Decizia nr. 887/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 16 și pct. 17 și ale

art. II din Legea nr. 20/2015

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , excepție ridicată de Societatea Starmill - S.R.L. și, respectiv, Societatea European Food - S.A., ambele cu sediul în comuna Drăgănești, satul Păntășești, județul Bihor, în dosarele nr. 641/187/2015 și, respectiv, nr. 643/187/2015 ale Judecătoriei Beiuș, de Ioan Micula în Dosarul nr. 5.118/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă, de Societatea Multipack - S.R.L. din comuna Drăgănești, satul Păntășești, județul Bihor în Dosarul nr. 642/187/2015 al Judecătoriei Beiuș, de Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgănești, satul Păntășești, județul Bihor, și Ioan Micula în Dosarul nr. 15.755/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și de Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A. și Societatea Scandic Distilleries - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgănești, satul Păntășești, județul Bihor, în Dosarul nr. 1.099/187/2015 al Judecătoriei Beiuș și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 918D/2015, nr. 919D/2015, nr. 1.007D/2015, nr. 1.150D/2015, nr. 1.214D/2015 și nr. 1.653D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 decembrie 2015, în prezența părților, precum și a reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus conexarea dosarelor nr. 919D/2015, nr. 1.007D/2015, nr. 1.150D/2015, nr. 1.214D/2015 și nr. 1.653D/2015 la Dosarul nr. 918D/2015, iar în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 15 decembrie 2015, data la care este pronunțată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierile din 7 mai și 24 iunie 2015, pronunțate în dosarele nr. 641/187/2015, nr. 642/187/2015, nr. 643/187/2015, Judecătoria Beiuș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 16 și pct. 17 și ale

art. II din Legea nr. 20/2015

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Starmill - S.R.L., Societatea Multipack - S.R.L. și Societatea European Food - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgănești, satul Păntășești, județul Bihor, în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații la executare formulate împotriva deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii prevăzute de

art. 38^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 .

4. Prin Încheierea din 21 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.118/271/2015, Judecătoria Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 16 și pct. 17 și ale

art. II din Legea nr. 20/2015

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioan Micula într-o cauză care are ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii prevăzute de

art. 38^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 .

5. Prin Încheierea din 10 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 15.755/3/2014, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 16 și pct. 17 și ale

art. II din Legea nr. 20/2015

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A. și Ioan Micula, cu prilejul soluționării apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.556 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate de către statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva executării silite, respectiv suspendarea executării silite a hotărârii arbitrale (I.C.S.I.D.).

6. Prin Încheierea din 27 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.099/187/2015, Judecătoria Beiuș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 16 și pct. 17 și ale

art. II din Legea nr. 20/2015

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A. și Societatea Scandic Distilleries - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgănești, satul Păntășești, județul Bihor. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză care are ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate împotriva unor somații de plată și procese-verbale privind calculul de dobânzi emise ca urmare a adoptării Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015 prin care despăgubirile acordate de tribunalul arbitral constituit pe lângă Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (I.C.S.I.D.), prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013 în Cauza nr. ARB/05/20 (Micula și alții/România), unității economice unice din care fac parte Viorel Micula, Ioan Micula, Societatea European Food - S.A., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea Multipack - S.R.L., Societatea European Drinks - S.A., Societatea Rieni Drinks - S.A., Societatea Scandic Distilleries - S.A., Societatea Transilvania General Import-Export - S.R.L. și Societatea West Leasing - S.R.L., au fost calificate ca fiind ajutor de stat în sensul art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ajutor care este incompatibil cu piața internă. Conform art. 2 pct. 3 și 4 din decizia menționată, statul român trebuie să recupereze sumele deja plătite în temeiul hotărârii arbitrale menționate, drept pentru care au fost emise somațiile și procesele-verbale contestate.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia, în prealabil, menționează că Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (I.C.S.I.D.) a pronunțat o hotărâre arbitrală prin care le-au fost acordate despăgubiri în valoare de 376.433.229 lei, plus dobândă. Ulterior, Tribunalul București a încuviințat executarea silită a hotărârii arbitrale și a respins contestația la executare formulată de statul român, astfel că o parte din sumele cuvenite au fost încasate cu titlu de "distribuire sume din cadrul executării silite". Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că, în timpul executării, le-a fost adus la cunoștință faptul că a intrat în vigoare

Legea nr. 20/2015 , "potrivit căreia actele de executare prin care s-au înființat popriri și s-au instituit sechestre în cadrul dosarelor de executare sunt desființate de drept". Totodată, în virtutea prevederilor

art. 38^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , astfel cum au fost introduse prin

art. I pct. 16 din Legea nr. 20/2015 , au fost instituite măsuri asigurătorii asupra patrimoniului acestora pentru executarea unei pretinse creanțe și, astfel, din creditori ai statului român au fost transformate în debitori ai acestuia.

