Decizia nr. 378/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă , ale art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România și a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , în ansamblul lor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 4
- Legea nr. 213/2004 27 mai 2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organi…
- Legea nr. 319/2006 14 iulie 2006 a securității și sănătății în muncă
- OUG nr. 30/2007 25 aprilie 2007 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Cătălina Turcu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă , ale
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și a
privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România și a
Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , în ansamblul lor, excepție ridicată de Gabriel Adrian Cocoș în Dosarul nr. 24.923/3/2015 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.801 D/2015.
2.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, domnul Dan-Șerban Velicu, consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind autorul excepției și cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă că dosarul se află la al doilea termen de judecată.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă , arătând, în esență, că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea dispoziției de anulare a autorizației și de retragere a permisului de armă, act ce nu se circumscrie categoriilor de documente enunțate de
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă , fiind un act administrativ cu caracter individual. Menționează, de asemenea, că o excepție de neconstituționalitate similară a fost respinsă ca neîntemeiată, prin
Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017 . Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , a
și a
Legii nr. 319/2006 , apreciază că aceasta este inadmisibilă, deoarece niciunul dintre textele și actele normative criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei, respectiv anularea dispoziției anterior menționate. Pe fondul excepției, apreciază că, prin
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , se stabilește o competență în sarcina ministrului afacerilor interne, care își are originea în prevederile
art. 77 din Legea nr. 24/2000 , astfel că acesta nu încalcă prevederile Legii fundamentale, iar critica privind
Legile nr. 213/2004
și
nr. 319/2006
reprezintă de fapt aspecte de nelegalitate a
Ordinului ministrului internelor și reformei administrative nr. 257/2007 , act administrativ-normativ cu caracter normativ pe care autorul nu a înțeles să-l atace pe calea unei acțiuni în anulare. Consilierul juridic face referire la cele reținute de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 172 din 24 martie 2016 .
5.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
6.
Prin Sentința civilă nr. 7.826 din 11 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 24.923/3/2015, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă , ale
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și a
privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România și a
Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , în ansamblul lor. Excepția a fost invocată de Gabriel Adrian Cocoș, într-o cauză având ca obiect anularea Dispoziției de anulare a autorizației și de retragere a permisului de armă nr. 711973 din 8 mai 2015, obligarea pârâtei Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la prelungirea valabilității permisului de armă, suspendarea Dispoziției de anulare până la soluționarea acțiunii în anulare, obligarea pârâților la plata de daune morale și a cheltuielilor de judecată.
7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că prevederile
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă
aduc atingere
art. 1 alin. (5) ,
art. 15 ,
art. 16 ,
art. 100
și
art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală . Totodată, acestea încalcă și
art. 20 din Constituție , prin raportare la „blocul convențional“ compus din
Convenția
privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (care, în preambulul
Convenției , stabilește principiul preeminenței legii) și jurisprudența Curții de la Strasbourg (care, pe cale pretoriană, a stabilit că „lege“ în sens material este doar actul care întrunește exigențele de a fi „previzibil și accesibil“). Pentru a fi în acord cu Constituția,
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă
se poate interpreta exclusiv în sensul în care doar acele acte normative exceptate de la publicare, fie direct prin norme constituționale, fie printr-o lege care respectă prevederile
art. 53 din Constituție , acte ce nu sunt afectate de „inexistență“, pot fi dovedite în cadrul unui proces de partea interesată cu „înscrisuri“. Posibila interpretare, care este considerată
neconstituțională, privește interpretarea
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă , în sensul că ar permite părților interesate să probeze cu înscrisuri, în fața judecătorului, acele norme sustrase de la publicare de către emitent, cu încălcarea legii [cum este, de exemplu, Procedura privind activitatea de suspendare, revocare și anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor letale și neletale supuse autorizării (PS-28-I.G.P.R./D.A.E.S.P.)]. S-ar legitima prin acestea atât conduita ilegală a emitentului normei, de sustragere de la obligația legală de publicare, cât și rezultatul conduitei ilicite, respectiv norma publicată. Constituția reprezintă limita și măsura legilor, iar legile se interpretează și se aplică de către judecător pentru a se asigura conformitatea acestora cu actul normativ fundamental, dând astfel efectivitate principiului statului de drept și supremației
Constituției . Exigențele
Convenției
privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că poate fi reținut ca lege în sens material doar actul care întrunește condiția de a fi accesibil și previzibil ar fi, de asemenea, nerespectate într-o astfel de interpretare. Acest principiu al Curții Europene a Drepturilor Omului privind calitatea legii trebuie receptat atât prin prisma
art. 20 din Constituție , cât și prin prisma jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv a principiului securității raporturilor juridice, cu sediul în
art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală .
