Decizia nr. 676/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (2) din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Afrodita Laura Tutunaru
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 244 alin. (2) din Codul penal , excepție ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 18.671/180/2014 al Judecătoriei Bacău - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 805D/2017.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, în
art. 244 alin. (2) din Codul penal
legiuitorul a prevăzut o formă agravată a infracțiunii de înșelăciune, stabilind că, în cazul în care inducerea în eroare are loc prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, se pot aplica dispozițiile privind concursul de infracțiuni. Or, printr-o astfel de reglementare nu se sancționează de două ori același comportament antisocial, ci, dimpotrivă, acestea vizează atât o inducere în eroare, pe de o parte, cât și o folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, pe de altă parte, care, la rândul lor, pot fi rezultatul unei infracțiuni. Așadar, conduitele pedepsite de legiuitor sunt diferite.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 9 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 18.671/180/2014, Judecătoria Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 244 alin. (2) din Codul penal , excepție ridicată de Daniel Eugen Muha într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și dispozițiile din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și din
Protocolul nr. 7
adițional la convenție referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, deoarece instituie o pluralitate de infracțiuni ce are drept consecință o pluralitate de sancțiuni. Legiuitorul român nu a acceptat așa-numita teorie a unității între infracțiunea-mijloc și infracțiunea-scop în reglementarea infracțiunii de înșelăciune, însușindu-și principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menținerea în eroare a păgubitului constituie prin el însuși infracțiune, aceasta trebuie reținută în concurs cu infracțiunea de înșelăciune simplă, și nu calificată, fiind considerate o pluralitate de infracțiuni și pedepsite în mod distinct. O astfel de reglementare este, în opinia autorului, contrară
Constituției
și
Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Drept urmare, fiind vorba despre două infracțiuni, nu este firesc să se aplice infractorului două pedepse, aplicându-i-se regulile prevăzute pentru concursul de infracțiuni, situație prin care este afectat dreptul la un proces echitabil.
6.
Judecătoria Bacău - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și arată că, dincolo de inadvertențele existente în motivarea cererii, dispozițiile
art. 244 alin. (2) din Codul penal
nu operează cu o dublă incriminare, ci reprezintă doar o formă agravată a infracțiunii de înșelăciune săvârșite prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. De altfel, legiuitorul a preluat în mod identic în noua legislație penală varianta infracțiunii de înșelăciune prevăzută de
art. 215 alin. 2 din Codul penal din 1969 , unica modificare vizând limitele de pedeapsă, care au fost reduse.
7.
Constatarea neconstituționalității unui text de lege pentru considerente ce țin de încălcarea accesului la justiție, încălcarea actelor internaționale la care România este parte, încălcarea dreptului la un proces echitabil și pentru considerente ce țin de înfăptuirea justiției ar presupune să se constate că fie părților nu li se recunoaște un grad de jurisdicție în condițiile impuse de tratatele internaționale, fie că, în raport cu persoanele aflate în aceeași situație, se prevăd condiții diferite de declarare și examinare a căii de atac, fie că textele limitează dreptul la apărare. Or, în raport cu cele ce preced, instanța de judecată a opinat că nu există vreo încălcare a dispozițiilor constituționale și convenționale invocate.
8.
De altfel, analizând jurisprudența Curții Constituționale, instanța a mai constatat că, prin
Decizia nr. 502 din 4 octombrie 2005 , a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 215 din Codul penal din 1969
referitor la infracțiunea de înșelăciune, excepție care a fost ridicată de aceeași persoană, Daniel Eugen Muha, în Dosarul nr. 141/2005 al Judecătoriei Roman.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
10.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile legale criticate nu sunt de natură a împiedica interpretarea lor în conformitate cu pactele și tratatele la care România este parte sau aplicarea cu prioritate a prevederilor din convențiile privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
11.