8. În acest context, autoarele excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 1 alin. (3) și (4), art. 126 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) și art. 44 alin. (1) raportate la dispozițiile art. 53 din Constituție, art. 75 și art. 76, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

9. Cu privire la încălcarea art. 11 alin. (1) din Constituție, se arată că aceste prevederi constituționale se referă la unul dintre principiile fundamentale ale încrederii între state în raporturile lor internaționale: principiul bunei-credințe, care semnifică loialitate în respectarea dreptului internațional, fidelitate în respectarea obligațiilor internaționale, reprezentând un element component al principiului pacta sunt servanda, potrivit căruia statele au obligația să respecte și să aplice întocmai tratatele la care sunt parte. Semnificația cuvântului "întocmai" presupune îndeplinirea de către România a tratatelor internaționale la care este parte și aplicarea lor în acord cu interpretarea dată la nivel internațional și cu obligațiile asumate la semnarea tratatului. România este ținută să respecte întocmai și cu bună-credință doar tratatele în vigoare, licite și legal încheiate din punct de vedere al dreptului internațional. Având în vedere

art. 1 din Legea nr. 590/2003

privind tratatele, noțiunea de tratat la care face referire textul constituțional al alin. (2) din art. 11 este folosită lato sensu, desemnând diferite categorii de instrumente internaționale utilizate în practica internațională la încheierea unor înțelegeri între state. Textul constituțional de față nu se referă decât la tratatele sau alte acte internaționale, indiferent de denumirea lor (pacte, convenții, acorduri etc.), încheiate în numele statului român și ratificate de Parlament.

10. Astfel, în sfera noțiunii de tratat este inclusă și Convenția I.C.S.I.D., ratificată prin

Decretul nr. 62/1975

și, în aceste condiții, consideră că sunt în fața unui tratat (Convenția I.C.S.I.D.) ce trebuie să fie aplicat de către statul român cu bună-credință, astfel cum s-a obligat România prin textul art. 11 alin. (1) din Constituție. Or, edictarea prevederilor art. I pct. 16 și pct. 17 și

art. II din Legea nr. 20/2015

au fost adoptate cu rea-credință, cu scopul ca statul român să nu își îndeplinească obligațiile asumate prin tratatele internaționale la care este parte, și anume cu scopul de a nu-și respecta obligațiile asumate prin Convenția I.C.S.I.D. În acest context, susțin că, prin adoptarea prevederilor criticate, statul român și-a creat pro causa un mecanism juridic menit a stopa executarea silită demarată în mod legal, sens în care menționează unele declarații de presă ale unor membri ai Guvernului. Or, susțin autorii excepției de neconstituționalitate, prin aceste declarații se demonstrează, mai presus de orice dubiu, faptul că prevederile art. I pct. 16 și pct. 17 și

art. II din Legea nr. 20/2015

au fost edictate cu unicul scop de a bloca/opri executarea silită pornită în baza hotărârii arbitrale. O dovadă suplimentară a releicredințe cu care statul roman își "execută" obligațiile asumate prin tratatele ratificate este devoalată, pe de o parte, prin caracterul dualist al poziției statului român (apărările din contestația la executare raportate la argumentele susținute în fața Comisiei Europene) și, pe de altă parte, prin modul în care susținerile din cadrul contestației la executare s-au transformat în prevederile legale introduse de către

Legea nr. 20/2015

în

Legea nr. 21/1996 .

11. În sensul celor indicate mai sus este și cadrul general prin intermediul căruia s-a ajuns la blocarea unei executări pendinte. Astfel, se pornește de la modificarea unei ordonanțe de urgență a Guvernului ce a modificat legislația din domeniul concurenței, și se ajunge la oprirea executării unor hotărâri date de foruri internaționale, modificându-se procedura civilă, procedura insolvenței etc.

12. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, se arată că o lege, odată adoptată, produce și trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor, pentru motivul că legea se adresează subiecților de drept, permițând sau interzicând și, bineînțeles, sancționând atitudinile deviante. Or, este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru comportamente și conduite avute anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează această conduită. O altă practică legislativă sau o altă interpretare ar fi de natură a afecta grav stabilitatea și securitatea raporturilor juridice, precum și încrederea în lege. Or, potrivit

art. II din Legea nr. 20/2015 , dispozițiile nou-introduse urmează a se aplica "și ajutoarelor de stat aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în procedură de investigație derulată de Comisia Europeană [alin. (1)]. În situația prevăzută la alin. (1), executările silite aflate în derulare împotriva furnizorilor se suspendă de drept la data intrării în vigoare a prezentei legi [alin. (2)]. Pentru investigațiile deja declanșate la data intrării în vigoare a prezentei legi, termenul prevăzut la

art. 38^3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , astfel cum aceasta a fost aprobată cu modificări și completări de prezenta lege, se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi [alin. (3)]".

13. În acest context, se susține că Decizia Comisiei Europene de demarare a unei investigații a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a

art. 38^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , care a fost introdus prin

Legea nr. 20/2015 , iar, în mod normal, această lege nouă urmează a fi aplicată "tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare". În consecință, apreciază că, pentru ca legea să dispună doar pentru viitor, instituirea măsurilor asigurătorii ar putea avea loc numai în situația în care Comisia Europeană ar decide declanșarea unei proceduri de investigații ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 20/2015 . Însă, ca urmare a prevederilor

art. II din Legea nr. 20/2015 , textul se aplică retroactiv și procedurilor de investigație inițiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dovadă în acest sens fiind faptul că, în speța de față, Ministerul Finanțelor a instituit măsurile asigurătorii întemeindu-se pe o investigație declanșată cu mult timp înainte de adoptarea

Legii nr. 20/2015 . Actul sau faptul juridic al declanșării procedurii de investigație de către Comisia Europeană nu poate genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii sale. Or, la momentul când a fost emisă decizia de declanșare a procedurii de investigație de către Comisia Europeană, acest act/fapt juridic nu producea niciun efect cu privire la măsurile asigurătorii ce pot fi instituite asupra pretinsului beneficiar.

