Decizia nr. 49/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 38/2002 30 ianuarie 2002 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judici…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Agroindustriala Prejmer" - S.A. în Dosarul nr. 745/R/C/2002 al Curții de Apel Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal răspunde autorul excepției prin lichidator Ion Iordache, constatandu-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul părții prezente solicita admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând următoarele: asupra constituționalității prevederilor
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 211 din 10 iulie 2002, însă în prezenta cauza se invoca încălcarea altor dispoziții din Constituție, astfel încât apreciază ca se impune reconsiderarea jurisprudenței anterioare. Autorul excepției susține ca textul de lege criticat creează privilegii și discriminări în ceea ce privește ocrotirea în mod egal a proprietății private, în sensul că societățile comerciale cu capital majoritar de stat au un anumit regim juridic în caz de faliment, iar societățile comerciale altele decât cele cu capital de stat nu sunt beneficiare ale acelui regim juridic. Considera ca în felul acesta se încalcă art. 41 alin. (1) și (2) și art. 11 din Constituție, cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Mai arata ca prin dispozițiile art. III din ordonanța se interzice administratorilor societății comerciale de a instraina acțiunile acesteia fără acordul judecătorului-sindic, ceea ce este contrar principiului separației puterilor în stat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât apreciază că nu sunt elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 8 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 745/R/C/2002, Curtea de Apel Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Agroindustriala Prejmer" - S.A. într-un litigiu având ca obiect recursul Agenției Domeniilor Statului împotriva încheierii pronunțate de judecătorul-sindic în Dosarul nr. 1.509/2001 al Tribunalului Brașov.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
este contrar art. 41 alin. (1) și (2) și art. 49 din Constituție. Astfel, în ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (1) și (2), referitoare la ocrotirea în mod egal prin lege a proprietății private indiferent de proprietar, se considera ca textul de lege criticat creează privilegii și discriminări, iar "discriminarea se produce prin acordarea de privilegii debitorilor - societăți comerciale cu capital majoritar de stat, în comparatie cu ceilalți debitori supuși prevederilor
Legii nr. 64/1995 , astfel cum a fost modificată succesiv". Se apreciază ca încălcarea art. 49 din Constituție, potrivit căruia exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, consta în prevederea din textul criticat care dispune suspendarea cursului procedurii falimentului, prin oprirea acțiunilor de lichidare a falitului pe o perioadă de un an, ceea ce "constituie o restrangere a exercițiului unor drepturi procedurale în favoarea debitorului în care capitalul majoritar aparține statului român și în favoarea creditorilor care sunt vazuti astfel în situația de a amana cu ani de zile executarea creanțelor lor".
Curtea de Apel Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază ca
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
este constituțional și nu încalcă liberul acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, iar faptul ca procedura de reorganizare judiciară și faliment este suspendată o perioadă nu presupune interzicerea soluționării cererii creditorului. Se considera că nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 49 din Constituție, întrucât creditorii vor putea să își realizeze creanțele după expirarea suspendării.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În sensul acestui punct de vedere, se arata ca textul de lege criticat nu face discriminare între titularii dreptului de proprietate în ceea ce privește protecția juridică a acestui drept real, creditorii putându-se adresa instanței judecătorești pentru realizarea creanțelor lor, imediat ce suspendarea procedurii a încetat, astfel încât art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție nu este încălcat. Cu referire la susținerea privind contrarietatea față de prevederile constituționale ale art. 49, se considera ca suspendarea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului în cazul unor societăți comerciale aflate în proces de privatizare, dispusă în temeiul art. III din ordonanța, este o măsura temporară, asa încât restrangerea exercițiului drepturilor creditorilor se face pentru o perioadă limitată și nu poate duce la stingerea dreptului însuși. Se mai arata ca din analiza alin. (4) al art. III rezultă ca judecătorul-sindic va pronunța închiderea procedurii falimentului, dar condiționat de prevederile contractului de privatizare, care cuprinde, de regula, clauze cu privire la modul de satisfacere a creditorilor societății comerciale privatizate, mai ales a creditorilor privati, deoarece societatea în cauza poate fi scutită de la plata obligațiilor bugetare.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, potrivit cărora: "(1) Exercițiul acțiunilor sau, după caz, efectuarea procedurilor prevăzute de
se suspenda, la cererea instituției publice implicate, față de societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține cel puțin 50% + 1 din capitalul social, ce înregistrează obligații bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidența contabilă, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care să conducă la creșterea atractivității acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenție pentru achiziționarea pachetului de acțiuni.
(2) Suspendarea va fi pronunțată de instanța competența pentru o perioadă de un an, care va putea fi prelungită, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an.
(3) În termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii de suspendare, administratorul sau, după caz, lichidatorul va fi obligat să prezinte instituției publice implicate un raport cu privire la ansamblul operațiunilor efectuate în cursul procedurii de lichidare judiciară.
(4) În urma privatizării societății prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni, judecătorul-sindic va pronunța, la cererea instituției publice implicate, o încheiere prin care va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acțiunilor."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții de lege sunt contrare art. 41 alin. (1) și (2) și art. 49 din Constituție, care prevăd:
- Art. 41 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."
De asemenea, prin susținerile orale din cadrul ședinței publice de dezbateri, precum și prin notele scrise depuse la dosar, se invoca și încălcarea art. 11 din Constituție, referitoare la "Dreptul internațional și dreptul intern", cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil".
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata următoarele:
Dispozițiile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție invocate și în prezenta cauza. Astfel, prin Decizia nr. 273 din 22 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 10 decembrie 2002, respingând, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a constatat ca prevederile art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție nu sunt incidente în cauza, "dispozițiile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
vizând exclusiv procedurile prevăzute de
în caz de insolventa a debitorilor comercianți aflați în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sume disponibile. În consecința, suspendarea acestor proceduri nu aduce vreo atingere dreptului de proprietate al titularilor de creanțe. [...] Cel mult se poate discuta despre o anumită întârziere a realizării drepturilor de creanta ale acestora". De asemenea, pentru aceleași considerente, nu s-a reținut nici încălcarea principiului ocrotirii egale a proprietății private, indiferent de titular. În legătură cu invocarea încălcării art. 49 din Constituție, prin Decizia Curții Constituționale nr. 211 din 10 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 28 octombrie 2002, s-a reținut ca "textul de lege criticat este un text de procedura - deci fără efect cu privire la dreptul substanțial al creditorilor - iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, reglementarea procedurilor judiciare este de competența legiuitorului".
Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.
În ceea ce privește invocarea încălcării art. 11 din Constituție, referitoare la "Dreptul internațional și dreptul intern", cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil", Curtea constata ca autorul excepției nu arata în ce consta contrarietatea dintre textele de lege criticate și prevederile constituționale și din convenție menționate, astfel ca aceasta sustinere nu poate fi reținută.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA,
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Agroindustriala Prejmer" - S.A. în Dosarul nr. 745/R/C/2002 al Curții de Apel Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.