberul acces la justiție.
17.
Se mai invocă jurisprudența considerată relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv
Decizia nr. 246 din 15 martie 2012 ,
Decizia nr. 500 din 15 mai 201 2,
Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015
și
Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 .
18.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
19.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2, 3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
20.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl reprezintă prevederile
art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăților nr. 31/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, care au următoarea formulare: „Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului.“
21.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (1) și (2)
privind accesul liber la justiție și ale
art. 124 alin. (2)
privind înfăptuirea justiției.
22.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate prin
Decizia nr. 834 din 9 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 6 iunie 2022, constatând că acestea sunt constituționale.
23.
Astfel, invocând propria jurisprudență, Curtea a reținut că accesul la justiție, garantat de prevederile
art. 21 din Legea fundamentală,
nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale.
Articolul 13
din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un singur grad de jurisdicție. Totodată, s-a statuat că
art. 21 din Constituție
nu precizează in terminis că accesul liber la justiție implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, situație în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de constituționalitate.
24.
Curtea a reținut că în noul Cod de procedură civilă recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac ce are un caracter devolutiv, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept ( art. 476 din Codul de procedură civilă ).
25.
În ceea ce privește reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispozițiile
art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația accesului liber la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (a se vedea, în acest sens,
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,
Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau
Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).
26.
Mai mult, în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 500 din 15 mai 201 2, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012,
Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13,
Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39).
27.
În ceea ce privește critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare de atac a
recursului împotriva hotărârilor date de instanțele de apel, în cazurile în care legea instituie doar calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de primă instanță, în acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea a reținut că, în vederea asigurării egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut să respecte principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de
art. 16 alin. (1) din Constituție . De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ,
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , precitată).
28.
Totodată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, Curtea a mai reținut că legiuitorul are o marjă de apreciere referitoare la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului. În acest sens sunt și
Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, în acel caz fiind vorba despre hotărâri pronunțate în materie de carte funciară, și
Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26 (hotărâri pronunțate în materia insolvenței), prin care Curtea a constatat că existența unor reglementări diferențiate sub aspectul normelor de procedură în funcție de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalității cetățenilor în fața legii, ci o particularizare la specificitățile și necesitățile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin
Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, adaptate specificului materiei în care sunt edictate (a se vedea și
Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 2 februarie 2022).
29.
Curtea a mai reținut că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu prin
Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României , paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.
30.
În același timp, instanța de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38, a statuat, cu privire la
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept“.
31.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
32.
Așadar, pentru toate argumentele de mai sus, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale ale
art. 16 alin. (1),
ale
art. 21 alin. (1) și (2)
și ale
art. 124 alin. (2).
33.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea și Marilena Ciocsan și Victoria Ene în dosarele nr. 11.646/3/2019/a1, nr. 807/1/2021/a1 și nr. 11.278/3/2019/a1 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile
art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăților nr. 31/1990
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.