14. Astfel, în ceea ce privește

art. 38^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , exprimarea folosită de legiuitor conduce în mod cât se poate de evident la o retroactivare a legii, or, contrar normelor de tehnică legislativă, legiuitorul folosește verbul la timpul trecut, incluzând practic în ipoteza normei juridice și situația în care procedura de investigație a fost deschisă anterior intrării în vigoare a legii.

15. Cu privire la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (4) și art. 126 alin. (1), se face referire la jurisprudența Curții Constituționale, precum și la doctrina referitoare la principiul separației puterilor în stat și la principiul loialității constituționale, concluzionându-se că respectarea acestor principii nu presupune un individualism al fiecărei puteri care acționează conform puterilor conferite, ci și o cooperare loială între autoritățile publice. Niciuna dintre cele trei puteri statale nu poate interveni peste competențele altei puteri, limitând sau încălcând competențele, iar depășirea limitelor discreționare ale competențelor unei puteri duce la săvârșirea unui exces de putere.

16. Raportat la jurisprudența instanței de contencios constituțional, respectiv

Decizia nr. 50 din 21 martie 2000 , arată că o prevedere legală prin care s-ar interzice - fie și numai temporar - executarea unei hotărâri judecătorești ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției, fiind contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat. În acest context, consideră că prevederile

art. 38^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014

(în mod similar celor ale art. 38^9 din același act normativ) sunt contrare principiului separației puterilor în stat și loialității constituționale. Se apreciază că prevederile criticate au incidență în aceste situații, fiind încălcate principiile separației puterilor în stat și loialității constituționale, puterea legislativă săvârșind un exces de putere, prin depășirea limitelor competenței sale.

17. Astfel, arată că prin dispozițiile

art. 38^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , introduse prin

art. I pct. 16 din Legea nr. 20/2015 , legiuitorul a adoptat o prevedere legală prin care a interzis, fie și numai temporar, executarea unei hotărâri pronunțate de I.C.S.I.D., hotărâre asimilată expres unei hotărâri judecătorești, potrivit art. 53 alin. (1) și art. 54 alin. (1) din Convenția I.C.S.I.D. În acest context, arată că, mai grav decât a interveni legislativ într-o procedură judiciară aflată în plină desfășurare, este a interveni legislativ pentru a rezolva o anume cauză, singulară, aflată în curs de desfășurare și susțin că există indicii în sensul că adoptarea prevederilor criticate a avut la bază intenția clară și exclusivă de a împiedica executarea hotărârii arbitrale pronunțate în favoarea autoarelor excepției de neconstituționalitate.

18. Or, potrivit art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, justiția se înfăptuiește în numele legii, și nu în funcție de erorile organelor administrative ale statului sau de sancțiunile la care acesta este expus, judecătorii fiind independenți și supunându-se numai legii. Așadar, indiferent ce sancțiuni ar suporta România din partea Comisiei Europene sau a oricărui alt organ administrativ, instanțele române vor înfăptui justiția în numele legii statului român, iar dacă înfăptuirea justiției ar prejudicia statul român, această prejudiciere nu s-ar datora aplicării legii, ci existenței legii edictate de el.

19. Cu privire la neconstituționalitatea

art. 41^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , care a fost introdus prin

Legea nr. 20/2015 , se apreciază că prin edictarea acestor norme se creează premisele unei intervenții brutale a "executivului" în actul de judecată. Pe de o parte, se indică faptul că instanțele au dreptul să judece suspendarea plății unui ajutor ilegal, recuperarea ajutorului ilegal, recuperarea dobânzii corespunzătoare, despăgubiri pentru concurenții afectați. Pentru a proceda astfel, instanțele au atributul de a aprecia dacă ajutorul respectiv este un ajutor în sensul legii și dacă este unul ilegal, deoarece nu este posibilă acordarea unor despăgubiri terților pentru un ajutor ilegal fără ca instanța să poată aprecia că este sau nu în prezența unui ajutor de stat și mai ales a unuia ilegal (este una dintre condițiile răspunderii civile delictuale). Pe de altă parte, în cazul în care măsura a fost declarată de Comisia Europeană ca ajutor de stat, instanța națională nu poate modifica caracterul de ajutor de stat al măsurii de sprijin. Așadar, instanța poate doar teoretic să judece astfel de acțiuni, pentru că, în practică, ea este limitată în a pronunța doar anumite soluții, întrucât "legea" o obligă să pornească de la premisa că sumele analizate sunt din start ajutor de stat și că respectivul ajutor este și ilegal.

20. Se arată că, în cazul autoarelor excepției de neconstituționalitate, situația "este mult mai gravă", deoarece prin hotărârea arbitrală ce constituie titlu de creanță, asimilat unei hotărâri definitive a unei instanțe naționale, s-a soluționat această problemă, tribunalul respingând apărarea statului, dar și a Comisiei Europene (ce a intervenit ca amicus curiae), potrivit căreia despăgubirile pentru încălcarea obligațiilor asumate de statul român ar fi ajutoare de stat. Or, printr-un text de lege, criticat în cauză, este "facilitată aneantizarea unei hotărâri judecătorești" și se acordă expres Comisiei Europene drepturi jurisdicționale superioare instanței interne. Mai mult, se face abstracție totală de faptul că decizia Comisiei Europene se atacă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar până se pronunță o soluție de către această instanță este profund inechitabil și contrar principiilor fundamentale ca instanța română să judece acțiuni în răspundere patrimonială în care să pornească de la premisa legalității absolute a deciziei Comisiei.

21. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 38^9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , care a fost introdus prin

Legea nr. 20/2015 , se arată că și acestea sunt contrare principiului separației puterilor în stat și principiului loialității constituționale, fiind vorba de un caz evident de exces de putere legislativă în raport cu puterea judecătorească. Astfel, având în vedere că, potrivit

Legii nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, executorul judecătoresc are competență exclusivă pentru executarea silită a oricărui titlu executoriu, el fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar faza de executare silită constituie parte integrantă a procesului civil, executorul judecătoresc, în exercitarea atribuțiilor sale, este cel care asigură recuperarea creanțelor împotriva statului stabilite prin titluri executorii, în cazul în care statul nu dorește executarea de bunăvoie a acestora. Or, intervenind în atribuțiile puterii judecătorești, prevederile în discuție stabilesc că executarea silită a unui titlu executoriu reprezintă o abatere disciplinară gravă a executorului judecătoresc, ce poate fi sancționată, în funcție de gravitatea faptei, chiar cu excluderea din profesie a acestuia. Ca o noutate absolută în sistemul de drept din România, cenzurarea actelor de executare nu mai constituie o prerogativă a instanței judecătorești, ci reprezintă o abatere disciplinară a executorului judecătoresc, care poate fi exclus din profesie în urma constatării și sancționării abaterii disciplinare în condițiile

Legii nr. 188/2000 . În consecință, apreciază că legiuitorul a intervenit în mod nepermis în atribuțiile puterii judecătorești, blocând o procedură judiciară printr-o procedură desfășurată de executivul Comisiei Europene, chiar și în lipsa unei decizii pronunțate de aceasta. De asemenea, atribuția instanței de executare de a decide cu privire la legalitatea unui act de executare este transferată unui organ al profesiei executorilor judecătorești; or, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

22. Totodată, se susține că prevederile criticate reglementează nulitatea de drept a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în perioada cuprinsă între începerea procedurii de investigație de către Comisia Europeană și pronunțarea unei decizii de către aceasta, fără ca asupra acestor acte să se efectueze controlul judecătoresc. Astfel, se consideră că a fost eliminat controlul judecătoresc cu privire la actele procedurale îndeplinite de executorul judecătoresc în exercitarea activității sale prevăzute de lege, stabilindu-se că sunt nule de drept actele întocmite de executorul judecătoresc în perioada vizată de art. 38^9, instanța de judecată nemaiavând prerogativa de a analiza legalitatea actelor de executare, în condițiile în care legiuitorul a stabilit ab initio nulitatea de drept a acestora. Or, în afara nulităților amiabile reglementate de art. 1.246 alin. (3) din Codul civil, toate nulitățile de drept substanțial sau de drept procesual, fie relative, fie absolute, sunt numai judiciare.

23. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) și art. 44 alin. (1) din Constituție raportate la dispozițiile constituționale ale art. 53, se arată că, din analiza dispozițiilor

art. 38^3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , se poate observa că dreptul persoanei la un proces echitabil este încălcat prin simplul fapt că aceasta trebuie să apeleze la executarea silită pentru valorificarea dreptului său cuprins în titlul executoriu. Or, executarea hotărârilor judecătorești este garantată de art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând, în jurisprudența sa, că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă, fără efect în detrimentul uneia dintre părți, iar neexecutarea unei hotărâri judecătorești poate, în mod indirect, să ducă la lăsarea fără conținut a dreptului de acces la un tribunal (hotărârile din 26 septembrie 1996, pronunțate în cauzele Di Pede împotriva Italiei și Zappia împotriva Italiei, Hotărârea din 28 iulie 1999, pronunțată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei sau Hotărârea din 27 mai 2004, pronunțată în Cauza Metaxas împotriva Greciei) și s-a considerat că ar fi excesiv să se ceară unui reclamant care a obținut o hotărâre judiciară definitivă împotriva statului să intenteze din nou acțiuni împotriva autorităților pentru a obține executarea obligației în cauză. Cu toate acestea, deși o persoană care deține un titlu executoriu împotriva statului se află în faza de executare silită în vederea recuperării unei creanțe, în cadrul acesteia fiind îndeplinite acte de executare și instituite popriri sau sechestre, prevederile criticate stabilesc că toate actele de executare prin care se înființează popriri sau sechestre se desființează de drept. Astfel, ulterior pronunțării deciziei de către Comisia Europeană și în ipoteza unei decizii care stabilește compatibilitatea ajutorului de stat cu piața internă, suspendarea executării silite prevăzută de art. 38^3 și indisponibilizarea sumei încetează, executarea silită putând fi continuată, ceea ce duce la punerea creditorului în situația de a continua executarea silită și de a solicita reînființarea popririlor și sechestrelor, luând practic de la început executarea silită și, astfel, dreptul de acces liber la justiție, în vederea recuperării creanței garantate la art. 44 alin. (1) din Constituție este compromis.

