Decizia nr. 311/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Șofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Gabriela Spătaru în Dosarul nr. 249/36/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.032D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții că autorul excepției a transmis la dosar o cerere de amânare a judecății în vederea angajării unui apărător, precizând că în urma proceselor cu partea adversă și-a pierdut locul de muncă, rămânând astfel fără nicio sursă de venit.

4. Având cuvântul asupra acestei cereri, reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen, apreciind că o astfel de solicitare nu este specifică procedurii în fața Curții Constituționale.

5. Deliberând, Curtea respinge cererea, apreciind că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că își mențin valabilitatea cele statuate în jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 26 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 249/36/2015, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Gabriela Spătaru într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată că textul de lege criticat "condiționează accesul la o cale de atac de un termen, fiind vorba despre o normă dispozitivă, și nu imperativă".

9. Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, cele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa.

10. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Guvernul consideră că prevederile referitoare la termenele procedurale instituite prin textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor prevăzute la art. 126 alin. (2) și la art. 129 din Constituție. De asemenea, apreciază că își păstrează valabilitatea jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865. Din motivarea excepției rezultă că autoarea acesteia critică, de fapt, doar prevederile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865. Curtea observă, totodată, că, deși Codul de procedură civilă din 1865 a fost abrogat prin

Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, textul de lege criticat regăsindu-se, în prezent, în art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, excepția de neconstituționalitate ridicată întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de

Legea nr. 47/1992 , având în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare" și ținând cont de cele statuate de instanța de contencios constituțional prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

15. Având în vedere cele mai sus arătate, obiect al excepției îl constituie prevederile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, care au următoarea redactare: "[...] Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."

16. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 21 - Accesul liber la justiție din Constituție.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit art. 317 din Codul de procedură civilă din 1865, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia pot fi atacate hotărârile irevocabile, pentru anumite motive expres prevăzute de textul amintit, dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului sau dacă instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Prin promovarea acestei căi de atac, instanța care a pronunțat hotărârea atacată este chemată să o anuleze și să procedeze la o nouă judecată.

18. Textul de lege criticat în cauza de față reglementează cu privire la momentul până la care aceasta poate fi introdusă, diferit după cum hotărârea contestată este sau nu susceptibilă de a fi pusă în executare, iar în cadrul primei categorii după cum este formulată înainte sau după începerea executării silite.

19. În jurisprudența sa, Curtea s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale ce formează și obiectul prezentei excepții, dintr-o perspectivă similară, referitoare la impunerea unui anumit termen în interiorul căruia poate fi introdusă contestația în anulare, constatând că sunt constituționale prin raportare la dispozițiile din Legea fundamentală care consacră și garantează dreptul de acces liber la justiție. Astfel, prin

Decizia nr. 184 din 8 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003,

Decizia nr. 808 din 3 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 august 2010, și

Decizia nr. 119 din 5 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 20 mai 2013, Curtea a statuat că în această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

20. Așa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lor, contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriela Spătaru în Dosarul nr. 249/36/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2016.