8.
Autorul excepției arată că, în înțelesul său neconstituțional,
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă
încalcă principiul neretroactivității legii civile, în măsura în care se cere de către partea interesată și se admite de către judecător administrarea de „înscrisuri“ ce probează existența și conținutului normei administrative sustrase nelegal de la publicare, permițându-se astfel aplicarea retroactivă a actelor nepublicate, situației litigioase constituite anterior judecății, în condițiile în care norma se comunică pentru prima oară părții în timpul procesului.
9.
În concluzie, autorul apreciază că
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă
potrivit căruia partea interesată ar avea dreptul să dovedească în proces, prin „înscrisuri“, existența și conținutul actelor administrative-normative sustrase de la publicare de către emitent, și cu privire la care operează de drept sancțiunea inexistenței juridice, este neconstituțional prin raportare la principiile constituționale anterior menționate.
10.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , precum și a
și a
Legii nr. 319/2006 , se arată că acestea sunt citate în formula introductivă a
Ordinului ministrului internelor și reformei administrative nr. 257/2007
privind activitatea de psihologie în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ceea ce conduce la concluzia că drepturile și obligațiile polițiștilor psihologi, polițiștilor subiecți pasivi ai evaluării psihologice, cât și cele ale șefilor ierarhici ai polițiștilor din primele două categorii menționate pot fi reglementate prin ordin de ministru. În acest înțeles se deleagă competența exclusivă de legiferare a Parlamentului în sfera raporturilor de serviciu ale polițiștilor, inclusiv sub aspectul procedurii de evaluare psihologică, către ministrul afacerilor interne, organ unipersonal reprezentant al puterii executive, ceea ce aduce atingere
art. 1 alin. (4)
și
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție . Se face referire la
deciziile Curții Constituționale nr. 392 din 2 iulie 2014
și
nr. 637 din 13 octombrie 2015 .
11.
Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece reclamantul are întotdeauna posibilitatea atacării actelor apreciate nelegale la instanța judecătorească competentă.
12.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
13.
Guvernul apreciază că
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă
este constituțional, reținând, în esență, că, potrivit
art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală , competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, în virtutea acestui mandat constituțional legiuitorul având competența de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. În
art. 252 din Codul de procedură civilă
a fost reglementată obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, și excepțiile de la această regulă.
Articolul 252
alin. (2) din Codul de procedură civilă
constituie o excepție de la regula enunțată, fiind considerată în doctrină o excepție firească, deoarece obligativitatea caracteristică normei juridice impune cunoașterea acesteia, iar acest deziderat se poate realiza, în principiu, doar prin publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României. Se face referire la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la accesul liber la justiție și la principiul egalității în drepturi, concluzionându-se că textul de lege criticat nu le aduce atingere.
14.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , precum și a
și a
Legii nr. 319/2006 , se apreciază că aceasta este inadmisibilă, prin raportare la jurisprudența Curții Constituționale, arătând că nu este indicat textul ce se pretinde a fi neconstituțional din cuprinsul celor două legi, iar cu privire la
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , se apreciază că excepția este nemotivată.
15.
Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a prevederilor
Legii nr. 213/2004 , ale
și ale
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , deoarece ambele legi au fost adoptate ca legi organice, iar ordonanța de urgență menționată a fost aprobată prin
Legea nr. 15/2008 , adoptată tot ca lege organică. Totodată, acestea nu conțin norme care să contravină accesului liber la justiție și principiului securității raporturilor juridice, în contextul menționat de autorul excepției.
16.
Se apreciază însă că dispozițiile
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă
aduc atingere celor ale
art. 1 alin. (3)
și
(5)
și
art. 20 din Legea fundamentală . Astfel, pentru textele adoptate în plan intern, cu efect obligatoriu, și care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, trebuie avute în vedere dispozițiile
art. 78
și cele
ale 108 alin. (4) din Constituție . Atâta timp cât justițiabililor le este aplicabil principiul potrivit căruia „nimeni nu poate invoca necunoașterea legii“, cu valoare de prezumție legală absolută, este imperios necesar ca actele normative să fie publicate în vederea aducerii lor la cunoștința publică. În caz contrar, normele legale sunt inaccesibile și imprevizibile, ceea ce contravine flagrant atât principiului securității juridice, recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și principiului legalității. Se precizează că accesibilitatea privește, în principal, aducerea la cunoștință publică a acesteia, care se realizează prin publicarea actelor normative. Se invocă cele reținute, cu referire la accesibilitate, prin
Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015 , paragraful 26.
