Decizia nr. 471/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 21/1992 21 august 1992 (prevederi anume) privind protecția consumatorilor
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Simina Popescu-Marin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, excepție ridicată de Piraeus Bank România - S.A. și de Asociația Română a Băncilor în Dosarul nr. 27.804/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului nr. 3.187D/2016 al Curții Constituționale.
2.
La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, avocatul Ancuța Pop, din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește partea Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea a transmis note scrise prin care susține respingerea excepției de neconstituționalitate.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autoarelor excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate. Susține că prevederile
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
încalcă
art. 53 din Constituție
în componenta sa privind proporționalitatea măsurii de restrângere a exercițiului unor drepturi și aplicarea sa nediscriminatorie. Astfel, în temeiul prevederilor legale criticate, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor are dreptul de a controla agenții economici și de a dispune, în cazul băncilor, modificarea întregului portofoliu de contracte, deși doar unul sau două contracte au fost verificate. Asemenea reglementare conferă caracter excesiv protecției consumatorilor, aceștia, spre deosebire de profesioniști, având la dispoziție mijloace suplimentare pentru apărarea drepturilor lor, cum ar fi și cele reglementate prin
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și
Hotărârea Guvernului nr. 1.553/2004
privind unele modalități de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecției intereselor colective ale consumatorilor. Or, mijloacele juridice reglementate trebuie să asigure un echilibru între drepturile celor două categorii enunțate. Se încalcă, de asemenea, dispozițiile
art. 21
și
art. 24 din Constituție , având în vedere lipsa posibilității de a administra un probatoriu complet asupra întregului portofoliu de contracte și lipsa unei ierarhizări a acțiunilor care se pot exercita împotriva profesioniștilor.
5.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Precizează că pretinsul caracter discriminatoriu al prevederilor legale criticate, susținut prin prisma mijloacelor juridice diferite pentru valorificarea intereselor consumatorilor și ale profesioniștilor, nu poate fi reținut, având în vedere protecția suplimentară care trebuie acordată consumatorului, aflat evident într-o situație de inferioritate în raporturile cu profesioniștii. Invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 403 din 28 octombrie 2003 . De asemenea, nu poate fi reținută încălcarea normelor constituționale privind accesul liber la justiție, deoarece profesionistul are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești cu plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a contesta legalitatea și temeinicia acestuia. În ceea ce privește susținerea încălcării dispozițiilor
art. 15 alin. (2) din Constituție , arată că aceasta nu este motivată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
6.
Prin Încheierea din 21 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 27.804/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Piraeus Bank România - S.A. și de Asociația Română a Băncilor, într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.
7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece plasează, în mod nejustificat, consumatorul într-o poziție de superioritate față de profesionist. Astfel, consumatorul are posibilitatea să se îndrepte direct împotriva profesionistului prin intermediul unei acțiuni inițiate pe rolul organelor judecătorești competente sau să sesizeze organele administrative abilitate, care vor putea sesiza instanța de judecată pentru ca aceasta să constate caracterul abuziv al clauzelor reclamate. Dispozițiile legale criticate permit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) să dispună cu titlu de măsură de remediere direct obligarea băncii la modificarea contractelor de credit, fără o prealabilă analiză judecătorească și fără ca ANPC să fi analizat situația concretă a fiecărui contract de credit, situație cu atât mai absurdă cu cât acțiuni paralele, cu efect similar, pot fi demarate în temeiul
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Nicio dispoziție legală nu reglementează succesiunea acestor proceduri sau nu ordonează în vreun fel exercitarea lor de așa manieră, încât pronunțarea unor hotărâri judecătorești să nu afecteze securitatea circuitului civil sau drepturile vreuneia dintre părțile în litigii.
8.
Se susține, de asemenea, încălcarea dispozițiilor
art. 53 din Constituție , având în vedere protecția sporită pe care legiuitorul o conferă unei categorii de subiecte de drept, consumatorii, care, pe cât de necesară, nu poate justifica încălcarea drepturilor fundamentale ale unei alte categorii, de exemplu, profesioniștii. Astfel, restrângerea drepturilor băncii nu este proporțională cu scopul urmărit.
Articolul 15
alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
conferă consumatorilor o protecție sporită prin faptul că permite ANPC să dispună modificarea unui portofoliu întreg de contracte de credit fără o prealabilă analiză din partea ANPC și a unei instanțe de judecată, în condițiile în care consumatorul are dreptul de a sesiza o instanță pe cale de acțiune sau excepție cu privire la nulitatea unei clauze, precum și dreptul conferit prin
art. 12
și
13 din Legea nr. 193/2000,
ca, la cererea ANPC, o instanță de judecată să dispună modificarea contractelor.
