Decizia nr. 224/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8), art. 24 alin. (2) și

art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Adrian Dimitriu în Dosarul nr. 39.526/3/2014 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.069D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, iar Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate în sensul respingerii acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența instanței de contencios constituțional în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 8 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 39.526/3/2014, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8), art. 24 alin. (2) și

art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Adrian Dimitriu într-o cauză având ca obiect contestația formulată împotriva Deciziei de compensare nr. 1.704 din 16 septembrie 2014 [prin care, în temeiul art. 17 alin. (1), art. 21 și

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a validat dispoziția primarului Municipiului București și a emis decizia de compensare prin 592.430 de puncte în favoarea autorului excepției], prin care se solicită anularea acestei decizii și obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire, cu respectarea procedurii prevăzute de titlul VII din

Legea nr. 247/2005 .

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că notificarea prin care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv a fost formulată de către Adriana Țurlea, în temeiul

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar, ulterior, în anul 2007, aceasta a vândut drepturile sale litigioase asupra imobilului notificat autorului excepției. În anul 2008 Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr. 9.346 din 7 ianuarie 2008 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru imobilul notificat. Dosarul ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 9.346 din 7 ianuarie 2008 a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de la momentul emiterii dispoziției menționate și până în anul 2011, această comisie nesoluționând dosarul. Arată autorul excepției că, în aceste condiții, a formulat o acțiune, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei pentru stabilirea despăgubirilor, ca răspuns la Decizia nr. 9.346 din 8 ianuarie 2008. Instanța sesizată a pronunțat Sentința civilă nr. 5140 din 16 septembrie 2011 prin care a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia care să conțină titlul de despăgubire și să o transmită Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Sentința menționată a fost pusă în executare silită, astfel încât, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis, în temeiul art. 17 alin. (1), art. 21 și

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , Decizia de compensare nr. 1.704 din 16 septembrie 2014 prin care s-a validat dispoziția primarului Municipiului București și s-a emis decizia de compensare prin 592.430 de puncte în favoarea autorului excepției. Arată, de asemenea, autorul excepției că a formulat contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 1.704 din 16 septembrie 2014, pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă, în cadrul căreia a ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate.

7. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, autorul susține că prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8) și

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

sunt neconstituționale, fiind contrare dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), având în vedere faptul că, la momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , era titular al unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor fiind obligată, în opinia sa, să soluționeze dosarul de despăgubire în conformitate cu normele legale în vigoare la momentul rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 5.140 din 16 septembrie 2011, respectiv dispozițiile titlului VII din

Legea nr. 247/2005 . Așadar, autorul excepției apreciază că soluționarea dosarului său de despăgubire în temeiul

Legii nr. 165/2013

determină o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, pe de o parte, prin raportare la momentul soluționării notificării formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001

și al emiterii Dispoziției nr. 9.346 din 7 ianuarie 2008, iar, pe de altă parte, prin raportare la momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , dată la care era pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire. Arată că, la momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită ulterior Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, era începută procedura executării silite, astfel încât autorul excepției susține că nu i se mai poate aplica legea nouă. Face referire la

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și

art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013

sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

8. Cât privește prevederile

art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 , apreciază că acestea sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 16, întrucât stabilesc soluționări diferite pentru subiecții de drept, titulari ai unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , pe de o parte, aceia pentru care instanțele au stabilit obligația emiterii titlurilor de despăgubire într-un anumit cuantum și pentru care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor urmează să emită titluri de plată care se achită în termen de 5 ani, iar, pe de altă parte, aceia care sunt titulari ai unei hotărâri definitive și irevocabile prin care instanțele au stabilit obligația emiterii titlului de despăgubire, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor urmând să soluționeze dosarele în temeiul art. 21 din lege.

