Decizia nr. 499/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Viorel Marian Lupu în Dosarul nr. 2.735/284/2015 al Judecătoriei Răcari. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.881D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. Arată că, în prezent, textul criticat este modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

în sensul dorit de autorul excepției. Apreciază că și în perioada în care nu exista o prevedere expresă în sensul dorit de autorul excepției, se putea face aplicarea dispozițiilor art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală, practica majoritară fiind în acest sens.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.735/284/2015, Judecătoria Răcari a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Viorel Marian Lupu cu ocazia soluționării unei plângeri referitoare la măsura controlului judiciar.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21, deoarece nu prevăd că ordonanța procurorului prin care se respinge o cerere motivată a inculpatului referitoare la modificarea unor obligații impuse cu ocazia luării măsurii controlului judiciar poate fi atacată la o instanță judecătorească.

6. Judecătoria Răcari arată că, prin

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994

a Curții Constituționale, s-a stabilit cu titlu de principiu, în interpretarea și aplicarea art. 21 din Constituție, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituție, privind liberul acces la justiție, cât timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești. Apreciază că, prin limitarea dreptului inculpatului de a se adresa, în cursul urmăririi penale, cu plângere în fața judecătorului de drepturi și libertăți împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus cu privire la solicitarea sa de modificare a conținutului controlului judiciar se încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție. În același timp, prin limitarea accesului inculpatului de a se adresa judecătorului de drepturi și libertăți cu o plângere împotriva ordonanței procurorului emise în baza art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală se realizează un tratament discriminator al inculpaților în funcție de faza procesuală în care se află, fază procesuală care este determinată exclusiv de decizia organelor de urmărire penală. În acest sens, arată că, în cursul urmăririi penale, inculpatul împotriva căruia este luată măsura preventivă a controlului judiciar se poate adresa doar cu plângere împotriva actelor de urmărire penală și a măsurilor la procurorul ierarhic superior, neavând deschisă calea plângerii la judecătorul de drepturi și libertăți. Pe de altă parte, inculpatul cu privire la care s-a dispus o soluție de trimitere în judecată, fie că se află în camera preliminară, fie că se află în faza judecății, dacă se consideră nemulțumit de soluționarea aceleiași cereri, are dreptul de a se adresa cu contestație împotriva încheierilor în baza art. 205 și art. 206 din Codul de procedură penală. Apreciază că acest tratament discriminator apare ca fiind nejustificat, în virtutea interpretării date în jurisprudență noțiunii de "tribunal", dar și în considerarea art. 126 din Constituție. Prin urmare, apreciază că se impune admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în raport de neprevederea expresă a unei căi de atac împotriva ordonanței procurorului.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate se completează cu prevederile art. 336-341 din Codul de procedură penală, care reglementează plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală. Potrivit art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului. În continuare, făcând referire la

Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2015

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2015, apreciază că dispozițiile legale criticate nu afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 din Constituție, câtă vreme nu afectează dreptul inculpatului de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

9. Avocatul Poporului arată că, în faza de urmărire penală, legiuitorul a reglementat explicit competența de a dispune modificarea obligațiilor impuse prin măsura controlului judiciar doar în ipoteza în care această măsură a fost luată de către procuror, omițând să menționeze care este organul judiciar competent pentru situația în care măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată, în faza de urmărire penală, de către judecătorul de drepturi și libertăți. Existența unor asemenea dispoziții echivoce a făcut necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin

Decizia nr. 4/2015 , pronunțată cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, a stabilit că "singura soluție ce se impune este aceea că, indiferent de organul judiciar care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar (procuror sau judecător de drepturi și libertăți), în cursul urmăririi penale, competența de a dispune impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală".

10. În continuare, apreciază că posibilitatea contestării ordonanței procurorului prin care s-a dispus cu privire la cererea de modificare a controlului judiciar numai la procurorul ierarhic superior nu asigură garanțiile efective care să contribuie la derularea unui proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel încât art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală contravine exigențelor constituționale ale art. 21, instituind un impediment în exercițiul acestui drept fundamental, fără a exista o justificare obiectivă sau rațională. De asemenea, invocă

Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997

prin care Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 278 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care închid calea persoanei nemulțumite de soluția dată plângerii sale de către Ministerul Public, de a se adresa justiției.

11. Totodată, apreciază că dispozițiile legale criticate nu îndeplinesc cerințele privitoare la previzibilitate, contravenind astfel și art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel, accesul liber la justiție implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la exercitarea căilor de atac.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în forma reglementată prin

Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile criticate au următorul conținut: "În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanță, impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului."

15. În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 referitor la accesul liber la justiție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării, dispozițiile criticate au fost modificate, prin

art. II pct. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Potrivit noii reglementări, dispozițiile criticate au următorul conținut: "În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanță, impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după ascultarea inculpatului. Împotriva ordonanței procurorului, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, dispozițiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător."

17. În continuare, Curtea reține că autorul excepției critică lipsa căii de atac împotriva ordonanței prin care au fost impuse noi obligații pentru inculpat, au fost înlocuite sau s-a dispus încetarea celor dispuse inițial. Curtea observă că noile dispoziții reglementează tocmai posibilitatea inculpatului de a face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond împotriva ordonanței procurorului.

18. Totodată, Curtea reține că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, caracterizate de principiul aplicării imediate. În acest sens, Curtea a reținut că, în ceea ce privește domeniul de aplicare al legii procesual penale, a fost consacrat principiul activității acesteia, care presupune că aceasta este de imediată aplicare, vizând și cauzele în curs de urmărire penală sau judecată ( Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2015).

19. Din această perspectivă, Curtea apreciază că autorul excepției, în măsura în care se mai află încă sub control judiciar, poate introduce o nouă cerere motivată prin care să solicite procurorului impunerea unor noi obligații ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, iar dacă este nemulțumit de soluția dispusă de acesta să introducă, potrivit noilor dispoziții procesual penale, plângere împotriva ordonanței procurorului la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

20. În continuare, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanțând interpretarea sintagmei "în vigoare" din cuprinsul art. 29 alin. (1) și

art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională a reținut că acest control vizează "dispozițiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare", dar ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Ca urmare, Curtea a decis că "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare".

21. Astfel, având în vedere natura dispozițiilor de lege criticate, modificările survenite cu privire la aceste dispoziții, precum și cele reținute prin Decizia anterior menționată, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în forma pe care acestea o aveau înainte de modificarea survenită prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , este inadmisibilă, întrucât aceste dispoziții nu mai sunt "în vigoare" în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , în interpretarea dată acestui text de lege prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011

a Curții Constituționale.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Viorel Marian Lupu în Dosarul nr. 2.735/284/2015 al Judecătoriei Răcari.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Răcari și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2016.