Decizia nr. 627/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Cătălina Turcu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3,

art. 4 alin. (1),

art. 5 alin. (1)

și (3),

art. 7,

art. 8 alin. (1)

și (5) și

art. 11 din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din București în Dosarul nr. 27.987/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.050D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Dosarul se află la al doilea termen de judecată, fiind amânat ca urmare a neîndeplinirii legale a procedurii de citare.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată ori inadmisibilă, arătând că nu poate fi reținută critica privind încălcarea

art. 44 din Constituție

deoarece intervenția statului urmărește un scop legitim, respectiv protecția consumatorului prin evitarea punerii sale în incapacitate de plată. Nu sunt încălcate nici dispozițiile

art. 73 din Constituție , deoarece regimul proprietății se reglementează prin lege organică, dar anumite reguli specifice se pot reglementa și prin lege ordinară. Face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 89 din 21 februarie 2019 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 1 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 27.987/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3,

ale

art. 4 alin. (1),

art. 5 alin. (1)

și (3),

art. 7,

art. 8 alin. (1)

și (5) și ale

art. 11 din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din București într-o cauză având ca obiect contestația formulată potrivit

Legii nr. 77/2016 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt contrare

art. 1 alin. (5) din Constituție , neîndeplinind condițiile de claritate și previzibilitate necesare unui act normativ. Dispozițiile

art. 3

sunt imprevizibile, deoarece derogă de la

Codul civil,

fără indicarea expresă a articolului de la care se derogă. De asemenea, legea nu definește noțiunea de „locuință“, nu stabilește în sarcina cui sunt cheltuielile de executare silită și nu stabilește cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „contract de credit“, există inadvertențe între scopul adoptării sale, așa cum rezultă din expunerea de motive, și condițiile prevăzute la art. 4 din lege, nu se reglementează cu privire la situațiile în care imobilul este afectat de sarcini, la debitorii care nu și-au achitat impozitele sau cu privire la un termen pentru introducerea acțiunii prevăzute de art. 8 din lege.

6.

Se susține că dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 77/2016

aduc atingere

art. 15 alin. (2) din Constituție , deoarece legea nouă se aplică contractelor aflate în derulare.

7.

Se arată că dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 77/2016

contravin dreptului la apărare și celui privind accesul la justiție, având în vedere că obiectul contestației este limitat strict la condițiile de admisibilitate prevăzute în

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016

- dispoziții care sunt neconstituționale în raport cu libertatea economică și dreptul de proprietate. Practic, deși creditorul are dreptul de a contesta notificarea cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului afectat garanției, prin darea în plată, acesta nu poate formula nicio apărare cu privire la drepturile sale și la aspectele particulare ale speței, care ar putea conduce, eventual, la o inadmisibilitate a notificării. Având în vedere că, față de condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, se conferă un drept general tuturor consumatorilor, fără a se avea în vedere o reechilibrare a contractului, în contextul în care executarea acestuia ar deveni prea oneroasă pentru consumator, din diverse circumstanțe excepționale, limitarea obiectului contestației strict la aceste motive echivalează, în cele din urmă, cu o îngrădire nejustificată a dreptului la apărare și a accesului la justiție, care, în aceste condiții, devin ineficace și iluzorii.

8.

Se susține că prin dispozițiile criticate se aduce o atingere nepermisă dreptului de proprietate privată al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut. Instituția de credit este titulara unui drept de creanță având ca obiect o sumă de bani. Din perspectiva

art. 44 din Constituție , un astfel de drept de creanță este un drept de proprietate ce este protejat și de

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Când obiectul dreptului de creanță este înlocuit cu un obiect de valoare mai mică, are loc o expropriere ce nu este compensată de o prealabilă și dreaptă despăgubire.

9.

Se consideră că limitarea gravă adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de

art. 53 din Constituție , pierderea dreptului de proprietate nefiind proporțională cu scopul urmărit, elementul de protecție socială neregăsindu-se în condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

10.