24. Totodată, susține că măsura desființării de drept a actelor de executare este contrară art. 53 din Constituție, fiind restrâns accesul la o instanță, precum și dreptul de creanță obținut împotriva statului, fără a exista o justificare, respectiv o proporționalitate între această măsură, împrejurările de fapt și scopul urmărit, iar măsurile nu sunt justificate de niciuna dintre ipotezele prevăzute de alin. (1) al art. 53 și, astfel, consideră că se află în prezența unui exces de putere legislativă, restrângerea drepturilor menționate nefiind adecvată unui scop legitim și situației de fapt, singurul scop urmărit de legiuitor fiind acela de a bloca executarea silită a hotărârii arbitrale.

25. De asemenea menționează că, prin adoptarea prevederilor criticate și prin instituirea măsurilor reglementate de prevederile art. 38^1-38^9 prin raportare la dispozițiile

art. II din Legea nr. 20/2015 , se află în prezența unui exces de putere și din perspectiva aplicării discriminatorii a acestor dispoziții și atingerii aduse chiar existenței dreptului de acces liber la justiție și de creanță împotriva statului, prin posibilitatea blocării unei hotărâri judecătorești ca urmare a simplei manifestări de voință a debitorului.

26. În cazul în care, la finalul investigației declanșate de Comisia Europeană, aceasta decide că ajutorul de stat este unul incompatibil cu piața internă, dreptul obținut prin hotărârea judecătorească nu mai poate fi valorificat, persoana în cauză fiind datoare să returneze chiar și eventualele sume pe care lea executat înainte de suspendarea de drept prevăzută de art. 38^3 alin. (1), respectiv înainte de desființarea de drept prevăzută de art. 38^3 alin. (5), or, prin aceasta prevederile criticate sunt contrare și dispozițiilor art. 53 alin. (2) ultima teză din Constituție, întrucât este afectată chiar existența dreptului.

27. Față de conținutul prevederilor art. 38^6 apreciază că acestea sunt contrare art. 44 alin. (1) din Constituție, dreptul de proprietate fiind încălcat prin prisma sumei la care sunt îndreptățiți potrivit titlului executoriu, aceasta, în realitate, este indisponibilizată și imposibil de accesat, fiind afectat și prin prisma faptului că, deși creditorul nu beneficiază de suma respectivă, de la momentul consemnării sumei nu se mai calculează dobânzile stabilite prin titlul executoriu, ci dobânda prevăzută la art. 38^3 alin. (3), aducându-se atingere chiar dreptului de creanță pe care îl dețin împotriva statului.

28. Apreciază că prevederile art. 38^4 încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, impunând o sarcină excesivă pentru creditor, care, deși deține un titlu executoriu a cărui executare silită este suspendată de drept prin mecanismul

Legii nr. 20/2015 , se află în situația declanșării în temeiul

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

a unui nou litigiu anevoios pentru apărarea dreptului său stabilit prin acel titlu executoriu.

29. În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 75 și

art. 76 din Constituție, se arată că prin Legea nr. 20/2015 , respectiv

art. 41^2, au fost operate modificări asupra unei legi organice, Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, fără a fi fost respectată procedura de adoptare specifică acestei categorii de legi. Astfel, adoptarea ca lege organică se impune cu atât mai mult cu cât aceasta reglementează modalitatea de valorificare a bunurilor din patrimoniul unor societăți comerciale, în sensul dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. m) care include regimul juridic general al proprietății și al moștenirii în categoria legilor organice, fiind necesară și adoptarea cu votul majorității membrilor fiecărei Camere. Or, chiar dacă

Legea nr. 20/2015

a fost votată cu majoritatea absolută de Camera Deputaților, legea organică se definește prin obiectul ei, iar, analizând în detaliu normele instituite de legea în discuție, se observă că aceasta prezintă exclusiv caracter ordinar, deși se tinde la modificarea/ completarea dispozițiilor unui act normativ cu caracter de lege organică.

30. În final, precizează că abrogarea sau modificarea reglementărilor în domeniul legii organice nu s-ar putea face decât prin intermediul unei alte legi organice, votată cu majoritatea absolută a membrilor celor două Camere ale Parlamentului, câtă vreme caracterizarea unei legi organice nu poate face abstracție de procedura specială și imperativă stabilită prin Constituție pentru adoptarea ei.

31. Judecătoria Beiuș, în dosarele nr. 918D/2015 și nr. 919/D2015, nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate. În dosarele nr. 1.150D/2015 și nr. 1.653D/2015 apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, textele legale criticate nefiind contrare prevederilor constituționale referitoare la principiul neretroactivității legii civile și la principiul separației puterilor în stat.

