Decizia nr. 459/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din Codul penal din 1969 , art. 297 alin. (1) din Codul penal și art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 78/2000 8 mai 2000 (prevederi anume) pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 297 alin. (1) din Codul penal , excepție ridicată de Corneliu Ciuchea în Dosarul nr. 6.066/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.387D/2017.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.772D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 297 alin. (1) din Codul penal
și
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Dan Nicolae Robert în Dosarul nr. 4.621/97/2016/a3 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală.
4.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor depuse la dosar de către partea Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care se solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.
5.
Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.819D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969 ,
art. 297 alin. (1) din Codul penal
și
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Chirilă Ionuț în Dosarul nr. 1.052/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
6.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
7.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.819D/2017 și nr. 1.772D/2017 la Dosarul nr. 1.387D/2017, care a fost primul înregistrat.
8.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate referitoare la lipsa unui prag valoric arată că instanța de contencios constituțional a statuat că o astfel de critică este inadmisibilă. Referitor la lipsa de claritate și previzibilitate a sintagmei „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ arată că, deși nu este definită în Codul penal, aceasta a fost explicitată de practica judiciară și de doctrină. Având în vedere aceste aspecte, solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale și respingerea excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
9.
Prin Încheierea din 7 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.066/86/2015, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 297 alin. (1) din Codul penal , excepție invocată de Corneliu Ciuchea, cu ocazia soluționării unei cauze penale.
10.
Prin Decizia penală nr. 419/A/2017 din 11 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.621/97/2016/a3, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 297 alin. (1) din Codul penal
și
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție invocată de Dan Nicolae Robert, cu ocazia soluționării unei cauze penale.
11.
Prin Decizia penală nr. 128/A din 11 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.052/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969 ,
art. 297 alin. (1) din Codul penal
și
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție invocată de Chirilă Ionuț, cu ocazia soluționării unei cauze penale.
12.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că neconstituționalitatea dispozițiilor criticate este determinată de nestabilirea de către legiuitor a unui prag valoric minim. Aceștia susțin că atât infracțiunile, cât și pedepsele trebuie să fie definite de lege în mod clar. Această cerință este satisfăcută atunci când individul poate cunoaște, din chiar redactarea normei de drept și, dacă este nevoie, cu ajutorul interpretării instanțelor și asistenței juridice specializate, care acțiuni sau inacțiuni pot antama răspunderea sa și ce pedepse riscă în acest caz. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că sintagma „pagubă ori vătămare a intereselor legale ale unei persoane“ din conținutul
art. 297 alin. (1) din Codul penal
nu îndeplinește cerințele accesibilității și previzibilității, ca elemente ale principiului legalității pedepselor, ceea ce contravine prevederilor
art. 20
și
art. 23 din Constituție , precum și
art. 7 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
13.
Autorii excepției apreciază că norma de incriminare nu cuprinde niciun fel de criterii legale pentru a aprecia asupra unui anumit nivel de gravitate a pagubei sau vătămării, de la care aceasta intră în sfera ilicitului penal, diferențiindu-se astfel de alte forme de răspundere extrapenală. Astfel, prin sancționarea penală a vătămării „intereselor legale ale unei persoane“ este incriminată afectarea oricăror interese legale, fără stabilirea vreunui criteriu de apreciere sau evaluare a naturii sau importanței interesului legal afectat. Astfel, sintagma criticată este neconstituțională, întrucât nu se prevăd criterii legale pentru a stabili gravitatea vătămării ori pagubei, gravitate necesară pentru atragerea răspunderii penale. Prin sancționarea penală a „vătămării intereselor legale ale unei persoane“ este incriminată afectarea tuturor intereselor legale, fără posibilitatea aprecierii sau evaluării concrete a naturii sau importanței interesului legal afectat.
14.
Susțin că obligația instituirii unui prag valoric revine legislativului, obligație neîndeplinită până la momentul de față. „Lipsa pragului valoric al pagubei determină o lipsă de claritate și previzibilitate a aplicării răspunderii juridice specifice care poată să aparțină atât dreptului civil, dreptului muncii, dreptului administrativ și fiscal, cât și dreptului penal“.
15.
În continuare, făcând referire la
art. 84 din Legea nr. 188/1999
privind statutul funcționarilor publici, la
art. 1.349 alin. (1)
și
alin. (2) din Codul civil
referitor la răspunderea civilă delictuală, la
art. 247 alin. (2) ,
art. 254
și
art. 256 din Legea nr. 53/2003 , precum și la dispozițiile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , apreciază că asemănarea conținutului acestora cu cel al dispozițiilor criticate conduce la ipoteza că în cazul săvârșirii unei fapte sunt incidente atât răspunderea penală, cât și celelalte forme de răspundere extrapenală, datorită faptului că legiuitorul nu a cuantificat valoarea pagubei sau intensitatea vătămării produse.
16.