9. Tribunalul București - Secția a III-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate nu retroactivează, atât timp cât se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . Apreciază că s-ar fi putut reține o încălcare a principiului neretroactivității legii doar în condițiile în care dispozițiile de lege criticate s-ar fi aplicat și cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . Însă atât timp cât legea a fost adoptată tocmai pentru a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație, simpla nemulțumire a autorului excepției, referitoare la conținutul măsurilor prevăzute de

Legea nr. 165/2013

în domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist nu constituie un motiv pentru a se putea reține încălcarea principiului neretroactivității, legiuitorul înțelegând să reglementeze măsuri și proceduri potrivite raportate la situația dată, aceea rezultată din numărul mare de cereri de restituire rămase nesoluționate până la momentul actual, dar și de lipsa de eficiență a sistemului de restituire a proprietăților din România. Face referire la Decizia Curții nr. 1.055 din 9 octombrie 2008 prin care s-a statuat că un text de lege retroactivează în măsura în care lipsește de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătorești irevocabile. De asemenea, invocă Decizia Curții nr. 88 din 27 februarie 2014, în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în sensul că dispozițiile

art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013

sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013. Apreciază că nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), titularii de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, la momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , urmând a beneficia de efectele hotărârilor judecătorești ce prezintă putere de lucru judecat. Chiar Curtea Constituțională, fiind învestită cu analiza constituționalității dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) și ale

art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 , a reținut că acestea sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

10. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prevederile de lege criticate nefiind contrare dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 și

art. 21. În acest sens, face referire la deciziile Curții nr. 269 din 7 mai 2014

și nr. 395 din 3 iulie 2014.

12. Avocatul Poporului apreciază că, în prezenta speță, criticile de neconstituționalitate nu apar ca fiind întemeiate. Precizează că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , a transmis punctul său de vedere în mai multe dosare ale Curții, în sensul constituționalității acestora, acesta fiind reținut și în cuprinsul

Deciziei nr. 179 din 1 aprilie 2014 . Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a) și

art. 21 alin. (5), (6) și (8) din Legea nr. 165/2013 , reține că a comunicat punctul său de vedere în Dosarul nr. 373D/2014, acesta fiind reținut în

Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014 . Arată că, prin

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și

art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013

sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Cu privire la dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2014 precizează, de asemenea, că a transmis punctul său de vedere în dosarele Curții nr. 906D/2013 și nr. 372D/2014, acesta fiind reținut în

deciziile nr. 231 din 15 aprilie 2014

și nr. 763 din 18 decembrie 2014. Arată că, în lumina noii jurisprudențe a instanței de contencios constituțional, dacă în dosarul de despăgubire există hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care se stabilește în sarcina autorității publice pârâte doar o obligație de a emite o decizie ce intră în competența sa legală, fără ca instanța să fi apreciat și asupra existenței sau întinderii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, nu se poate pune în discuție neconstituționalitatea normelor criticate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiect al excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii Tribunalului București - Secția a III-a civilă, care constituie actul de sesizare a Curții Constituționale în prezentul dosar, îl constituie prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8), art. 24 alin. (2) și

art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată și completată prin

Legea nr. 368/2013

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. În vederea stabilirii obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că litigiul în cadrul căruia a fost ridicată aceasta a fost generat de emiterea unei decizii de compensare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , ca urmare a executării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a stabilit în sarcina entității învestite de lege o obligație de a face, respectiv de a emite decizia care să conțină titlul de despăgubire, hotărâre pronunțată cu respectarea vechii legi în materia restituirii proprietăților -

Legea nr. 247/2005 . Întrucât autoritatea menționată nu s-a raportat, la emiterea actului său, la această ultimă lege, destinatarul actului s-a adresat instanței judecătorești la o dată ulterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . Curtea constată că aspectele particulare ale cauzei se încadrează în ipoteza tezei întâi a

art. 4 din Legea nr. 165/2013 , de vreme ce respectivul dosar se afla în faza administrativă de cerere nesoluționată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . Prin urmare, Curtea va avea în vedere prevederile

art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013

ca bază de raportare la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8), art. 24 alin. (2) și

art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conținut:

- art. 4 teza întâi: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)";

- art. 16: "Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).";

- art. 17 alin. (1) lit. a): "În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;";

- art. 21 alin. (5), (6) și (8): "(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";

- art. 24 alin. (2): "În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).";

- art. 41 alin. (5): "Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8) și

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile, iar prevederile

art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013

aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției este cesionar al dreptului de proprietate asupra unui imobil revendicat inițial de fostul proprietar în baza

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fiind, de asemenea, beneficiarul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pronunțate anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , prin care autoritatea publică pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - a fost obligată să emită în favoarea sa decizia reprezentând titlul de despăgubire. Această obligație a fost executată ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , cu respectarea art. 17 alin. (1), art. 21 și art. 24 alin. (2) din lege, aspect contestat pe cale judecătorească de autorul excepției, care apreciază că executarea acestei obligații trebuia să respecte termenii și procedura prevăzute de