17.
Se arată că prevederile
art. 15 alin. (2) ,
art. 16 ,
art. 100
și
art. 108 alin. (4) din Constituție
nu sunt incidente în cauză.
18.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
înscrisurile depuse, concluziile apărătorului părții și cele ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
19.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
20.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă , cele ale
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare, precum și
privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 1 iunie 2004, și
Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, în ansamblul lor.
21.
Curtea reține că dispozițiile
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
se regăsesc în prezent, păstrând aceeași soluție legislativă, în
art. 7 alin. (5)
din acest act normativ, ca urmare a modificării
art. 7
prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2012
pentru modificarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 18 mai 2012.
22.
Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor
art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă , ale
art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , precum și a
și a
Legii nr. 319/2006 , în ansamblul lor. Textele de lege criticate au următorul conținut:
–
Articolul 252
alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă : „(2) Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, […] trebuie dovedite de partea interesată.“;
–
Articolul 7
alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 : „(5) În exercitarea atribuțiilor legale, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.“
23.
Cu privire la denumirea actuală a autorității administrației publice centrale, la care textul de lege criticat face referire, Curtea observă că, în prezent, funcționează Ministerul Afacerilor Interne, înființat prin reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor, potrivit
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 71/2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 29 martie 2013.
24.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele de lege criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (4)
privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și
alin. (5) , potrivit căruia „În România, respectarea
Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie“,
art. 15 alin. (2)
referitor la principiul neretroactivității legii,
art. 16
referitor la egalitatea în drepturi,
art. 21
referitor la accesul liber la justiție,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 73 alin. (3) lit. j)
potrivit căruia prin lege organică se reglementează statutul funcționarilor publici,
art. 100
referitor la actele Președintelui și în
art. 108 alin. (4)
privind actele Guvernului.
25.
Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă , Curtea reține că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei deoarece, la dosar, una dintre părți, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, a depus ca probă un act administrativ nepublicat în Monitorul Oficial al României - „Procedura privind activitatea de suspendare, revocare și anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor letale și neletale supuse autorizării (PS-28-I.G.P.R./D.A.E.S.P.)“, intrată în vigoare la data de 23 octombrie 2012. În aceste condiții, autorul a solicitat admiterea excepției inexistenței respectivului act administrativ, precum și constatarea neconstituționalității prevederilor
art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă , norma de procedură ce permite părții interesate să probeze textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege.
26.
Curtea reține că asupra excepției s-a mai pronunțat, prin
Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017 *), nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, respingând-o ca neîntemeiată. Curtea a reținut, în esență, că prin dispozițiile
art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă
legiuitorul a reglementat obligația instanței de judecată de a lua cunoștință, din oficiu, de dreptul în vigoare în România, dând expresie principiului iura novit curia. Această obligație își are sorgintea în principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv obligația judecătorului de a primi și soluționa orice cerere ce intră în competența de judecată a instanței, principiul legalității procesului civil, precum și principiul potrivit căruia judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile [ art. 5 ,
art. 7
și
art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă ]. Pentru respectarea acestor principii, în
art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă
este reglementată obligația părții interesate de a face proba normelor legale care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege. În cauză, autoritatea emitentă a dispoziției a cărei anulare se cere are obligația să facă proba actului intitulat „Procedura privind activitatea de suspendare, revocare și anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor letale și neletale supuse autorizării (PS-28-I.G.P.R./D.A.E.S.P.)“.
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017.
27.
Curtea a reținut, de asemenea, că textul de lege criticat nu reglementează cu privire la aplicarea retroactivă a textelor care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României, perspectivă din care ar putea fi examinată o critică referitoare la încălcarea
art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală , ci cu privire la posibilitatea probării acestora în fața instanței de judecată. Asupra situației autorului, respectiv necunoașterea conținutului actului nepublicat, depus ca probă în proces, urmează să se pronunțe instanța ce judecă fondul, acest control excedând competenței Curții Constituționale.