Tribunalul Suceava - Secția penală arată că
noul Cod penal
a eliminat pericolul social dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, urmând ca pentru infracțiunile care prezintă un pericol social concret extrem de redus și pentru care nu se justifică continuarea procesului penal, prin aplicarea mecanismelor oportunității, procurorul poate dispune renunțarea la urmărirea penală, potrivit
art. 318 din Codul penal , iar instanța judecătorească renunțarea la aplicarea pedepsei, potrivit
art. 80 din Codul pena l. Așadar, lipsa pericolului concret al unei fapte nu mai conduce la reținerea lipsei unei trăsături esențiale a infracțiunii. Cea mai importantă consecință a noii reglementări este aceea că o faptă care îndeplinește cele trei condiții ale infracțiunii - tipicitatea, antijuridicitatea și imputabilitatea, însă, în concret, a adus o atingere foarte mică valorii sociale apărate de legea penală, chiar derizorie - constituie infracțiune conform textului de lege în cauză, cu importante consecințe pentru subiectul de drept.
17.
Susține că un aspect deosebit de important în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de
art. 297 alin. (1) din Codul penal , este acela că, în situația în care atingerea adusă valorii sociale este foarte redusă, respectiv valoarea pagubei este una nesemnificativă, vătămarea intereselor unei persoane fizice sau persoane juridice este modică, procurorul poate aplica instituția renunțării la urmărirea penală (conform
art. 318 din Codul penal ), însă instanța nu poate aplica instituția renunțării la aplicarea pedepsei (conform
art. 80 din Codul pena l). Aceasta deoarece maximul special al pedepsei pentru abuz în serviciu este de 7 ani, iar renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune pentru infracțiunile pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maxim 5 ani.
18.
Așa fiind, tribunalul apreciază că instanțele judecătorești nu au la dispoziție pârghiile legale necesare pentru a aplica principiul „ultima ratio“, în situația în care sunt sesizate cu judecarea unei infracțiuni de abuz în serviciu.
19.
În ipoteza în care s-ar aprecia că instanțele judecătorești pot aplica în mod direct considerentele
Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016
a Curții Constituționale, în sensul de a considera că o anumită faptă de abuz în serviciu, prin vătămarea redusă pe care a cauzat-o valorii sociale, nu justifică tragerea la răspundere penală a subiectului activ, ci eventual o altă formă de răspundere juridică subsidiară, dând eficiență instituției achitării în temeiul
art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală
- fapta nu este prevăzută de legea penală -, nu s-ar asigura o interpretare unitară și previzibilă a legii penale, din pricina marjei de apreciere deosebit de ridicate de care ar dispune instanțele. Tocmai din această perspectivă, modalitatea în care legiuitorul a stabilit urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu - o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane - contravine dispozițiilor și principiilor din
Constituție .
20.
În continuare, instanța judecătorească arată că
art. 7 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră principiul legalității incriminării și pedepsei care, astfel cum a fost interpretat cu efect obligatoriu de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prevede (inter alia) „neaplicarea legii penale în mod extensiv în dezavantajul acuzatului, de exemplu, prin analogie, precum și faptul că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și sancțiunile“. Noțiunea de „lege“ „înglobează dreptul de origine atât legislativ, cât și jurisprudențial, și implică condiții calitative, printre altele, pe cele ale accesibilității și predictibilității. O lege penală clară și previzibilă este aceea care permite subiectului de drept să cunoască din chiar redactarea normei de drept și, dacă este nevoie, cu ajutorul asistenței juridice specializate, care acțiuni și inacțiuni pot antama răspunderea sa penală și ce pedepse riscă în acest caz“.
21.
Apreciază că aceste garanții nu sunt respectate de forma actuală a infracțiunii de abuz în serviciu, aceasta punând probleme și din perspectiva
art. 1 alin. (4) din Constituție , referitor la principiul separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească în cadrul democrației constituționale. Astfel, o faptă obiectivă, tipică, de abuz în serviciu, care ar întruni toate elementele constitutive ale infracțiunii, ar trebui să atragă răspunderea penală conform voinței legiuitorului, însă prin invocarea jurisprudenței Curții Constituționale, instanțele judecătorești ar scoate aceste fapte din sfera răspunderii penale. A lăsa la aprecierea judecătorului de fond, dacă o faptă prin gravitatea ei concretă a depășit sau nu un prag necesar atragerii răspunderii penale, fără a stabili în mod unitar, prin lege, criterii concrete de apreciere cu care să opereze întreaga jurisprudență, reprezintă o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de
art. 16 alin. (1) din Constituție .
22.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală apreciază că nu există elemente de neconstituționalitate determinate de inexistența unui prag valoric al pagubei în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, având în vedere că prin dispozițiile Codului penal, atât la capitolul infracțiuni de serviciu, cât și la capitolul infracțiuni contra patrimoniului, se incriminează și alte infracțiuni de rezultat pentru care nu există un prag minim al pagubei, de la care fapta să fie considerată infracțiune. Totodată, criticile invocate de autorul excepției reprezintă aspecte de legiferare și nu aspecte de neconstituționalitate, iar, astfel cum a decis Curtea Constituțională în jurisprudența sa, Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor
art. 61 alin. (1) din Constituție , în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării.
