Decizia nr. 474/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 alin. (2) lit. c)

și

d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , astfel cum au fost modificate prin

art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Andrei Paul Manda în Dosarul nr. 3.790/109/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 3.377D/2016 al Curții Constituționale.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autorul excepției a transmis note scrise prin care susține admiterea criticilor de neconstituționalitate.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 71 din 28 februarie 2017 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.790/109/2015, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 alin. (2) lit. c)

și

d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , astfel cum au fost modificate prin

art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Excepția a fost ridicată de Andrei Paul Manda, cu prilejul soluționării recursului împotriva Sentinței civile nr. 260 din 21 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă-complet specializat de contencios administrativ și fiscal într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii de impunere.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile sunt neconstituționale, deoarece, prin adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010 , Guvernul, în mod vădit, se substituie Parlamentului, abuzând de prerogativa oferită de Constituție, cu depășirea limitelor delegării legislative. În acest context arată că motivele expuse în preambulul ordonanței de urgență, care au stat la baza adoptării acesteia, nu se încadrează în condițiile prevăzute de dispozițiile constituționale referitoare la adoptarea ordonanțelor de urgență. Astfel, instituția „răspunderii solidare“ nu presupune o „situație extraordinară, a cărei reglementare nu ar putea fi amânată, detalierea urgenței lipsind din cuprinsul actului normativ. Totodată, consideră că, prin intermediul acestui act normativ, este afectat dreptul de proprietate privată al administratorului prin atragerea răspunderii sale patrimoniale sau a oricăror persoane ce ar putea fi vinovate de starea de insolvență. Susține că, prin textele de lege criticate, se instituie modalități prin care autoritatea fiscală dobândește posibilitatea directă de diminuare a patrimoniului privat.

7.

Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

răspunde exigențelor prevăzute de

art. 115 alin. (4) din Constituție , sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 271 din 22 martie 2012 .

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în dispozitivul actului de sesizare, îl constituie prevederile

art. 27 alin. (2) lit. c)

și

d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, astfel cum au fost modificate prin

art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010. Din examinarea notelor scrise ale autorului excepției de neconstituționalitate, reiese că sunt criticate prevederile

art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010 , în ceea ce privește modificarea și completarea dispozițiilor

art. 27 alin. (2) lit. c)

și

d) din Codul de procedură fiscală , precum și ordonanța de urgență în ansamblu său. Curtea observă că, prin

art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, se modifică și se completează unele dispoziții din

Codul de procedură fiscală , iar, potrivit

art. 62 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, drept pentru care Curtea reține, așadar, că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 27 alin. (2) lit. c)

și

d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale.

12.

Dispozițiile

art. 27 alin. (2) lit. c)

și

d) din Codul de procedură fiscală , criticate în mod punctual, au următorul cuprins:

Răspunderea solidară [...]

(2)

Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: [...]

c)

administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d)

administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;“.

13.

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

a fost abrogată prin

art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, act care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, potrivit art. 353 din aceeași lege. Însă, având în vedere prevederile

art. 352 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 207/2015 , potrivit cărora „Dispozițiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum și

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, controlul de constituționalitate urmează a se exercita asupra prevederilor

art. 27 alin. (2) lit. c)

și

d) din Codul de procedură fiscală , astfel cum au fost modificate prin

art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010 , precum și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale.

14.

În opinia autorului excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 44 alin. (1)

privind dreptul de proprietate privată și

art. 115 alin. (4)

și

(6)

referitor la condițiile în care pot fi adoptate ordonanțele de urgență și la limitele domeniului lor de reglementare.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 27 alin. (2) lit. c)

și

d) din Codul de procedură fiscală , precum și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010 , în ansamblul său, au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici, în esență, similare, instanța de contencios constituțional statuând constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate. În acest sens, este

Decizia nr. 71 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 16 iunie 2017.

16.

Astfel, Curtea a reținut că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

a fost adoptată în temeiul delegării legislative constituționale prevăzute de

art. 115 alin. (4) , potrivit căruia „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora“. Guvernul, în virtutea acestor prevederi constituționale, a arătat care a fost scopul adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010 , astfel cum reiese atât din preambulul acestei ordonanțe de urgență, cât și din expunerea de motive ce însoțește proiectul de Lege pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, motivând situația extraordinară și urgența care au impus adoptarea acesteia.

17.

Astfel, la adoptarea acestui act normativ au fost avute în vedere:

–

necesitatea combaterii în regim de maximă urgență a fraudei fiscale în domeniul TVA pentru livrările de: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine și produse de panificație;

–

necesitatea stabilirii unor standarde minime comune pentru înregistrarea și scoaterea din evidență a persoanelor impozabile care efectuează operațiuni de comerț intracomunitar, în special achiziții intracomunitare de bunuri, în vederea diminuării evaziunii fiscale în domeniul TVA;

–

asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool și băuturi alcoolice și tutun prelucrat, în vederea accelerării încasării accizelor la bugetul de stat și a diminuării evaziunii fiscale în domeniu;

–

întărirea supravegherii și controlului vamal al activității de introducere și comercializare a mărfurilor în regim duty-free;

–

instituirea unor pârghii care să conducă la creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare.