32. Judecătoria Oradea - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.107D/2015, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

33. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 1.214D/2015, opinează în sensul că prevederile art. I pct. 16 și pct. 17 și

art. II din Legea nr. 20/2015

ridică, întradevăr, unele probleme de constituționalitate din perspectiva neretroactivității legii, însă eventualele ingerințe par a fi justificate de dispozițiile art. 148 din Constituție, care dispun că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

34. Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

35. Guvernul, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 1.214D/2015, cu referire și la dosarele nr. 918D/2015, nr. 919D/2015, nr. 1.007D/2015 și nr. 1.150D/2015, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

36. În acest sens arată că atât calitatea de membru al Uniunii Europene, cât și cea de parte contractantă într-o convenție de drept internațional presupun un transfer de suveranitate de la nivelul statului către un nivel ierarhic superior: cel supranațional și, respectiv, cel internațional. Unul din principiile fundamentale pe care se întemeiază Uniunea Europeană este cel al nondiscriminării pe bază de naționalitate. Pentru aplicarea principiului autonomiei dreptului Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.) supervizează interpretarea prevederilor de drept ale Uniunii Europene, care vor fi aplicate de către instituțiile proprii și de cele ale statelor membre. Autoritatea Curții de Justiție a Uniunii Europene sau, altfel spus, monopolul de interpretare al dreptului Uniunii Europene are la bază: principiile întâietății, cel al efectului direct și mecanismul trimiterilor preliminare. Pentru a putea asigura coerența aplicării a fost adoptat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene principiul efectului util. În schimb, dreptul internațional, mai precis acea parte a lui care exclude dreptul supranațional, implică un transfer de putere pe baze contractuale. Principiul de bază în dreptul internațional este pacta sunt servanda. Dreptul internațional al investițiilor are rolul de a asigura tratamentul echitabil al investitorului străin și oferă căi efective de apărare a acestor drepturi, iar aplicarea și executarea unei hotărâri arbitrale sunt automate. Așadar, dacă obligațiile asumate de România în temeiul dreptului internațional intră în sfera de aplicare a dreptului Uniunii Europene, interpretarea acestor obligații va constitui o chestiune de drept al Uniunii Europene, context în care menționează Hotărârea din 18 iulie 2007, pronunțată în Cauza (C-119/05) Lucchini, prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că dreptul Uniunii se opune aplicării unei dispoziții a dreptului național, care urmărește să consacre principiul res judicata în măsura în care aplicarea acestuia împiedică recuperarea unui ajutor de stat, care a fost acordat cu încălcarea dreptului Uniunii și a cărui incompatibilitate cu piața internă a fost constatată printr-o decizie a Comisiei care a rămas definitivă. De asemenea arată că, dacă normele de procedură cer anularea unei sentințe arbitrale pe motive de ordine publică națională, atunci principiul echivalenței impune același tratament pentru motivele de ordine publică supranațională, iar instanța de executare a unei sentințe arbitrale trebuie să aprecieze din oficiu nulitatea unei clauze arbitrale [Hotărârea din 1 iunie 1999, pronunțată în Cauza (C126/97) Eco Swiss].

37. Totodată, arată că măsurile impuse prin hotărârea I.C.S.I.D., invocată de către contestatori, reprezintă ajutor nou nenotificat, iar acesta, principial, este blocat prin incidența clauzei - standstill - prevăzută de art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.). Astfel, prevederile contestate au în vedere, în principal, introducerea unor dispoziții în legislația națională menite să asigure funcționarea instituțiilor furnizoare de ajutor de stat în acord cu legislația Uniunii Europene în domeniu. Având în vedere prevederile art. 107 alin. (1) și art. 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, după aderarea României la Uniunea Europeană, ajutoarele de stat pot fi acordate de către autoritățile naționale numai după autorizarea lor de către Comisia Europeană. Astfel, prin

Legea nr. 20/2015

a fost reglementată o procedură administrativă de executare a obligațiilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești sau arbitrale, sume care fac obiectul unei proceduri de investigație derulată de Comisia Europeană.

38. În acest context menționează faptul că, în ceea ce privește statutul pe care autoritățile române (inclusiv instanțele judecătorești) ar trebui să îl acorde deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat [SA 38517 (2014/C) (ex2014/NN) - punerea în executare a hotărârii arbitrale Micula/România din 11 decembrie 2013 - Invitație de a prezenta observații în temeiul articolului 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene], atât Constituția [art. 148 alin. (2)], cât și jurisprudența relevantă a Curții Europene de Justiție consacră principiul supremației dreptului Uniunii Europene în raport cu legislația statelor membre.

39. Referitor la articolele din

Legea nr. 20/2015 , care fac obiectul excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește art. 11 alin. (1) din Constituție, menționează că problema principală de drept rezidă în a stabili raportul între un acord internațional în vigoare între două state membre și acordurile ulterioare, multilaterale, la care cele două state au devenit părți: Acordul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Totodată, arată că, în prezent, pe rolul Tribunalului Uniunii Europene se află Cauza T-646/14, Micula și alții împotriva Comisiei Europene (acțiune introdusă la 2 septembrie 2014), prin care se solicită anularea Deciziei C(2014) 3192 final din 26 mai 2014, adoptată în cadrul procedurii de ajutor de stat SA.38517 (2014/NN) - Micula/România (executarea hotărârii arbitrale I.C.S.I.D.), prin care se dispune ca România să suspende orice acțiune care poate conduce la executarea sau la punerea în aplicare a hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013 a Tribunalului arbitral constituit pe lângă Centrul internațional pentru reglementarea diferendelor relative la investiții în Cauza Ioan Micula, Viorel Micula și alții/România (Cauza I.C.S.I.D. nr. ARB/05/20), întrucât Comisia consideră că executarea hotărârii arbitrale constituie un ajutor de stat ilegal, până la momentul în care Comisia va adopta o decizie finală cu privire la compatibilitatea ajutorului de stat cu piața internă. La acest moment există demersuri pendinte care converg spre obiectivul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru clarificarea unora dintre aspectele problematice privind raportul dintre Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor și dreptul Uniunii Europene. În plus, la data de 18 iunie 2015 a fost declanșată o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor care revin statului român în temeiul art. 3 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, al principiilor libertății de stabilire, libertății de a presta servicii și liberei circulații a capitalurilor, precum și în temeiul principiilor generale ale supremației, unității și caracterului efectiv al dreptului Uniunii și în temeiul principiului general al securității juridice, ca urmare a menținerii în vigoare a Tratatului bilateral de investiții (T.B.I.) încheiat cu Guvernul Regatului Suediei, prin faptul că nu s-a asigurat că Tratatul bilateral de investiții încetează să producă efecte juridice după data respectivă.

