Ordin · Ministerul Finanțelor Publice / Ministerul Economiei și Comerțului

Ordinul nr. 907/2003

privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice și al ministrului industriei și resurselor nr. 591/219/2003 pentru aprobarea Precizărilor emise în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/2003 pentru instituirea unor măsuri speciale privind producția, importul și comercializarea uleiurilor minerale

prezumat în vigoare

Emitent
Ministerul Finanțelor Publice / Ministerul Economiei și Comerțului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 550 din 31 iulie 2003
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
2 articole, 1 anexă · 4.811 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 591/2003 8 mai 2003 pentru aprobarea Precizărilor emise în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgenta a Guve…

Înlocuiește prevederi din 1

  • Ordinul nr. 591/2003 8 mai 2003 pentru aprobarea Precizărilor emise în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgenta a Guve…

În temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 735/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și al

Hotărârii Guvernului nr. 738/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului,

ministrul finanțelor publice și ministrul economiei și comerțului emit următorul ordin:

Articolul I

Punctul 4 din Precizările

emise în aplicarea prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/2003

pentru instituirea unor măsuri speciale privind producția, importul și comercializarea uleiurilor minerale, aprobate prin

Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului industriei și resurselor nr. 591/219/2003 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 12 mai 2003, se înlocuiește cu punctul 4 al cărui conținut este redat în

anexa

la prezentul ordin.

Articolul II

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
p. Ministrul economiei și comerțului,
Mihai Berinde,
secretar de stat

Anexa PRECIZĂRI

emise în aplicarea prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/2003

pentru instituirea unor măsuri speciale privind producția, importul și comercializarea uleiurilor minerale

4.

Accizele la carburanți determinate la temperatura de +15°C sunt următoarele:

- benzine cu plumb

- benzine fără plumb

- motorine, exclusiv

tipul EURO (EN 590)

- motorina EURO (EN 590)

311 euro/1.000 litri

267 euro/1.000 litri

190 euro/1.000 litri

186 euro/1.000 litri

Livrarea de produse petroliere se va face numai pe bază de comandă ferma depusa de cumpărător.

Pe baza comenzii ferme agenții economici producători și procesatori, inclusiv sucursalele și/sau punctele de lucru ale acestora, vor emite cumparatorilor o factura pro forma în care vor fi menționate: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate, informații cu privire la denumirea și codul fiscal ale agentului economic producător și procesator persoana juridică, în numele căruia se efectuează plata accizelor, precum și cele privind unitatea trezoreriei statului în a carei raza acesta își are sediul.

În cazul în care cantitățile livrate se determina prin cantarire, se vor solicita comenzi exprimate în tone. Pentru transformarea în litri la temperatura de +15°C se vor utiliza densitatile aferente temperaturii de +15°C.

În cazul în care livrările se fac în vase calibrate și/sau cantitățile se determina prin metoda volum-densitate, se vor solicita comenzi exprimate în litri, care să corespundă cu capacitatea din documentul de calibrare.

Cantitatea din comanda, exprimată în litri la temperatura efectivă, se va corecta cu densitatea la temperatura de +15°C, rezultând cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15°C.

Valoarea accizei datorate de cumpărător conform facturii pro forma va fi cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15°C, determinata ca mai sus, înmulțită cu acciza pe litru.

La livrarea efectivă se va întocmi factura fiscală, se va recalcula acciza conform procedeului de mai sus, iar valoarea obținută va fi evidențiată distinct.

Pentru celelalte tipuri de uleiuri minerale calculul valorii accizei datorate se va face pe baza densitatilor înscrise în registrul de densitati în momentul întocmirii facturii pro forma, recalculate la temperatura de +15°C, după cum urmează:

–

acciza (euro/tona) : 1.000 = acciza (euro/kg) x densitatea la +15°C (kg/litru) = acciza (euro/litru)

–

cantitatea în kg : densitatea la +15°C = cantitatea în litri la +15°C

–

valoarea accizei = cantitatea în litri la +15°C x acciza (euro/litru)

Eventualele diferențe între valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiar, conform facturii pro forma, și valoarea accizelor aferente cantităților de uleiuri minerale efectiv livrate de agenții economici producători și procesatori, conform facturii fiscale, determinate de variatia de densitate, se vor regulariza cu ocazia depunerii declarației lunare privind obligațiile de plată la bugetul de stat.

--------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.