Decizia nr. 103/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 980-996 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emilia Băleanu în Dosarul nr. 11.640/325/2015 al Judecătoriei Timișoara - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.131D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că prin modul de formulare a criticilor autoarea excepției de neconstituționalitate tinde la modificarea normelor legale, în sensul extinderii sferei de reglementare a acestora prin adăugarea unei noi ipoteze de vânzare a bunului comun prin licitație publică. De altfel, aceasta nu face altceva decât să reia argumentele expuse deja într-un alt dosar ce s-a aflat pe rolul Curții Constituționale. Întrucât Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, neputându-le modifica sau completa, formulează concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 11.640/325/2015, Judecătoria Timișoara - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 980-996 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emilia Băleanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de partaj judiciar.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale atacate lasă stabilirea formei partajului la libera apreciere a judecătorului, fără să prevadă obligativitatea scoaterii bunului comun la vânzare prin licitație publică în situația în care părțile nu se înțeleg cu privire la valoarea acestuia. Se ajunge astfel în situația ca judecătorul să poată atribui bunul comun unuia dintre coproprietari, cu impunerea prețului pentru ceilalți coproprietari. O astfel de favorizare financiară a unuia dintre coproprietari în detrimentul celorlalți coproprietari este inacceptabilă din perspectiva art. 44 din Constituție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

6. De asemenea arată că art. 984 din Codul de procedură civilă, care prevede posibilitatea instanței de a face împărțeala în natură a bunurilor comune, este constituțional numai în măsura în care, în situația lipsei unui acord al părților privind valoarea bunurilor comune, sulta menită să compenseze inegalitatea loturilor este determinată de instanță prin raportare la valoarea de piață stabilită potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare.

7. Judecătoria Timișoara - Secția a II-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate, care reglementează procedura în urma căreia fiecare copărtaș devine proprietar exclusiv al unei anumite părți concret determinate din ceea ce forma obiectul coproprietății, sunt conforme cu normele constituționale privind garantarea și ocrotirea proprietății private.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 980-996 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura partajului judiciar, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015.

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Se invocă și art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 10 iulie 2007, pronunțată în Cauza Kanala împotriva Slovaciei.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 656 din 13 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 11 noiembrie 2015, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 991 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reținând că, având în vedere mecanismul procedurii speciale a partajului judiciar, prin modul de formulare a criticilor, autoarea excepției de neconstituționalitate tinde la modificarea normei legale, în sensul extinderii sferei de reglementare a acesteia, prin adăugarea unei noi ipoteze de vânzare a bunului, care ar denatura, în ansamblu, procedura specială a partajului judiciar prevăzută de Codul de procedură civilă. În procedura partajului judiciar se urmărește în primul rând împărțirea bunurilor în natură, iar, dacă acest lucru nu este posibil, se procedează la vânzarea acestora. Or, ceea ce se propune este vânzarea directă și împărțirea sumelor de bani astfel rezultate.

15. Curtea observă că, spre deosebire de excepția invocată în precedent de aceeași autoare a excepției de neconstituționalitate, în prezenta cauză autoarea critică întreaga procedură a partajului judiciar, considerând-o ca fiind neconstituțională în măsura în care nu prevede obligativitatea scoaterii la vânzare prin licitație publică a bunului comun, în situația lipsei unui acord al părților cu privire la valoarea acestuia. Autoarea excepției mai susține că art. 984 din Codul de procedură civilă care prevede posibilitatea instanței de a face împărțeala în natură a bunurilor comune este constituțional numai în măsura în care, în situația lipsei unui acord al părților privind valoarea bunurilor comune, sulta menită să compenseze inegalitatea loturilor este determinată de instanță prin raportare la valoarea de piață stabilită potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare.

16. Astfel cum s-a reținut și în

Decizia nr. 656 din 13 octombrie 2015 , precitată, paragraful 11, în procedura specială a partajului judiciar, instanța de judecată are trei posibilități de soluționare a cererii de partaj: partajul în natură, atribuirea bunului unui singur coproprietar sau vânzarea bunului. Cea din urmă posibilitate, vânzarea bunurilor, reprezintă modalitatea de lichidare a coproprietății în măsura în care partajul nu se poate realiza prin celelalte modalități, fie că ele nu pot fi împărțite în natură sau atribuite unui copărtaș, fie că toți copărtașii solicită să se recurgă la această modalitate de lichidare a coproprietății.

17. Curtea observă că, potrivit art. 985 din Codul de procedură civilă, instanța are posibilitatea de a apela la cunoștințele unor experți în cadrul procedurii partajului judiciar și de a dispune prin încheiere efectuarea unei expertize atunci când pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare sau evaluare. Prin raportul de expertiză se va arăta valoarea bunurilor și criteriile avute în vedere la stabilirea acestei valori, se va indica dacă bunurile sunt comod partajabile în natură și în ce mod și se vor propune loturile ce urmează a fi atribuite.

18. Potrivit dispozițiilor art. 994 din Codul de procedură civilă, asupra cererii de partaj instanța se va pronunța prin hotărâre, indiferent de modul cum a intervenit împărțeala bunurilor, prin bună învoială sau nu, sau dacă în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize. Luând cunoștință de propunerile expertului desemnat - bazate pe măsurători și calcule care implică cunoștințe de specialitate, pe care instanța nu le posedă -, aceasta și le poate însuși ca atare, poate solicita lămuriri suplimentare, fie orale, citând expertul în fața instanței, fie în scris, dispunând să răspundă la obiecțiunile părților sau să efectueze un supliment de expertiză, ori poate dispune o nouă expertiză, la cererea părților sau din oficiu. Prin urmare, instanța judecătorească are la dispoziție posibilități ample și variate de natură a-i permite să pronunțe o hotărâre legală și temeinică (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis,

Decizia nr. 269 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003).

19. În cazul în care părerea expertului este deficitară sau discutabilă, judecătorul are sarcina de a stabili pe baze obiective valoarea reală a imobilului, administrând probe suplimentare cu privire la caracteristicile imobilului, sau poate dispune o nouă expertiză. Judecătorul nu este ținut de opinia expertului, soluția pronunțată în cauză trebuie să se întemeieze pe ansamblul probelor administrate.

20. Or, aceasta nu reprezintă o problemă de neconstituționalitate, de natură să legitimeze competența Curții, ci exclusiv un aspect care ține de aplicarea legii, în raport cu o anumită situație de fapt, hotărârea astfel pronunțată fiind supusă cenzurii instanțelor de control judiciar.

21. Astfel, Curtea reține că aprecierea asupra modului de interpretare și aplicare a legii aparține instanțelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea, iar nu instanței constituționale. Asemenea critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată", iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 980-996 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emilia Băleanu în Dosarul nr. 11.640/325/2015 al Judecătoriei Timișoara - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2016.