18.

Având în vedere prevederile constituționale, motivarea situației extraordinare și urgența care impune adoptarea actului normativ criticat, Curtea a reținut că elementele prezentate în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010

vizează interesul general public, care determină adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. În consecință, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica autorului excepției (a se vedea, spre exemplu, și

Decizia nr. 271 din 22 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2012).

19.

În același timp, prevederile

art. 27 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură fiscală

reglementează măsuri cu privire la răspunderea solidară, respectiv persoanele care răspund solidar cu debitorul, precum și persoanele care răspund solidar pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil. Astfel, răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: a) asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la

art. 20 , alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență; b) terții popriți, în situațiile prevăzute la

art. 149 alin. (9) ,

(10) ,

(12)

și

(15) , în limita sumelor sustrase indisponibilizării; c) reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credință, declară băncii, potrivit

art. 149 alin. (12) lit. a) , că nu deține alte disponibilități bănești [ art. 27 alin. (1) din Codul de procedură fiscală ].

20.

Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea; b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului; c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale; e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului [ art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală ].

21.

Din examinarea dinamicii legislative, Curtea a observat că unele dintre soluțiile legislative criticate se regăseau și în

Codul de procedură fiscală

în forma nemodificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010 , respectiv faptul că pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane „administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului“.

22.

Cu privire la persoanele care trebuie să achite obligațiile restante ale debitorului, Curtea s-a mai pronunțat, în raport cu prevederile

art. 44 alin. (1) din Constituție , sens în care este, spre exemplu,

Decizia nr. 589 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009. Cu acel prilej, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate ce privește dispozițiile

art. 27

și

art. 28 din Codul de procedură fiscală

este neîntemeiată. Opțiunea legiuitorului cu privire la persoanele care trebuie să achite obligațiile restante ale debitorului este justificată de legătura strânsă dintre acestea și debitorul declarat insolvabil.

23.

Curtea a mai observat că aceste texte de lege își găsesc aplicarea numai după data declarării insolvabilității debitorului potrivit

art. 176 din Codul de procedură fiscală , dată până la care debitorul, respectiv celelalte persoane interesate, precum administratorul, asociații sau acționarii pot face apărările pe care le consideră necesare pentru a evita situația ca societatea să fie declarată insolvabilă.

24.

De asemenea, Curtea a reținut că textele criticate nu încalcă

art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție , din moment ce diminuarea patrimoniului persoanelor responsabile de starea de insolvabilitate a societății este consecința firească a săvârșirii unor fapte culpabile, care au generat insolvabilitatea societății (a se vedea și

Decizia nr. 330 din 23 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 19 mai 2010).

25.

În acest context este de menționat și faptul că una dintre condițiile pentru atragerea răspunderii solidare se referă la faptul că persoanele respective (administratorii) în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, sau să determine cu rea-credință nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

26.

Referitor la susținerea potrivit căreia prin intermediul acestui act normativ este afectat dreptul de proprietate privată al administratorului, prin atragerea răspunderii sale patrimoniale sau a oricăror persoane ce ar putea fi vinovate de starea de insolvență, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată.

27.

În raporturile de drept material fiscal, organele fiscale au îndrituirea legală de a emite acte administrative fiscale. Dreptul fiscal și procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiectele unor astfel de raporturi nu pot fi egale în drepturi și obligații. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, și anume organul fiscal, are o poziție dominantă, fiind înzestrat cu exercițiul puterii de stat în virtutea căreia are competența legală de a stabili impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat, cât și de a urmări încasarea acestora, astfel încât, în situația în care sumele de bani datorate bugetului nu mai pot fi încasate de la debitorul inițial, printre altele și din motivele prevăzute de textul criticat, să poată urmări și alte persoane decât debitorul, care au contribuit efectiv la intrarea acestuia în stare de insolvență. Reglementarea instituției răspunderii solidare cu debitorul este un aspect al raporturilor de drept material fiscal, astfel încât organul fiscal, parte a puterii executive, are legitimitatea constituțională de a stabili, potrivit legii, răspunderea solidară a persoanelor prevăzute la

art. 27 din Codul de procedură fiscală . De asemenea, în temeiul

art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală , instanța de judecată are competența de a cenzura legalitatea și temeinicia actelor administrativ-fiscale (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 1.357 din 27 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009).

28.

Întrucât nu este afectat dreptul de proprietate, Curtea nu a reținut nici pretinsa încălcare a prevederilor

art. 115 alin. (6) din Constituție .

29.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele statuate prin deciziile menționate mai sus își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

30.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andrei Paul Manda în Dosarul nr. 3.790/109/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 27 alin. (2) lit. c)

și

d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2018.