Decizia nr. 272/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 48/2002 , excepție ridicată de Anton Sommert într-o cauza civilă, în Dosarul nr. 7.014/2002 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca fiind neîntemeiată, întrucât apreciază ca prevederile de lege criticate nu contravin textelor constituționale invocate ca fiind incalcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 7.014/2002, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 48/2002 , excepție ridicată de Anton Sommert într-o cauza civilă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11, 20, 21, 22 și 125 din Constituție, întrucât constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

"revin în sarcina exclusiva a unei comisii subordonate funcțional Guvernului", nefiind lăsate la aprecierea instanțelor judecătorești, prin aceasta aducandu-se atingere demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă considera ca excepția ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arata ca instituirea unei proceduri nejudiciare și a unor organe specializate de constatare a contravențiilor privind o anumită categorie de fapte și de valori sociale nu aduce atingere valorilor constituționale prevăzute în art. 1 alin. (3), art. 21 și 22 din Constituție, cu atât mai mult cu cat dispozițiile legale criticate nu exclud posibilitatea ca persoana interesată sa conteste măsura Consiliului Național pentru Combaterea Discriminarii în justiție.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, arătând ca nici un text constituțional nu prevede că sancțiunea amenzii contravenționale să fie aplicată de instanța judecătorească. Apreciază astfel că nu este încălcat principiul liberului acces la justiție și nici al egalității în fața legii și a autorităților publice, deoarece dispozițiile legale criticate nu ingradesc dreptul contravenientului de a se adresa justiției. De asemenea, arata ca "prevederile art. 20 alin. (3) din ordonanța sunt aplicabile în egala măsura tuturor celor care au săvârșit contravenții ce intra sub incidența acesteia, asa încât nici principiul egalității în fața legii și a autorităților publice nu este încălcat".

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

sunt constituționale. În acest sens, arata ca

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

se completează cu prevederile din

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 180/2002 . Astfel, art. 31-36 din ordonanța cuprind reguli procedurale ce garantează accesul liber la justiție al persoanelor care se considera lezate prin modul în care au fost constatate contravențiile și aplicate sancțiunile. Activitatea agenților constatatori, în speta Consiliului Național pentru Combaterea Discriminarii, fiind cenzurata de instanța judecătorească, inclusiv prin asigurarea dublului grad de jurisdicție, fond și recurs. Prin garantarea accesului liber la justiție se asigura și respectarea demnității omului, a drepturilor și libertăților cetățenilor, consacrate ca valori supreme prin art. 1 alin. (3) din Constituție. În sfârșit, considera că nu este încălcat nici art. 125 din Constituție, întrucât "agenții constatatori nu infaptuiesc justiție, în sensul textului constituțional, atunci când constata contravenții și aplica sancțiuni".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 48/2002 , prevederi care au următorul cuprins:

"Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la cap. II de prezenta ordonanță se fac de către membrii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminarii. Dispozițiile

Legii nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții de lege contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11, 20, 21, 22 și 125 din Constituție, care dispun:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 22: "(1) Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.

(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.";

- Art. 125: "(1) Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.

(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională retine următoarele: art. 20 alin. (3) din ordonanța criticata, cu modificările ulterioare, stabilește în competența Consiliului Național pentru Combaterea Discriminarii constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la cap. II din ordonanța, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor

Legii nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

În esenta, autorul excepției considera ca stabilirea acestei competente "în sarcina exclusiva a unei comisii subordonate funcțional Guvernului", iar nu în competența instanțelor judecătorești, contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 11, 20, 21, 22 și 125, fără însă a arata în ce consta aceasta contrarietate.

Curtea observa ca invocarea încălcării art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție este neîntemeiată. Însuși textul de lege criticat stabilește ca, în legătură cu constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute în cap. II al ordonanței, se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile

Legii nr. 32/1968 , cu modificările și completările ulterioare. Deși

Legea nr. 32/1968

a fost abrogată expres prin

art. 51 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cap. IV din ordonanța, intitulat "Căile de atac", reitereaza reglementările acesteia cu privire la posibilitatea contestarii în justiție a procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii, cu privire la procedura în fața instanței de judecată, precum și cu privire la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea. Asa fiind, rezultă ca textul de lege criticat asigura accesul liber la justiție și nu ingradeste dreptul contravenientului de a se adresa justiției.

Pentru argumentele expuse, Curtea nu poate retine nici încălcarea prevederilor art. 125 din Constituție referitoare la "Instanțele judecătorești".

În sfârșit, Curtea constata ca prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și ale art. 22, invocate, de asemenea, ca fiind incalcate, nu sunt incidente în cauza, iar în legătură cu art. 11 și 20 din Constituție, autorul excepției nu menționează nici un pact sau tratat internațional privind drepturile omului care ar fi încălcat. Asa fiind, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește invocarea unor motive de neconstituționalitate, întrucât astfel ar exercita din oficiu un control de constituționalitate, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 48/2002 , excepție ridicată de Anton Sommert într-o cauza civilă, în Dosarul nr. 7.014/2002 al Tribunalului București Secția a IV-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2003.