Decizia nr. 250/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 82/2003 , excepție ridicată de Raiffeisen Bank - S.A. - Sucursala Constanta în Dosarul nr. 3.416/COM/2002 al Tribunalului Constanta - Secția comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 110C/2003, având în vedere ca obiectul excepției de neconstituționalitate este identic cu cel al cauzei menționate.

La apelul nominal este prezenta Maersk Sealand, prin avocat, și Societatea Comercială "Fruvimed" - S.A., prin consilier juridic.

Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Părțile prezente nu se opun conexarii dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public considera ca sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, și ale art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 110C/2003 la Dosarul nr. 107C/2003, care este primul înregistrat.

Reprezentantul autorului excepției solicita admiterea acesteia, arătând ca dispozițiile

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

contravin prevederilor art. 21 din Constituție, întrucât, prin suspendarea procedurii speciale prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , la cererea instituției publice implicate, se paralizeaza orice posibilitate a creditorilor de a-și exercită drepturile procesuale și de a-și recupera creanțele de la debitori. Se arata ca aceste dispoziții contravin și prevederilor art. 49 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece obliga judecătorul-sindic sa dispună închiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului la cererea instituției publice implicate în privatizarea societății. Și, în sfârșit, se mai arata ca dispozițiile legale atacate sunt în contradictie și cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, deoarece creează un regim preferențial instituțiilor publice și defavorizeaza celelalte categorii de creditori.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata. Se arata ca

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

permite judecătorului-sindic sa suspende procedura judiciară a falimentului.

Aceasta măsura este temporară, fiind luată până la privatizarea societății sau pentru o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă un an numai în cazuri temeinic justificate. În consecința, nu sunt incalcate prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin încheierile din 17 octombrie 2002 și din 13 ianuarie 2003, pronunțate în dosarele nr. 3.416/COM/2002 și nr. 212/COM/2001, Tribunalul Constanta - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 82/2003 , excepție ridicată de Raiffeisen Bank - S.A. - Sucursala Constanta și Maersk Sealand.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

au fost adoptate cu încălcarea principiului liberului acces la justiție, deoarece prin aceste dispoziții legale se paralizeaza orice posibilitate a creditorilor de a-și exercită drepturile procesuale și de a-și recupera creanțele de la debitorii indicați în cuprinsul normei menționate. În opinia autorilor excepției accesul la justiție este blocat "atâta timp cat, potrivit art. III, la cererea instituției implicate, judecătorul-sindic va fi obligat sa dispună închiderea procedurii în temeiul contractului de vânzare-cumpărare". Autorii excepției susțin ca sunt incalcate și prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, deoarece textul legal criticat creează o serie de privilegii de care beneficiază proprietatea privată a statului în defavoarea proprietății persoanei juridice de drept privat.

Se mai susține ca, pe de o parte, dispozițiile criticate încalcă art. 49 alin. (2), precum și art. 123 alin. (2) din Constituție, prin obligarea judecătorului-sindic de către "o instituție implicata" de a dispune inițial suspendarea și ulterior închiderea procedurii, iar pe de altă parte, creditorul se găsește în fața unei imposibilitati obiective de a realiza creanta împotriva debitorului.

Autorii excepției apreciază, de asemenea, ca sunt incalcate și prevederile art. 134 din Constituție, întrucât se creează un regim preferențial instituțiilor publice, defavorizand toate celelalte categorii de creditori și punându-i pe aceștia din urma în imposibilitatea realizării creanțelor lor, deși sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege.

Și, în fine, se susține ca aceste dispoziții contravin și principiului separației puterilor în stat, deoarece "o dată cu vânzarea acțiunilor prin contractul de vânzare-cumpărare se va stabili și soarta creanțelor debitorului, procedura reorganizării judiciare și a falimentului urmând să fie închisă de către judecătorul-sindic, instituția implicata în privatizare se va substitui nepermis puterii judecătorești, singura competența sa infaptuiasca justiția".

Instanța de judecată considera ca dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, contravenind art. 21, art. 41 alin. (2), art. 49 și art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție.

Guvernul apreciază ca dreptul unei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești este, în acest caz, doar suspendat, iar nu suprimat. Măsura suspendării exercitării acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanța competența, pe o perioadă limitată, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condițiilor prevăzute în alin. (1) al

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 . Atât deschiderea, cat și închiderea procedurii de suspendare se realizează pe cale judiciară, fie în condițiile prevăzute de

art. 117 și următoarele din Legea nr. 64/1995 , republicată, fie în condițiile

art. III alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 .

Titularii drepturilor de creanta au posibilitatea ca, la închiderea procedurii prevăzute la

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , să își recupereze creanțele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau în condițiile dreptului comun. Pentru aceste motive se arata ca dispozițiile legale criticate nu contravin art. 21 și nici art. 49 din Constituție.

Referitor la încălcarea art. 123 alin. (2) din Constituție, Guvernul arata ca acesta nu este încălcat, deoarece, prin dispunerea suspendării, judecătorul-sindic se supune legii în vigoare, iar nu unei "instituții implicate", cererea acestei instituții fiind necesară, din punct de vedere procedural, pentru suspendarea, respectiv pronunțarea de către instanța a unei încheieri prin care se va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acțiunilor.