De altfel, prin
Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002 , Curtea Constituțională a statuat că prevederile
art. 215 alin. 2 din Codul penal din 1969
sunt constituționale. Faptul că se reține în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuși infracțiune, înșelăciunea calificată nu înseamnă dubla sancționare a infracțiunii. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Existența pluralității de infracțiuni în această situație nu semnifică o pluralitate de sancțiuni stabilite contrar prevederilor
art. 4 pct. 1 din
Protocolul nr. 7
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni. Legiuitorul
Codului penal român
nu a acceptat așa-numita teorie a unității între infracțiunea-mijloc și infracțiunea-scop în reglementarea infracțiunii de înșelăciune, însușindu-și principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menținerea în eroare a păgubitului constituie prin el însuși infracțiune, această infracțiune trebuie să fie reținută în concurs cu înșelăciunea calificată, fiind considerate o pluralitate de infracțiuni și pedepsite ca atare. Aceasta este o opțiune a legiuitorului și, astfel cum s-a arătat, nu este contrară
Constituției
sau
Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . În consecință, fiind vorba despre două infracțiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracțiuni, fără ca prin aceasta să îi fie afectat în vreun fel dreptul la un proces echitabil.
12.
Așa fiind, având în vedere faptul că
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal
preia, în cadrul
art. 244 alin. (2),
soluția cuprinsă în
art. 215 alin. 2 din Codul penal din 1969 , Guvernul apreciază că argumentele deciziei mai sus menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.
13.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, textul legal contestat prevede o variantă agravată a infracțiunii, care se realizează atunci când înșelăciunea se săvârșește prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Mențiunea potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni nu are semnificația unei duble sancționări a aceleiași infracțiuni. Mijloacele folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existență a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracțiunii de înșelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinței legiuitorului, o sancțiune mai aspră. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune nu poate schimba caracterul agravat al incriminării. Fiind menținut acest caracter, intervine o pluralitate de infracțiuni, care însă nu semnifică o pluralitate de sancțiuni aplicabile contrar prevederilor
art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7
adițional la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni.
14.
În consecință, întrucât este vorba despre două infracțiuni, este firesc să se aplice două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracțiuni, fără ca prin aceasta dreptul la un proces echitabil să fie afectat și fără să fie încălcate prevederile
art. 4 paragraful 1 din >Protocolul nr. 7
la Convenție.
15.
O asemenea reglementare nu este de natură a contraveni în vreun fel dispozițiilor invocate, întrucât necesitatea ei izvorăște tocmai din respectarea prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (3),
potrivit cărora, în România, ca stat de drept, dreptatea reprezintă o valoare supremă. De altfel, concursul de infracțiuni reprezintă o formă a pluralității de fapte penale, care constă în aceea că una și aceeași persoană săvârșește două sau mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. În cazul de față, legiuitorul, în acord cu
art. 23 alin. (12) din Constituție , a înțeles să dea eficiență scopului procesului penal prin aceea că nu a lăsat nesancționată o faptă care, deși este rezultatul unei singure acțiuni, lezează deopotrivă două valori sociale ocrotite de legea penală.
16.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
17.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
18.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 244 alin. (2) din Codul penal
cu denumirea marginală Înșelăciunea, care au următorul conținut: „Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.“
19.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 20
referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și dispozițiile
art. 6
referitor la Dreptul la un proces echitabil din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și art. 4 referitor la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din
Protocolul nr. 7
adițional la convenție.
20.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate reglementează cu privire la infracțiunea de înșelăciune săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase și cu privire la faptul că, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
21.
Autorul excepției susține că infracțiunea de înșelăciune prevăzută de
art. 244 alin. (2) din Codul penal
este o infracțiune unică și complexă, care absoarbe în conținutul ei mijlocul fraudulos folosit, astfel încât acesta nu mai poate fi reținut ca infracțiune de sine stătătoare și pedepsit în concurs cu infracțiunea calificată. De aceea, apreciază că textul criticat conține o dublă sancționare pentru aceeași infracțiune, iar existența pluralității de infracțiuni în această situație semnifică o pluralitate de sancțiuni stabilite contrar prevederilor
art. 4 pct. 1 din
Protocolul nr. 7
adițional la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
22.
Cu privire la aceste critici, Curtea constată că
art. 244 alin. (2) din Codul penal
nu operează cu o dublă incriminare, ci reprezintă doar o formă agravată a infracțiunii de înșelăciune săvârșite prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. De altfel, legiuitorul a preluat în mod identic în noua legislație penală varianta infracțiunii de înșelăciune prevăzută de
art. 215 alin. (2) din Codul penal din 1969 , unica modificare vizând limitele de pedeapsă, care au fost reduse.
23.