28.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă , formulată din perspectiva neconstituționalității acestora, în măsura în care permit administrarea ca probă în proces a actelor afectate de inexistență prin raportare la dispozițiile
art. 100
și
art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală , Curtea a reținut că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, textele constituționale de referință statuează cu privire la sancțiunea inexistenței decretelor emise de Președintele României, respectiv la sancțiunea inexistenței hotărârilor și ordonanțelor adoptate de Guvern în cazul nepublicării acestora în Monitorul Oficial al României. Curtea a reținut că sancțiunea inexistenței actului administrativ intervine atunci când acesta este lipsit de un element de fapt indispensabil, conform naturii sale. Curtea reține că nici în prezenta cauză actul căruia ar trebui să i se aplice sancțiunea inexistenței nu se subsumează categoriilor cuprinse în
art. 100
și
art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală .
29.
Referitor la încălcarea cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate a legii, respectiv a
art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea a reținut că depunerea la dosarul cauzei, în materialitatea lor, a actelor nepublicate de către autoritatea interesată, obligație ce derivă din textul de lege criticat, are doar semnificația administrării unei probe. Aprecierea probelor se face ulterior, în temeiul
art. 264 din Codul de procedură civilă , potrivit căruia instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire acestea au fost încuviințate. Cu acest prilej, ca și în precedent, Curtea constată că pronunțarea asupra excepției inexistenței actului nepublicat este o etapă ulterioară celei a administrării și aprecierii probelor, excepția inexistenței putând fi supusă aprecierii exclusive a instanței care judecă cauza, iar nu celei a Curții Constituționale care, așa cum s-a reținut la paragraful 27, se pronunță numai asupra constituționalității legilor și ordonanțelor.
30.
Cât privește susținerea referitoare la încălcarea
art. 16
și
art. 20 din Legea fundamentală , ultimul raportat la „blocul convențional“, Curtea constată că nu sunt arătate motivele pe care se fundamentează această critică.
31.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , precum și a
și a
Legii nr. 319/2006 , în ansamblul lor, Curtea reține că autorul excepției solicită constatarea neconstituționalității acestora „în măsura în care se înțelege că acestea dispun asupra posibilității de a reglementa drepturi și obligații ale polițiștilor, incluzând polițistul cu calitate de psiholog, cât și polițistul subiect al evaluării psihologice, în cadrul procedurii de evaluare psihologică prin ordin al ministrului afacerilor interne“.
32.
Curtea reține că obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate îl constituie anularea Dispoziției de anulare a autorizației și de retragere a permisului de armă nr. 711973 din 8 mai 2015, dispoziție întemeiată pe prevederile
art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 295/2004
privind regimul armelor și al munițiilor, menționate în cuprinsul acesteia, potrivit cărora: „anularea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situații: b) nu mai îndeplinește vreuna dintre condițiile prevăzute la
art. 14 alin. (1) “, cu referire la
art. 14 alin. (1) lit. f)
din aceeași lege conform căruia „nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente“. Curtea observă că dispoziția menționată a fost emisă în considerarea unor fapte săvârșite de autor și apreciate obiectiv de organul emitent al acesteia ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente, în temeiul
art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 295/2004 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, fără a fi reținute ca temei actele normative criticate. Totodată, Curtea constată că obiectul procesului constă exclusiv în anularea dispoziției menționate, fără a antama aspecte privind statutul polițistului, astfel încât excepția va fi respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei.
33.
De asemenea, Curtea mai constată că excepția de neconstituționalitate a
și a
este formulată cu privire la actele normative în ansamblul lor, fără a fi identificate prevederile care ar putea avea legătură cu soluționarea cauzei. Or, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 570 din 16 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 din 23 decembrie 2014, paragraful 18, aceasta nu se poate substitui autorului excepției de neconstituționalitate sau instanței de judecată în indicarea textelor de lege relevante, din perspectiva îndeplinirii condiției legăturii cu cauza, întrucât acest lucru ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“.
34.
Prin urmare, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , precum și a
și a
35.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Adrian Cocoș în Dosarul nr. 24.923/3/2015 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile
art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
2.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și a
privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România și a
Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , în ansamblul lor, excepție ridicată de același autor, în același dosar, al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 6 iunie 2017.
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 258 din 27 aprilie 2017
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.