Criteriile din 14 aprilie 2003
ce trebuie îndeplinite de persoanele care urmează să fie angajate de gestionării fondurilor de vânătoare pentru asigurarea pazei fondurilor de vânătoare
prezumat în vigoare
Articolul 1
Gestionării fondurilor de vânătoare, astfel cum sunt definiți la
art. 4 din Legea nr. 103/1996 , republicată, angajează pentru asigurarea pazei fondurilor de vânătoare persoane care îndeplinesc prezentele criterii tehnico-profesionale.
Articolul 2
Criteriile tehnico-profesionale prevăzute la art. 1 sunt următoarele:
a) autorizația emisă de organul competent al Ministerului de Interne, în conformitate cu prevederile
art. 10 din Legea nr. 17/1996
privind regimul armelor de foc și al munițiilor, pentru portul și folosirea de arme și muniții pentru vânătoare și pentru paza;
b) avizul organului de poliție competent, în conformitate cu prevederile
art. 20 din Legea nr. 18/1996
privind paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor și valorilor, cu modificările și completările ulterioare;
c) pregătire școlară necesară;
d) activitate desfășurată în domeniul cinegetic;
e) vechime mai mare de 5 ani ca vânător, membru într-o organizație de vânătoare care are în gestiune fonduri de vânătoare, cu permisul vizat, inclusiv pentru anul în care se face angajarea.
Articolul 3
Dovedirea îndeplinirii criteriilor tehnico-profesionale prevăzute la art. 2 se face după cum urmează:
a) copie autentificată de pe autorizația emisă de organul de poliție, pentru criteriul prevăzut la art. 2 lit. a);
b) copie autentificată a avizului emis de organul de poliție competent, pentru criteriul prevăzut la art. 2 lit. b);
c) copie autentificată a diplomei și a foii matricole, în situația în care persoana a absolvit o formă de învățământ în programa căreia a existat ca disciplina de studiu vanatul și vânătoarea, pentru criteriul prevăzut la art. 2 lit. c);
d) copie autentificată a carnetului de muncă, în cazul în care persoana a desfășurat activitate de minimum 5 ani, până în anul 1996, în domeniul silviculturii, în funcția de padurar, brigadier sau tehnician cu atribuții și de vânătoare, pe fostele fonduri de vânătoare gospodărite de stat (GVS), pentru criteriul prevăzut la art. 2 lit. d);
e) copie autentificată a permisului de vânătoare, însoțită de adeverinta emisă de organizația vânătoreasca ce a eliberat permisul de vânătoare, din care să rezulte când a fost dobandita calitatea de vânător, pentru criteriul prevăzut la art. 2 lit. e).
Articolul 4
Angajarea personalului cu atribuții de paza a fondurilor de vânătoare se face dacă sunt îndeplinite cumulativ criteriile prevăzute la art. 2 lit. a), b) și unul dintre criteriile tehnico-profesionale prevăzute la art. 2 lit. c), d) sau e).
Articolul 5
Prin derogare de la prevederile art. 4, se pot angaja temporar și persoane care nu îndeplinesc unul dintre criteriile tehnico-profesionale prevăzute la art. 2 lit. c), d) sau e), în condițiile în care gestionării fondurilor de vânătoare fac dovada, prin copia anunțului făcut într-un ziar de larga circulație, ca au făcut publică oferta de locuri de muncă și că nu au fost solicitări de angajare din partea unor persoane care să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 4.
Articolul 6
Pentru a fi definitivate pe post persoanele care au fost angajate în condițiile art. 5 vor face dovada, prin copie autentificată a atestatului, ca au absolvit în termen de maximum 6 luni de la angajare un curs de pregătire profesională pentru personalul cu atribuții de paza a fondurilor de vânătoare în cadrul unei instituții de învățământ care are avizată programa de învățământ de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, conform prevederilor
art. 8 lit. k) din Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , republicată.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.