Decizia nr. 426/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 254/2013 19 iulie 2013 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele ju…
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Afrodita Laura Tutunaru
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Marcel Kollenman în Dosarul nr. 13.321/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.239D/2016.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.678D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Marcel Kollenman în Dosarul nr. 16.633/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția penală.
4.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
5.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.
6.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.
7.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.678D/2016 la Dosarul nr. 1.239D/2016, care a fost primul înregistrat.
8.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
9.
Prin încheierile din 1 iulie și 7 septembrie 2016, pronunțate în dosarele nr. 13.321/245/2016 și nr. 16.633/245/2016, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
10.
Excepția a fost ridicată de Marcel Kollenman, în dosarele de mai sus, având ca obiect soluționarea unor contestații formulate împotriva încheierilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
11.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile legale sunt neconstituționale, deoarece condamnatul nu are posibilitatea de a se prezenta în instanță și nu poate lua cunoștință de susținerile penitenciarului. Mai arată că citarea unui condamnat aflat în penitenciar fără mențiunea de a fi adus ori fără dispoziție de prezentare reprezintă o încălcare a dreptului la apărare. În condițiile în care dispozițiile legale contestate prevăd doar posibilitatea administrației penitenciarului de a participa efectiv la judecată, prezența persoanei condamnate fiind lăsată la aprecierea judecătorului, susține că este încălcat în mod grav principiul egalității în drepturi și dreptul la un proces echitabil.
12.
Judecătoria Iași - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece o persoană condamnată este ascultată în mod obligatoriu la locul de deținere de către judecătorul de supraveghere, potrivit
art. 56 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 , și aceasta reprezintă o garanție acordată persoanei condamnate că beneficiază de un tratament juridic corespunzător situației în care se află, soluția pronunțată de către judecătorul de supraveghere conținând în mod automat și susținerea persoanei deținute. De asemenea, persoana condamnată are cunoștință de cauză, aceasta judecându-se în ședință publică, cu citarea sa și a administrației penitenciarului și, totodată, poate depune memorii și concluzii scrise și își poate angaja, ca orice parte dintr-un proces, un apărător care să o reprezinte în instanță [a se vedea
art. 39 alin. (14)
și
alin. (15) din Legea nr. 254/2013 ].
13.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
14.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
15.
Avocatul Poporului apreciază dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, prevederile legale contestate se referă la faza de executare a procesului, fază care nu este supusă acelorași reguli de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situația juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului (a se vedea
Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013 ). De aceea, în considerarea acestor distincții, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluționare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin
Legea nr. 254/2013 , procedură care să nu mai implice în mod necesar prezența persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispozițiile constituționale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statuând în jurisprudența sa că garanțiile consacrate în materie penală de prevederile
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
- egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2006, pronunțată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Hotărârea din 27 iunie 2006 pronunțată în Cauza Szabo împotriva Suediei, Hotărârea din 23 octombrie 2012, pronunțată în Cauza Ciok împotriva Poloniei).
16.
Prevederile contestate de petent nu suprimă accesul la justiție și nici dreptul la apărare, în sensul consfințit de
art. 21
și
art. 24 din Constituție , deoarece nimic nu îl oprește pe condamnat să își angajeze un apărător pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind instituit de legiuitor numai în anumite situații, întrucât
Legea fundamentală
garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie. Curtea Constituțională a considerat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului (a se vedea
Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009
și
Decizia nr. 1.292 din 14 octombrie 2010 ).
17.
Totodată, în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunțate în soluționarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise, în temeiul
art. 39 alin. (15) din lege , indiferent dacă este adusă sau nu la judecată.
18.
Mai mult, decizia Comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate poate fi contestată atât în fața judecătorului de supraveghere a privării de libertate, cât și în fața instanței de judecată, care, respectând exigențele dreptului la apărare, poate asculta la locul de deținere persoana condamnată în vederea aflării adevărului.
19.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
20.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
21.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut: „(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanței, în acest caz fiind audiată.“
22.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 11
referitor la Dreptul internațional și dreptul intern,
art. 16
referitor la Egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21
referitor la Accesul liber la justiție și
art. 24
referitor la Dreptul la apărare, precum și dispozițiile
art. 6
privind Dreptul la un proces echitabil,
art. 13
privind Dreptul la un recurs efectiv,
art. 14
privind Interzicerea discriminării și
art. 7 privind Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
cu trimitere la
art. 1 din Protocolul nr. 12
adițional la
Convenție .
23.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării
Deciziei nr. 535 din 14 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015, paragrafele 18-21, Curtea a statuat că prevederile
art. 39 din Legea nr. 254/2013
se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, și anume fazei de executare.
Articolul 39
din lege
reglementează atât cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cât și cu privire la contestația formulată de persoana condamnată sau de administrația penitenciarului, pe rolul judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluționat plângerea. Totodată,
art. 56
din aceeași lege normează atât cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, la plângerea ce poate fi formulată de către acestea împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor reglementate prin
Legea nr. 254/2013 , luate de către administrația penitenciarului, cât și cu privire la contestația ce se poate formula împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost soluționată plângerea.
24.
Prin urmare, cadrul general prevăzut de
art. 39 din Legea nr. 254/2013
reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală, astfel încât Curtea reține că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situația juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. Într-un sens similar s-a pronunțat Curtea în jurisprudența sa referitoare la
privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin
Legea nr. 254/2013 , de exemplu, prin
Decizia nr. 462 din 15 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, și prin
Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014.
25.
Așa fiind, Curtea a constatat că, în considerarea diferenței mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluționare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin
Legea nr. 254/2013 , procedură care să nu mai implice în mod necesar prezența persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispozițiile constituționale.
26.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că garanțiile consacrate în materie penală de prevederile
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
- egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 7 mai 1990 - Aldrian împotriva Austriei, Cererea nr. 16.236/90, Decizia din 22 februarie 1995 - A.B. împotriva Elveției, Cererea nr. 20.872/92, Decizia din 13 mai 2003 - Montcornet de Caumont împotriva Franței, Cererea nr. 59.290/00, Decizia din 23 septembrie 2004 - Pilla împotriva Italiei, Cererea nr. 64.088/00, Decizia din 27 iunie 2006 - Szabo împotriva Suediei, Cererea nr. 28.578/03, și Decizia din 23 octombrie 2012 - Ciok împotriva Poloniei, Cererea nr. 498/10, paragraful 33.
27.
Totodată, Curtea a mai reținut că, în procedura de soluționare a plângerii împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de
Legea nr. 254/2013 , potrivit
art. 56 alin. (3) din lege , persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate,
alin. (4)
al aceluiași articol stabilind că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferință, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată. Totodată, în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunțate în soluționarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise, în temeiul
art. 39 alin. (15) din lege , indiferent dacă este adusă sau nu la judecată.
28.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marcel Kollenman în dosarele nr. 13.321/245/2016 și nr. 16.633/245/2016 ale Judecătoriei Iași - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.