Decizia nr. 402/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013

privind reglementarea unor măsuri fiscale, excepție ridicată de Societatea Arteta - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 1.490/62/2015 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.455D/2016.

2.

La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, domnul Ovidiu Sergiu Bucurei, administrator al societății, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care depune concluzii scrise.

4.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere faptul că dispozițiile criticate sunt clare, precise și nu sunt în contradicție cu prevederile constituționale invocate în susținerea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 17 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.490/62/2015, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013

privind reglementarea unor măsuri fiscale, excepție ridicată de Societatea Arteta - S.R.L. din Brașov într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri prin care solicită anularea unui act administrativ prin care s-a respins solicitarea privind scutirea de la plată a unor dobânzi, penalități de întârziere și accesorii de orice natură aferente obligațiilor fiscale principale pentru o anumită perioadă de timp.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece nu îndeplinesc condițiile de calitate a legii, nu asigură securitatea juridică și, prin prisma

art. 56 alin. (2) din Constituție , instituie o discriminare vădită între persoana care, cu bună-credință, și-a achitat debitele în virtutea legii în dinamica legislativă (cu riscul intrării în incapacitate de plată spre a achita anumite creanțe ce aveau să devină imposibil de executat ulterior datorită cumulării penalităților) și cea care a rămas în pasivitate, așteptând o „grațiere fiscală“ din partea statului. De asemenea, menționează că dispozițiile legale criticate se găsesc în totală contradicție cu rațiunile care au stat la baza adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2013 , cu scopul legislativ și motivația avută în vedere la momentul adoptării acesteia.

7.

Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Textul legal criticat este clar și previzibil, nu încalcă principiul securității juridice, nu creează prejudicii materiale agenților economici și nu este în contradicție cu scopul enunțat în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2013 . Discriminarea invocată nu este dovedită în cauză, agentul economic care și-a achitat debitele, cum de altfel este și firesc, nu se regăsește în aceeași situație cu cel care înregistrează datorii la bugetul general consolidat al statului.

8.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Normele criticate sunt clare, neputându-se invoca încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală

și nici pe cele ale

art. 56 alin. (2)

deoarece nu instituie o sarcină fiscală, dimpotrivă, reprezintă instituirea unor facilități fiscale.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. V alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013

privind reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 3 iunie 2013, care au următorul cuprins:

(21)

Contribuabilii care au de încasat sume, ca urmare a unei cereri de rambursare cu termenul de plată depășit, de la autoritățile competente beneficiază de amânarea la plată, în limita sumei solicitate la rambursare, în vederea scutirii, a dobânzilor, penalităților de întârziere sau accesoriilor de orice natură, aferente obligațiilor fiscale principale scadente după depunerea cererii de rambursare în cauză, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a)

obligațiile fiscale principale care au generat dobânzi, penalități de întârziere sau accesorii de orice natură sunt stinse la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;

b)

dobânzile, penalitățile de întârziere sau accesoriile de orice natură sunt datorate și nestinse la data depunerii cererii;

c)

contribuabilii au renunțat la dreptul de a percepe sau încasa dobânzi, penalități sau accesorii de orice natură, aferente creanțelor de încasat de la autoritatea competentă în cauză.

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii, și

art. 56 alin. (2)

referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013

a fost adoptată ținând cont de prioritatea obiectivului de creștere a performanței colectării veniturilor bugetare, în cadrul căruia un rol important revine și măsurilor de constrângere pentru neconformarea la plata obligațiilor fiscale, pentru crearea premiselor relansării economice prin reducerea poverii fiscale din sarcina contribuabilului în sensul reglementării cadrului legal privind calculul accesoriilor creanțelor fiscale, astfel încât să se realizeze o diminuare a nivelului penalităților de întârziere datorate pentru plata cu întârziere a obligațiilor fiscale, dar și o motivare a conformării la plata acestor obligații. Totodată s-a avut în vedere și faptul că mărirea termenelor în cadrul cărora un contribuabil are obligația de a achita sumele care constituie condiție de menținere a valabilității eșalonării la plată reprezintă o măsură care vine în sprijinul mediului de afaceri întrucât ar conduce la creșterea lichidităților aflate la dispoziția acestora, iar, prin introducerea posibilității acordării eșalonării la plată în perioada de valabilitate a acesteia și pentru obligațiile fiscale stabilite ca urmare a inspecției fiscale, se previne acumularea de noi datorii. Instituirea măsurii de amânare la plată în cazul contribuabililor care au de încasat sume de la autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanțare încheiate cu acestea reprezintă o facilitate menită să conducă la stimularea activității economice, pe de o parte, și la absorbția fondurilor Uniunii Europene care este o prioritate-cheie a Guvernului, pe de altă parte.

15.

Astfel, potrivit

art. V alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013 , contribuabilii care au de încasat sume, ca urmare a unei cereri de rambursare cu termenul de plată depășit, de la autoritățile competente beneficiază de amânarea la plată, în limita sumei solicitate la rambursare, în vederea scutirii, a dobânzilor, penalităților de întârziere sau accesoriilor de orice natură, aferente obligațiilor fiscale principale scadente după depunerea cererii de rambursare în cauză, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, anumite condiții. Aceste condiții constau în faptul că: obligațiile fiscale principale care au generat dobânzi, penalități de întârziere sau accesorii de orice natură sunt stinse la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; dobânzile, penalitățile de întârziere sau accesoriile de orice natură sunt datorate și nestinse la data depunerii cererii; contribuabilii au renunțat la dreptul de a percepe sau încasa dobânzi, penalități sau accesorii de orice natură, aferente creanțelor de încasat de la autoritatea competentă în cauză.

