Decizia nr. 292/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 193 din Codul penal, ale art. 279 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală și ale

art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, excepție ridicată de Cristian Razvan Arhire în Dosarul nr. 9.392/2002 al Tribunalului Suceava - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale contestate nu vin în contradictie cu nici o dispoziție constituțională și nici cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că nu se creează vreo situație privilegiată unei părți și nici nu sunt incalcate prevederile referitoare la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 14 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 9.392/2002, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 193 din Codul penal, art. 279 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală și

art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată.

Excepția a fost ridicată în dosarul de mai sus de Cristian Razvan Arhire, inculpat în dosarul menționat pentru comiterea infracțiunii de amenințare prevăzute și pedepsite de art. 193 din Codul penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca textele de lege criticate contravin normelor constituționale menționate, precum și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece sesizarea instanței prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate inlatura garanțiile procesuale stabilite în favoarea inculpatului în faza de urmărire penală.

De asemenea, în opinia autorului, prin dispozițiile art. 279 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală se atribuie părții vătămate o stare procesuala privilegiată, aceasta substituind efectiv rolul și atribuțiile procurorului, întrucât plângerea prealabilă constituie atât un act de punere în mișcare a acțiunii penale, cat și un act de trimitere în judecata, având, practic, aceeași natura juridică cu rechizitoriul. Drept urmare, se încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, inclusiv în fața instanțelor judecătorești.

Pentru aceleași ratiuni, autorul excepției susține ca este neconstitutional și art. 193 din Codul penal.

Referitor la

art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, autorul excepției considera ca judecarea cauzelor în complet de un singur judecător nu asigura garanții procesuale suficiente pentru un proces echitabil și impartial în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul Suceava - Secția penală a apreciat ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât instituția plângerii prealabile se înscrie ca o excepție de la principiul oficialitatii și consta în posibilitatea oferită de lege persoanei vătămate de a decide dacă sesizează sau nu organele competente în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului. Prin aceasta reglementare nu se aduce atingere principiului liberului acces la justiție, ci, dimpotriva, se garantează posibilitatea oricărei persoane vătămate prin săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală de a sesiza organul competent în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului.

Opțiunea legislativă în reglementarea instituției plângerii prealabile nu creează vreun privilegiu ori vreo discriminare între cetățeni, întrucât stabilirea ei se întemeiază pe natura infracțiunilor care constituie obiectul procesului penal, iar drepturile procesuale ale părților sunt respectate, în mod egal, atât în cazul sesizării prin rechizitoriu, cat și în cazul sesizării prin plângerea prealabilă.

Cu privire la faptul ca aceste infracțiuni sunt judecate în prima instanța de un complet format dintr-un singur judecător, instanța a apreciat ca aceasta situație nu impieteaza asupra imparțialității și echității actului de justiție.

Referitor la neconstituționalitatea art. 193 din Codul penal, tribunalul a considerat sesizarea neîntemeiată, deoarece este vorba de un text de incriminare, iar principiile constituționale referitoare la egalitatea de tratament juridic și prezumția de nevinovatie sunt pe deplin aplicabile în acest caz, neexistand norme de excepție.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece punerea în mișcare a acțiunii penale în condițiile art. 193 din Codul penal nu creează nici privilegii, nici discriminări, neincalcand vreunul dintre criteriile egalității în drepturi enumerate la art. 4 din Constituție.

Totodată legiuitorul are competența exclusiva de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", și din cele ale art. 128 din Constituție, conform cărora, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Sub acest aspect, în considerarea unor situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, cum este cazul procedurii plângerii prealabile.

De asemenea, art. 193 din Codul penal nu încalcă dispozițiile art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana este considerată nevinovată, inculpatul nefiind obligat sa probeze nevinovatia sa și, în cazul în care exista probe de vinovăție, inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.

Referitor la

art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, Guvernul considera ca acest text de lege este constituțional, întemeindu-se pe dispozițiile art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală.

Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Astfel, în cazul art. 193 din Codul penal, acțiunea penală se pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, adresată direct instanței de judecată, datorită gradului redus de pericol social al infracțiunii față de alte fapte penale pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu datorită unui pericol social crescut. Pe cale de consecința, pentru infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, art. 279 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală prevede procedura corespunzătoare pentru acest tip de infracțiuni, care este diferita de procedura prevăzută pentru celelalte categorii de fapte penale.

În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în corelatie cu prevederile art. 193 din Codul penal, raportate la art. 21 și la art. 23 alin. (8) din Constituție, Avocatul Poporului considera ca prin articolele criticate se asigura tocmai accesul liber la justiție și ca în cadrul procesului penal calitatea de inculpat nu rastoarna prezumția de nevinovatie și nu prejudiciază interesele legitime ale persoanei.

În sfârșit, cu privire la neconstituționalitatea prevederilor

art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicată, Avocatul Poporului arata ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, întrucât, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, stabilirea competentei și procedura de judecată sunt atributul exclusiv al autorității legiuitoare, iar în conformitate cu prevederile constituționale ale art. 123 alin. (2), judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, invocate de autorul excepției, nu cuprind cerința ca instanța care judeca litigiile în prima instanța să aibă în compunere un anumit număr de judecători, ci lasă libertate autorității legiuitoare naționale sa instituie acea instanța independenta și impartiala, care să asigure judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzelor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 193 din Codul penal, ale art. 279 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală și ale

art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, al căror conținut este următorul:

- Art. 193 din Codul penal: "Fapta de a ameninta o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natura sa o alarmeze, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală."

- Art. 279 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală: "Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere.

Plângerea prealabilă se adresează:

a) instanței de judecată, în cazul infracțiunilor prevăzute de Codul penal în art. 180, 184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213 și 220, dacă făptuitorul este cunoscut. Când făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui.

Aceste prevederi se aplică și în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193, 205 și 206 din Codul penal, săvârșite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa;"

-