În opinia autorului, textele de lege criticate aduc atingere

art. 45

și

art. 135 din Constituție , deoarece statul are obligația să nu schimbe sau să nu altereze activitatea unui actor la viața economică. Prin dispozițiile legale criticate statul își încalcă această obligație, prin schimbarea naturii activității instituțiilor de credit din comerțul cu bani în comerțul cu imobile.

11.

Se arată că libera inițiativă ar însemna libertatea persoanei de a desfășura activitatea economică în modalitatea pe care aceasta o consideră cea mai potrivită pentru a-și atinge scopul, uzând de mijloacele juridice pe care le are la dispoziție. În desfășurarea activității sale economice, persoana este liberă să își aleagă partenerii contractuali și clienții. Ca o consecință, deși libertatea contractuală nu are valențe constituționale exprese, ea ar putea fi subsumată conceptului de liberă inițiativă, deoarece mijlocul juridic prin care persoana participă la viața economică este contractul, ca formă de manifestare a libertății contractuale.

12.

Se arată că

Legea nr. 77/2016

încalcă dispozițiile

art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție , deoarece a fost adoptată prin procedura aplicabilă legilor ordinare, dar

Codul civil

de la care aceasta derogă este lege organică.

13.

Se apreciază că sunt încălcate și dispozițiile

art. 148 din Constituție , respectiv prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.

14.

Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

15.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/199 2, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16.

Guvernul solicită respingerea criticilor de neconstituționalitate ca neîntemeiate sau inadmisibile, după caz, în acord cu jurisprudența instanței constituționale, și anume

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 .

17.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

18.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în încheierea de sesizare, îl constituie

art. 3,

art. 4 alin. (1),

art. 5 alin. (1)

și (3),

art. 7,

art. 8 alin. (1)

și (5) și

art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Având în vedere data încheierii contractului de credit, Curtea va reține ca obiect al excepției dispozițiile

art. 11 teza întâi r aportate la prevederile

art. 3,

art. 4 alin. (1),

art. 5 alin. (1)

și (3),

art. 7,

art. 8 alin. (1)

și (5) și cele ale

art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum și

Legea nr. 77/2016

în ansamblul său.

20.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5)

sub aspectul criteriilor de calitate ale legii,

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității,

art. 21 -

Accesul liber la justiție,

art. 24 -

Dreptul la apărare,

art. 44 -

Dreptul de proprietate privată,

art. 45 -

Libertatea economică,

art. 53 alin. (2)

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 73 alin. (3) lit. m)

privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietății și al moștenirii,

art. 135 -

Economia și

art. 148 -

Integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol

adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că încheierea contractului de credit între bancă și consumator a avut loc înainte de intrarea în vigoare a

noului Cod civil , respectiv 1 octombrie 2011, dată anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 77/2016 . Totodată, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei […]“.

22.

Curtea observă, în primul rând, că autorul excepției a invocat neconstituționalitatea

art. 3 din Legea nr. 77/2016 , fără să se raporteze în mod distinct la cele două teze ale acestuia, respectiv teza care vizează aplicabilitatea

noului Cod civil

(„Prin derogare de la dispozițiile

Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare“) și apoi teza care vizează aplicabilitatea

Codului civil din 1864 . În aceste condiții, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza întâi,

raportate la dispozițiile

art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 , urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei.

23.

Curtea reține că în cauză contractul de credit a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 77/2016 , ceea ce este relevant în examinarea admisibilității excepției de neconstituționalitate a tezei a doua a

art. 11 din Legea nr. 77/2016 , potrivit căreia

Legea nr. 77/2016

se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. În aceste condiții, se va respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 , ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei.

24.

Curtea observă că prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, anterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, a constatat că prevederile din

art. 11 teza întâi,

raportate la

art. 3 teza a doua,

art. 4,

art. 7

și

art. 8 din Legea nr. 77/2016 , sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii. Având în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza întâi,

raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua,

art. 4 alin. (1),

art. 7 alin. (1)-(3)

și (5)-(6) și ale

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 .