23.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că pot exista aspecte de neconstituționalitate, mai ales prin raportare la
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016
a Curții Constituționale, care fac necesară examinarea pe fond a cererii de sesizare de către autoritatea competentă.
24.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
25.
Guvernul, invocând
deciziile Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016
și
nr. 392 din 6 iunie 2017 , apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 297 din Codul penal
și ale
art. 248 din Codul penal din 1969
este inadmisibilă, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
este neîntemeiată.
26.
Avocatul Poporului, invocând
Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
27.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
28.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
29.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 248 din Codul penal din 1969 ,
art. 297 alin. (1) din Codul penal
și
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut:
–
Articolul 248
din Codul penal din 1969 : „Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă
art. 145
sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.“;
–
Articolul 297
alin. (1) din Codul penal : „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.“;
–
Articolul 13
^2 din Legea nr. 78/2000 : „În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.“
30.
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (5)
potrivit căruia, în România, respectarea
Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie,
art. 11 alin. (1)
și
alin. (2)
referitor la dreptul internațional și dreptul intern,
art. 15 alin. (1)
potrivit căruia cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea,
art. 16
referitor la egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (3)
potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,
art. 23 alin. (12)
potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii,
art. 24 alin. (1)
referitor la dreptul la apărare,
art. 52
referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și
art. 124 alin. (3)
potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. De asemenea sunt invocate prevederile
art. 6
și
art. 7 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției , adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată prin
Legea nr. 365/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.
31.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 297 alin. (1) din Codul penal , în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate referitoare la lipsa unui prag valoric sau a intensității vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, a reiterat considerentele
Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei și gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de „abuz în serviciu“, cu aplicarea principiului „ultima ratio“, astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină și jurisprudență (inclusiv cea a Curții Constituționale), aceste circumstanțieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reținut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, acesta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu.
32.
În continuare, Curtea observă că, prin
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , precitată, paragrafele 84-85, a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispozițiile
art. 297 din Codul penal , și anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Astfel, referitor la expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“, criticată de autorii excepției ca fiind lipsită de claritate, Curtea a observat că sintagma „interes legitim“ nu este definită în
Codul penal . Curtea a reținut însă că, în doctrină, s-a arătat că prin expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ se înțelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune știrbirea efectivă a drepturilor și intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc., de către funcționarul care are atribuții de serviciu în ceea ce privește realizarea drepturilor și intereselor respective. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, „interes“ reprezintă acțiunea pentru satisfacerea anumitor nevoi, acțiunea de a acoperi unele trebuințe, folos, profit. Interesul este legal dacă acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziție normativă. De asemenea, paguba cauzată persoanei fizice sau juridice trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât și în raport cu acest criteriu se apreciază dacă fapta prezintă, sau nu, un anumit grad de pericol social.
33.
Astfel, Curtea a apreciat că „vătămarea drepturilor sau intereselor legitime“ presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorința/preocuparea acesteia de a-și satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a reținut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de
Constituție
și de legile în vigoare. Așadar, gama intereselor (dorința de a satisface anumite nevoi, de preocuparea de a obține un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilitățile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societății pe care legea i le recunoaște și garantează. Este, totuși, necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracțiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară. În același sens s-a pronunțat Curtea și prin
Decizia nr. 548 din 13 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 noiembrie 2017, și
Decizia nr. 546 din 13 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 7 noiembrie 2017.
34.
În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969 , determinată de folosirea de către legiuitor, în cuprinsul dispozițiilor supuse controlului de constituționalitate, a sintagmei „sau o pagubă patrimoniului acesteia“, Curtea, prin
Decizia nr. 690 din 7 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 22 februarie 2018, paragraful 21, a reținut că provocarea unei tulburări însemnate bunului mers al unei persoane juridice dintre cele la care se referă
art. 145 din Codul penal din 1969
sau cauzarea unei pagube patrimoniului acesteia constituie, de fapt, variante alternative de realizare a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, determinate de cele două posibile variante ale rezultatelor imediate ale faptelor incriminate, urmări care, astfel reglementate, acoperă, de fapt, sfera potențialelor consecințe, patrimoniale sau nepatrimoniale, de un nivel ridicat de gravitate, a faptelor de abuz în serviciu contra intereselor publice. Această manieră de reglementare nu este însă de natură a lipsi de claritate, precizie sau previzibilitate dispozițiile legale criticate, motiv pentru care Curtea constată că acestea sunt conforme cu prevederile
art. 1 alin. (5)
și
art. 23 alin. (12) din Constituție .
35.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, constatând constituționalitatea acestora, de exemplu, prin
Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018,
Decizia nr. 670 din 24 octombrie 2017
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 17 aprilie 2018, și
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016.
36.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969 ,
art. 297 alin. (1) din Codul penal
și
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
37.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și
al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Corneliu Ciuchea în Dosarul nr. 6.066/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secția penală, de Dan Nicolae Robert în Dosarul nr. 4.621/97/2016/a3 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și de Chirilă Ionuț în Dosarul nr. 1.052/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 248 din Codul penal din 1969 ,
art. 297 alin. (1) din Codul penal
și
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secția penală, Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.