Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 832/2017

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 , în ansamblul său, precum și, în special, cele ale art. I pct. 4 din ordonanța de urgență

prezumat în vigoare

Data actului
14 decembrie 2017
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 214 din 9 martie 2018
Citat de
1 act
Citează
14 acte
Structură
0 articole · 21.095 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 95/2014 29 decembrie 2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii …

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor „în principal, a întregii

Ordonanțe de urgență a Guvernului nr. 95/2014

pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987

nr. 341/2004

și, în subsidiar, a dispozițiilor

art. 4^3 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 , care modifică

art. 3 din Legea nr. 341/2004 “, excepție ridicată de Emil Lupean în Dosarul nr. 4.154/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.255D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 27 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.154/117/2015, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate „în principal, a dispozițiilor întregii

Ordonanțe de urgență a Guvernului nr. 95/2014

pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987

nr. 341/2004

și, în subsidiar, a dispozițiilor art.

4^3 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 , care modifică

art. 3 din Legea nr. 341/2004 “. Excepția a fost ridicată de Emil Lupean, într-o cauză având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de pensionare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia afirmă faptul că deține titlul de luptător pentru victoria Revoluției române și susține că modificările aduse

Legii nr. 341/2004 , prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 , aduc atingere substanței exercitării dreptului legal câștigat și nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de

art. 53 din Constituție .

6.

De asemenea, autorul excepției consideră că, în funcție de aprecierile salariaților Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și ale președintelui comisiei de analiză, în mod discriminatoriu, vor fi selectați „Luptătorii cu Rol Determinant“, titlu atribuit, potrivit

art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 , care modifică

art. 3 din Legea nr. 341/2004 , celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, și-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, au ocupat și apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, doar în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului. Autorul excepției apreciază că

art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014

instituie o discriminare bazată pe reacțiile unor terțe persoane care, aflate în dispozitivele armatei, au respectat sau nu ordinele de represiune a manifestanților.

7.

Autorul excepției susține că

art. 4 din Legea nr. 341/2014 , astfel cum a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 , scoate din lege modalitatea de exercitare a recunoștinței față de Luptătorii Remarcați prin Fapte Deosebite și elimină scopul legii, lăsând fără temei legal titlurile pe care aceasta le stabilește.

8.

Totodată, autorul excepției consideră că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014

a fost emisă cu nerespectarea prevederilor constituționale ale

art. 115 alin. (4)

și

(6) , având în vedere că, în partea introductivă a actului normativ nu se motivează caracterul de urgență. În acest sens se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, pentru emiterea unei ordonanțe de urgență este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Însă,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014

nu respectă cele statuate de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, suprimă dreptul la indemnizație reparatorie, provocând un prejudiciu material, și lezează demnitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite prin discriminare, deoarece „în localitatea

în care s-a aflat în timpul revoluției (Municipiul Turda) nu a murit și nu a fost nimeni rănit până în data de 22 decembrie 1989 ora 12,08“.

9.

În final, autorul excepției apreciază că modificările aduse

Legii nr. 341/2004 , prin dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014 , încalcă prevederile tratatelor internaționale și cele ale Convenției, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

10.

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții în materie.

13.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere exprimat anterior în cauze având ca obiect aceeași excepție, în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, „în principal, dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014

și, în subsidiar, dispozițiile

art. 4^3 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 , care modifică

art. 3 din Legea nr. 341/2004 “. Însă, din examinarea notelor autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta privește dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014

pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987

nr. 341/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, cu modificările ulterioare, în ansamblul său, precum și, în special, cele ale

art. I pct. 4 din ordonanța de urgență .

17.

În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

care consacră egalitatea în drepturi,

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și

art. 115 alin. (4)

și

(6)

privind delegarea legislativă, precum și

art. 1

privind protecția proprietății din

Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici, în esență, asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu,

Decizia nr. 785 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din data de 17 martie 2017,

Decizia nr. 660 din 8 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 3 martie 2017,

Decizia nr. 398 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 5 septembrie 2016, și

Decizia nr. 389 din 14 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 28 septembrie 2016.

19.

Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că, în memoria celor care și-au jertfit viața și în semn de recunoaștere a meritelor celor care s-au remarcat în mod deosebit în lupta pentru răsturnarea regimului totalitar, ca recompensă a societății pentru contribuția adusă la înfăptuirea Revoluției din 1989, a fost adoptată

Legea nr. 42/1990

pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, cu modificările și completările ulterioare. În baza dispozițiilor acestei legi, titlurile care puteau fi acordate luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 erau: „Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989“, „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989“ și „Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989“, precum și drepturile ce se cuveneau beneficiarilor acestor titluri.

