Decizia nr. 69/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Maria Tomulescu și Ileana Jecu în Dosarul nr. 5.760/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că nu sunt incalcate dispozițiile art. 41 din Constituție referitoare la ocrotirea proprietății private, întrucât textele de lege criticate consacra protecția dobânditorului de buna-credința, justificată din ratiuni de echitate socială, care reprezintă o excepție de la regula "resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis".

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 26 februarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 5.760/2001, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Maria Tomulescu și Ileana Jecu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca

art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

contravine textelor constituționale ale art. 41 alin. (1), (2) și (3), întrucât buna-credința a dobanditorilor unui imobil preluat de stat fără titlu inlatura titlul de proprietate al adevăratului proprietar, ceea ce echivaleaza cu o preluare abuzivă.

Judecătoria Sectorului 1 București, exprimandu-și punctul de vedere, considera excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se apreciază ca "din redactarea textului criticat rezultă ca, de regula, actele de înstrăinare încheiate asupra imobilelor preluate fără titlu sunt lovite de nulitate absolută, cazul în care actul de înstrăinare a fost încheiat cu buna-credința fiind o excepție de la aceasta regula. Asadar, potrivit acestei interpretări, actele de înstrăinare asupra imobilelor preluate fără titlu încheiate de stat sunt lovite de nulitate absolută, întrucât statul, în urma deposedarii ilegale a proprietarului, nu poate pretinde ca a stapanit cu buna-credința imobilul astfel preluat și nici ca a fost de buna-credința la înstrăinarea acestuia. Este o soluție ce deroga parțial de la principiile dreptului comun aplicabil vânzării lucrului altuia, în sensul că, în ipoteza în care înstrăinătorul este de rea-credința, iar dobanditorul este de buna-credința, contractul este lovit de nulitate absolută, iar nu de nulitate relativă".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca, în ceea ce privește art. 46 alin. (1), acesta consacra principiul constituțional al neretroactivitatii, încheierea actelor juridice și regimul juridic al nulității acestora fiind reglementate de legea în vigoare la acel moment. Astfel, regimul juridic al proprietății - conținutul juridic, limitele și mijloacele de apărare - este același pentru toți proprietarii, aceștia fiind egal ocrotiți de legea civilă în vigoare, la acel moment. Referitor la art. 46 alin. (2), se apreciază ca protejarea dobânditorului de buna-credința este justificată de consideratiuni de echitate și utilitate socială și constituie una dintre excepțiile de la principiul "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis". În concluzie, excepția de neconstituționalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 41, referitoare la protecția proprietății private, întrucât nu instituie un tratament inegal în ocrotirea dreptului de proprietate, ci se reglementează condițiile de valabilitate a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate de stat cu titlu sau fără titlu. Se mai arata ca exista o motivare obiectivă și rezonabila a instituirii excepției bunei-credințe și nu exista o disproportie între scopul urmărit de lege - stabilirea unor măsuri reparatorii pentru foștii proprietari sau moștenitorii acestora - și mijloacele folosite. Pe de altă parte, art. 41 din Constituție statuează ca legea stabilește conținutul și limitele dreptului de proprietate și, prin urmare, legiuitorul, determinând aceste limite, are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite. Prin urmare, excepția este considerată ca fiind neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are următorul conținut:

- Art. 46 alin. (1) și (2): "(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credința."

Textul constituțional invocat de autoarele excepției ca fiind încălcat are următoarea redactare:

- Art. 41 alin. (1), (2) și (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, prin coroborare cu alin. (2) al

art. 46 din Legea nr. 10/2001 , primul alineat al acestui articol are în vedere actele juridice de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil. Prin efectul acestei preluări, proprietarul inițial al imobilului a pierdut titlul de proprietate în favoarea statului, care, în aceasta calitate, este îndreptățit sa exercite toate prerogativele dreptului sau asupra bunului. Statul poate dispune de bunul sau, instrainandu-l în mod valabil, cu respectarea legilor în vigoare la data vânzării, fără sa încalce dreptul proprietarului inițial, care, în urma preluării, a încetat sa mai existe. Altfel spus, titularul inițial al dreptului de proprietate, nemaiavand calitatea de proprietar la data înstrăinării bunului de către cel care îl deține în proprietate, recte statul, nu are cum sa invoce încălcarea - pe calea reglementării care recunoaște validitatea actului de înstrăinare - a unui drept pe care nu-l mai are.

Nu exista, asadar, nici o contradictie între reglementarea prevăzută de alin. (1) al art. 46 și principiul constituțional al garantarii dreptului de proprietate consacrat de art. 41 din Legea fundamentală, motiv pentru care Curtea constata ca, sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Cu privire la alin. (2) al

art. 46 din Legea nr. 10/2001 , Curtea retine ca, potrivit celor ce rezultă din motivarea excepției, critica de neconstituționalitate vizează teza a doua a alineatului, potrivit căreia - prin excepție de la regula instituită prin teza întâi care sancționează cu nulitatea absolută actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil - asemenea acte sunt valabile dacă au fost încheiate cu buna-credința.

Curtea considera ca, prin consacrarea bunei-credințe ca o cauza de asanare a nulității absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, legiuitorul a înțeles ca în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar și subdobanditorul de buna-credința al bunului sau imobil să fie preferat cel din urma. Recunoașterea prevalentei interesului subdobanditorului de buna-credința a fost impusa de ratiuni care vizează asigurarea securității circuitului civil și stabilitatea raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic soluția se fundamentează pe principiul validității aparentei în drept, a cărui esenta este exprimată prin adagiul "error communis facit jus".

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra aplicabilitatii acestui principiu de drept în materia care face obiectul controlului de constituționalitate (de exemplu, prin Decizia nr. 191/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002), retinand cu acel prilej ca "incidența principiului validității aparentei în drept este însă subsecventa întrunirii cumulative a doua condiții privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului - eroare care trebuie să fie comuna sau unanima și, de asemenea, invincibila - și a unei condiții privind buna-credința a subdobanditorului, care trebuie să fie perfecta, adică lipsită de orice culpa sau chiar indoiala imputabilă acestuia".

De altfel, opțiunea legiuitorului de a-l prefera pe subdobanditorul de buna-credința nu vine în contradictie cu spiritul

Legii nr. 10/2001 , și anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât în situația în care restituirea în natura nu mai poate opera devin aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) din legea menționată, potrivit cărora: "(2) În cazurile în care restituirea în natura nu este posibila se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri bănești."

În consecința, Curtea constata ca

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

nu contravine prevederilor constituționale privind protecția proprietății private, fiind în deplina concordanta cu art. 41 alin. (1) teza a doua, potrivit căreia conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Maria Tomulescu și Ileana Jecu în Dosarul nr. 5.760/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 februarie 2003.