9.
În același timp, se susține că restrângerea drepturilor băncii este discriminatorie. Astfel, în cazul în care instanța constată că anumite clauze din contractele pe care ANPC le-a supus dezbaterii sunt abuzive, profesionistul este obligat să modifice toate contractele în curs de executare, dar, în situația în care organele judecătorești constată că aceste clauze nu prezintă caracter abuziv, singura consecință a unei astfel de soluții va fi anularea procesului-verbal. Or, pentru a aplica un tratament nediscriminatoriu între consumatori și profesioniști, legea ar trebui să prevadă că, dacă instanța constată că nu sunt abuzive clauzele contestate, atunci va dispune aplicarea acestei soluții în cazul tuturor contractelor aflate în executare și va respinge orice cerere din partea consumatorilor ce prezintă identitate de obiect. Pe cale de consecință, soluția pronunțată de o instanță în urma analizării plângerii formulate de bancă ar trebui să producă efecte și cu privire la orice litigii aflate pe rolul instanțelor în care consumatorii contestă clauze de tipul celor deja analizate de instanță, precum și să aibă un rol profilactic, în sensul de a preveni demararea unor litigii în viitor cu privire la aceste clauze. Or, actuala soluție consacrată de lege este injustă și încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii.
10.
Autoarele excepției consideră că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile
art. 21
și
art. 24 din Constituție , deoarece, instanța de judecată, respingând plângerea băncii și menținând măsurile de remediere dispuse de ANPC, se poate pronunța asupra caracterului abuziv al unor clauze din contracte care nu sunt supuse analizei acesteia și asupra cărora profesionistul nu poate formula nicio apărare. Instanțele judecătorești sunt sesizate de bancă prin formularea unei plângeri împotriva procesului-verbal emis de ANPC, iar, în ipoteza respingerii plângerii, măsurile dispuse de ANPC au ca efect modificarea tuturor contractelor în executare, fără a avea o reprezentare reală a raporturilor juridice asupra cărora se pronunță. În concret, soluția pe care o pot da instanțele judecătorești în temeiul
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
face abstracție de elementele ce caracterizează un proces echitabil, de vreme ce banca este limitată la a formula apărări generice.
11.
Potrivit
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 , consumatorul are dreptul de a se adresa atât organelor de control ale statului pentru a solicita intervenția acestora în vederea sancționării băncii pentru introducerea unor clauze vătămătoare, cât și dreptul de a se adresa direct instanței de judecată în același scop, cu o acțiune în constatarea existenței unor clauze abuzive în contract și a constatării nulității absolute a acestora. În plus, această reglementare nu este corelată cu procedura de încetare a unor practici ilicite în contractele cu consumatorii reglementată de
Hotărârea Guvernului nr. 1.553/2004 , ceea ce accentuează și mai mult climatul de incertitudine juridică generat de reglementări multiple în același domeniu. De altfel, promovarea celor trei tipuri de demersuri juridice în paralel, la instanțe diferite, raportat la regulile de competență materială (plângerile contravenționale formulate de bancă împotriva proceselor-verbale emise de ANPC sunt soluționate în primă instanță de judecătorie; cererile formulate de ANPC, în temeiul
art. 12 din Legea nr. 193/2000,
sunt soluționate de tribunal; cererile individuale ale consumatorilor sunt soluționate în primă instanță, fie de judecătorie, fie de tribunal, după cum valoarea obiectului cererii reclamă o anumită competență materială), poate genera jurisprudență contradictorie cu privire la aceeași situație de fapt – semnarea și conținutul contractului de credit încheiat de consumator cu banca.
12.
Judecătoria Sectorului 1 București, contrar prevederilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.
13.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
14.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care reține că dispozițiile
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
sunt aplicabile de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei in vigoare, fără a fi contrare principiului egalității în drepturi. Instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare. Or, consumatorii - ca beneficiari ai
Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 , nu sunt în aceeași situație juridică cu profesioniștii. De asemenea, Guvernul consideră că prevederile legale criticate nu încalcă accesul liber la justiție și nu restrâng exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale, precizând că aspectele sesizate pe calea excepției de neconstituționalitate constituie, mai degrabă, probleme ce țin de interpretarea și completarea legii.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autoarelor excepției, notele scrise depuse la dosar de parte, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției,
precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, care au următorul cuprins: „Persoanele împuternicite conform
art. 54
să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de prezenta ordonanță vor stabili odată cu sancțiunea și măsuri de remediere sau, dacă acest lucru nu este posibil, înlocuirea ori restituirea contravalorii serviciilor, după caz.“
18.
Prevederile
art. 54 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 , la care dispozițiile legale criticate fac trimitere, au următorul cuprins: „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la
art. 50
și
51
se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.“
19.