20.

Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987

nr. 341/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, a abrogat

Legea nr. 42/1990 , însă a menținut unele dintre soluțiile legislative anterioare. Astfel, este păstrată denumirea titlurilor „Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989“ și „Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989“, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989“ se referă, în noua reglementare, la trei categorii, și anume „Luptător Rănit“, „Luptător Reținut“ și „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite“.

21.

Curtea a reținut că

Legea nr. 341/2004

stabilea acordarea unor drepturi persoanelor care au obținut titlurile prevăzute de lege, printre care, potrivit

art. 4 , și dreptul la o indemnizație lunară reparatorie, în condițiile legii. Acordarea titlurilor se făcea prin preschimbarea certificatelor eliberate în perioada 1990-1997 privind calitățile și titlurile atestate potrivit

Legii nr. 42/1990 .

22.

Curtea a observat că, printr-o serie de acte normative, în perioada 2012-2014, indemnizația lunară reparatorie, prevăzută de

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 , de care beneficiau, în condițiile legii, persoanele care au obținut titlurile prevăzute la

art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3

din lege, respectiv titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, nu s-a acordat.

23.

Prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014

au fost modificate și completate unele dispoziții din

Legea nr. 341/2004 , care stabilesc categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 și drepturile corespondente deținerii acestor titluri. Astfel, sunt păstrate denumirile titlurilor de „Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989“ și „Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989“, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989“, în noua formă a legii, se referă la patru categorii, și anume „Luptător Rănit“, „Luptător Reținut“, „Luptător cu Rol Determinant“ și „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite“. În acest sens, potrivit

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 , titlurile instituite se vor acorda în condițiile legii, avându-se în vedere calitățile și titlurile atestate, potrivit

Legii nr. 42/1990 , doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului și titular al brevetului de atestare a titlului, acordat de către Președintele României, prin

decret prezidențial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Totodată, noul conținut normativ al

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004

prevede acordarea unei indemnizații de gratitudine lunară persoanelor care au obținut titlurile de „Luptător cu Rol Determinant“, cărora li s-au eliberat noile certificate, potrivit noii reglementări.

24.

Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014 , raportată la

art. 115 alin. (4) din Constituție , este neîntemeiată, având în vedere cele prezentate în expunerea de motive, precum și faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunțată în

Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României , paragraful 49).

25.

Cât privește critica potrivit căreia dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate instituie o discriminare între categoriile Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite și Luptător cu Rol Determinant, prin neplata indemnizației lunare reparatorii, Curtea a constatat că normele supuse controlului de constituționalitate se aplică tuturor destinatarilor săi, fără ca între aceștia să existe privilegii sau discriminări, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea prevederilor

art. 16 din Constituție . A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenței sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilității economice a țării și să ia măsuri în consecință (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012). Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că nu constituie o discriminare faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective.

26.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012,

Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013,

Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, ori

Decizia nr. 419 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 18 august 2014, Curtea a statuat că dreptul la indemnizație reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că „legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum și a stabilirii condițiilor și criteriilor de acordare“. Ca atare, Curtea a reținut că indemnizația se acordă în condițiile

Legii nr. 341/2004 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014

și

Ordonanța Guvernului nr. 1/2015 .

27.

În continuare, prin

Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 , precitată, Curtea a reținut, în esență, că, deși temeiul moral al acordării dreptului la indemnizație reparatorie, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, „acesta nu constituie totuși, potrivit

Constituției , o obligație de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existența unui drept fundamental la obținerea unor indemnizații în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din Decembrie 1989“.

28.

Curtea a constatat că emiterea acestei ordonanțe de urgență a avut în vedere tocmai reglementarea unor prevederi clare, fără echivoc, menite să descurajeze abuzurile și încălcarea legii, precum și plata, în temeiul criteriilor stabilite prin lege, a indemnizațiilor reparatorii.

29.

Pentru argumentele menționate anterior, Curtea a constatat și netemeinicia criticilor de neconstituționalitate raportate la prevederile

art. 115 alin. (6) din Constituție .

30.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

31.

Cât privește dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

32.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Emil Lupean în Dosarul nr. 4.154/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014

pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987

nr. 341/2004 , în ansamblul său, precum și, în special, cele ale

art. I pct. 4 din ordonanța de urgență

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 decembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.