Decizia nr. 171/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristina Iordache în Dosarul nr. 5.482/200/2013 al Judecătoriei Buzău - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.023 D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 februarie 2016, în prezența autoarei excepției și a reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 3 martie 2016 și, ulterior, pentru aceleași motive, pentru data de 24 martie 2016, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 7 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.482/200/2013, Judecătoria Buzău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristina Iordache, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autoarei excepției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 din Codul penal din 1969.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele criticate reprezintă o excepție de la prevederile art. 172 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora expertizele pot fi efectuate și de către experți independenți autorizați, din țară sau din străinătate, în condițiile legii, precum și de la cele ale art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd regula desemnării experților de către instanța de judecată. Se susține că, în acest fel, funcționarii din cadrul unei instituții publice, cum este Institutul de Medicină Legală, au posibilitatea să ignore, în cursul unei proceduri legale de înfăptuire a justiției, dispozițiile instanțelor de judecată, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție referitoare la separația și echilibrul puterilor în stat, fără ca instanțele să poată cenzura acest comportament. Se susține încălcarea, în acest fel, și a prevederilor art. 124 din Constituție referitoare la înfăptuirea justiției, conform cărora justiția este unică și egală pentru toți. În acest sens, se arată că, deși rațiunea efectuării unei expertize și forța probantă a acestui mijloc de probă sunt întotdeauna aceleași, în cazul expertizei medico-legale, spre deosebire de cel al expertizei tehnice, numirea experților de către instanța de judecată nu mai este obligatorie. Se susține că, pentru acest motiv, textele criticate creează discriminare între justițiabili. De asemenea, autoarea excepției susține că art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție, întrucât acestea restrâng independența judecătorului, plasându-l pe o poziție de subordonare față de Institutul de Medicină Legală. Se arată că dispozițiile art. 6 din Convenție presupun dreptul la un expert independent din punct de vedere administrativ, profesional și financiar, care să nu fie în relații de subordonare cu instituțiile statului. Totodată, se susține că lipsirea inculpatului de dreptul de a participa la desemnarea expertului și de a critica concluziile în cuprinsul expertizei medico-legale îi creează acestuia un dezavantaj procesual în raport cu Ministerul Public, contravenind principiului egalității armelor și, prin urmare, dreptului la un proces echitabil. Se mai susține încălcarea, prin prevederile art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, a dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție, arătându-se că dreptul Comisiei Superioare de Medicină Legală de a cenzura expertiza medico-legală ar contraveni intereselor procesuale ale inculpatului. Se arată că textele criticate contravin prevederilor art. 148 alin. (2) din Constituție, întrucât restrâng libera circulație a serviciilor, prevăzută la art. 49-50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Se face trimitere, în acest sens, la hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în Cauza C-109/92 (Cowan împotriva Le Tresor Public).

5. Judecătoria Buzău - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele criticate necontravenind dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autoarea excepției.

6. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că lipsa ingerinței judecătorului în activitatea instituției care desemnează expertul în cadrul expertizei medico-legale, conform art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, este de natură a garanta independența și obiectivitatea, atât a instanței de judecată, cât și a experților implicați în efectuarea acestei forme de expertiză. Se susține că paralelismul între expertiza tehnică și cea medico-legală, făcut în susținerea excepției, nu este justificat, reglementarea acestora fiind diferită datorită naturii lor distincte și caracteristicilor proprii activității medico-legale. Se mai observă că, de altfel, certificatul medico-legal are, conform art. 172 alin. (11) și (12) din Codul de procedură penală, valoarea unui raport de constatare, care poate fi contestat, aspect ce constituie o garanție a accesului liber la justiție și a dreptului la apărare. Mai mult, se arată că părțile au dreptul de a solicita instanței administrarea oricăror alte probe în apărarea lor și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Se mai subliniază faptul că, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 1.195 din 24 septembrie 2009 , prin care instanța de contencios constituțional a statuat că "judecătorul, în absența unei norme exprese, dispune cu privire la numirea unui anumit expert, deci cu privire la repartizarea lucrărilor ce intră în competența sau atribuțiile altor instituții, acest fapt echivalează cu un abuz de putere care nu își găsește niciun fel de justificare obiectivă și rezonabilă".

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente la dezbateri, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 172 alin. (5): "Expertiza și examinarea medico-legală se efectuează în cadrul instituțiilor medico-legale.";

- Art. 173 alin. (3): "Când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico-legală, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experți se face de către acea instituție, potrivit legii."

11. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind statul român, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (2) și (3) cu privire la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 148 alin. (2) cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum și dispozițiilor art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil și, respectiv, la interzicerea discriminării.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, până la data pronunțării prezentei decizii. Cu toate acestea, critici de neconstituționalitate similare, privind monopolul deținut de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" din București și de laboratoarele de medicină legală teritoriale asupra efectuării activității de expertiză medico-legală, precum și cu privire la regimul juridic al experților care pot participa la aceste expertize, au fost formulate cu referire la dispozițiile

art. 4, 5, 6, 11 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000

privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005.

13. În acest sens, prin

Decizia nr. 146 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 6 mai 2011, Curtea a reținut că

Ordonanța Guvernului nr. 1/2000

reglementează organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, care constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator și alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viață, cadavrelor, produselor biologice și corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracțiunile contra vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor ori în alte situații prevăzute de lege, precum și în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice și de cercetare a filiației. Activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter științific organelor de urmărire penală, instanțelor judecătorești, precum și la cererea persoanelor interesate, în soluționarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului.

14. Curtea a constatat, de asemenea, că dispozițiile criticate prevăd exclusivitatea instituțiilor de medicină legală, ca singure unități sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum și alte lucrări medico-legale, fiind nominalizate instituțiile sanitare cu caracter public care realizează activitatea de medicină legală, și coordonarea activității acestora, din punct de vedere administrativ. Această exclusivitate se justifică prin caracterul strict specializat al expertizelor, în principal al expertizelor medico-legale, mai ales al celor medico-legale psihiatrice, care au ca obiectiv principal stabilirea capacității psihice pentru o anumită faptă sau circumstanță.

15. În ceea ce privește critica referitoare la neacordarea de drepturi egale expertului parte medico-legal și expertului oficial, Curtea a reținut că expertul parte are posibilitatea să își exprime opinia, iar instanța are în vedere la soluționarea cauzei întregul material probator administrat, inclusiv existența unor eventuale neconcordanțe între opiniile experților, proba cu expertiză neavând un caracter absolut.

16. Curtea a constatat, de asemenea, că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate vizează în principal o omisiune a textului de lege criticat, autorul solicitând chiar expres o modificare și o completare legislativă a textului, în sensul acordării, în favoarea părților, a dreptului de a beneficia de efectuarea unei expertize medico-legale în cadrul unei instituții medico-legale independente, alta decât cea prevăzută de dispozițiile de lege criticate.

17. În acest ultim sens, Curtea a reținut că, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", astfel încât instanța de control constituțional nu se poate substitui acestuia pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite. Dacă ar proceda la modificarea sau completarea textelor de lege criticate, Curtea și-ar depăși competența stabilită de Constituție și de

Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, astfel că, în acea cauză, critica de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.

18. De asemenea, prin

Decizia nr. 874 din 28 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 30 august 2011, Curtea a reținut, cu privire la pretinsa încălcare prin

art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000

a dreptului la un proces echitabil, că acesta nu aduce atingere acestui principiu. În acest sens, Curtea a reținut că posibilitatea ca același expert să efectueze contraexpertiza solicitată a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a statuat, prin

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 , că "în cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege experții medico-legali sunt obligați să depună, în scris, declarație de abținere. În lipsa acesteia experții medico-legali pot fi recuzați, potrivit legii". Prin urmare, Curtea a constatat că legiuitorul a pus la dispoziția părții mijloace procedurale prin care să înlăture, în practică, posibilitatea încălcării dreptului la un proces echitabil.

19. Având în vedere cele reținute prin deciziile anterior menționate, Curtea constată că soluțiile legislative prevăzute la art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit cărora examinările medico-legale se efectuează în mod exclusiv în cadrul instituțiilor medico-legale, iar desemnarea unuia sau mai multor experți, în aceste cazuri, se face doar de către aceste instituții, apar ca fiind justificate de caracterul strict specializat al expertizelor medico-legale și al activităților tehnice pe care realizarea acestora le presupune.

20. Astfel, așa cum Curtea Constituțională a reținut, prin

Decizia nr. 146 din 8 februarie 2011 , activitatea medico-legală constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator și alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viață, cadavrelor, produselor biologice și corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracțiunile contra vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor ori în alte situații prevăzute de lege, precum și în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice și de cercetare a filiației. De altfel, tocmai acest caracter strict specializat a determinat reglementarea acestei activități printr-un act normativ distinct, respectiv

Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 .