25.

Curtea observă că și excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

este inadmisibilă, deoarece din datele transmise în dosarul Curții Constituționale nu rezultă că s-ar fi declanșat executarea silită a imobilului ipotecat (a se vedea, ad similis, paragraful 40 din

Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017). Curtea reține că revine instanțelor de judecată competența de a stabili cadrul procesual în care se soluționează litigiul dedus judecății, în funcție de stadiul derulării contractului de credit și de data încheierii acestuia, aplicând în mod corespunzător dispozițiile legale specifice fiecărei faze procesuale în parte, împreună cu jurisprudența Curții Constituționale asociată acestora (a se vedea

Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 7 septembrie 2018, paragraful 256).

26.

Curtea constată că prin

Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, a statuat, făcând referire la jurisprudența sa, în esență, că

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , precitată, este o decizie interpretativă, or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituționalitate deduse din motivarea autorului excepției de neconstituționalitate nu vizează înțelesul normelor juridice, declarat neconstituțional, nu este incident

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional urmând să analizeze fondul excepției de neconstituționalitate (a se vedea și

Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017,

precitată, paragraful 48).

27.

Pornind de la aceste considerente, Curtea va analiza excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza întâi r aportate la dispozițiile

art. 5 alin. (1)

și (3) și

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , precum și a legii în ansamblul său, din perspectiva jurisprudenței sale anterioare în materie.

28.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, referitoare la încălcarea

art. 73 alin. (3) lit. m)

din Constituție, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , paragraful 108, că

Legea nr. 77/2016

reglementează situații specifice, care nu se referă la regimul general al proprietății, ci vizează doar o modalitate de executare a unor obligații derivate din contractul de credit, în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea

Legii nr. 77/2016

are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietății, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietății în România, și nu orice transfer al dreptului de proprietate, ca urmare a aplicării unor instituții de drept civil. În concordanță cu jurisprudența sa ( Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietății, publică sau privată, vizează, ca esență, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosința și dispoziția, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietății și al dreptului de proprietate reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanță mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanțe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate, prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi

Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în

art. 348,

reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea a constatat că această critică de neconstituționalitate extrinsecă este neîntemeiată.

29.

Referitor la criticile formulate din perspectiva respectării exigențelor impuse de

art. 1 alin. (5)

și

art. 44 din Constituție ,

Curtea, prin

Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018, paragrafele 30-35, a statuat că, în analiza conformității dispozițiilor

art. 5 alin. (3)

și ale

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016

cu prevederile constituționale care garantează dreptul de proprietate privată, a fost avut în vedere raportul contractual existent între cele două părți. Aprecierea asupra ruinei (iminente) contractuale a debitorului nu vizează evoluția/fluctuația situației financiare/materiale a debitorului ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporția și dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat [referitor la noțiunea de ruină (iminentă) a debitorului a se vedea paragrafele 35 și 37 din

Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017 , precitată, iar cu privire la noțiunea de risc supraadăugat, a se vedea paragrafele 96 și 97 din

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 ].

30.

În ceea ce privește criteriile care trebuie avute în vedere atunci când se constată apariția riscului supraadăugat, Curtea a reiterat cele reținute în paragraful 98 al

Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 . Astfel, evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită și realizată în ansamblu, prin analiza cel puțin a calității și pregătirii economice/juridice a cocontractanților (dihotomia profesionist/consumator), a valorii prestațiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat și suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum și a noilor condiții economice care denaturează atât voința părților, cât și utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea limitei dintre cele două categorii de riscuri - riscul inerent contractului asumat de părți în mod voluntar - și riscul supraadăugat - care nu a putut face obiectul unei previzionări de către niciuna dintre părți - determinând, în funcție de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Însă, odată constatate depășirea riscului inerent contractului și survenirea celui supraadăugat, intervenția asupra acestuia devine obligatorie și trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în sensul adaptării contractului la noile condiții. Efectele juridice ale acestei intervenții se vor produce numai pentru viitor, prestațiile deja executate rămânând câștigate contractului.

