Decizia nr. 216/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 828/2002 al Curții de Apel Galați - Secția civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 6 mai 2003 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 15 mai 2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 3 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 828/2002, Curtea de Apel Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marin Frunza cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 142 din 7 martie 2002 pronunțate de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 112/2002.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15, 16, 20, 21, 24 și 51, deoarece "încheierea nu poate fi atacată cu recurs sau cu alta cale de atac".

Instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "neprevederea unei cai de atac împotriva încheierii cu privire la asistența judiciară, nu încalcă drepturile și libertățile reclamantului [...]".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, iar în conformitate cu

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, "asistența judiciară poate fi încuviințată oricând în cursul judecații, în total sau în parte".

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arata ca "Legea fundamentală a lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea competentei, a procedurii, precum și a căilor de atac".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În esenta, considera ca prevederile constituționale invocate în susținerea excepției sunt irelevante pentru soluționarea acesteia, întrucât nu au legătură cu critica formulată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dispoziții care au următorul cuprins: "Încheierea cu privire la cererea de asistența sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu este supusă nici unei cai de atac."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 15 alin. (1): "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea considera că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora textul de lege criticat ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (1) care reglementează principiul universalitatii drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și nici celor ale art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, de asemenea aplicabile potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 20 din Constituție. Acest ultim text are următorul conținut: "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie să interzică orice discriminare și sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala și eficace contra oricărei discriminări, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naționala sau socială, avere, naștere sau intemeiata pe orice alta împrejurare."

Procedând la examinarea comparativa a textelor menționate, Curtea constata ca textul de lege dedus controlului nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, întrucât nu face nici o diferentiere între părțile aflate în proces. Împrejurarea ca în aceasta materie s-a prevăzut, prin derogare de la dreptul comun, ca încheierile prin care s-a respins cererea de asistența judiciară sau s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu sunt supuse nici unei cai de atac nu justifica o asemenea critica, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut în mod constant, în jurisprudenta sa, în concordanta cu practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalității nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situații impunând un tratament juridic similar, situațiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. De aceea Curtea Constituțională considera ca instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, asa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate, prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, atâta timp cat, potrivit celor prevăzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părților interesate le este asigurata posibilitatea de a reitera cererea de asistența judiciară în fața aceleiași instanțe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natura a impune și justifica admiterea unei asemenea cereri.

Curtea considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 24 din Constituție, întrucât, chiar dacă dreptul la asistența judiciară da expresie dreptului la apărare, între acestea nu exista o deplina și totală suprapunere, concluzie ce rezultă din prevederile art. 24 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu.

Dreptul la apărare, ca drept fundamental prevăzut și garantat de Constituție, are un conținut complex, căruia i se subsumeaza posibilitatea recunoscută persoanei, parte într-un proces, de a-și susține și dovedi argumentele, în cadrul și cu respectarea normelor procesuale aplicabile, precum și posibilitatea de a apela, în acest scop, la asistența judiciară calificată, angajând un avocat al cărui onorariu urmează sa îl suporte.

Potrivit dispozițiilor legale criticate, este indreptatita să solicite asistența judiciară, respectiv numirea unui avocat din oficiu, persoana care se găsește într-o imposibilitate vădită de a face fața cheltuielilor unei judecati, cu riscul de a primejdui propria întreținere sau a familiei sale.

Încuviințarea sau menținerea încuviințării unei atare cereri de către instanța este subsecventa dovedirii stării materiale precare a solicitantului. Astfel, potrivit art. 77 și art. 78 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, admiterea cererii este condiționată de prezentarea unor dovezi scrise cu privire la veniturile și sarcinile părții interesate, a unor informații de la autoritățile locale, partea potrivnica având posibilitatea de a dovedi starea materială reală a solicitantului. Prin urmare, întrucât hotărârea instanței se raportează la o anumită situație de fapt, anume lipsa de posibilități materiale, care poate fi doar temporară sau conjuncturala, ori poate fi determinata de insuficienta probatoriului administrat în susținerea cererii, legiuitorul nu a conferit încheierii autoritate de lucru judecat, oferind astfel solicitantului posibilitatea de a reitera cererea, proband apariția, existenta sau persistenta stării de nevoie.

Recunoașterea unor asemenea prerogative pentru părțile interesate, prin textul de lege criticat, anihileaza practic riscul apariției situațiilor în care respingerea cererii de asistența judiciară sau revenirea asupra încuviințării acesteia sa antreneze o încălcare a dreptului constituțional la apărare, chiar dacă încheierea prin care s-a dispus o asemenea măsura nu este supusă nici unei cai de atac. Sub acest aspect, opțiunea legiuitorului este impusa de exigenta soluționării cu celeritate a procesului dedus judecații. Altfel, a recunoaște solicitantului dreptul de a ataca, la instanța ierarhic superioară, respectivele încheieri ar insemna a oferi cale libera abuzului de drept procesual, cu consecința prelungirii sine die a proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Curtea constata ca nici critica potrivit căreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremației Constituției și al respectării legilor nu este intemeiata, în măsura în care, cu privire la acesta, nu se poate retine în mod temeinic, asa cum s-a arătat, ca ar contraveni unor texte sau principii constituționale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6), al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 828/2002 al Curții de Apel Galați - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2003.