Decizia nr. 610/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor secțiunii a 4-a a capitolului IV din

Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 415/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 8D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca inadmisibilă. Arată că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci doar critică activitatea Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind nemulțumit de răspunsurile primite la sesizările sale. Apreciază că, în realitate, acesta solicită modificarea dispozițiilor care reglementează competența Inspecției Judiciare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 3.063 din 18 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 415/2/2015, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Secțiunii a 4-a a Capitolului IV din

Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Adrian Arvunescu, cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect anularea unui act administrativ.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că, deși a solicitat, în temeiul

Legii nr. 544/2001 , informații referitoare la numărul de acțiuni disciplinare promovate ca urmare a unor sesizări formulate de justițiabili în perioada 2005-2013, Inspecția Judiciară a refuzat să îi acorde accesul la informațiile solicitate. Astfel, apreciază că "atitudinea absolut scandaloasă a pârâtei publice vădește nu numai încălcarea prevederilor

art. 13 din Legea nr. 544/2001 , ci grave înclinații spre poliție politică, de tragică amintire în România, vădind încălcarea prevederilor art. 40 alin. (4) din Constituție". Totodată, arată că formularea de către pârâtă a unei cereri de recuzare împotriva unui judecător față de care aceasta s-a autosesizat cu acțiune disciplinară deschide calea spre abuzuri fără limită din partea Inspecției Judiciare. Astfel, apreciază că «Inspecția Judiciară ar putea "avea la mână" toate instanțele de judecată, șantajând și recuzând tot ce-i incomodează activitatea, făcând astfel complet iluzoriu accesul la justiție și controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, prevăzut de art. 126 alin. (6) din Constituție». În final, susține că Inspecția Judiciară "a provocat numeroase și grave tergiversări, de natură să facă complet iluzoriu accesul la justiție, constituind totodată și o activitate defectuoasă în calitate de instituție publică, cu efectul vătămării drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului".

6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că nu se poate reține încălcarea egalității în drepturi, a accesului la justiție ori a prevederilor art. 124 din Constituție, chiar dacă ar fi real faptul că majoritatea acțiunilor disciplinare sunt exercitate în urma unor sesizări din oficiu sau a unor sesizări venite din partea conducătorilor instanțelor. Arată că, de cele mai multe ori, sesizările justițiabililor privesc fondul cauzelor pe care le-au avut ori le au pe rolul instanțelor de judecată, omițând faptul că Inspecția Judiciară nu este instanță de control judiciar și nici nu poate interveni în cauză și nici modifica soluțiile pronunțate. Dacă s-ar permite pârâtei să se pronunțe cu privire la modul de soluționare a cauzelor s-ar încălca tocmai prevederile art. 124 alin. (3) din Constituție și principiul separației puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, Inspecția Judiciară fiind un organ administrativ. Totodată, observă că reclamantul nu a arătat cum dispozițiile atacate din lege ar încălca accesul la justiție ori dreptul la un proces echitabil. Așadar, nu se poate reține că dispozițiile Secțiunii a 4-a a Capitolului IV din

Legea nr. 317/2004

sunt neconstituționale ori că încalcă prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că, din analiza motivării excepției, rezultă că autorul nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci doar critică activitatea Inspecției Judiciare și își arată nemulțumirea față de competențele recunoscute prin lege acestei instituții, solicitând de fapt modificarea normelor legale care reglementează aceste competențe. Or, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă. Totodată, arată că dispozițiile

Legii nr. 317/2004

asigură tuturor participanților garanțiile recunoscute dreptului de acces liber la justiție, iar procesele în materie sunt date în competența aceleiași instanțe, potrivit acelorași reguli procedurale, părțile din aceste litigii având recunoscute aceleași drepturi procesuale, nefiind adusă atingere nici accesului liber la justiție și nici principiilor constituționale care guvernează înfăptuirea justiției, menționate la art. 124 din Constituție.

9. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile legale criticate care stabilesc atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, aplicându-se tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii și fără discriminări. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 21 și art. 124 alin. (2) și alin. (3) din Constituție și a art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul liberului acces la justiție și nu aduc atingere nici principiului care stabilește că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. În continuare, invocă considerentele reținute de instanța de contencios constituțional cu ocazia pronunțării

Deciziei nr. 399 din 8 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 40 alin. (4) din Legea fundamentală, apreciază că acestea nu au incidență în cauză.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Secțiunii a 4-a a Capitolului IV din

Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Dispozițiile criticate reglementează atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților.

13. În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 40 alin. (4) referitor la dreptul de asociere și art. 124 alin. (2) și (3) referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, deși autorul acesteia invocă în mod formal prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 40 alin. (4) și art. 124 alin. (2) și (3) și cele convenționale ale art. 6 și art. 14, în realitate acesta nu motivează pretinsa contrarietate a dispozițiilor criticate cu prevederile constituționale și convenționale invocate. Astfel, Curtea apreciază că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci, în realitate, este nemulțumit de modul în care Inspecția Judiciară își exercită atribuțiile, precum și de anumite situații de fapt determinate de modul în care aceasta a înțeles să răspundă la unele cereri ale autorului excepției.

15. Or, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile

art. 146 din Constituție. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă care va cuprinde trei elemente, și anume textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. De aceea, Curtea a constatat că în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere, deci, că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele trei elemente menționate.

16. Or, Curtea constată că, în prezenta cauză, indicarea celor două temeiuri constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În același sens a statuat Curtea și prin

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că "simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»" (a se vedea în acest sens și

Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008).

17. Așa fiind, Curtea apreciază că, dat fiind caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate, astfel încât excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor secțiunii a 4-a a capitolului IV din

Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 415/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 septembrie 2016.