31.

Prin urmare, Curtea a reținut că, după constatarea intervenirii unui risc supraadăugat în derularea contractului de credit, vor fi evaluate, în considerarea circumstanțelor specifice fiecărui contract de credit, remediile care urmează a fi dispuse, adaptarea sau, după caz, încetarea contractului. Dar, indiferent care dintre cele două soluții va fi adoptată, aceasta va trebui să respecte exigența ca riscul supraadăugat să fie suportat împreună de debitor și creditor, în mod echitabil. O asemenea exigență este impusă, pe de o parte, de faptul, subliniat de Curte în paragraful 102 al

Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că niciuna dintre părți nu este culpabilă de apariția evenimentului, și, pe de altă parte, de faptul, de asemenea subliniat în decizia antereferită (paragraful 99), că echitatea, corolar al bunei-credințe, guvernează contractul civil de la nașterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existența unei clauze exprese în cuprinsul contractului. Cu alte cuvinte, însăși natura conceptului de risc supraadăugat, premisă a constatării impreviziunii contractuale, impune cu necesitate ca acesta să fie suportat împreună de părțile contractului de credit (a se vedea în acest sens paragraful 31 din

Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018 ).

32.

Curtea a mai reținut că impreviziunea vizează numai o ruină contractuală, care afectează utilitatea socială a contractului de credit, și nicidecum o ruină personală a debitorului. Astfel, în evaluarea impreviziunii se vor analiza, exclusiv, prestațiile părților din contractul de credit de natură să determine ruina contractuală a debitorului, și nu se vor avea în vedere aspectele financiare/materiale care nu se află în legătură cu contractul de credit. În caz contrar, ar fi alterată noțiunea de impreviziune contractuală, care s-ar deplasa, în cazul dat, de la evaluarea dezechilibrului dintre prestațiile părților la analiza caracterului suficient sau insuficient al veniturilor debitorului (a se vedea în acest sens paragraful 32 din

Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018 , precitată).

33.

În considerarea celor anterior expuse, Curtea a constatat că debitorul care solicită, în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 77/2016 , darea în plată a imobilului, sub condiția îndeplinirii condițiilor impreviziunii, se află într-o situație diferită de aceea a debitorului care, în temeiul dispozițiilor

art. 6 din Legea nr. 151/2015

privind procedura insolvenței persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, inițiază procedura de insolvență, noțiunea de insolvență fiind definită în prevederile

art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015

(a se vedea în acest sens paragraful 33 din

Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018 ).

34.

În concluzie, Curtea a reținut că instanța judecătorească învestită, în temeiul

art. 7

sau, după caz, al

art. 8 din Legea nr. 77/2016 , cu soluționarea unor acțiuni având ca obiect contestații formulate de creditori și, respectiv, acțiuni ale debitorilor, ca expresie a obligației statului de a garanta dreptul de proprietate privată, nu va analiza dacă patrimoniul debitorului se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci își va limita analiza la dinamica obligațiilor reciproce întemeiate pe contractul de credit și, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supraadăugat, va putea constata intervenția impreviziunii contractuale. Așadar, instanța judecătorească, în evaluarea impreviziunii, nu poate împrumuta elemente/criterii specifice procedurii insolvenței persoanei fizice (a se vedea în acest sens paragraful 35 din

Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018 ).

35.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea

art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a reținut, în

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun,

Codul civil din 1864 , care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul

art. 969

și

art. 970.

Având în vedere că

Legea nr. 77/2016

reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează (paragraful 115). În ceea ce privește critica formulată din perspectiva

art. 21

și

art. 24 din Constituție

și care vizează prevederile

art. 7 din Legea nr. 77/2016 , în paragraful 116 al

Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a reținut că instituția impreviziunii aplicabilă ope legis pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 77/2016

nu poate fi recunoscută, fiind în contradicție cu prevederile constituționale ale

art. 21

alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Părțile din contractele respective trebuie să aibă posibilitatea de a prezenta situația de fapt dintr-un dosar în fața unei instanțe judecătorești, având în vedere că judecătorul trebuie să verifice această situație, astfel încât instituția dării în plată să nu fie un instrument discreționar pus la dispoziția doar a unei părți și, astfel, să dezechilibreze raportul contractual.