Legea nr. 247/2005

- legea anterioară în materia restituirii proprietăților -, sub imperiul căreia a fost pronunțată hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

18. Curtea observă, în prealabil, că prin

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, instanța constituțională a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și ale

art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013

sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Așadar, Curtea a făcut distincție între deciziile emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea notificărilor, care conțin propunerea de acordare de despăgubiri și care nu au făcut obiectul unor acțiuni judiciare și, respectiv, cele emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Pentru a ajunge la concluzia mai sus amintită, Curtea a constatat, în esență, că "a recunoaște Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Secretariatului acesteia competența de reexaminare a existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și în consecință de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii în cazul în care aceste aspecte au fost stabilite deja printr-o hotărâre judecătorească înseamnă a recunoaște un control administrativ asupra acestei hotărâri, deci o cale de atac neprevăzută de lege", contrar dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (4), art. 124, art. 126 alin. (1) și ale art. 129 din Constituție, precum și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând obiectul litigiului în care a fost invocată prezenta excepție, Curtea constată că în cauză a fost emisă de către entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării - în speță Primăria Municipiului București - decizia conținând propunerea de acordare de despăgubiri, în condițiile dispozițiilor

Legii nr. 10/2001

coroborate cu cele ale

Legii nr. 247/2005

și că acest act administrativ nu este consecința unei sentințe judecătorești prin care instanța s-a pronunțat definitiv/irevocabil asupra calității de persoană îndreptățită și asupra întinderii dreptului de proprietate a autorului excepției. Prin urmare, Curtea constată că

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014

nu este incidentă în cauză, așa încât urmează a se analiza criticile de neconstituționalitate ce vizează, în esență, atingerea adusă principiului neretroactivității legii prin exercitarea atribuției Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , ce conțin propunerea de acordare de despăgubiri, în ipoteza în care acestea nu au fost emise în executarea unor sentințe judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 16 din Legea nr. 165/2013 , referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, Curtea constată că acestea au mai format, în precedent, obiect al excepției de neconstituționalitate, iar instanța constituțională a reținut, de pildă, prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, că acestea constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, în acord cu cele reținute în jurisprudența sa, reprezentată de

Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014 , Curtea a observat că

Legea nr. 165/2013

a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Curtea a reținut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menționată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Prin aceeași decizie, Curtea a făcut referire și la Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României (paragraful 127), prin care instanța de la Strasbourg a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piață a bunului, cu condiția ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunțată în Cauza Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 și următoarele]. Totodată, Curtea a constatat că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității abilitate. Sub acest aspect, prin

Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, în acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu,

deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). Curtea a constatat că, în cauză, nu poate fi vorba de retroactivitatea

Legii nr. 165/2013 , din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanță cu principiul tempus regit actum și al aplicării imediate a legii noi este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operațiuni, iar nu prin raportare la dispoziții legale abrogate, așa cum sunt cele din

Legea nr. 247/2005 , care, anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite. De asemenea, Curtea a arătat, în jurisprudența sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia: "Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective" ( Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluționate sub imperiul

Legii nr. 247/2005 , adică anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , nu reprezintă un viciu de constituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiași principiu mai sus amintit tempus regit actum.

20. În continuare, Curtea constată că, analizând de principiu atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii - art. 17 alin. (1) lit. a),

art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 , a reținut, prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014,

Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015 și

Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, că aceasta nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalității dreptului recunoscut, ce comportă o serie de justificări. Astfel, invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepția

Legii nr. 165/2013 , conform principiului enunțat în art. 2 lit. a) din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecința constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități și litigii, care au avut loc sub imperiul

Legii nr. 10/2001 , precum restituirea/atribuirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă o garanție a recunoașterii acestuia în mod just. Distinct de cele statuate în decizia indicată, dar în strânsă legătură cu acestea, Curtea a observat că, din Hotărârea-pilot, pronunțată la 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, se desprinde constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la existența, pe fondul vidului legislativ în materie, a numeroase situații de suprapunere de titluri de proprietate, ce stau la originea multora dintre litigiile aduse în fața sa, ceea ce imprimă necesitatea rezolvării interne și a acestui aspect. O astfel de atribuție legală de control suplimentar, conferită unui organism central, răspunde, astfel, acestei cerințe, având scopul de a preveni cazuri similare și de a asigura legalitatea și stabilitatea circuitului civil. Curtea a mai observat prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014

că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform

Legii nr. 247/2005

- sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013

- persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, s-a mai arătat că deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura autoritate competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit

art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 , putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. De altfel, un drept cu caracter civil este considerat "determinat" (pentru a beneficia de protecția art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condițiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicție statuează cu privire la existența dreptului și o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 23 martie 1994, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30).