Se mai arata ca dispozițiile legale criticate nu contravin nici art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, măsura suspendării răspunzând tocmai exigențelor formulate de Legea fundamentală. Referitor la principiul separației puterilor în stat, Guvernul arata ca nici acesta nu este încălcat.

În concluzie se arata ca excepția este neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 211 din 10 iulie 2002.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, ulterior sesizării,

Ordonanța Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului a fost aprobată cu modificări prin

Legea nr. 82/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Aceste modificări privesc și alin. (1) al art. III din aceasta ordonanța.

În practica sa jurisdicțională Curtea Constituțională a statuat în mod constant ca, atunci când, după ridicarea excepției de neconstituționalitate, dispoziția legală a fost modificată, excepția poate să fie examinata dacă textul legal, în noua sa redactare, conserva substanța reglementării inițiale. De aceea, având în vedere ca aceasta cerința este îndeplinită, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, în forma modificată prin

Legea nr. 82/2003 , dispoziții care au următorul conținut:

"(1) Exercițiul acțiunilor sau, după caz, efectuarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

se suspenda, la cererea instituției publice implicate, față de societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține majoritatea din capitalul social, care înregistrează obligații bugetare de peste jumătate din totalul datoriilor înscrise în evidența contabilă, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care să conducă la creșterea atractivității acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenție pentru achiziționarea pachetului de acțiuni.

(2) Suspendarea va fi pronunțată de instanța competența pentru o perioadă de un an, care va putea fi prelungită, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an.

(3) În termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii de suspendare, administratorul sau, după caz, lichidatorul va fi obligat să prezinte instituției publice implicate un raport cu privire la ansamblul operațiunilor efectuate în cursul procedurii de lichidare judiciară.

(4) În urma privatizării societății prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni, judecătorul-sindic va pronunța, la cererea instituției publice implicate, o încheiere prin care va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acțiunilor."

Critica de neconstituționalitate a textelor de lege menționate se bazează, în esenta, pe susținerea potrivit căreia instituirea acestui motiv de suspendare a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

încalcă dreptul de acces liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, dispozițiile art. 49 alin. (2) privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. a) și b), potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurentei loiale și protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca asupra constituționalității dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , raportate la textele din Constituție invocate de autorul excepției, s-a pronunțat prin mai multe decizii, ca de exemplu Decizia nr. 211 din 10 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 28 octombrie 2002, și Decizia nr. 115 din 18 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 3 aprilie 2003. În considerentele acestor decizii, Curtea a reținut ca suspendarea exercitării acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

nu încalcă principiul liberului acces la justiție, dat fiind ca, prin însăși natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanța competența, pe o perioadă limitată, potrivit

art. III alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , după constatarea de către judecător a îndeplinirii condițiilor prevăzute în alin. (1) al aceluiași articol.

În același sens, Curtea a reținut ca procedura, suspendată pe cale judiciară, urmează să se inchida tot pe cale judiciară, fie în condițiile prevăzute de

art. 117 și următoarele din Legea nr. 64/1995 , republicată, dacă nu s-a realizat privatizarea, fie în condițiile prevăzute de

art. III alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , în urma privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni.

De asemenea, Curtea a reținut ca titularii drepturilor de creanta care au solicitat deschiderea procedurii față de societatea comercială ajunsă în incapacitate de plată au posibilitatea ca, la închiderea procedurii speciale prevăzute de

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , să își recupereze creanțele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau, în condițiile dreptului comun, de la succesorii societății privatizate.

Asadar, atât măsura suspendării, cat și închiderea procedurii prevăzute de lege au loc într-un cadru judiciar, în fața instanței competente, neputându-se retine, în consecința, ca prin textul de lege care formează obiectul excepției de neconstituționalitate s-ar restrânge exercițiul dreptului sau însuși dreptul de liber acces la justiție.

Pentru aceleași considerente, Curtea Constituțională a statuat ca dispozițiile

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

nu sunt contrare prevederilor art. 49 din Constituție, întrucât textul criticat este un text de procedura - deci fără efect cu privire la dreptul substanțial al creditorilor -, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, reglementarea procedurilor judiciare este de competența legiuitorului.

Și, în sfârșit, prin aceeași decizie a statuat ca aceste dispoziții nu contravin prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, deoarece măsura suspendării răspunde tocmai exigenței formulate de Legea fundamentală, fiind menita sa salveze societățile comerciale în dificultate și capitalurile acestora, pentru a-și putea îndeplini în continuare funcțiile economice pentru care au fost create - deci pentru a asigura libertatea comerțului -, precum și toate obligațiile ce decurg din aceste funcții, inclusiv aceea de a-și achită obligațiile față de creditori.

Atât considerentele, cat și soluția din aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 82/2003 , excepție ridicată de Raiffeisen Bank - S.A. - Sucursala Constanta și de Maersk Sealand în dosarele nr. 3.416/COM/2002 și nr. 212/COM/2001 ale Tribunalului Constanta - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2003.