Decizia nr. 316/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea exeptiei de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , text introdus prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , excepție ridicată de Facultatea de Drept București în Dosarul nr. 227/2003 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și în Dosarul nr. 225/2003 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 iulie 2003 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 17 iulie 2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin încheierile din 20 martie 2003 și din 11 aprilie 2003, pronunțate în dosarele nr. 227/2003 și nr. 225/2003, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și, respectiv, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , text introdus prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , excepții ridicate de Facultatea de Drept București.

În ședința publică din 10 iulie 2003, Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, a dispus conexarea Dosarului nr. 222C/2003 la Dosarul nr. 166C/2003, care a fost primul înregistrat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, identică în ambele dosare, autorul acesteia susține ca dispoziția legală criticata introduce o dubla discriminare. Pe de o parte, "față de cetățenii români care au vocația la restituire în baza

Legii nr. 10/2001 , a persoanelor juridice care ar avea aceeași vocație, inclusiv sub aspectul calității de proprietar, fost proprietar ori de moștenitor al proprietarului/fostului proprietar". Pe de altă parte, "este vorba de o discriminare a persoanelor juridice la care se referă dispoziția legală criticata față de celelalte categorii de persoane juridice care, prin ipoteza, ar fi îndreptățite la restituirea în baza

Legii nr. 10/2001 ".

În același timp, autorul excepției susține ca, în cauza, nu poate fi vorba de restrangerea unui drept fundamental, întrucât, în lipsa unei expuneri de motive, publică, a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 184/2002

sau, cel puțin, a unor precizări în cuprinsul art. 3 alin. (2) nou-introdus, respectarea condițiilor prevăzute la art. 48-49 din Constituție nu poate fi sub nici o formă examinata și, cu atât mai puțin, constatată.

Autorul excepției invoca în susținerea acesteia și încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, privind garantarea dreptului de proprietate și ocrotirea în mod egal a proprietății, indiferent de titular, arătând ca

Legea nr. 10/2001

permite restituirea, în natura ori prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fie ca au fost preluate cu titlu valabil, fie ca au fost preluate în lipsa unui asemenea titlu. Or, în cazul în care se constata "o preluare fără titlu valabil (precum cea invocată și în cauza de fața), suntem în prezenta unei restituiri a posesiei bunului (cu titlu de restituire în natura) ori a plății unei despăgubiri (cu titlu de restituire în echivalent), ce se acordă, una sau cealaltă, nu unui fost proprietar, ci actualului proprietar".

În acest sens trebuie, în opinia autorului excepției, "să se aibă în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din lege, neabrogate de ordonanța, care, prin urmare, <<continua>> în a nu distinge după cum este vorba de persoane fizice ori persoane juridice, și dispune ca <<persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea avută de proprietar la data preluării>>". Totodată, se mai susține ca "cel puțin imobilele preluate fără titlu valabil sunt susceptibile de o reparare adusă unui drept de proprietate a cărui existenta este încă actuala la data reparatiei, care, prin urmare, are, în lumina textelor constituționale, natura unei măsuri de protecție și ocrotire a proprietății private".

Or, a refuza o asemenea protecție și ocrotire a unui anumit drept de proprietate, indiferent de criteriul care ar sta la baza "selectării" lor în acest sens, - "în cazul

art. 1 pct. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , criteriul este acela al apartenentei titularului dreptului la restituire la categoriile respective de persoane juridice - echivaleaza, indiscutabil, cu încălcarea flagrantă a dreptului însuși, astfel cum este el aparat de normele constituționale în materie".

În conceptia autorului excepției, "încălcarea este cu atât mai profunda și grava cu cat [...] cadrul legal poate fi interpretat în sensul că nu mai permite alta cale (cum se accepta anterior, fără nici un dubiu, ca ar fi calea dreptului comun - acțiunea în revendicare) de apărare a dreptului de proprietate al căror titulari sunt vizati de dispoziția legală atacată". De asemenea, se arata în motivarea excepției, "nici măcar soluția restituirii prin echivalent, o reparatie pe care legea o recunoaște tot persoanei îndreptățite, nu mai este accesibila persoanelor juridice enumerate în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 ".

În legătură cu "aprecierea existenței unui interes legitim" care ar putea justifica "restrangerea dreptului", se precizează, în motivarea excepției, ca, în realitate, nici nu se pune problema restrângerii dreptului, ci de "nimicire a acestuia". Pe de altă parte, se releva ca "situațiile în care subiecte de drept dintre cele avute în vedere de Guvern ar fi putut sa formuleze o cerere de restituire intemeiata pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001

sunt [...] destul de reduse în practica, mai ales în sfera persoanelor juridice fără scop patrimonial".

