Decizia nr. 100/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Vadim Tighiev în Dosarul nr. 3.237/2002 al Tribunalului Bihor.

La apelul nominal se constata lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale, invocand în acest sens jurisprudența constanta a Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 3.237/2002, Tribunalul Bihor a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Vadim Tighiev într-o cauza având ca obiect plângerea introdusă de acesta împotriva hotărârii prin care Oficiul Național pentru Refugiati i-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține ca dispozițiile criticate ingradesc accesul liber la justiție prin limitarea la o singura cale de atac împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiati, prin care i s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat. Prin aceasta, potrivit susținerilor autorului excepției, se creează o discriminare față de persoanele care "nu au statut juridic asimilat cetățenilor români".

Tribunalul Bihor opineaza în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca dispozițiile criticate nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, deoarece acestea au fost instituite "tocmai pentru a asigura un acces largit la justiție persoanelor ce solicita una din formele de protecție prevăzute de lege și care au beneficiat deja, în cadrul primei cereri analizate de Oficiul Național pentru Refugiati, de drepturile recunoscute de Constituția României privind accesul liber la justiție și dreptul la apărare, interpretate prin prisma art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale". Reglementarea unei singure cai de atac în aceasta materie nu a fost instituită, asa cum, fără temei, susține autorul excepției, în considerarea lipsei calității de cetățean român, ci în considerarea unor situații deosebite și pentru asigurarea celeritatii judecării cauzei. Dispozițiile criticate sunt în concordanta și cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție, asa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenta Curții Constituționale (de exemplu, Decizia nr. 261/2000).

Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenta constanta a Curții Constituționale în aceasta materie (de exemplu, deciziile nr. 60/1993, 38/1998, 146/2001, 56/2002 și nr. 175/2002), prin care s-a statuat ca accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000), aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001), cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut: "În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21: " (1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate prevăd procedura de soluționare a cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat. Potrivit alin. (3) al

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii de respingere a cererii strainul poate depune plângere în termen de doua zile de la comunicare, soluționarea acesteia fiind de competența judecătoriei în a carei raza teritorială își are sediul Oficiul Național pentru Refugiati. În felul acesta strainului căruia i s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat i se asigura accesul la justiție, fiind deci nefondata susținerea autorului excepției privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție.

Faptul ca legea nu permite exercitarea unei cai de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța nu constituie o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție și nici a altei prevederi constituționale, întrucât dispoziția legală criticata nu face distincție între persoanele cărora li se aplică, ci urmărește asigurarea celeritatii procedurii, având în vedere urgenta impusa de natura cauzelor care fac obiectul dispozițiilor criticate. De altfel, dispoziția legală ce face obiectul excepției este de natura procedurala, iar, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, procedura de judecată se stabilește prin lege.

Totodată, Curtea constata ca s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile criticate prin numeroase decizii, de exemplu prin Decizia nr. 330 din 3 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 10 decembrie 2002, prin care a respins excepția de neconstituționalitate invocată. Neintervenind elemente noi, de natura a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.

Fața de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , cu modificările și completările ulterioare, ridicată de Vadim Tighiev în Dosarul nr. 3.237/2002 al Tribunalului Bihor.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2003.