În opinia autoarelor excepției, prevederile
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în: art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern,
art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi,
art. 21 alin. (1)-(3)
privind accesul liber la justiție,
art. 24
privind dreptul la apărare,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și
art. 57
privind exercitarea drepturilor și a libertăților. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
20.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă cuprinsă în prevederile
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
a mai fost supusă controlului de constituționalitate, iar, prin
Decizia nr. 403 din 28 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, instanța de contencios constituțional a respins criticile de neconstituționalitate. Cu acel prilej, Curtea a reținut că obligația statului de a asigura libertatea comerțului se referă, evident, la comerțul licit, exercitat cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu și în așa fel încât să nu fie lezate drepturile și interesele legitime ale altora. Punerea în circulație a unor produse ori prestarea unor servicii necorespunzătoare calitativ nu reprezintă acte de comerț corecte și lezează interesele legitime ale consumatorilor, iar pentru combaterea lor este justificată intervenția statului, chiar și prin măsuri coercitive.
21.
Distinct de aceasta, Curtea reține că, în cazul în care nerespectarea normelor privind calitatea produselor și a serviciilor este constatată de reprezentanții autorităților abilitate prin lege cu drept de control în acest domeniu, care aplică și sancțiuni, operatorul economic (profesionistul) are posibilitatea să conteste în justiție temeinicia și realitatea faptelor consemnate în actul de constatare, precum și legalitatea sancțiunilor aplicate ori a măsurilor dispuse. Procesul-verbal de constatare a contravenției se întocmește pe baza constatărilor nemijlocite ale agentului constatator și, ca orice act oficial, acest proces-verbal are forță probantă până la proba contrară. Contravenientul are posibilitatea să-l conteste și să uzeze de toate mijloacele legale de probă pentru a dovedi că cele consemnate nu corespund realității. În acest sens, dispozițiile
art. 62 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/1992
stabilesc că prevederile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, iar acest act normativ consacră în capitolul IV căile de atac împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, soluționarea acestora revenind instanței judecătorești. Prin urmare, criticile referitoare la încălcarea liberului acces la justiție și a dreptului de apărare nu pot fi reținute, deoarece, în acest caz, instanța de judecată competentă administrează probele prevăzute de lege, în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, partea interesată având posibilitatea de a formula apărările pe care le consideră pertinente și utile.
22.
Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la
art. 16 din Constituție , invocată prin prisma unui pretins tratament juridic privilegiat acordat de lege consumatorilor, în detrimentul operatorilor economici, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută, deoarece persoanele juridice nu se pot compara cu persoanele fizice, între cele două existând deosebiri fundamentale de regim juridic. Astfel, persoanele juridice prezintă anumite particularități, ele fiind constituite în scopul desfășurării unei anumite activități, au patrimoniu propriu, organe de conducere, drepturi și obligații reglementate prin
Legea societăților nr. 31/1990, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, și, implicit, posibilități sporite de acțiune, fiind plasate, din diferite motive, pe poziții de forță. În jurisprudența sa, Curtea a statuat, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv (a se vedea
Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006). Or, profesioniștii nu se află în aceeași situație juridică cu aceea a consumatorilor. În condițiile în care, în mod evident, situațiile în care se află consumatorii și profesioniștii sunt diferite, este firesc ca tratamentul juridic aplicabil să fie diferit, aceasta justificându-se în mod rațional și obiectiv (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003).
23.
Astfel, protecția consumatorilor este justificată de imperativul asigurării de către stat a libertății comerțului și a condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, inclusiv prin apărarea și asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participarea acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori, astfel cum prevede
art. 135 alin. (2) lit. a)
și
f) din Constituție
și
art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 .
24.
În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu sunt de natură să încalce prevederile constituționale ale
art. 16
privind egalitatea în drepturi.
25.
Referitor la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu
art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea reține că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate dispun pentru viitor și sunt aplicabile de la momentul intrării în vigoare a actului normativ, fără a cuprinde norme cu caracter retroactiv.
26.
De asemenea, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și, prin urmare, dispozițiile
art. 53 din Constituție
nu au incidență în cauză.
27.
Referitor la critica neconstituționalității prevederilor
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 , formulată în contextul invocării altor reglementări privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, existente în fondul activ al legislației, Curtea reține, în acord cu cele statuate în mod constant în jurisprudența sa, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 715 din 9 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 23 februarie 2018).
28.
Dispozițiile
art. 57 din Constituție
privind exercitarea drepturilor și a libertăților cu bună-credință nu au relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.
29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Piraeus Bank România - S.A. și de Asociația Română a Băncilor în Dosarul nr. 27.804/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că prevederile
art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.