40. În acest context consideră că sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Curtea Constituțională ar fi susceptibilă de a contribui decisiv la clarificarea situației acestor acorduri și, subsecvent, a posibilităților pe care legiuitorul român le are la dispoziție în această materie. Astfel, din perspectiva speței cu care a fost sesizată Curtea Constituțională, adresarea unor întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene ar fi necesară și pentru a obține clarificări asupra relevanței momentului la care au fost luate măsurile considerate de tribunalul arbitral ca încălcând dispozițiile acordului bilateral, respectiv a momentului la care a fost dată sentința arbitrală. Aceasta deoarece regimul aplicabil acordurilor bilaterale de investiții încheiate de România cu state membre este diferit în perioada pre-aderării României la Uniunea Europeană, față de cel aplicabil în context post-aderare.

41. În concluzie, apreciază că sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene apare ca imperios necesară pentru soluționarea cel puțin a unei părți din aspectele de neconstituționalitate învederate Curții Constituționale. Tranșarea chestiunilor juridice legate de posibila încălcare a art. 11 alin. (1) din Constituție nu poate fi realizată cu ignorarea art. 148 alin. (2) din Constituție și fără o interpretare a prevederilor tratatelor Uniunii Europene, interpretare care constituie un atribut exclusiv al Curții de Justiție a Uniunii Europene. Așadar, în măsura în care se apreciază că este oportună sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, propune și unele întrebări ce pot fi adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene.

42. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate se susține, în esență, că, în ceea ce privește încălcarea art. 1 alin. (3) și (4) din Constituție, din analiza textelor criticate, se observă că acestea nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative sau a celei executive în activitatea puterii judecătorești, de vreme ce chiar instanțele naționale au obligația să asigure aplicabilitatea directă a art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, adoptând orice măsuri necesare conform normelor procedurale naționale aplicabile.

43. Referitor la criticile privind încălcarea art. 11 din Constituție, apreciază că acestea nu privesc legitimitatea constituțională a textelor de lege atacate, ci constituționalitatea interpretării date acestora, soluționarea problemei respective fiind de competența instanțelor judecătorești care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, acestea fiind cele care asigură interpretarea legii. Or, Curtea Constituțională nu se poate substitui instanței competente și nici nu poate cenzura constituționalitatea interpretării date de către instanța judecătorească.

44. Referitor la încălcarea art. 15 din Constituție, apreciază că nici această critică nu poate fi reținută, având în vedere că normele criticate sunt de imediată aplicare, textele legale aplicându-se tuturor situațiilor născute după intrarea în vigoare a acestora. De asemenea menționează că textele criticate sunt norme de procedură aplicabile situațiilor juridice aflate în derulare. Fiind norme de procedură, ele sunt de imediată aplicabilitate. Cu privire la influențarea cursului procesului prin edictarea de noi reguli procesuale, inexistente la data declanșării acestuia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunțată în Cauza Agrati și alții împotriva Italiei (paragraful 58), că "principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrate prin art. 6 [din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale] se opun - cu excepția situațiilor când există motive imperioase de interes general - ingerinței puterii legislative în administrarea justiției cu scopul de a influența deznodământul judiciar al unui litigiu". Or, în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție. Așadar, apreciază că prevederile legale criticate stabilesc atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de acordare a ajutoarelor de stat, și condițiile reglementate de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 .

45. Raportat la încălcarea art. 21 din Constituție, apreciază că norma legală criticată nu este contrară acestor dispoziții constituționale, ci, dimpotrivă, este o consecință a acestora, întrucât suspendarea de drept se impune pentru a evita prejudicierea unor drepturi sau interese legitime de ordine publică - respectiv acordarea unor ajutoare de stat cu încălcarea normelor Uniunii Europene în acest domeniu. De altfel, consideră că nu se pune problema unei neexecutări a hotărârii judecătorești sau a unei interziceri a executării unei hotărâri judecătorești, ci doar o etapizare a procedurilor de executare până când Comisia Europeană finalizează procedura de investigație cu privire la legalitatea acordării ajutorului de stat. Practic, legea nu face altceva decât să aplice reglementările Uniunii Europene în materia acordării ajutorului de stat, dând aplicabilitate efectivă prevederilor art. 148 din Constituție.