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă considera ca dispozițiile criticate sunt constituționale. Instanța a reținut în fundamentarea punctului sau de vedere ca "art. 16 alin. (1) din Constituția României se referă la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, principiu aplicabil exclusiv persoanelor fizice".

În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, instanța apreciază ca acestea nu sunt incalcate, întrucât "nu se respinge dreptul la apărare al unor proprietari vizati de dispozițiile

art. 1 pct. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , care au calea dreptului comun, respectiv acțiunea în revendicare".

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, contrar prevederilor

art. 23 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu își exprima opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților considera excepția neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se susține, în esenta, ca "art. 16 alin. (1) din Constituție garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor, iar nu egalitatea în drepturi a persoanelor juridice, iar aceasta privește egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetățeni și autoritățile publice". În legătură cu referirea la prevederile art. 41 alin. (1) și (2) teza întâi din Constituție, în punctul de vedere prezentat se apreciază ca aceste texte nu sunt incidente în cauza, "întrucât textul de lege supus controlului de constituționalitate are în vedere numai proprietatea publică ce aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale în temeiul prevederilor art. 135 alin. (3) din Constituție, iar nu proprietatea privată ocrotită de prevederile art. 41 din Legea fundamentală".

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca, de altfel, "construcția logica a

Legii nr. 10/2001 , cu modificările și completările ulterioare, releva ca legiuitorul a avut în vedere numai restituirea bunurilor preluate abuziv de la persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat". A considera altfel "ar insemna inducerea unei contrarietati de interese <<statul versus statul>>".

În continuare, se susține ca "pentru instituțiile publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, reglementarea unor aspecte privind proprietatea sau administrarea bunurilor proprietate publică se face prin acte administrative potrivit

Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, sau potrivit

Legii nr. 90/2001

privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, după caz". Se considera, potrivit acestui punct de vedere, ca dispozițiile criticate sunt "în deplina concordanta cu prevederile art. 135 alin. (5) din Constituție, precum și cu regimul proprietății publice reglementat de

Legea nr. 213/1998 , cu modificările ulterioare, întrucât bunurile proprietate publică sunt inalienabile, ele putând fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, în condițiile legii".

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, "în ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, nu se poate considera ca exista discriminare între persoanele care, înaintea intrării în vigoare a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , puteau beneficia de măsuri reparatorii, iar după acest moment, nu mai sunt considerate persoane îndreptățite. O dispoziție legală poate modifica, completa sau inlatura o situație judiciară existenta, fără ca acest lucru sa constituie o discriminare".

În legătură cu invocarea art. 41 din Constituție, Guvernul susține ca prin dispozițiile criticate au fost excluse de la beneficiul restituirii bunurilor anumite persoane juridice, "justificat prin personalitatea juridică de drept public a acestora, marea majoritate având și calitatea de deținători ai imobilelor preluate abuziv". Or, susține Guvernul, "nu se poate concepe ca statul, prin instituția publică, regia autonomă sau societatea comercială cu capital de stat, să solicite restituirea de la aceleași persoane juridice de drept public a unor bunuri preluate în mod abuziv. Astfel, dispoziția art. 3 alin. (2) a fost introdusă avându-se în vedere calitatea subiectelor enumerate, iar nu natura bunurilor pe care acestea le au în patrimoniu".

Avocatul Poporului considera ca excepția este neîntemeiată, dispozițiile criticate fiind constituționale. Se retine astfel ca dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție nu sunt incalcate, întrucât textul respectiv instituie "o garanție constituțională care se referă numai la cetățeni, nu și la persoane juridice".

De altfel, Avocatul Poporului considera ca "în speta nu se pune problema neconstitutionalitatii prevederilor

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , ci a succesiunii legilor în timp, deci de interpretare și aplicare a legii".

Referitor la dispozițiile art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, Avocatul Poporului apreciază ca "în speta nu poate fi vorba despre aplicarea acestor dispoziții constituționale, întrucât autorii excepției de neconstituționalitate, în aceasta faza a procesului, nu dețin calitatea de proprietari".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text introdus prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002.

Dispozițiile criticate au următorul cuprins: "Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi."