36.

Referitor la criticile formulate din perspectiva prevederilor

art. 44 din Constituție , în paragraful 128 al

Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a reținut că, potrivit

art. 44 alin. (1) din Constituție , legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 270 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19, și

Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul

art. 44 din Constituție , legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de

Constituție , în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul

art. 44 din Constituție

cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziție specială în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiții, Curtea a reținut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit

art. 44 alin. (1) din Constituție ; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condițiile exercitării sale cu bună-credință (a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituțiilor de credit nu cunoaște nicio limitare în condițiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate.

37.

Referitor la critica privind

art. 11 teza întâi,

raportat la

art. 5 alin. (3)

și

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , prin raportare la

art. 44 din Constituție , prin

Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017,

paragrafele 50-60, Curtea a reținut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin

art. 5 alin. (3)

și

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , a pus la îndemâna debitorului obligației un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăților, pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Suspendarea plăților aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia, prin care apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăților, celelalte obligații ale debitorului, rezultate din acesta, se execută în continuare. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăților este o măsură imediată, care înlătură efectele negative asupra patrimoniului debitorului, în condițiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Ca atare, Curtea, având în vedere conținutul normativ al

art. 5 alin. (3)

și al

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , a constatat că acestea reglementează o intervenție etatică în ceea ce privește executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituțional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condițiilor impuse prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , referitoare la buna-credință și echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă intensitatea acestei intervenții, privită din perspectiva exigențelor

Constituției , trebuie evaluată prin prisma testului de proporționalitate dezvoltat de Curtea Constituțională în jurisprudența sa (a se vedea

Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, sau

Decizia nr. 266 din 21 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013). Curtea a mai constatat că, deși creditorul obligației deține, în principiu, un bun, în sensul

art. 1 al Protocolului adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , reprezentat de creanța care face obiectul contractului de credit, intervenția statului, operată prin textele de lege criticate, urmărește un scop legitim, ce se circumscrie conceptului de protecție a consumatorului, că măsura criticată este adecvată, necesară și respectă un just raport de proporționalitate între interesele generale și cele particulare. În consecință, având în vedere cele anterior expuse, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuție în niciun fel condițiile de drept substanțial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabilește un echilibru procedural corect între părțile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporționalității, ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietății private.

38.

Cu referire la criticile prevederilor

Legii nr. 77/2016

formulate din perspectiva

art. 45

și

art. 135 din Constituție , Curtea a reținut, în

Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017 (paragraful 65), că însuși textul

art. 45

din Constituție

dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Or, dispozițiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condițiile legii -, legiuitorul constituant acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condițiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și pe cel al liberei inițiative. De altfel, Curtea Constituțională a stabilit în

Decizia nr. 282 din 8 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor.

39.

Referitor la criticile formulate din perspectiva prevederilor

art. 53 din Constituție , Curtea a reținut că acestea nu au incidență în cauze.

40.

Cu privire la invocarea

art. 148 din Constituție , prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , paragraful 129, Curtea a reținut că, în cauzele deduse judecății, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, acestea nu au incidență în cauză.

41.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile

art. 11 teza întâi r aportate la dispozițiile

art. 5 alin. (3)

și ale

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , și cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziții legale,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi r aportate la dispozițiile

art. 3,

art. 4 alin. (1),

art. 7 alin. (1)-(3)

și

(5)-(6)

și ale

art. 8 alin. (1)

și

(5)

și

art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din București în Dosarul nr. 27.987/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași parte în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 11 teza întâi r aportate la

art. 5 alin. (1)

și

(3)

și

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , precum și legea în ansamblul său sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2019.