16.

Așadar, din evaluarea textului menționat și criticat în prezenta cauză, Curtea observă că prin acesta se instituie anumite facilități fiscale, care constau în amânarea la plată, în vederea scutirii, a dobânzilor, penalităților de întârziere sau accesoriilor de orice natură, aferente obligațiilor fiscale principale scadente după depunerea cererii de rambursare în cauză, în anumite condiții, astfel cum acestea sunt prevăzute în cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2013 , pentru contribuabilii care au de încasat sume, ca urmare a unei cereri de rambursare cu termenul de plată depășit, de la autoritățile competente.

17.

Ca atare, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , aplicând considerentele de principiu reținute de instanța de contencios constituțional, cu referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește calitatea legii, spre exemplu,

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-19, Curtea reține că prevederile

art. V alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013

întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, respectând condițiile de calitate a legii și de securitate juridică. Astfel, normele criticate sunt aduse la cunoștință publică, fiind publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, se aplică pentru viitor și precizează cu suficientă claritate destinatarii săi, întinderea și modalitățile de exercitare a drepturilor prevăzute de textul criticat.

18.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 56 alin. (2) din Constituție , ca urmare a instituirii unei discriminări între persoanele care și-au achitat debitele și cele care înregistrează datorii la bugetul general consolidat al statului, Curtea observă că, pe de o parte, potrivit

art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală , cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice. Pe de altă parte, principiul egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (a se vedea

Decizia nr. 82 din 7 februarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012). Principiile constituționale amintite implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze [...] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993). Prin urmare, așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice.

19.

Or, analizând prevederile criticate, precum și ansamblul legislativ în materie, Curtea observă că acele categorii de persoane între care se pretinde o anumită discriminare nu se află în aceeași situație juridică, aspect ce reiese chiar din critica autoarei excepției de neconstituționalitate, respectiv persoanele care s-au achitat de sarcinile fiscale, instituite prin acte normative adoptate în aplicarea prevederilor

art. 56 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, și

art. 139 din Constituție , care prevăd că impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, și persoanele care nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale. Mai mult, prevederile criticate nu instituie anumite impuneri, ci stabilesc anumite facilități fiscale, în virtutea calității contribuabililor, respectiv cei care au de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanțare încheiate cu acestea, și care pot solicita amânarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv a obligațiilor accesorii, administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală sau transmise spre recuperare acestei autorități, în condițiile stabilite prin lege.

20.

În jurisprudența sa, Curtea a constatat că nicio normă constituțională nu interzice acordarea de facilități fiscale unor categorii de contribuabili, în scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale și sociale a statului. Tot astfel, nicio normă constituțională nu interzice stabilirea condițiilor de acordare sau de retragere a facilităților fiscale prevăzute în beneficiul unor contribuabili în funcție de necesitățile perioadei de referință (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2016,

Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018,

Decizia nr. 622 din 3 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 noiembrie 2006).

21.

De asemenea, Curtea a subliniat faptul că, în materie fiscală, regula o reprezintă plata obligațiilor fiscale, amnistia având un caracter de excepție (a se vedea

Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018, paragraful 17). Ca atare, acestor considerente se circumscriu și normele criticate în prezenta cauză, legiuitorul stabilind anumite facilități fiscale pentru contribuabilii care au de încasat sume, ca urmare a unei cereri de rambursare cu termenul de plată depășit, de la autoritățile competente, în virtutea marjei de apreciere pe care o au statele în materie fiscală, potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adițional

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

22.

Curtea constată că, în sensul prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2013 , au fost adoptate și alte acte normative, prin care s-a stabilit o „amnistie fiscală“ sau s-au anulat diferențele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului ca urmare a depășirii plafonului și neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru anumite perioade, spre exemplu

Legea nr. 124/2014

privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014,

Legea nr. 209/2015

privind anularea unor obligații fiscale etc., legi care au fost supuse controlului de constituționalitate, iar instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate, sens în care sunt, spre exemplu, și

Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015 , precitată,

Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018 , precitată, paragraful 17, reținându-se că este incidentă regula exceptio est strictissimae interpretationis, potrivit căreia atunci când o normă juridică instituie o excepție de la regulă, aceasta nu poate fi extinsă și la alte situații pe care norma juridică nu le prevede, așa încât amnistia fiscală instituită prin prevederile unor acte normative și condițiile prevăzute de acestea pentru beneficiul scutirilor nu poate fi extins, neputând fi convertit într-un drept fundamental.

23.

Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013

privind reglementarea unor măsuri fiscale, în raport cu

art. 1 alin. (5)

și

art. 56 alin. (2) din Constituție , urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

24.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Arteta - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 1.490/62/2015 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. V alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013

privind reglementarea unor măsuri fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 iunie 2018.