21. Totodată, Curtea reține că dispozițiile art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală constituie norme speciale în domeniul expertizelor, ce reglementează, în mod distinct, cu privire la expertizele medico-legale. Acestea se completează cu prevederile generale în materia expertizelor, cuprinse la art. 172-191 din Codul de procedură penală, în privința aspectelor pe care dispozițiile Codului de procedură penală și legislația specială în domeniul activității de expertiză medico-legală nu le reglementează în mod expres. Astfel, dispozițiile art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, referitoare la numirea de către instituția medico-legală a expertului sau a experților și în cazul expertizelor medico-legale, nu exclud aplicarea în cazul acestor expertize a prevederile art. 173 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora părțile și subiecții procesuali principali, procurorul și instanța de judecată au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea.

22. De asemenea, în scopul asigurării acelorași garanții procesuale, în cazul în care expertiza medico-legală se realizează asupra unui cadavru, prin autopsie medico-legală, reglementată la art. 185 din Codul de procedură penală, prevederile alin. (7) al art. 185 anterior referit reglementează obligația organului de urmărire penală de a încunoștința un membru de familie despre data autopsiei și despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care să asiste la efectuarea acesteia.

23. În realizarea aceluiași scop, legiuitorul a prevăzut la art. 173 alin. (5) din Codul de procedură penală că expertul, instituția medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiștilor de la alte instituții sau avizul acestora. În mod similar, prevederile alin. (5) ale art. 185 din Codul de procedură penală prevăd că la efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptați și specialiști din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu excepția medicului care a tratat persoana decedată.

24. De asemenea, aplicarea normelor procesual penale referitoare la expertizele medico-legale nu exclude aplicabilitatea prevederilor art. 176, 180 și 181 referitoare la înlocuirea expertului, la suplimentul de expertiză și la efectuarea unei noi expertize.

25. Mai mult, în vederea asigurării corectitudinii și a imparțialității expertizei medico-legale, dispozițiile

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000

prevăd că "în cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege experții medico-legali sunt obligați să depună, în scris, declarație de abținere. În lipsa acesteia experții medico-legali pot fi recuzați, potrivit legii." Cum însă

Ordonanța Guvernului nr. 1/2000

nu prevede cazuri exprese de incompatibilitate ale experților medico-legali, Curtea reține că și în această privință sunt aplicabile regulile procesual penale cu caracter general, respectiv prevederile art. 174 din Codul de procedură penală.

26. Nu în ultimul rând, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitor la aprecierea probelor, acestea nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Prin urmare, instanța are în vedere la soluționarea cauzei penale întregul material probator administrat, inclusiv existența unor eventuale neconcordanțe între opiniile experților, expertiza medico-legală neavând un caracter absolut.

27. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile legale mai sus analizate reprezintă garanții ale drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 alin. (2) și (3) și art. 24 din Constituție, invocate de autoarea excepției, menite să asigure atât dreptul la un proces echitabil, cât și posibilitatea părților de a se apăra în cadrul procesului penal în care sunt dispuse expertize medico-legale.

28. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reține încălcarea prin prevederile art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală a dispozițiilor art. 21 alin. (2) și (3) și art. 24 din Legea fundamentală și nici a prevederilor art. 6 din Convenție.

29. Referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a prevederilor art. 124 din Constituție, având în vedere atât argumentele mai sus invocate, cât și caracterul specializat al activității de expertiză medico-legală și a operațiunilor strict tehnice pe care acesta le presupune, și, implicit, cunoștințele medico-legale pe care această activitate le necesită, Curtea constată că numirea experților de către instituțiile medico-legale în care sunt realizate expertizele medico-legale dispuse de instanțele judecătorești în cursul procesului penal nu este de natură a contraveni normelor constituționale referitoare la înfăptuirea justiției.

30. Pentru aceleași considerente, Curtea reține că textele criticate nu încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, referitor la separația și echilibrul puterilor în stat.

31. Curtea constată, de asemenea, că dispozițiile art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor participanților la procesul penal, nefiind de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituție și nici pe cele ale art. 14 din Convenție referitoare la egalitatea în drepturi și la interzicerea discriminării.

32. Referitor la critica formulată de autoarea excepției, conform căreia organizarea sistemului de medicină legală în România, într-un mod centralizat, ce nu permite existența unor instituții medico-legale autonome, care să nu fie subordonate Ministerului Sănătății, este de natură a încălca normele de drept european referitoare la libertatea serviciilor, Curtea reține că această critică are un caracter general și vizează întregul regim juridic al activității medico-legale din România, excedând cadrul unei excepții de neconstituționalitate formulată, conform dispozițiilor

art. 29 din Legea nr. 47/1992 .

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristina Iordache în Dosarul nr. 5.482/200/2013 al Judecătoriei Buzău - Secția penală și constată că dispozițiile art. 172 alin. (5) și art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Judecătoriei Buzău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 24 martie 2016.