Deși Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra unei excepții identice, soluția legislativă criticată, așa cum s-a arătat anterior, a existat în reglementarea anterioară, respectiv
art. 215 alin. 2 din Codul penal din 1969 , și a fost contestată din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării
Deciziei nr. 50 din 14 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, Curtea Constituțională a statuat că
art. 215 alin. (2) din Codul penal
prevede, în fraza întâi, o variantă agravată a infracțiunii de înșelăciune, care se realizează atunci când înșelăciunea se săvârșește prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Mențiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, nu contravine dispozițiilor
art. 4 pct. 1 din
Protocolul nr. 7
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , dispoziții care interzic urmărirea sau pedepsirea persoanei care a mai fost condamnată sau achitată anterior, printr-o hotărâre definitivă, pentru aceleași fapte. Faptul că se reține în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuși infracțiune, înșelăciunea calificată, în condițiile
art. 215 alin. (2) din Codul penal din 1969 , nu înseamnă dubla sancționare a infracțiunii. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Simpla existență a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracțiunii de înșelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinței legiuitorului, o sancționare mai aspră a acestei categorii de infractori. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune nu poate schimba caracterul agravat al incriminării. A pune pe același plan escrocul care folosește mijloace frauduloase ce nu sunt infracțiuni cu acela care folosește astfel de mijloace, dar care constituie prin ele însele infracțiuni, înseamnă a acorda impunitate acestuia din urmă pentru infracțiunile respective, ceea ce este inadmisibil. Existența pluralității de infracțiuni în această situație nu semnifică o pluralitate de sancțiuni stabilite contrar prevederilor
art. 4 pct. 1 din
Protocolul nr. 7
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni.
24.
Legiuitorul
Codului penal român
nu a acceptat așa-numita teorie a unității între infracțiunea-mijloc și infracțiunea-scop în reglementarea infracțiunii de înșelăciune, însușindu-și principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menținerea în eroare a păgubitului constituie prin el însuși infracțiune, această infracțiune trebuie să fie reținută în concurs cu înșelăciunea calificată, fiind considerate o pluralitate de infracțiuni și pedepsite ca atare. Aceasta este o opțiune a legiuitorului și, astfel cum s-a arătat, nu este contrară
Constituției
sau
Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . În consecință, fiind vorba despre două infracțiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracțiuni, fără ca prin aceasta să îi fie afectat în vreun fel dreptul la un proces echitabil.
25.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
26.
Distinct de aceste argumente, Curtea mai reține că varianta agravată a infracțiunii de înșelăciune se deosebește de varianta-tip numai prin mijloacele prin care a fost săvârșită acțiunea de amăgire, de inducere în eroare a subiectului pasiv și care sunt de natură să asigure mai ușor reușita acestei acțiuni. Potrivit
art. 244 alin. (2) teza a doua din Codul penal , dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, va exista concurs între infracțiunea de înșelăciune varianta agravată și infracțiunea care se referă la mijlocul fraudulos (de exemplu, infracțiunea de folosire de înscrisuri false prevăzută de
art. 323 din Codul penal , uzurparea de calități oficiale prevăzută de
art. 258 din Codul penal , infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prevăzută de
art. 348 din Codul penal ). Dispozițiile legale criticate reglementează cu privire la existența concursului formal sau ideal care există atunci când o acțiune sau inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni - a se vedea
art. 38 alin. (2) din Codul penal .
27.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cazul concursului ideal tipic de infracțiuni, că acesta se caracterizează prin aceea că faptul unic se descompune în două infracțiuni distincte. Într-o astfel de situație, nu există nimic care să contrazică art. 4 din
Protocolul nr. 7 , deoarece acesta interzice ca o persoană să fie judecată de două ori pentru aceeași infracțiune, în timp ce, în cadrul concursului ideal de infracțiuni, același fapt comportă o analiză în cadrul a două infracțiuni distincte (a se vedea Hotărârea din 30 iulie 1998, pronunțată în Cauza Oliveira împotriva Elveției, paragrafele 26 - 27).
28.
În ceea ce privește critica raportată la dispozițiile
art. 20 din Constituție
coroborat cu
art. 6
referitor la Dreptul la un proces echitabil din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză, întrucât prevederile legale criticate sunt norme de drept substanțial, și nu de drept procedural. Or, garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 695 din 7 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, paragraful 18).
29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 1.8671/180/2014 al Judecătoriei Bacău - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 244 alin. (2) din Codul penal
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 6 noiembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.