Critica de neconstituționalitate a acestui text de lege, astfel cum a fost introdus prin ordonanța de urgență, se bazează, în esenta, pe susținerea ca sunt incalcate dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, precum și ale art. 41 alin. (1) și (2) privind garantarea dreptului de proprietate și ocrotirea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular. Autorul excepției a mai susținut, în concluziile orale în fața Curții Constituționale, și încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Analizând critica privind încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, care instituie principiul egalității cetățenilor în fața legii, Curtea retine ca este neîntemeiată. În jurisprudenta sa Curtea Constituțională a stabilit, în acord cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, ca acest principiu constituțional nu are semnificatia uniformitatii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situații care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifica în mod rațional și obiectiv. Or, este evident ca instituirea prin lege a unor categorii de persoane juridice, menționate în dispozițiile criticate, care nu sunt îndreptățite în sensul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 , cu modificările ulterioare, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natura sau, după caz, prin echivalent a unor imobile preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu contravine principiului constituțional al egalității. Însăși enumerarea acestor persoane juridice în cuprinsul textului de lege criticat pune în evidenta justificarea rațională și obiectivă a diferenței de tratament juridic aplicate în raport cu celelalte persoane juridice care rămân îndreptățite, în sensul

Legii nr. 10/2001 , la măsurile reparatorii prevăzute de lege. În toate cazurile prevăzute de textul criticat, persoanele juridice vizate aparțin sferei autorităților ori instituțiilor publice sau dețin capital de stat ori au primit bunurile de la stat în cadrul procesului de privatizare.

Dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate în prezenta cauza au mai format obiectul controlului de constituționalitate. Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 246 din 10 iunie 2003, prin care a fost respinsă ca nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , formulată în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) și ale art. 41 alin. (1) și (2). Prin decizia respectiva Curtea a reținut ca, de regula, "instituțiile publice, regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat au, în economia

Legii nr. 10/2001 , calitatea de debitori ai obligației de restituire, ca deținători ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat". Or, prin termenul de "persoane îndreptățite", prevăzut de art. 3 alin. (2) din lege, "sunt desemnate acele persoane care pot solicita măsuri reparatorii constând în restituirea în natura sau prin echivalent valoric, proprietare ale imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora de către stat. Asa fiind, rezultă ca asemenea persoane nu au calitatea de proprietari în momentul solicitării restituirii, motiv pentru care modificarea categoriei persoanelor îndreptățite, prin efectul textului de lege criticat, nu contravine principiului constituțional de referința care asigura protecția dreptului de proprietate, ca parte integrantă a patrimoniului unui subiect de drept". În decizie se afirma, de asemenea, ca "garantarea constituțională a proprietății private este, în mod necesar, subsecventa existenței unui titlu de proprietate, eliberat cu respectarea dispozițiilor legale, și nu operează în situația unui drept a cărui recunoaștere are caracter aleatoriu, constituind, din punctul de vedere al viitorului titular, aflat în postura de solicitant, doar o eventualitate. Prin urmare, Curtea constata ca dispozițiile consacrate de art. 41 din Constituție nu sunt aplicabile în cauza dedusă controlului de constituționalitate".

În legătură cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, s-a reținut, prin aceeași decizie, ca "formula redactionala a textului legal dedus controlului nu oferă temei unei atare critici, întrucât nu conține în sine nici o dispoziție cu caracter retroactiv, textul urmând a-și găsi aplicarea exclusiv la data intrării în vigoare a ordonanței modificatoare. Cat privește determinarea situațiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum și a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competența exclusiva a instanțelor judecătorești."

Soluția pronunțată prin Decizia Curții Constituționale nr. 246/2003 și considerentele care au stat la baza acesteia își mențin valabilitatea și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura să justifice modificarea jurisprudenței Curții.

Curtea observa totuși ca textul de lege criticat pentru neconstituționalitate de către autorul excepției privește bunuri aparținând proprietății publice. Asa cum retine președintele Camerei Deputaților în punctul sau de vedere, construcția logica a

Legii nr. 10/2001 , cu modificările ulterioare, releva ca legiuitorul a avut în vedere restituirea bunurilor preluate abuziv de la persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat.

Evident, problema stabilirii unei eventuale indreptatiri a autorului excepției, precum și posibilitatea revendicării bunului în litigiu de către acesta nu sunt de competența instanței de control constituțional, ci a instanței ordinare.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, text introdus prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , excepție ridicată de Facultatea de Drept București în dosarele nr. 227/2003 și nr. 225/2003 ale Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și, respectiv, Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 iulie 2003.