46. Accesul liber la justiție ca principiu constituțional trebuie interpretat în sensul că nicio lege nu poate da în competența unui organ de jurisdicție care nu face parte din sistemul instanțelor judecătorești soluționarea unor litigii. Or, textele de lege contestate prevăd posibilitatea instanței de judecată de a se pronunța asupra punerii în executare a unui titlu executoriu. Este adevărat că numai asupra cuantumului sumei din titlul executoriu, nu și asupra modului de stingere a obligației, spre exemplu, deschiderea unui cont cu afectațiune specială la Trezoreria Statului și eventual indisponibilizarea sumelor până la pronunțarea unei decizii de către Comisia Europeană cu privire la compatibilitatea ajutorului de stat cu piața internă. Însă este dreptul legiuitorului să stabilească politica legislativă a statului, atât timp cât oferă toate garanțiile necesare accesului liber la justiție. În materia executării hotărârilor arbitrale, chiar Convenția I.C.S.I.D. asimilează hotărârile arbitrale hotărârilor judecătorești date de instanțele interne, iar punerea lor în executare se va face conform procedurii stabilite la nivel intern pentru orice hotărâre judecătorească.

47. Din perspectiva încălcării art. 53 din Constituție nu se pune problema restrângerii vreunui drept sau chiar a atingerii existenței lui, spre exemplu, a accesului liber la justiție sau a garantării creanțelor împotriva statului, deoarece procedura instituită prin

art. 38^1-38^9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014

stabilește în detaliu modalitatea în care se pune în executare o hotărâre judecătorească sau arbitrală.

48. Raportat la încălcarea art. 44 din Constituție menționează că normele criticate stabilesc modul de stingere a unei obligații rezultate dintr-un titlu executoriu: deschiderea unui cont la Trezoreria Statului pe numele beneficiarului, consemnarea sumelor din titlul executoriu în acest cont și indisponibilizarea sumelor până la momentul primirii din partea Comisiei Europene a unei decizii cu privire la compatibilitatea sau nu cu piața internă a ajutorului de stat acordat. Din perspectivă constituțională este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili conținutul și limitele oricărui drept de proprietate, pentru că niciun drept nu este absolut. Or, hotărârea judecătorească sau arbitrală care constituie titlu executoriu este pusă în aplicare în chiar momentul consemnării sumei din titlu pe numele beneficiarului. Prin urmare, nu există riscul consemnării unei sume la liberul arbitru al furnizorului ajutorului de stat, ci suma consemnată este inclusiv cea emisă de executorul judecătoresc. În cazul în care totuși suma consemnată nu reflectă realitatea și creditorii sau executorul judecătoresc sunt nemulțumiți de cuantumul sumelor consemnate, normele legale dau posibilitatea contestării în instanță, aceștia având astfel deschisă calea accesului la justiție. În cazul concret, executarea silită a unui titlu executoriu (hotărâre judecătorească sau arbitrală) are loc conform legii, titlul executoriu are ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat, iar actele de executare făcute anterior punerii în executare a hotărârii judecătorești sau arbitrale prin care s-au înființat popriri și cele prin care s-au instituit sechestre se desființează de drept, prin efectul legii. Așadar, nu se pune problema restrângerii exercițiului unui drept sau a încălcării dreptului de proprietate, legea detaliind foarte clar procedura de urmat, garanțiile oferite, dar și limitele acestui drept.

49. Raportat la încălcarea art. 75 și art. 76 din Constituție menționează că, în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate, astfel cum sunt formulate, acestea excedează problemelor de constituționalitate, autorii excepției nefăcând altceva decât să își exprime propriile păreri cu privire la oportunitatea unor prevederi legale, a fundamentării lor economice și a viabilității lor practice în procedura insolvenței. Or, această critică nu poate fi suplinită în cadrul controlului de neconstituționalitate.

50. Referitor la încălcarea art. 126 alin. (1) din Constituție, arată că prin normele legale contestate legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească întreaga competență și procedura de urmat pe care judecătorul național o are în situația acordării unui ajutor de stat cu implicații la nivelul întregii piețe a Uniunii Europene. Conform Constituției, este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească aceste norme, atât puterea legislativă, cât și puterea judecătorească fiind pe deplin ținute, conform art. 148 din Constituție, să garanteze aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate de România față de Uniunea Europeană și instituțiile sale, sens în care este și jurisprudența Curții Constituționale.

51. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

52. Comisia Europeană, în calitate de amicus curiae, în temeiul art. 23a, alin. (2) din

Regulamentul (CE) nr. 659/1999

al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, a depus observații scrise cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată, prin care, în esență, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate și, în subsidiar, în măsura în care există îndoieli cu privire la orice aspecte ale interpretării dreptului Uniunii Europene în domeniul ajutoarelor de stat, invită Curtea să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene întrebările preliminare pe care le consideră necesare soluționării excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 267 din Tratatul pentru funcționarea Uniunii Europene.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, notele scrise depuse, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

53. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

54. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. I pct. 16 și pct. 17 și ale

art. II din Legea nr. 20/2015

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 6 martie 2015. Însă, având în vedere prevederile

art. 62 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea urmează a reține ca obiect al excepției dispozițiile corespunzătoare din actul de bază în care se integrează dispozițiile modificatoare, respectiv

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014. De asemenea, având în vedere criticile de neconstituționalitate și obiectul cauzelor în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea urmează a circumscrie obiectul excepției la dispozițiile punctuale ale art. 38^2, art. 38^3 alin. (1), (3) și (5), art. 38^9, art. 41^1,

art. 41^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , precum și

art. II din Legea nr. 20/2015 , dispoziție proprie acestei legi, care au următorul cuprins:

-