21. În ceea ce privește dispozițiile

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 , care prevăd că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi și că valoarea obținută se exprimă în puncte, un punct având valoarea de un leu, Curtea a reținut, de pildă prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , că aceasta constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a

Legii nr. 165/2013 . Tot potrivit acestei expuneri de motive, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, că scopul legiuitorului a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar și previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile, cât și imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluționate să fie evaluate prin raportare la același sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Curtea a admis, cu acel prilej, că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislației anterioare în materie -

Legea nr. 10/2001

și

Legea nr. 247/2005

- referitoare la stabilirea valorii de piață a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare. Însă, așa cum s-a arătat prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalități prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligația ca măsurile adoptate să respecte principiul proporționalității, așadar, să fie adecvate, rezonabile și să asigure un just echilibru între interesul individual și cel general, al societății. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, menite să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăților, se numără și plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referință al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obținute de către persoanele îndreptățite, aceasta este o măsură proporțională cu scopul legitim urmărit (constând în menținerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecințelor produse, valențele unei plafonări. În final, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanța sa, deoarece nu îi pune în pericol existența și efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obținut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituție.

22. Curtea constată că cele reținute prin deciziile la care s-a făcut mai sus referire își mențin valabilitatea, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, urmând ca excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 4 teza întâi raportate la art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a),

art. 21 alin. (5), (6) și (8) din Legea nr. 165/2013

să fie respinsă ca neîntemeiată. Situația autorului excepției, care are calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a stabilit în sarcina autorității publice pârâte o obligație de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competența sa legală, este net diferită de cea potrivit căreia prin aceeași sentință judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condițiile

Legii nr. 247/2005 . Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la

art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 , legea nouă aplicându-se doar în ceea ce privește modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. Prin urmare, dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată și nici stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , este firesc, fără a fi retroactiv și discriminatoriu, ca aceste operațiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc.

23. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza întâi raportate la

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , Curtea reține cele statuate prin

Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014,

Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014 și

Decizia nr. 588 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2014, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi. Astfel, Curtea a constatat că singura derogare de la principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis, prin

art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013 , este reprezentată de situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietății. Prevederile

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013

stabilesc că, în situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condițiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, criticate în prezenta cauză, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, la care se adaugă și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. Din analiza art. 1 alin. (3) și

art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 , Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de

Legea nr. 165/2013 , și anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte. Această opțiune a legiuitorului nu reprezintă o sancționare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obținerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăsește acest drept. Ca efect al cesiunii de creanță specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenți, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislația anterioară în domeniul proprietăților preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari. Curtea a reținut că, având în vedere obiectul de reglementare al

Legii nr. 165/2013 , și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil. S-a avut în vedere și faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moștenitorii acestuia. Mai mult, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituționalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, Curtea a reținut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului. De asemenea, în

Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014 , paragrafele 30-31, Curtea a constatat, că eliminarea măsurii de compensare în bunuri și servicii creează, într-adevăr, o diferență de tratament între cesionarii de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată s-au soluționat anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013

față de cei care nu au obținut o atare hotărâre. Această diferență de tratament derivă, însă, din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum. Privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii civile, ca legea nouă să se aplice și cesionarilor de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată au fost soluționate anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . În legătură cu aspectul menționat mai sus, Curtea a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări. Curtea a constatat că respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, Curtea reține că, în privința obiectului de reglementare a legii analizate, intervenția legiuitorului nu este una aleatorie, ci a fost justificată și impusă firesc ca urmare a pronunțării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

24. În fine, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza întâi raportate la

art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 , Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015 și

Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale invocate și în prezenta cauză și cu o motivare similară. Cu acel prilej, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2) și art. 16 din Legea fundamentală, pentru argumente similare celor mai sus enunțate referitoare la dreptul legiuitorului de a reglementa modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută potrivit opțiunii sale exclusive, ținând seama de impactul economic și social specific.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Dimitriu în Dosarul nr. 39.526/3/2014 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și constată că dispozițiile art. 4 teza întâi raportate la art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8), art. 24 alin. (2) și

art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 aprilie 2016.